Lebăda
Fără zgomot, sub oglinda apei calme si profunde,
Lebăda cu-ale ei labe late-alunecă pe unde.
Puful alb crescut pe cele două coaste amintește
De zăpada ce la soare, primăvara, se topește,
Dar, tot ca neaua mată, în briză fremătând,
Aripa-i pare-o pânză de barcă-abia mergând.
Frumosu-i gât se-nalță și trestia o-ntrece,
Plonjează ori se lasă lungit pe unda rece;
Cu grație-și curbează profilul de acantă,
Pitindu-și ciocul negru sub gușa-i impozantă
Aci caută umbra și pacea de sub pini
Lăsând în urmă lunca scăldată în lumini
Și-având aspectul unei podoabe capilare
Ea merge și tardivă și obosită pare;
Grota-n care poetul plonjează-n sine-ardent
Si izvorul ce plânge pe veci un zeu absent
Îi plac; le dă târcoale; o frunză de răchită
I-atinge-ușor un umăr, căzând îngălbenită;
Aici spre larg plutește și, lăsând codru-obscur,
Ia-n stăpânire partea superbă de azur
Sub care să-și serbeze ținuta-i orbitoare
Și chiar să se confunde c-un bulgăre de soare.
Apoi, când lacu-și pierde fantasticu-i contur
Și când oricare formă-i tot mai confuză-n jur,
Când cerul brun mai are un roșu tiv pe zare
Și nici o gladiolă ori stuf nu mai tresare,
Iar broaștele văzduhul cu-orăcăitul lor
Îl umplu, licuriciul zâmbind îmbietor,
Pasărea-i tot pe lacul ce-n, sumbru, ochiul lui
Reflectă-albastra noapte cum alta-n lume nu-i;
Vas de argint pe care râd diamante, mii,
Visează pe oglinda răsfrântelor făclii.
poezie clasică de Sully Prudhomme
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt disponibile și traduceri în engleză, spaniolă, catalană și germană.
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre râs
- poezii despre roșu
- poezii despre promisiuni
- poezii despre primăvară
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- poezii despre pace
Citate similare
Iarna...
Soarele și-ascute dinții, sub tălpi scârțâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează și împodobește geamuri,
Cu steluțe de cleștar se inundă iar livada,
Pomii-n somn își țes inele tremurând ușor din ramuri...
Țurțurii par gene lungi care-atârnă pe la streșini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esența de rășini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnișoare...
Fumul pe acoperișuri se învăluie, se zbate,
Semn că viața dăinuiește și în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...
S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Și din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colții și-i arată!...
Satul se cufundă-n noapte și se sting lumini la geamuri
Iar pe uliță nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul șuieră năprasnic și cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...
poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieții mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre iarnă
- poezii despre ger
- poezii despre Soare
- poezii despre țurțuri
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre viscol
Îmi transmit
Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea
trăim, eari, era.
Va fi doamne, va fi
alb, roșu, gri.
Convenție, convențiune!
Pe cele cinci degete te pup minune,
pe cele două lungi picioare
pe cele două mâini cu subțioare
Oh și deasupra capul verde
și mai deasupra norul negru...
Vine un duh care mă pierde
tot demn și tot integru...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre picioare, poezii despre nori, poezii despre negru, poezii despre mâini, poezii despre degete sau poezii despre alb
De câte ori, iubito...
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă - o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți.
poezie celebră de Mihai Eminescu din Poesii (1884)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în spaniolă.
Vezi și poezii despre timp, poezii despre păsări, poezii despre gheață, poezii despre ocean, poezii despre moarte, poezii despre iubire, poezii despre galben, poezii despre dimineață, poezii despre bine și rău sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
De câte ori, iubito
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă - o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii inapoi.
............................
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec și îngheț,
Când nu te pierzi în zarea eternei dimineți.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian și domnul To Kuny vorbiseră în șoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalți erau răspândiți care mai de care, unii înaintea lor, alții în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian și colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peșterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în față, se aflau cei doi roboți, care nu păreau deloc interesați de aspectul peșterii. Ei înaintau nestingheriți, fără a întârzia în admirarea interiorului și fără a comenta pe această temă. Erau secondați de Nistor, care se grăbea spre ieșire. Astfel, în cele din urmă reușiră să ajungă toți afară, unii înainte, alții mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboți...
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre speologie sau citate despre roboți
Extras dintr-un discurs al lui Malcom X
Când sunt abia născut, sunt negru
Când cresc adult, sunt negru
Când stau la soare, sunt negru
Când sunt speriat, sunt negru
Când sunt bolnav, sunt negru
Iar când mor, sunt negru.
Dar tu, prietenul meu alb,
Când te naști, ești roz
Când crești adult, ești alb
Când stai la soare, ești roșu
Când răcești, ești vânăt
Când te sperii, ești galben
Când ești bolnav, ești verde
Când mori, ești cenușiu
Iar tu-îmi spui mie coloratule?
poezie de Malcom X, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre naștere, poezii despre creștere, poezii despre roz sau poezii despre prietenie
Aceleași ape
Aceleași ape tulburi
nămoloase
ce nu se scurg prin malul cel oval
ah, soarele de l-ar lovi în coaste
cum și-ar găsi chirceli
în lut murdar.
Din când în când oglinda
cea întinsă
tresare
sub atingere de nori
și-și cască gura larg
ca o setoasă
cu apele ei tulburi care-mi cresc
în brațe barca
aceași baltă tristă, nămoloasă.
Sclipirea de argint netransparentă
ascunde străveziul care nu-i
visând să-nving în fluvii valuri
care cresc
mă scald în ape nămoloase, liniștite
iar mreaja lor
mă-nvață să plutesc.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre tristețe, poezii despre lut, poezii despre gură, poezii despre fluvii, poezii despre bărci sau poezii despre argint
Stele căzătoare
Pe colțul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerșindu-ți dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalță...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viață.
În lumi călătoresc și mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aș fi dorit să fie viața moarte
Să-mi țes tristețea-n răsărit de noapte.
E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Și stânca ta de vis și dor, iubite...
Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "au fost odată
Într-un regat de ghețuri, crini și perle
Pașii iubirii unei lumi eterne".
Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis... Și domn
S-a așezat pe-al nemuririi tron.
Nu știu să fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfățișare, nici alt dor...
De-atunci tu ești un răsărit de soare,
Iar eu, al său apus biruitor.
Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevarat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.
Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veșnică și teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...
Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n ușa sufletului meu
Și îi deschide tot aceeași eu.
Comete-n zbor își caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un Sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.
De ce-n tăcerea nopților de sticlă
Te-ntinzi cu brațe de argint și dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?
Vino aici să prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
Să resădim în suflet fericirea
Celor loviți de griji și amăgiri.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre suflet, poezii despre noapte, poezii despre fericire, poezii despre tăcere sau poezii despre stânci
Stele căzătoare
Pe colțul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerșindu-ți dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalță...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viață.
În lumi călătoresc și mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aș fi dorit să fie viața moarte
Să-mi țes tristețea-n răsărit de noapte.
E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Și stânca ta de vis și dor, iubite...
Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "a fost odată"
Într-un regat de ghețuri, crini și perle
Pașii iubirii unei lumi eterne.
Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis și domn
S-a așezat pe-al nemuririi tron.
Nu știu să fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfățișare, nici alt dor...
De-atunci tu ești un răsărit de soare
Iar eu, al său apus biruitor.
Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevărat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.
Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veșnică și teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...
Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n ușa sufletului meu
Și îi deschide tot aceeași eu.
Comete-n zbor își caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.
De ce-n tăcerea nopților de sticlă
Te-ntinzi cu brațe de argint și dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?
Vino aici să prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
Să resădim în suflet fericirea
Celor loviți de griji și amăgiri.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gene de smoală
În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-așază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul privește la mine cum tac
Și plute de iarbă din mine desfac.
Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis
Un ochi care-mi ține un soare închis.
Mă rabdă pădurea, mă rabdă și cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Așteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!
Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi și din păsări îmi crește un pat,
Pe care m-așez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.
Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă moină de gânduri ,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.
Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteți voi și cu voi am crescut,
Aici mă sfârșesc spre un nou început.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre seară, poezii despre râuri sau poezii despre păduri
Și, știi, iubito...
Și, știi, iubito, nu am timp de lume
Și, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Și simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.
Te uită, a trecut și primăvara
S-a dus și floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.
E secetă, câmpiile sunt arse
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - și ne joacă farse
Aștept ceva dar nu știu ce aștept:
Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ți aud șoptirile duioase
Când ploaia-ar face, în oraș, prăpăd.
Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Și teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare
Aș vrea, din nou, să mă topesc de dor.
Dar nu mai am putere, nici voință
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorință
Eu nu sunt eu tu ești altcineva.
... Și, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva și știu ce-anume
Ceva în care nu cred și nu crezi...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre trecut, poezii despre tei sau poezii despre oraș
Ceasornicul
Ceasornic! Zeu amarnic, nepăsător, c-un deget
Pe fiecare ameninți spunâdu-i "Nu uita!"
Durerile în freamăt curând s-or împlânta
În inima-ți ca-n tina lovită fără preget
Plăcerea ca un abur în zare va pieri
Cum în culise-și pierde silfida legănarea
Oricare clipă soarbe un strop din desfătarea
Ce tututor ni-e dată cât timp vom mai trăi
De trei mii șase sute de ori pe ceas. Secunda
Șoptește: "Ține minte!" Cu glasul lui mărunt
De greier, spune Acuma: tot Altădată sunt
Sugând cu trompa-i hâdă viața ta ca unda!
Remember! Esto memor! Tu mână spartă! Vezi!
(Vorbește-n orice limbă gâtleju-mi de metal)
Minutele sunt scumpe, nebune mineral
Al cărui dram de aur se cade să nu-l pierzi!
Adu-ți aminte: Timpul ce tot mai lacom joacă
Nemăsluind, câștigă oricând, e scris așa
Dar ziua scade; noaptea e mare; nu uita!
Genunea e-nsetată; clepsidra tot mai seacă.
Curând suna-va ceasul când și Norocul viu
Și vrednica Virtute, soția ta fecioară
Și chiar Căința (hanul de cea din urmă oară!)
Ți-or spune: "Mori bătrâne mișel! e prea târziu!"
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre virginitate, poezii despre soție, poezii despre secunde, poezii despre prăpăstii, poezii despre plăcere sau poezii despre noroc
Încearcă a nu plânge...
Încearcă a nu plânge, când zorii dimineții
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeții,
Și tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viață o altă poezie.
E un sfârșit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toți poeții au fost și-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,
Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Și ea le este muză, în veci nemuritoare,
Așadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să își pună în vers aripi de Cruce,
El știe că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el știe că nu-i va fi sfârșitul
Acolo unde Crucea-i așteaptă răsăritul...
poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre flori, poezii despre femei sau poezii despre versuri
Unghi
Bolnav de singurătate poetul
din coliba lui ca o insulă fermecată
de întuneric
vede orbitoarele salturi în noapte
ale pegasului cu nări fremătând
așteptându-l la fiecare fereastră.
Spre nemărginire l-ar duce
calul alb al văilor domoale,
spre mărginitul de soare orizont
calul murg al câmpiilor plate,
spre înaltul cocorilor
roibul căluț de munte,
spre adâncimi calul arămiu
de pe străvechi funduri de mare.
Dar poetul trece pe rând
pe la fiecare fereastră a colibei
ciocănind pe dinafară cu degetele
ciudățenia aceea incandescentă
plină de cai
lăsând în zbor dâre întunecate,
cu nările astupate de fum
fără să aștepte să urce
pe coamele lor, între aripi,
bolnav de atâta lume, poetul.
poezie de Corneliu Vasile (1984)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre singurătate, poezii despre munți, poezii despre insule sau poezii despre fum
Prima... sau ultima zăpadă
Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spațiul pe-un ton de cer în gri
Și arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.
În albul nesfârșit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind șiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe așternut cast, paloare.
Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburlește în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.
E atât de alb că doare, topește ochiul fulg
Și parcă plâns se pierde în nesfârșit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiții picuri iar vieții ființe smulg...
La radio e-o știre; "un prim pierdut... control!"
Și alba puritate își scrie în dramă, rol...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre știri, poezii despre radio sau poezii despre ochi
Iubește-mă in alb ori negru
Iubește-mă în alb ori negru
Iubește-mă așa cum sunt
Iubește-mă cu adevărul pus
În negrul cuvintelor de despărțire.
Iubește-mă rostind doar adevărul
Iubește-mă ținându-mă de mână
Iubește-mă în alb prietenos
Să-ndur un punct sfâșietor iubirii.
Iubește-mă în alb ori negru
Lasă doar natura să iubească-n curcubeu
Tu iubește-mă în nonculorile de bază
Născătoare de dureri ori bucurii.
Iubește-mă în alb ori negru
Chiar dacă din ele răsar doar Ierni
Lungi suferințe de-așteptări și lacrimi
Că nu te pot avea chiar dacă mor.
Iubește-mă în alb ori negru
Chiar dacă Dumnezeu se lasă-n curcubeu
E legea Lui să prindă-n Lume viața
Cu toate tonurile infinite de culori.
Iubește-mă în adevăr de nonculori
Îmi este simplă citirea și simțirea
Sunt antrenată pentru astfel de picturi
În care Destinul pune punct iubirii.
Învață să iubești în alb ori negru
E-un sfat de viitor probat de mine
Din nonculori se naște sigur Raiul
Ori faci un nod la tot ce te ucide.
Învață să iubești cu Da și Nu
Învață să iubești cu alb și negru
Învață să iubești cu adevărul pus
În grai în ochi și-n gândurile inimii.
Iubește-mă în alb ori negru
Să-mi scoți o inimă din curcubeu... înlăcrimat!
Iubește-mă în alb ori negru
Să știu de vine Iarna.... cu nopți de insomnii și fulgi.
Iubește-mă în alb ori negru.... chiar dacă doare!!!
poezie de Adelina Cojocaru (18 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre inimă, poezii despre adevăr, poezii despre învățătură sau poezii despre viitor
Îmbătrânesc
Îmbătrânesc!...
Și zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Și-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Și-mi pare rău că mai exist.
Îmbătrânesc!...
Și tinerețea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Și se înveseleau,
Eu eram mamă,
Eram tată,
Luptam din greu pentr-o bucată
De pâine,
Pentru azi și mâine.
Îmbătrânesc!..
Și ce-i iubirea?
Eu n-am știut-o niciodată;
Că niciodată n-am iubit,
Când prea iubit-am fost de-oricare...
Ca piatra, piatră-mi rămânea
Și sufletul și inima
La orișice chemare.
Îmbătrânesc!...
Și tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare?
Ce ceas ferice,
Ce zi mare
Putea-va fi o sărbătoare
Și pentru mine?
Care soare
Putea-va timpul nencălzit de nici o rază
Să-ncălzească?
Ce flacără ar fi în stare
S-aprind-o inimă în care
Au înghețat atâtea simțuri
D-atâtea ierne grele, rele.
Îmbătrânesc!...
Și zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare...
Căci văd cum sufletu-mi zdrobit
Se stinge zi cu zi cum moare...
Și mă întreb: la ce-am trăit?
Când n-am făcut decât atât:
Să plâng, să plâng, să plâng întruna,
Să plâng, să uit și-apoi să iert.
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vârstă sau poezii despre tinerețe
Sculați-vă de tineri
Sculați-vă de tineri spre Slava Viitoare,
Veniți lângă Izvorul Etern și vă spălați,
Vă răcoriți obrajii de febră trecătoare.
Vă-nseninați privirea spre calea ce o luați.
Lăsați dormind ispita în putrede culcușuri,
Desprinși tăcut uitați-o silind către 'nălțimi,
Mai larg vă va fi cerul cu fiece urcușuri
Și-n calea luminoasă urma-vă-vor mulțimi.
Nu regretați nici una din cele părăsite,
Și nu râvniți nici una din cele ce-ntâlniți,
Când sufletul vi-l umplu doar cele strălucite
Veți însemna cu soare momentul ce-l trăiți.
Uitați ce sunteți astăzi, gândiți ce veți ajunge
La capătul credinței sfârșite curajos,
Când cea din urmă noapte spre Slavă-o veți străpunge
Ajunși pe neașteptate în fața lui Hristos.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre lumină sau poezii despre curaj
Pornit spre tine
numai pustiu în jur, un alb pustiu
și va porni să viscolească iar spre seară
și tot ce-i viu va nivela ca-ntr-un sicriu
din care iarăși va renaște primăvară
numai pustiu în jur, un alb pustiu
cu lupii pe fundal, urlând la soare
în limba lor, poemul încă viu
transpus pe intervaluri de ninsoare
numai pustiu în jur, un alb pustiu
imaculat pe întunericul din zare
pornit demult spre tine tot nu știu
din ce noian de vise vei apare...
poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare
În dulce luna mai
În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Și vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinți și chin
Vărs lacrimi de durere și mult amar suspin.
În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Și mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieții mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet și-l umplu de fiori.
În dulcea lună Mai când păsările cântă
Și armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoșat.
În dulcea lună Mai când dulci și calde raze
Din soare se coboară și totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Și-ndrept a mele gânduri spre recele morment.
poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele