Toamna

Toamnă lungă şi bogată
Cu ale tale roade
De lume eşti lăudată
Oferindu-i de toate.

Păpuşoiul este gata
Să închirieze porumbarul
Viile de pe coaste
Gata şi ele cu darul.

Pomii din livezi şi grădini,
Cu fructele parfumate,
Aşteaptă oamenii buni
Ca să fie recoltate.

Pe şesuri se văd tractoare
La arat şi semănat,
Pentru recolta viitoare,
Turmele vin la iernat.

Lumea este mulţumită
Şi lucrează cu ardoare
Aşteaptă şi-i pregătită
Pentru marea sărbătoare.

C-aşa-i datina străbună
De când omul s-a plămădit
Să lucreze cu voie bună
Şi să fie mulţumit.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine toamna...

Vine Toamna, vine Toamna, vine cu gutui şi struguri,
Toamna asta este Doamna ce-mi atârnă-n vârstă muguri.
O-aşteptam din Primăvară când toţi pomii înfloreau
şi, nerăbdători, în Vară, nucii ciucuri îşi puneau,
corcoduşii, prunii, merii se împodobeau de zor,
zarzării, caişii, perii ţineau trena roadei lor.
S-au copt vişinii, cireşii, fructe dorite de-un an,
coacăzele şi măceşii numai de pus la borcan.
Toamna ştie că-i dorită pentru recolta bogată
şi că viaţa pătimită pentru muncă-şi vrea răsplată.
Înc-un an Toamna îmi pune în jerba vârstei, bogată,
şi păzesc ca pe-o minune ursita ce mi-a fost dată.

P. S.: Stârpind inaniţia din astă lume nebună
Păstrează tradiţia după datina străbună!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu brazdă proaspăt răsturnată

Nu mai este frig afară.
Vine primăvara-n ţară.
Pe câmp, plugurile ară
De cu zori, până în seară.

Ară acum pentru noi,
Nu ca ieri pentru ciocoi,
Când eram ca vai de noi,
N-aveam car, n-aveam nici boi.

Acuma din zare-n zare
Duduie pe câmp tractoare,
Cu plug cu multe brăzdare,
Să crească recolta mare.

Să fie ţara bogată,
Cu de toate-ndestulată.
Aşa cum am fost odată,
Grânar în Europa toată.
Să nu umblăm ca altădată,
Să cerşim din poartă-n poartă.

O comoară nestemată
Este România toată.
Cu brazdă proaspăt răsturnată,
S-o facem tot mai bogată.

poezie de Dumitru Delcă (1986)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feriţi-vă să aveţi aşteptări prea mari pentru a nu ajunge ca oamenii care văd altfel lucrurile aflate sub apă. Aceştia se aşteaptă să fie la fel de mari precum le văd aflându-se deasupra, când imaginea este mărită;iar când le pescuiesc, se enervează că sunt mult mai mici... doar voi sunteţi responsabili pentru aşteptările voastre.

citat din Lucian din Samosata
Adăugat de Adina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sake

Eşti micuţă şi frumoasă
Asemenea unui bibelou,
Toată ziua stai în casă
Şi aştepţi stăpânul tău.

El îţi este preferatul
Iubindu-te cu ardoare,
El, stăpânul şi nu altul,
Care ţi-aduce mâncare.

Când mergeţi la plimbare
Prin parcuri şi grădini,
Bucuria îţi este mare
Când te apără de câini.

Dar... şi tu îi cerţi
Când se reped la tine,
Tu, micuţă, nu poţi,
Nu ai cum a te opune.

În casă ai de toate
Jucării, păpuşerii,
Castronaşe cu bucate,
De nu le mai ştii.

Când auzi vreo lătrătură
Pe ulisele vecine
Repede le dai gură
Să nu vină la tine.

Mai cu joaca şi culcare
Ai căpătat un obicei,
Fie ziua cât de mare
Îi uiţi pe stăpânii tăi.

Când vin, alergi la uşă
Ca semn de bun venit
Sari pe ei, ca o jucăuşă,
Veselă c-au poposit.

Plecaţi apoi la Euroveea
Locul tău cel preferat,
Unde începi epopeea,
Luând iarba la călcat.

Pentru ei eşti o copilă
Crescută în căminul lor
Cu dragoste şi cu milă
Şi îţi vin în ajutor.

În schimb, eşti recunoscătoare
Şi vii tiptil la ei în pat
Îi pupi din cap până la picioare
Tu, copilul răsfăţat!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu mă cunoaşte personal, ci doar de pe scenă sau de pe ecran mă crede un om cald, bonom. Aşa mi s-a spus. Toată lumea se aşteaptă să fiu calm, se aşteaptă ca vorbele care-mi ies din gură să nu fie aşchii, ci să fie întregi, rotunde, voluminoase.

citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te eliberezi de ceea ce spune lumea despre tine înseamnă să îţi dai voie să trăieşti aşa cum îţi doreşti. Să îţi urmezi visurile, să îţi depăşeşti limitele, să te distrezi, să te simţi bine cu tine însuţi şi cu drumul pe care tu ţi-l alegi. Oricum, orice ai face, oamenii vor găsi mereu un motiv să te critice sau să te bârfească. Ei fac asta pentru că nu trăieşti aşa cum se aşteaptă ei sau pentru că sunt invidioşi pe libertatea cu care îţi dai voie să îţi urmezi visurile. Aşa că, întreabă-te: Ce contează ce spune lumea când tu nu eşti fericit cu felul în care trăieşti? Ce contează ce spune lumea atunci când tu eşti fericit? Singurul tău scop ar fi normal să fie propria ta împlinire. Orice altceva este o pierdere de vreme şi de energie.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine-ai venit, stimată Doamnă,
Cu gând şi inimă curată,
Îţi mulţumesc, iubită Toamnă,
Pentru recolta cea bogată.

catren de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olăneşti iubit

Pe coaste cu pomi, păduri
Şi o nesfâşită vale
Vezi case şi vile în jur
Mai sus, apele minerale.

Râul curge agale
Pe făgaşul lui în aval,
Oraşul e în sărbătoare,
Cu lume multă, furnicar.

Unii pleacă, alţii vin,
Să se calce în picioare,
Petrec concediul din plin
Şi beau apă de la izvoare.

Veniţi pentru odihnă
Şi de toate vârstele,
Se tot plimbă într-una,
Deşertând şi sticlele.

Alţii merg pe la izvoare,
Toate grupate la un loc,
Fiindu-le folositoare,
Uitând de necazuri şi de tot.

Hotelurile, bazele de tratamente
Situate în îngusta vale,
Toate-s puncte de agrement,
Tratament şi relaxare.

Izvorul douăzeci şi patru,
Mai la nord situat,
Este iubit de întreg natu,
De mii de suferinzi vizitat.

După un timp petrecut
De odihnă şi tratament,
Pleacă omul mulţumit
Cu un frumos reviriment.

Mulţi, din întreaga ţară
Se gândesc de acum la bilete,
Să petreacă în curând iară
Clipe în oraşul din poveste!

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga piţigoiului

Ţâţândei, a venit iarna
Dar mai e pân' la Crăciun,
Când tot omul taie porcul
Şi mănâncă ce e bun.

Aştept şunca aburindă,
Să gust şi eu din ea
Atârnată sus la grindă
Asta e plăcerea mea.

Fraţii mei sunt pe drum
S-adune ce se găseşte
Pe viscolul ăsta nebun
Şi zăpada o troieneşte.

Ciocârlanii afurisiţi
Îi alungă pe cărare,
Îi ceartă şi îi gonesc
Când au ceva de mâncare.

Creştine! Taie pe Ghiţă
Care a căzut, săracul
Zi şi noapte el guiţă
De a speriat tot satul.

Eu vreau să ciugulesc
Şunca lui pusă la grindă
Să o mai şi înfrăgezesc
Zi şi noapte stau în tindă.

Vino, Crăciunule odată
Să ai grijă şi de noi,
Vino, iarnă cu zăpadă
Şi voi, sănii cu zurgălăi.

Copiii, la derdeluş
Cu micuţele lor săniuţe,
Eu flămând şi pofticios,
Să gust din şunculiţe.

C-aşa-i datina străbună,
Pe care o sărbătorim,
Cu belşug şi voie bună,
Asta-i tot ce ne dorim!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M: Cuvintele unui om care s-a realizat nu-şi pierd niciodată ţinta. Ele aşteaptă să se ivească condiţiile potrivite, fapt care poate să ia ceva timp, şi asta-i natural, căci există un sezon pentru semănat şi un sezon pentru recoltat. Însă cuvântul unui guru este o sămânţă care nu poate să piară. Desigur, guru trebuie să fie unul adevărat, care este dincolo de trup şi de minte, dincolo de conştiinţa însăşi, dincolo de spaţiu şi de timp, dincolo de dualitate şi de unitate, dincolo de înţelegere şi de descriere. Oamenii de bine – cei care au citit foarte mult şi au multe de spus – pot să te înveţe multe lucruri folositoare, dar ei nu sunt adevăraţii guru ale căror cuvinte se adeveresc întotdeauna.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam

Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Şi privesc printr-o ferestră.

Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvăşite;
Gândesc ce o să mai fie
Şi tristeţea mă cuprinde.

Pe măsuţa prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd şi lada îmbătrânită
Aşezată în colţ cu'n rost.

Unde eşti tu tată acuma
Să te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
Să mă mângăi, să-mi spui multe.

Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet şi geme.

E micuţul greieraş
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaş
Rămas singurel pe lume.

Că stăpâni-s duşi departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
Să se întoarcă-n casă aici.

Şi... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei şi ce sunt eu.
Ei ţărână...
Şi un nume care-i al meu.

Supărat în miez de noapte
Şi cu somnul dispărut
Aud gâzele în şoapte
Şi tot cuget la trecut.

Unde eşti tată acuma?
Să-ţi sapi pomii din grădină,
Unde eşti tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.

Voi m-aţi trimis departe
Lăsând plugul şi plăvanii
M-aţi trimis să-nvăţ carte
Să-mi făuresc destinul, anii.

Dacă am fost un copil rău
Să mă ierţi o tată al meu
Şi tu scumpă mamă a mea
C-aşa-i viaţa şi lumea.

Unul naşte, altul moare
Într-un colţ din univers
Şi atunci când el dispare
N-are cale de întors.

Cugetând târziu în noapte
La ce a fost şi ce mai este
Resemnat le accept pe toate
Că ce a fost, nu-i doar poveste!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

În cimitirul cu cruci albe
Cavouri, multe morminte
Este linişte deplină
De te miri ce să existe.

În jur se văd flori
Din respect şi amintire
Pentru cei care au fost
Regretând a lor despărţire.

Se văd feţele cernite
Murmure, niciun cuvânt,
Nici în tainicele morminte,
Totul pare adormit.

Privesc la toţi întristat
Şi gândesc ce o să fie
Fiecărui fiindu-i dat
Lunga cale de veşnicie.

Zgripţuroaică, unde eşti?
Cu a ta coasă ruginită,
De ce, scorpie, ne urăşti
Şi faci lumea necăjită?

Pune-o, Doamne, să muncească
Lângă omul urgisit
N-o lăsa să huzurească
Să ia săracul umilit.

Dă-ne la toţi bucurie,
Înţelegere şi iubire.
Între noi să nu mai fie
Ură şi nemulţumire.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Trăieşte într-o permanentă tensiune remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun...

Va veni o zi când omul se va lepăda de Dumnezeul său, când Biserica se va îndoi aşa cum s-a îndoit Petru. Lumea va fi atunci ispitită să creadă că omul a devenit Dumnezeu. În bisericile noastre, creştinii vor căuta în zadar lumânarea aprinsă unde Dumnezeu îi aşteaptă. Asemenea Mariei Magdalena, în lacrimi înaintea mormântului gol, se vor întreba: Unde L-au dus?

Se poate ca într-o zi uşile lăcaşurilor de cult să rămână închise pentru totdeauna credincioşilor, devenind muzee. Oamenii îşi vor pierde credinţa: biserica virtuală ar fi un destin tragic pentru sufletul omului.

Omul e rău, nu-L caută pe Dumnezeu să-L cunoască pentru că nu e suficient de pregătit pentru asemenea lucru măreţ, dar ar fi în stare să-I ia locul, să fie el dumnezeul Domnului.

Camelia Opriţa în Cerşetori de existenţă
Adăugat de Liviu Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când începi să lupţi pentru o viaţă cu bucurie, interes şi angajament, nu toată lumea va fi gata să te urmeze în acel loc.
Asta nu înseamnă că trebuie să schimbi cine eşti, înseamnă că trebuie să renunţi la oamenii care nu sunt pregătiţi să fie cu tine.

Dan Chindris (9 februarie 2021)
Adăugat de Dan Chindris
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit toamna

Cam de la Sfânta Maria,
Aruncă-n dulap pălăria,
Frigul începe să se lase,
Mai mult prin zona muntoasă.
Fructele se înroşesc,
Frunzele se îngălbenesc,
Şi încep a mai cădea,
Câte una ici colea.
Strugurii se îndulcesc,
Prunele se cam zbârcesc,
Se adună în cămară,
Şi se pregătesc de iarnă.
Din struguri fac vinişor,
Mai dulce, mai acrişor,
Prunele le facem ţuică,
Sau poate chiar si palincă.
Butoaiele se pregătesc,
Nucile se decojesc,
Porumbul se cam adună,
Şi se-aduce în bătătură.
Merele în ladă se aşează,
Gutuiile apoi urmează,
Se-nvelesc si cu hârtie,
Până-n Martie sa ţină.
La ţară ograda-i plină,
Cu butoaie, unde stă apă puţină,
Doua zile sunt lăsate,
După, în pivniţă plasate.
Ele aşteaptă mustul dulce,
Aici cu cofa se-aduce,
Se transformă în vinişor,
Si se bea în foişor.
Tescovina ce-a rămas,
Se asează într-un vas,
Se lasă la fermentat,
Si apoi la distilat.
Din care se face ţuică,
O pastrez ca nu se strică,
Să bei câti-un păhărel,
Sa te mai distrezi niţel.
Dupa ce recolta am strâns,
În grădină am patruns,
La curăţat si arat,
Pregătită de iernat.
Fie iarna cât de grea,
Eu mi-am umplut cămara,
Cu roadele necesare,
Obţinute prin sudoare.
Angelin Leru
21.09.2018

poezie de Angelin Leru (21 septembrie 2018)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi imaginez pentru psihanaliză o sarcină mult mai frumoasă şi mai vastă decât să fie redusă la un ordin etic. Gândesc că mai trebuie să-i lăsăm timp psihanalizei să înfiltreze popoarele pornind de la multe centre, să reînvie la intelectual sensul simbolicului şi miticului, să-l retransforme frumuşel pe Hristos în acel zeu-mag al viei care a fost, şi să canalizeze astfel vechile forţe pulsionale extatice ale creştinismului, şi totul cu unicul scop de a face din cultul şi din mitul sfânt ceea ce erau ele: o sărbătoare a bucuriei îmbătate, în care omul are dreptul să fie animal în eros şi în sfinţenie. Tocmai aceasta era marea frumuseţe şi funcţie a religiei antice, care, pentru Dumnezeu ştie ce nevoi biologice temporare, a devenit instituţie de lamentare. Ce infinitate de delicii şi de voluptate este aici în religia noastră, gata să fie readusă la autentica sa destinaţie! Creştinismul nu poate lăsa de-o parte dezvoltarea etică autentică şi corectă, dar trebuie să dezvolte în el, să-şi desăvârşească imnul de durere şi extaz către zeul muribund şi înviind, la forţa mistică a vinului şi ororile antropofage ale Cinei - forţele vieţii şi ale religiei se pun în serviciul numai al acestei dezvoltări etice.

Carl Gustav Jung în scrisoare către Sigmund Freud, Despre funcţia religiei (11 februarie 1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă aurie

Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Şi zile cu ploi cernite.

Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.

Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Şi-n zbor, păsări călătoare.

Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toţi în casă,
Pentru iarna friguroasă.

poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!