La odihnă

În Olăneşti la odihnă
Plouă mai în fiece zi
Iau umbrela cu mine
Şi mă plimb pe unde o fi.

Excursiile sunt scurte
Râmnic, Cozia, Ocnele-Mari,
Aş vrea să urc şi pe munte,
Fiind greu pentru veterani.

Salina este mare,
Cu biserica în mijloc,
Zidită numai din sare,
Neavând piatră deloc.

Inhalăm ionii de sare
Cei astmatici şi suferinzi,
Vizităm tunelul mare,
Fără stâlpi sau ceva grinzi.

Şi ne mirăm cu toţii
De acest munte de sare
Unde veneau strămoşii noştri
Cu căruţe sau călare.

Scoteau grunjii şi plecau
Spre colibele îndepărtate,
Cu toţii se bucurau
Când puneau sarea-n bucate.

Unii mergeau la izvoare,
Cu apele lor minerale
Umpleau troacele, ulcioare
Şi plecau voioşi la vale.

Acum, ele îs ferecate
Şi apa se bea cu plată.
De unde atâtea păcate,
Uitând ce-a fost odată.

Pentru o gură de apă
Lăsată de Dumnezeu
Omul să nu o soarbă,
Neavând bani tot mereu.

Au pus CIF-uri la intrare
Păzite cu străşnicie.
Întrebându-ne oare!
De ce atâta făţărnicie?

Cu gândurile răvăşite
Fac apel la demnitari
Să ia aminte şi să nu uite,
Să fie mai umanitari.

Să ia pravilele străbune
Care au fost altădată
Ele pe atunci au fost bune,
Dar, au fost odată!

Cu cele cugetate,
Trecând timpul şi anii,
Poate voi, nepoţi, nepoate
Stârpiţi răul şi avarii.

Vino, dreptate, odată
Şi te împarte egal la toţi,
Să nu mai fie vreodată
Neam din neam de Fanarioţi.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olăneşti iubit

Pe coaste cu pomi, păduri
Şi o nesfâşită vale
Vezi case şi vile în jur
Mai sus, apele minerale.

Râul curge agale
Pe făgaşul lui în aval,
Oraşul e în sărbătoare,
Cu lume multă, furnicar.

Unii pleacă, alţii vin,
Să se calce în picioare,
Petrec concediul din plin
Şi beau apă de la izvoare.

Veniţi pentru odihnă
Şi de toate vârstele,
Se tot plimbă într-una,
Deşertând şi sticlele.

Alţii merg pe la izvoare,
Toate grupate la un loc,
Fiindu-le folositoare,
Uitând de necazuri şi de tot.

Hotelurile, bazele de tratamente
Situate în îngusta vale,
Toate-s puncte de agrement,
Tratament şi relaxare.

Izvorul douăzeci şi patru,
Mai la nord situat,
Este iubit de întreg natu,
De mii de suferinzi vizitat.

După un timp petrecut
De odihnă şi tratament,
Pleacă omul mulţumit
Cu un frumos reviriment.

Mulţi, din întreaga ţară
Se gândesc de acum la bilete,
Să petreacă în curând iară
Clipe în oraşul din poveste!

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea

De la unde-ai fost odată
Pân' la unde vrei s-ajungi,
Dai din coate, ochii roată,
Depărtarea s-o alungi.

Te agiţi ca într-o mare
Ce te-ntâmpină c-un val,
Uneori, mai fără sare,
Alteori, catastrofal.

Şi nu vezi că-i doar o mare,
Nu vezi nici că-i doar un val,
Te forţezi să-ţi faci cărare
Către un... ceva final.

Când ajungi, priveşti în urmă,
Dar ţi-e foarte greu să vezi
Căci, în spate, anii, turmă,
Te aşteaptă să te-aşezi

Şi se ţin de tine... aţă,
Nu ai loc spre unde-ai fost,
Şi-ţi dai seama că o viaţă
Ai trăit-o... fără rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată un rege ce avea 12 frumoase fiice. Ele dormeau în 12 paturi din aceeaşi cameră. Atunci când mergeau la culcare, uşa dormitorului lor era închisă şi bine încuiată. Cu toate acestea, în fiecare dimineaţă, pantofii lor erau atât de tociţi, ca şi cum ar fi dansat întreaga noapte. Nimeni nu ştia ce se întâmplă cu ele sau unde mergeau.

începutul de la Cele 12 prinţese dansatoare de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele noastre

Pe urmele noastre mergînd,
ei coboară mereu spre centrul pămîntului,
apa noroioasă devine povestea însoţitoare,
la răscruci, cocoşaţi aruncă în sus cu buchete
sinistre, de nuntă.

Nimic nu dospeşte mai bine ca sufletul,
ca amintirea. Aveam odată vase de lut,
fiecare lucra noaptea, în vis, vasul lui
şi dimineaţa el era gata de a-şi primi uleiul,
vinul ori grîul.

De ce merg ei acum tăcînd? Cine sînt ei, de fapt?
Umerii noştri au fost odată de fier,
păsările noastre au fost odată de piatră,
dar noi, cei cu umeri de fier, cine am fost?
Dar noi, cei cu păsări de piatră, cine am fost?

Şi, în fond, de ce ei parcă ne urmăresc
şi calcă mereu pe urmele noastre,
coborînd, fără voia lor,
spre centrul necunoscut al pămîntului?

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversări

La început toţi
erau primiţi egal
cu pâine şi sare
din motive artificiale
s-a renunţat la sare
pentru unii şi pentru alţii
cu timpul s-a renunţat
şi la pâine
acum primirile se fac
natural fără nimic
fiecare este bine venit
vine când vrea
şi pleacă când poate
aşa sunt noile aniversări
cu primiri simple
doar cu urări
şi cu uitări.

poezie de David Boia (16 noiembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Viorel

Motto:
Transilvanie, eşti mare,
Mândră, strălucind în soare
Nici Oltenia nu se lasă,
Este harnică, voioasă
Cine vine şi munceşte
Glia n-o mai părăseşte!

Noi, mereu ne amintim
De Drobeta-Severin,
Unde, la Dunăre în vale
Au venit oştile romane
Cu împăratul Traian
Să lupte cu Decebal.
Legiuni, cohorte multe,
Care de luptă, catapulte,
Pedestrime şi călare
Din împărăţia mare.
În grabă au construit podul
Ca să treacă tot norodul,
Înaintând pe întinsa vale
A fost o mare confruntare
Au luptat eroic Dacii,
Dar au fost învinşi, săracii!

*

Sus, în deal la Bistriţa
S-au luptat cu suliţa,
Arcuri, coase şi topoare,
Romanii pe cai călare
Cu centuriile toate
Răspândite pe ale coaste
Măcelul a fost cumplit
Multă oaste a murit
Dacii învinşi şi urgisiţi
S-au retras cu toţii în munţi.
Dar şi acolo la cetate
Cetele au fost decimate
Venind şi capitularea,
Plânsetele şi cu jalea.
După crunta încleştare
Dintre marile popoare
S-a născut o naţiune
Statornică şi de sine,
Cu o istorie zbuciumată
Ştiută de lumea toată.
Prin acte de vitejie
Ce ne stau drept mărturie.

*

Astăzi, dealul este un plai,
Mândru colţişor de rai,
O casă mare, multă vie,
Linişte şi armonie.
În bătaia vântului
Şi cântecul cucului,
Al ciocârliei voiajoare,
Care se înalţă spre soare
Cu fermecătorul tril
De şi oamenii suspin
Acolo e un fermier
Iscusit, mână de fier,
Unii spun c-ar fi oltean,
Da de unde? E ardelean
De la Alba, satul Limba,
Nu umblă omul cu strâmba,
Nici politică nu face
N-o doreşte şi nu-i place,
E pornit pe meserie
Ca doctorul în chirurgie.
Are o tehnică avansată
De ştiinţă recomandată.
Cu ingineria aleasă
A avut o mare şansă
Şi nu a fost o întâmplare
Când Fortuna i-a ieşit în cale
Că, într-o noapte în al său vis
Deceneu cică i-a zis:
Să planteze pomi şi vie
Aducându-i bucurie.
Altădată, aici au fost vii
Dar, au rămas costele pustii
Pline de mărăcinişuri
Pentru iepuri ascunzişuri.
Deoarece Burebista rege
Ar fi promulgat o lege
Să fie scoase viile,
Curmând cu orgiile
În care zilnic mai tot anul
Să bea cu oala sau paharul
Curgea vinul în ulcioare
Precum apa din izvoare.
Supuşii nu-l mai ascultau
Şi de muncă toţi uitau.
Luându-se acea măsură
A fost nemaipomenit de bună,
Naţiunea a prosperat,
Formând marele regat.

*

Fermierul meditând
Multe zile, nopţi la rând
La cele spuse de prelat
A şi trecut la plantat
Sfătuit şi de soţie
S-a văzut omul cu vie
Cu soiuri de viţă aleasă
Afuz-Ali, Tămâioasă
Şi altele foarte bune
Lăudate în astă lume,
Ca-n zile de sărbătoare
Să se ureze şi cu pahare
Pline de Sovinion demidulce
Cu Merlot care te duce.

*

Mulţumit şi fericit
Având visul împlinit
A început să spună-n lume
Fapte, snoave şi anume:
- Munca îmi place, mă obligă
Să lucrez mult, dar se şi câştigă
Hoţilor le-am dat gură
Şi de atunci nu mă mai fură.
Îmi vând strugurii şi vin
La Craiova-n Severin
Banii câştigaţi sunt ai viei
Ai bunăstării şi avuţiei,
Să nu vă fie cu mirare
Pun şi struguri la păstrare
Pe care-i vând de sărbători
În pieţe, la trecători.
Am în cramă vin, rachie,
Pentru orice sindrofie
Să nu vorbesc cu păcat
Tot mereu sunt ajutat
De soaţă şi de băiat
Student bun, disciplinat,
Care stă numai în vie
Cu oamenii la datorie,
Îmi doresc producţii mari
Să-mi aducă în casă bani
Tot aşa, încetul cu încetul
Echilibrez şi bugetul
Ce vedeţi, e un început
Mai sunt multe de făcut
Să irig via cu picătura
Să nu intre uscătura,
Vreau şi o copertină protectoare
Contra grindinii nimicitoare
Care cade câteodată
De-mi strică recolta toată
Lucrările cer mulţi bani,
Muncă asiduuă şi ani.
Rezolvabile sunt toate
Să ai bani şi când se poate
Omul are acel destin
Cu drum drept şi cât mai lin.

*

Iar cele relatate
Toate sunt adevărate
Fermierul are omenie
Şi sfidează a lăcomie,
Zgârcenia şi avariţia
Care îşi fac apariţia
Şi rod, sărmana inima
Ca pe strugure molima.

*

Pentru faptele lui bune
Se cuvine a i se spune:
- Viorele! Ţine aminte
Întotdeauna să fii cuminte
Când vei ajunge bătrân
Şi muncind mereu din plin
Să le povesteşti la toţi,
Copiilor şi la nepoţi
Că..., munca, cinstea, hărnicia,
Ele ţi-au fost bogăţia.
În rest totul este trecător
Precum vântul cu al său nor
Şi nimic nu iei cu tine
Decât numai ce-ai făcut bine!

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru ziua mea

De mine câteodată-mi este dor,
o, Doamne, ce bărbat eram odată!
Treceam şi gardurile ei în zbor
de poarta rămânea nedescuiată.

Poate şi azi aş face tot la fel,
dar am găsit acolo altă poartă,
nu din uluci, ci ţepe din oţel,
cu vârfurile lor să ne despartă.

Nimic n-a mai rămas ca în trecut,
chiar gardurile toate-s mai înalte,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
atâtea mi se par acum deşarte!...

Iar de mai trec pe-acolo uneori,
pe lângă poarta ce îmi stă în cale,
m-aş înălţa chiar dincolo de nori,
din cornul lunii să-i aduc pocale.

Din ele să îmi toarne elixir,
să mă îmbăt, cum o făceam odată,
când ajungeam în stare de delir,
trecând de poarta ei nedescuiată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (20 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei care au cunoscut-o pe Alice H. – şi sunt sigur că cel puţin T. a cunoscut-o odată – nu par să aibă o memorie mai bună. T. a uitat-o cu desăvârşire, iar necazul e că nici eu nu-mi pot aminti unde anume am întâlnit-o prima oară pe T. Dacă asta s-a întâmplat la Milano, cum pretinde ea, atunci ar fi fost posibil s-o fi întâlnit pe Alice acolo, dacă nu la Academia Brera, atunci măcar în capela de la Santa Maria delle Grazie sau în parcul Castelului Sforza, înainte să fi devenit un loc de întâlnire al drogaţilor. (Dar oare T. nu era tot un fel de drogată? Oare nu din acest motiv am întâlnit-o şi am încercat s-o conving să renunţe? Este genul de acţiune la care m-aş fi aşteptat din parte-mi. Acesta-i pesemne motivul pentru care m-am simţit legat de Alice H., deşi nu-mi amintesc să fi fost legat de ea: mai degrabă impresionat, ca şi când aş fi fost martor la ceva supranatural.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar când...

Motto: Când eu n-am fost, nimic n-a fost creat.
Dante Alighieri în Divina comedie, Infernul, III (19 martie 1304)

iar când am apărut în lumea pentru mine
şi numai pentru mine de Dumnezeu creată
din liberă alegere şi tainele divine
mai ridica-i o alta de resturi separată

în care Universul era doar hologramă
la infinit punctată pe irişii retinei
materia şi timpul-un boţ de amalgamă
scăldat mereu în lacrimi de sentimentul vinei

şi eu, atotputernic ca Dumnezeu în fine
în limita ego-lui dispus de fler intern
urzind în transcendenţe comploturi clandestine
ce-ar stă să mă ferească de cercuri de infern

doar când voi părăsi această lume plată
ce-a fost şi pentru mine creată uneori
nimic se va lăsa în tot ce-a fost odată
doar flux de energie şi gamă de fiori...

poezie de Iurie Osoianu (20 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Neptun

Toate femeile lumii coseau plaja, întorceau valurile,
le puneau
la uscat în căpiţe
în care doar una singură dormea,
una singură sprijinită în coasă, ca pe Bârgaie
sub pălării de paie
ochii ascunşi ai mormintelor:

căpiţe de piatră,
stabilopozii sub care guvizii furau nada, dealuri
întinse pe ape, lovite de vânt
ca în cârciumi de sare ocnaşii care-şi fac cupe din
palme
şi beau

numai el să nu bea, oare,
- taci şi lasă-mă să-l beau -
într-un dialog mut cu paharul de bere
la care nu s-ar fi uitat altădată ca după o zi de co-
să, plaja
mirişte cu maci ofiliţi,
femeie cu femeie,
patului snop -

apoi
toate femeile lumii plecau la casele lor,
unele după lâna de aur, pe mare,
altele în munţi,
cele mai multe în ochii deschişi,
vise care nu se vor încarna niciodată -

cum pentru ele să-ţi dai viaţa ta toată,
taci şi lasă-mă să beau...

poezie de Gellu Doria din revista "Hyperion", nr. 7-8-9/2009 (12 iunie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă întrebaţi unde a fost Dumnezeu la Auschwitz, întrebaţi-vă unde a fost omul! Să uiţi, să taci, să fii indiferent la cele din jurul tău, sunt unele din cele mai mari păcate.

citat din Elie Wiesel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria română

Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii.
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă dată,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfântă să ne fie!

Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Weekend

În parcul din Olăneşti
Este mare veselie.
Multă lume întâlneşti
Şi oameni de omenie.

Copilaşii mereu aleargă
Cu trotinete şi maşinuţe
Bătrânii şi ei pe gânduri
Fac socoteala la zile.

Unii pleacă la izvoare,
Alţii fug la tratament,
Cei rămaşi în continuare
Vorbesc despre weekend.

Că vacanţa a fost scurtă
De numai câteva zile.
Dacă era mai lungă
Petreceau şi mai bine!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa părintească

M-am tot plimbat şi eu prin astă viaţă.
Locuri frumoase multe-am cunoscut.
Dar cea mai scumpă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

Într-o căsuţă mică de la ţară
Mi-am petrecut şi eu copilăria.
Unde ca oaspete, seară de seară
În cap de masă stătea sărăcia.

Ne înghesuiam cu toţii într-o odaie
Şi cei mai mari şi cei mai mititei.
Mâncam turtiţe coapte pe tigaie
Şi ascultam voioşi poveşti cu zmei.

Râdeam cu toţii şi ne părea bine,
Chiar dacă foarte multe ne-au lipsit.
Dar gândurile mereu ne-au fost senine
Şi adormeam alături, fericiţi.

Era căsuţa noastră foarte mică.
Pitită la o margine de sat.
Doar că acolo am fost fericită
Şi mă simţeam ca Zâna din palat.

Copilăria mea a fost ca o poveste.
Şi azi fiind matură, o visez.
Dar din păcate deacum nu mai este.
Însă în suflet, în veci am s-o păstrez!

Prin multe am trecut în astă viaţă
Şi locuri foarte multe-am cunoscut.
Dar cea mai frumoasă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câţi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii. Am şi al treilea motiv: acest om mare trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfăţişate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, pentru că şi acest om mare a fost cândva copil. Toţi oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puţini îşi mai aduc aminte.)

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, Dedicaţie (1943)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucla istoriei...

mă întreba deunăzi un român
stând amândoi la coadă la consulatul din Roma
dacă mai am pe cineva sau ceva în ţară
şi-am răspuns deodată
păi
în ţară am
cum să nu
am o ţară
când va emigra România din mine
voi fi poate undeva prin Carpaţi
cu paşaportul în regulă
ştampilat de cei care au imigrat acolo
şi învaţă acum româna
pentru a se înţelege cu râul
ramul
atunci
le voi arăta urmele eroilor neamului
scrijelite ca pe un răboj
în sângele meu
vor da să-l bea şi li se vor face buzele
sare

până una alta am ajuns
la rând la consulat -
n-o mai fi mult până când
ţara va putea spune că târziul ei
a venit în ziua plecării mele
însă prea
nu există
mereu mai rămâne o perspectivă
întoarcerii

de asta eu pe aici
nu caut să beau
niciun strop de sânge străin
oricât de eroic le-a fost neamul

or să mă întrebe străinii găsiţi în ţara mea
dându-mi pe ascuns din sângele lor
mie de ce nu mi se fac buzele sare
şi de ce
tot arunc orologiile
în foc

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!