Dacă cineva priveşte cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Vor mai fi şi un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-şi schmba foarte lent poziţiile una faţă de cealaltă atunci când pământul se mişcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mişcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziţii pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanţa dintre stele şi noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capella este însă de nouă ori mai îndepărtată decât cea mai apropiată stea faţă de soarele nostru şi cu toate acestea o vedem ca pe una dintre cele mai frumoase stele. Dacă una dintre planetele ce se învârtesc în jurul stelei Capella a fi locuită, locuitorii aceleia ne-ar vedea ca una dintre cele mai mici stele pe cari le vedem cu ochii liberi.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai evident lucru despre spaţiu e că se întinde şi se tot întinde. Faptul a fost confirmat de instrumente moderne ca telescopul Hubble, care ne permite să sondăm adânc în spaţiu. Ceea ce vedem sunt miliarde şi miliarde de galaxii, de diverse forme şi mărimi. Fiecare galaxie conţine nenumărate miliarde de stele, multe dintre ele având planete în jurul lor. Trăim pe o planetă ce se mişcă în jurul unei stele de pe un braţ exterior al galaxiei spirale Calea Lactee. Praful din braţele spiralei ne împiedică să observăm universul în planul galaxiei, dar avem o vizibilitate bună de o parte şi de alta a planului şi putem înregistra poziţiile galaxiilor îndepărtate. Costatăm că galaxiile sunt distribuite destul de uniform în spaţiu, cu unele concentrări şi goluri locale, iar densitatea lor se anulează la distanţe foarte mari – poate însă că depărtarea şi slaba lor strălucire ne împiedică să le observăm. Universul pare să se întindă nemăsurat în spaţiu.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie de ce β din Lira variază. Cauza variabilităţii lui Algol din Perseu e alta. Ca şi β din Lira, Algol e format din doi sori. Cel mai mic e numai vreo trei sferturi cât cel mare şi de vreo cinci ori mai luminos decât Soarele nostru; el se învârteşte în jurul celui mare în aproape 3 zile. Când ajunge, pentru noi, în dreptul soarelui cel mare şi strălucitor, începe încetul cu încetul să-l acopere, să-l eclipseze şi eclipsa aceasta ţine vreo nouă ore. După ce trece dincolo, soarele cel mare şi strălucitor îşi recapătă din nou strălucirea de mai înainte. Însă şi cel mic e luminos, dar faţă de strălucirea celui mare, cel mic pare obscur. Aşa e cu petele soarelui, care ne par negre ca cerneala, cari în realitate sunt cu mult mai luminoase decât cea mai puternică lumină electrică de pe Pământ.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea aceasta a Pământului în jurul Soarelui o dovedim tot în mod indirect şi anume o dovedim din mişcarea aparentă a Soarelui. Soarele se mişcă şi el odată cu bolta cerească, ştim că răsare şi apune, dar aceasta se datoreşte numai învârtirei Pământului în jurul axei sale. Dacă însă observăm Soarele în fiecare seară, vedem că el mai are o mişcare şi anume: de la apus spre răsărit, astfel că dacă observăm, într'o seară, o stea mai luminoasă spre apus, peste câteva săptămâni nu o vom mai vedea, deoarece Soarele s'a apropiat prea mult de ea şi tot aşa, în fiecare zi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristarh bănuia că stelele sunt sori distanţi. A aşezat Soarele "printre" stelele fixe. Lipsa unei paralaxe stelare detectabile pe măsură ce Pământul se deplasează sugera faptul că stelele sunt mult mai îndepărtate decât Soarele.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt multe constelaţii australe cari nu se văd de pe latitudinele noastre, sau nu se văd decât numai câteva stele dintre ele şi nu cele mai principale, aşa sunt constelaţiile; Centaurul, Nava, Crucea de Sud, Indianul, Păunul şi altele. Deoarece nu le putem observa decât dacă am întreprinde o călătorie spre ecuator, lucru ce puţini dintre noi îl vor face, e destul să spunem că din Nava, cea mai strălucitoare stea e Canopus, din Centaurul sunt α şi β şi anume: α e cea mai apropiată stea, căci de la ea ne vine lumina în 4 ani; Crucea Sudului cu trei stele luminoase etc.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctele luminoase, cărora noi le zicem stele, sunt în realitate sori, sori ce în cele mai multe cazuri sunt mult mai mari decât Soarele nostru, dar cari se află la depărtări neînchipuite. Soarele nostru, cu cortejul lui de planete, e un simplu punct faţă de aceste mari îndepărtări.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă de la Regulus duci o linie dreaptă prin clusterul din Cancerul, dai de două stele strălucitoare, din constelaţia Gemenii. Cea mai strălucitoare, cea de jos, e Pollux, cealaltă e Castor. Amândoi sunt doi sori mult mai mari decât Soarele nostru. Gemenii mai au însă şi alte stele strălucitoare. Castor are o culoare albă, pe când Pollux este galben. Unii pretind că α din Gemenii (Castor) are o culoare verzuie, dar aceasta nu se poate deosebi uşor.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul Solar

În Sistemul Solar unde locuieşti
Vezi opt planete atent de le priveşti.
Aproape de Soare se-nvârt pe orbite,
Pe vechi trasee de Univers stabilite:
Mercur, Venus, Pământul (cu Luna) şi Marte,
Apoi Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun mai departe
(Mai sunt micuţele Pluto, Ceres şi Eris,
sclipind în plan îndepărtat,
Sunt planete vecine cu noi în acest regat)
Pe toate, Soarele le-atrage, le grupează
Şi rând pe rând pe cer le luminează.

poezie pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima stea din hexagonul de iarnă este Sirius. Se află nu departe de orizontul de sud-vest sau de vest, seara, imediat după ce se face noapte. Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cer, alb-albăstruie, ceea ce denotă o temperatură ridicată. Sirius este de fapt o stea dublă, un sistem binar format din două stele total diferite, numite Sirius A si Sirius B. Sirius A este o stea mai mare si mai strălucitoare decât Soarele, care va evolua în maniera acestuia. În jurul său se roteşte Sirius B, o stea care a evoluat mult mai repede din cauza masei mari. S-a transformat într-o gigantă roşie şi a devenit pitică albă în numai 150.000.000 de ani. Este ca şi cum ne-am naşte, am creşte şi am îmbătrâni în două-trei luni! Sistemul binar se află la 8,6 ani lumină de Soare, fiind unele dintre cele mai apropiate stele.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum o jumătate de secol, se credea că stelele ar fi împrăştiate ici şi colo în spaţiu (...). Găsim în spaţiu, chiar dacă ar fi mărginit, cum vrea Einstein, dar nu mai puţin nelimitat în practică, naţiuni sau popoare de stele. (...) Aceste societăţi, ca şi cele omeneşti, sunt compuse din familii: sistemele solare. (...)
O altă analogie admirabilă între aştri şi oameni este existenţa perechilor. Cea mai mare parte din fiinţele omeneşti trăiesc în perechi - soţ şi soţie, prieteni nedespărţiţi, amanţi - şi cea mai mare parte din stele sunt, cum zic astronomii, "duble"; adică ele apar ca doi aştri de mărime aproape egală, care se învârtesc împreună în jurul aceluiaşi centru de gravitate. (...)
Mai sunt şi alte asemănări ciudate între lumea omenească şi lumea astrală. Atât printre noi, cât şi printre stele, numărul morţilor întrece pe cel al celor vii;

citat clasic din romanul Gog, Stele = Oameni de Giovanni Papini (1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa dintre noi

Drumul dintre stele nu este degeaba
Şi nici măcar distanţa dintre noi.
În spaţiul acesta mă strecor şi exist,
Vin către tine, tind, iubesc, mă rog.

Dacă n-ar fi spaţiul gol, plin cu stele rare,
N-ar mai fi meteoriţi, îngeri căzători din cer,
Ci doar stele. Eu n-aş mai avea loc să iubesc,
Distanţa dintre noi nu mă sperie, mă cheamă.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (19 noiembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele trei stele din mijlocul constelaţiei Orion: δ, ε şi ς sunt aproape de aceeaşi mărime şi e interesant faptul că δ se află tocmai pe linia închipuită a ecuatorului ceresc. Sub aceste trei stele sunt altele trei, mult mai puţin luminoase; cea din mijloc este θ – steaua aceasta este septuplă, adică e formată din şapte stele, dintre cari una e dublă spectroscopică. Şi în timpul din urmă au mai fost văzute vreo alte 3-4 steluţe în vecinătatea imediată a titei. θ e o stea curioasă, nu e bine definită ca celelalte, e o nebuloasă. Cu un binoclu nebulozitatea aceea iese la iveală. Cu o lunetă cât de mică se observă patru din stelele ce alcătuiesc pe tita şi o măreaţă nebuloasă albăstrie ce înconjoară pe stelele titei din toate părţile. E marea nebuloasă din Orion. Şi în adevăr e mare. E o nebuloasă neregulată, în care şi în realitate stelele titei sunt învăluite în ea. De sute de ani de când e observată, nebuloasa aceasta curioasă nu şi-a schimbat o încreţitură, nici o nuanţă de lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duceţi o linie prin α, γ şi η din constelaţia Perseu şi cam la jumătatea drumului spre Casiopeia veţi da de un nor luminos, ce se vede bine cu ochii liberi. Cu binoclul se vede cum norul acela se desface în multe stele mici, cari strălucesc pe un fond alb. Cu luneta tot fondul acela alb se desface şi el în nenumărate stele mici. Şi cu cât te uiţi mai mult, cu atât vezi cum apar noi steluţe, mici, mici de tot, acolo unde până adineauri părea că nu mai e decât fondul negru al cerului. Nu voi uita niciodată priveliştea aceasta cerească văzută prin marea lunetă a observatorului Amiral Urseanu din Bucureşti. Stelele acestui cluster, sau mai bine zis ale acestor clustere, căci sunt două apropiate, sclipeau ca nişte diamante, pe când una dintre ele, mai strălucitoare, părea un mare rubin. În aceeaşi seară am văzut nebuloasa din Andromeda, gama din Andromeda şi cometa Brooks.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimii ani s-a descoperit că steaua Capella nu călătoreşte singură în spaţiu, ca multe alte stele; ea formează un sistem binar, e o stea dublă şi are un însoţitor care se învârteşte în jurul ei în ceva mai mult de o sută de zile, adică mai puţin de una a treia din cât îi trebuie Pământului să se învârtească în jurul soarelui. Capella şi tovarăşul ei nu au putut fi separaţi niciodată, nici cu cea mai mare lunetă din lume. Spectroscopul cel minunat a descoperit însă secretul Capellei şi a arătat astronomilor că soarele Capella e compus în realitate din doi sori, aproape de aceeaşi mărime, cari se învârtesc cu o repeziciune neînchipuită unul în jurul celuilalt.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt tip de stele pitice, sunt stelele pitice roşii. Acestea sunt cel mai răspândit tip de stele din Univers. Piticele roşii sunt stele ce au masa mult mai mică decât a Soarelui, valoarea minimă fiind de 0,08 mase solare. Aceste stele emit doar 1/10.000 din energia emisă de Soare.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să ne întrebăm din când în când câte lucruri sunt în realitate aşa cum le vedem noi. Sau şi mai bine spus, aşa cum ne place nouă să credem că sunt ele. E şocant când de cele mai multe ori, dând nas în nas cu realitatea, nu pricepi cu niciun chip cum de n-ai putut vedea până atunci lucruri care acum par atât de evidente. O explicaţie ar fi... Deseori, când eşti prins în interiorul evenimentelor, scapi din vedere unele aspecte mai uşor de sesizat din afară. Iar cu cât eşti mai sigur de ceva, cu atât vei fi luat printr-o mai mare surprindere constatând că, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar sorii Pleiadelor sunt foarte îndepărtaţi, sunt la vreo 190 de ani lumină de noi, iar Soarele nostru, transportat acolo, nu l-am mai vedea decât numai ca o steluţă de mărimea 9, adică numai cu lunetele l-am mai putea vedea. Dacă există locuitori pe unele din planetele acestor sori gigantici, apoi ei văd Soarele nostru ca o stea de mărimea 9 în constelaţia Şarpelui. Nici nu ar bănui ei că în jurul acelei steluţe neînsemnate pluteşte un glob numit Pământul, ai cărui locuitori se silesc să priceapă rostul universului.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina stelei celei mai apropiate abia ajunge până la noi în aproape patru ani, deşi lumina face pe fiecare secundă câte 300000 de km şi sunt stele de la cari ne vine lumina în sute şi mii de ani. Aşa se explică pentru ce, în câteva mii de ani, stelele au aproape aceleaşi poziţiuni unele faţă de altele, pe când în realitate ele fug în spaţiu cu iuţeli ce variază între 10 şi 100 de km pe secundă, ba unele stele au iuţeli şi mai mari.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ridic un deget înaintea ochilor şi îl urmăresc mai întâi cu ochiul stâng şi apoi cu cel drept, acesta pare că se deplasează pe fundalul îndepărtat. Cu cât aduc mai aproape degetul, cu atât mai mult pare că se deplasează. Pot să estimez distanţă până la degetul meu prin măsurarea acestei mişcări aparente sau paralaxă. Dacă ochii mei ar fi fost mai îndepărtaţi, degetul ar fi părut că se deplasează şi mai mult. Cu cât este mai lungă linia de bază de la care facem două observaţii, cu atât mai mare este paralaxa şi cu atât mai bine putem măsura distanţa faţă de obiecte îndepărtate.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!