Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ioan Petru Culianu

Un lucru pe care niciodată nu l-am spus nimănui e că Alice H. m-a vizitat de mai multe ori în vis. N-avea formă (ca să nu mai vorbim de articulații), era doar un foc blând iscat dintr-o vale colorată care, presupun, era frumoasă. Alt lucru pe care n-ar trebui să-l spun e că nu sunt sigur dacă visam ori nu. În starea mea, asta se întâmplă frecvent, iar mie nu-mi pasă. Nu știu dacă venea de dincolo de acel teribil vagon cu un hârdău înăuntru, care nu corespundea concepției mele despre frumusețe și care totuși e acolo, la sorgintea a ceea ce credem că este frumos. Sigur este că eu sper să fi venit de dincolo.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Citate similare

Ioan Petru Culianu

Am petrecut multe nopți gândindu-mă la asta. Mintea îmi era de obicei puternică. Nu sunt sigur că-i pot atribui o origine mai înaltă decât acel stânjenitor vagon. Este singurul lucru pe care-l regret: , până la urmă, era prea simplă. Nu era mai mult decât un foc blând dintr-o vale colorată. Era speriată că se afla aici și îngrozită de vagon. Abia aștepta să se întoarcă în valea aceea. Totul s-a domolit și zorii nu mai vin. Oare am pierdut vreodată vreo luptă? Acum s-a făcut incredibil de cald aici și simt sarea de mare în gură și în nări.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Edward B. sugerase că o atinsese și că articulațiile - încheieturile mâinilor, genunchii - îi erau în regulă. Edward B. ori se înșelase, ori mințea: dacă persoana cu care se întâlnise fusese cu adevărat Alice H., ea n-ar fi avut articulații; dacă era Alice H., mai mult ca sigur că n-o atinsese.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

E de-ajuns -ți îndrepți ochii către înlăuntru și vei vedea izvorul tuturor frumuseților. (Cu greu izbuteam văd; iar după fiecare izvor venea altul și la urmă nu mai rămânea nicio frumusețe. Era ceva precum un vagon obosit fără niciun fel de șine și cu un hârdău înăuntru; și asta nu era decât începutul, cum ar fi zis Tozgrec - dar asta-i altă poveste; mă întreb dacă ea privea îndărătul tuturor acestor lucruri; după mine, tot felul de ciudățenii se întâmplaseră în acel hârdău, dar lipsite de orice frumusețe sau generozitate; da, era o chestiune de importanță vitală de-a ști dacă venea de dincolo de toate acestea, de acolo unde vreo frumusețe oarecare ar fi putut să se înfiripeze în cele din urmă; mă întreb însă dacă ea seamănă cu frumusețea îndeobște admirată de noi.)

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Edward B. mi-a povestit după o excursie în Grecia că o întâlnise din întâmplare pe Alice H. Își petrecuseră împreună mai multe zile, în conversații frivole. Aparent, Alice era plictisită. La ultima întâlnire nu s-a mai arătat și nimeni n-o cunoștea la adresa pe care și-o dăduse. Edward B. a conchis ăsta era pesemne stilul ei personal. Ca și T., el aparținea acelora care o găseau chipeșă. Mai mult ca sigur că era îndrăgostit de ea și s-a înfuriat când ea n-a mai venit la întâlnire. După el, mânca întotdeauna foarte puțin. Folosind prilejul, l-am întrebat despre articulații: observase ceva deosebit în legătură cu ele?

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

O'Connors nu-și mai amintea nimic despre articulațiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roșiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deșertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuși, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. și nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază și dormise zile întregi apoi, ca atâția alții înaintea lui.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Văzusem oare ceea ce credeam, sau crezusem ceea ce am văzut? I-am pus mai multe întrebări despre lucruri ce trebuie trecute sub uitare și ea mi-a dat câteva răspunsuri interesante, deși nu complet satisfăcătoare. Alice H. părea în orice caz știe despre ce vorbește. Stătea într-o caleașcă neagră și era înconjurată de un foc blând. Câteodată nu era altceva decât foc. Cel puțin asta era impresia mea, cu toate că a doua zi T. n-a reușit descopere nici urmă de ars. Dar era intolerabil de cald acolo înăuntru și toate lucrurile căpătaseră o înfățișare evanescentă, ca într-un coșmar blând.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie ușor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl știi.
Joey: Știu voiam fii acolo. La sfârșitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu știu de ce. Nu știu ce voiam să spun. Știu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile și abia acum am reușit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Și poate acesta este sfârșitul nostru. Poate ne simțim atrași unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu știu, dar știu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm și peste patru ani o să ne trezim ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl știu cu siguranță este că nu vreau să se întâmple asta.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Oricum, deși toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, și avea în mod sigur părul roșcat. Nu știu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca și când mi-aș fi amintit tânjisem după alt fel de existență, în care nimeni nu putea subziste în afară de Alice H. Și-apoi, pentru cât timp?

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Desigur, am pus obișnuita întrebare despre articulații, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privință. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al meu, care a murit cu mult timp în urmă, a scos la iveală altă istorie incredibilă despre Alice H. Îmi amintesc că am scris-o într-unul din acele jurnale pe care obișnuiam le țin și care a ars împreună cu toată biblioteca mea la C. El pretindea că Alice H. l-a scos din deșert în Africa, tocmai când credea că-și va lăsa oasele pe-acolo. Ea a dispărut puțin după aceea.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Nu-i plăceau trandafirii, era o străină. N-avea articulații, era probabil făcută din foc. Vedea ordine și frumusețe acolo unde eu auzeam scrâșnetul tuturor țâțânilor acelui vagon primordial. În pofida tuturor deosebirilor dintre noi, eu stărui prostește în credința eram esențialmente asemănători. De ce să-mi fac griji ba că a dispărut, ba că a reapărut?

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Am crezut atunci că se hotărâse să se retragă în acel adânc calm despre care vorbea. Credeam asta cu adevărat, căci adunasem dovezi cum că era o străină în acest loc: nu mânca, nu bea (și nici nu dormea, după câte spunea), n-avea articulații, îi displăceau trandafirii și muzica și nu era plămădită din aceeași substanță ca noi toți.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Toți cei care au cunoscut-o pe Alice H. – și sunt sigur că cel puțin T. a cunoscut-o odat㠖 nu par aibă o memorie mai bună. T. a uitat-o cu desăvârșire, iar necazul e că nici eu nu-mi pot aminti unde anume am întâlnit-o prima oară pe T. Dacă asta s-a întâmplat la Milano, cum pretinde ea, atunci ar fi fost posibil s-o fi întâlnit pe Alice acolo, dacă nu la Academia Brera, atunci măcar în capela de la Santa Maria delle Grazie sau în parcul Castelului Sforza, înainte să fi devenit un loc de întâlnire al drogaților. (Dar oare T. nu era tot un fel de drogată? Oare nu din acest motiv am întâlnit-o și am încercat s-o conving renunțe? Este genul de acțiune la care m-aș fi așteptat din parte-mi. Acesta-i pesemne motivul pentru care m-am simțit legat de Alice H., deși nu-mi amintesc să fi fost legat de ea: mai degrabă impresionat, ca și când aș fi fost martor la ceva supranatural.)

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Totul era simplu pentru mine: dacă te târăști, vei fi strivit; nu mănânci, vei muri, dar nu în mâinile mele (mâinile-mi erau pretutindeni de când o întâlnisem pe Alice H.; mă simțeam neajutorat de răspunzător de când mi se întâmplase mă aflu în Academia Brera sau la petrecerea profesorului H. la care nu participasem niciodată; la drept vorbind, lucrurile acestea n-au survenit nicidecum din întâmplare; am încercat -i spun asta, însă de bună seamă că m-a înțeles greșit; va fi crezut -i explicam cum un bărbat și o femeie își sunt predestinați unul altuia și era destul ca s-o înspăimânte; în realitate, nu m-am gândit niciodată la ea ca la o femeie, cel puțin nu ca la femeia mea și nici nu sunt sigur că era femeie, deși nu părea să fi fost altceva; mai mult, îmi dădeam seama că n-o interesam în niciun fel; dacă se afla acolo, era fiindcă se gândea aveam eu nevoie de ea într-un fel; nu sunt sigur dacă nu cumva aveam nevoie ca ea aibă nevoie de mine; în orice caz, de fiecare dată când o părăseam, eram plin de bucurie, invers de cum se întâmpla de fiecare dată când o vedeam pe T.; de fapt, T. mă făcea mă simt stânjenit; le făcea tuturor viața grea, inclusiv ei înseși).

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Pentru prima dată de când o cunoșteam, am auzit-o râzând: "Vezi", a spus, "mi-ai descoperit secretul: n-am articulații. Și spre uluirea și spaima mea, și-a răsucit brațul într-o multiplă spirală, întâi în sensul acelor de ceasornic și apoi invers. Am avut din nou nefericita inspirație vorbesc cu T. la telefon despre asta. A spus că avusesem probabil un fel de vis a cărui sorginte sta în cuvintele din Talmud pe care obișnuiam frecvent să le citez într-o anumită perioadă din viața mea: Iar îngerii nu au articulații.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Te mai întreb un singur lucru, Luci, apoi nu te mai deranjez. Ce-ai zice dacă i-aș întreba pe vechii tăi prieteni, Alex și Nis, despre ce s-a întâmplat atunci?
Lucian: Atunci... Când?! Nu înțeleg... Ce anume -i întrebi pe ei doi și de ce?
Lia: Știi tu... Atunci, când ai avut acel accident.
Lucian: Ah, despre asta era vorba... De ce să-i întrebi? Doar ca să verifici dacă ți-am spus sau nu adevărul?
Lia: Nu tocmai. Să zicem aș vrea aud și versiunea lor, pe care mai apoi s-o compar cu a ta, vedem dacă se potrivesc. Presupun ei ar trebui să știe despre ce este vorba, doar sunteți de mult timp prieteni, iar la navă ați lucrat întotdeauna împreună.
Lucian: Păi... S-ar putea știe. Sigur că la "Pacifis" am lucrat mereu împreună. N-ai decât -i întrebi; treaba ta.
Lia: Sigur, aș putea -i întreb, dar n-o voi face, pentru că am încredere în tine, în ceea ce mi-ai spus, doar ai dovedit astăzi cât ești de sincer și nu cred ai avea vreun motiv să-mi ascunzi adevărul.
Lucian: Repet: Treaba ta, faci cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Disciplina pentru mine înseamnă fac un lucru, chiar dacă acum simt, sau nu, vreau îl fac - atâta timp cât știu că este un lucru care face din mine o versiune mai bună și care servește misiunii mele! Un lucru pe care mi l-am asumat! Un lucru pe care știu că dacă îl fac, sunt mai fericit. Și cel mai tare este că deși uneori, la început nu simt neapărat nevoia sau "cheful" îl fac, pe măsură ce mă mișc, devin din ce în ce mai angrenat și mai fericit cu ceea ce fac.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Totuși, mă ierți, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înțeles încă? Te-am iertat deci, deși ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru și sper să înțelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie uităm. Timpul merge înainte, nu se oprește-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Și ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Așa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După șase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu ești supărat, deloc?
Lucian: Nu! Și te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus uit totul. De fapt, am și uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aș ruga gândești și tu la fel. Să ștergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am încerc, dar nu-i așa ușor. Rămân cele șase luni, care nu pot fi șterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îți mulțumesc. Acum pot fi liniștită, dacă știu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar ești sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poți fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înțeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ți face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Totul începuse ca un joc, dar acum știa coridoarele și bolțile și locul unde-și pierduse brațele și putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul șerpuitor și simțea distincția subtilă dintre sărut și roșeață, deși nu era nimeni și nimic de simțit. În același fel, iubirea era iubire și n-avea niciun obiect și toate acestea erau Zeița, care-o lua tot mai departe și mai departe dincolo de frontiera de smarald. Și, cu toate că nu exista nici în afară și nici înăuntru, uneori ieșea din lumea de smarald și de fiecare dată Zeița venea cu ea. Puteam simți toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închiși ori deschiși. Era atât de frumoasă și de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuși făcând parte din jocul de smarald.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sam: Dacă m-ai fi lăsat merg acolo, aș fi pus capăt situației.
Dean: Sam, singurul lucru care ar fi luat sfârșit era viața ta.
Sam: N-ai de unde știi.
Dean: Și acum ce? Ai de gând te sacrifici?
Sam: Da, fii sigur că asta am de gând.
Dean: Asta n-o să se întâmple - nu cât timp sunt eu în preajmă.
Sam: Dean, despre ce naiba vorbești? Toata viața am urmărit demonul ăsta. Este singurul lucru care ne-a interesat.
Dean: Sam, vreau renunț, bine? Chiar vreau, dar nu merită mori pentru asta.
Sam: Poftim?
Dean: Vorbesc serios. Dacă uciderea acestui demon înseamnă și moartea ta, atunci sper să nu găsim niciodată creatura asta blestemată.
Sam: Creatura asta a ucis-o pe Jess. A ucis-o pe mama.
Dean: Chiar tu ai spus odată... indiferent ce am face, ei vor dispărea. Și nu se vor mai întoarce niciodată.
Sam: Nu spune asta! Nu - nu după toate astea - nu spune asta!
Dean (sentimental): Sammy... ascultă... doar pe noi trei ne mai avem. Și asta e tot ce am și eu. Câteodată simt abia mai pot rezista fără tine și fără tata...

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E frumoasă această Maya, e frumoasa această iluzie, dar trebuie afli ce ești dincolo de ea, ce ai fost înainte de a te naște, înainte de momentul concepției, care era ego-ul tău, cum anume era starea fără ego, cum anume erai tu, care erau semnele după care puteai fi recunoscut? Oriunde ar fi semnele, nu sunt decât deșertăciune, aș spune chiar deșertăciunea deșertăciunii. Oriunde e absența semnelor, deșertăciunea e absență." Cei ce caută semne, caută MAYA. Poți cauți non-semnele? Care este starea ta fără stare, căci aceasta este apercepția realului însuși, ce anume ești tu fără tine, pentru ești fără semne. Orice gând este doar un semn despre tine, este doar o caracteristică a ego-lui despre ceea ce este.

în Care sunt semnele dizolvării ego-ului?, YouTube
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook