De luni şi luni de zile, acelaşi vis se repetă: o tânără de o frumuseţe suprafirească îmi retează capul cu pletele-i roşcate (operaţia nu e dureroasă, ci extrem de înspăimântătoare: capul ce se rostogoleşte conţine în el memoria mea şi deci o identitate care dispare, fără prea multe remuşcări, de altfel), apoi, fărâmiţată în mii de imagini, îmi pătrunde în toate ungherele şi cotloanele trupului: circulă prin sângele meu, îmi umple toţi porii, se aţine în carnea şi în respiraţia mea, e prezentă în gândurile mele, înlocuieşte tot ce-am iubit în trecut şi toate speranţele mele proiectate în viitor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice am în viaţă acum este doar responsabilitatea mea. Eu am creat cu gândurile mele, cu emoţiile mele care au alimentat comportamentele mele. Cu atitudinea mea faţă şi felul în care văd viaţa. Dacă nu îmi place ce am, tot în puterea mea stă să schimb. Aşa am încredere maximă în mine şi în viitor.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posed tot ceea ce ţine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gândurile şi ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoţie; gura mea şi toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniştitoare; şi toate acţiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalţi, cât şi cele direcţionate către mine însumi. Posed fanteziile, visele, speranţele şi temerile mele. Posed toate triumfurile şi succesele mele, toate eşecurile şi toate greşelile.

citat din Virginia Satir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflarea ta fierbinte

îmi mângâie ceafa
scoasă la vedere din părul tău
care a pus stăpânire pe capul meu
în capul meu lucrurile
sunt reci şi seci
la tine e altfel
tu ai impresia stoarsă de-un sărut
şi gândurile contopite
cu îngerii decăzuţi care fumează
marijuana în pauza mare
la o bere cât se poate
de blondă cu portjartier negru
respiraţia ta fierbinte e hoţie pe faţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub steaua versatilă

steaua mea îmi face cu ochiul
îmi aruncă priviri versatile
visului verde i-a venit sorocul
să răsară-n lume - slove febrile.

steaua mea mă-nvaţă să mă schimb
să adun doar lumină în gândurile mele
îmi pune pe creştet un azuriu nimb
o seamă de emoţii vibrează sub piele.

steaua mea îmi pregăteşte veşnicia
fericiri diafane îmi cântă sub plasmă
conjug bătrâneţea cu trăinicia
păcatul visceral îl spăl cu agheasmă.

steaua mea mă-ndrumă la tot pasul
să străbat cu slova cerul şi atlasul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte cu iz de trecut şi viitor

Noaptea mă acoperă
Încetul cu încetul
Infiltrându-mi sub pleoape
Goliciunea zilei ce stă să treacă
Şi îmi pătrunde în suflet
Ca o lavă izgonită
Din muntele vieţii.
Visele prind contur
Împrăştiindu-şi seva în toate
Măruntaiele gândurilor mele
Miroase a trecut...
Simt în nări parfumul
Dorinţelor arse
Şi văd cu ochii minţii
Umbrele dorinţelor viitoare
Strecurându-se năvalnic
În noaptea trupului meu
Trecerea de la ieri la azi
De la azi la mâine
De la ce a fost şi ce va fi
E atat de firavă şi rapidă
Ca o aripă întinsă
În zborul unui pescăruş
Totul devine zbatere de pleoape
Sub apăsarea nopţii
Cu iz de trecut şi viitor

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

din ce în ce mai limpede

toate
câte mi se întâmplă
nu sunt incidenţe, au trecut
mii de fulgere prin secunda mea
nu m-am ars
au trecut mii de vehicule la un pas
nu m-au strivit…

răstălmăcind cauze, efecte, receptori
căutând sensibilităţile mele cele mai profunde –
în afară de un strop
de iubire –
n-am găsit decât frici
multiplicându-se continuu,
sunt incubatorul lor preferat…

altfel, îmi pare din ce în ce mai limpede
că este cineva
aproape nevăzut care
mă duce de mână, mă trece strada
ca pe un copil

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrez acelaşi crez

Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îţi seacă izvoarele trupului prin suferinţă
şi respiri cu tristeţe aerul.

Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorinţelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viaţă,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez acelaşi crez
şi multă dragoste.

Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înfloreşte prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
şi nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
şi le voi ocoli
chiar începând de azi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refren taoist

Voi alunga Înţelepciunea şi voi repinge Studiul.
Gândurile mele vor hoinări în Marele Vid.
Pocăinţa continuă pentru greşelile făcute
Nu va aduce pacea-n inima mea niciodată.

Îmi arunc firul undiţei în acelaşi curent,
Atât de bucuros de parcă-aş fi domnul unui regat.
Îmi dezleg părul şi păşesc cântând;
Între cele patru frontiere oamenii cântă
Împreună cu mine acelaşi refren.
Iată conţinutul cântecului meu:

Gândurile mele vor hoinări în Marele Vid.

poezie de Ji K'ang, 223-262, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paris, octombrie, 1936

Dintre toate care-s aici, sunt singurul care pleacă.
Plec de pe-această băncuţă, din pantalonii mei,
dintr-o situaţie-a mea particulară, din acţiunele mele;
din câtimea mea, despicată-n două,
sunt singurul care pleacă.

Pe Champs Elysées, în vreme ce
strania alee-a Lunii face un viraj,
moartea mea se îndepărtează,
iar leagănul mă părăseşte
şi, înconjurată de întrega lume, singură, de capul ei,
alcătuirea mea umană se întoarce
şi-şi distribuie umbrele – una câte una.

Iar eu mă despart de toate, în vreme ce toate
rămân pentru a îmi crea un alibi:
pantofii mei, ochii lor şi şireturile, noroiul de pe ei
şi chiar încreţitura de la cotul
cămăşii mele cu butoni.

poezie de César Vallejo, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea de azi e aceeaşi ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de uşor, ca şi cum aş fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă...
Mai întâi simt cum mă doare liniştea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin uşa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon şi număr stelele, dacă sunt şi câte apuc până ameţesc... mă goneşte pustiul străzii...
Ce puţin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, ţigară şi la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viaţă!
Decorul se estompează brusc şi intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se defineşte, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deşi nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginaţiei mele... e starea de graţie care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca şi cum m-aş lovi, în cădere, de colţul ascuţit al unei pietre...
Ziua trece leneşă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineaţă devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al şaptelea râu

există şase râuri care separă
infernul de lumea viilor
şi un al şaptelea râu
care-mi izvorăşte de sub tălpi
şi mă poartă spre lumea veşnică
a lucidităţii creatoare
dar râul acesta se întoarce
uneori în amonte
îmi gâdilă uşor tălpile
cât să le ridic
apoi, ca un prestidigitator
îmi intră pe sub piele
şi circulă pe acelaşi drum cu sângele
îmi intră prin creier
prin inimă şi prin plămâni
pentru o clipă se opreşte
lângă sufletul meu trist
ca o salcie plângătoare
şi oftează

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În memoria corpului meu îmi imaginez toate gesturile, toate mişcările pe care le văd în jur. Braţele mele, gambele, picioarele sunt ca o bancă de date. Când dansez extrag ca dintr-un computer toate gesturile memorizate în cursul anilor şi le transform în artă.

citat din Mikhail Baryshnikov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forţa mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste oraşul muribund

// îmi aud de fiecare dată paşii uscaţi pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai ţipe ca şi cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respiraţii dor ca şi cum ai fi vinovat de ceva

dar nu ştii de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei şi acum mă apasă fiecare mişcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop aşa de vie cu tot cu păpuşile tale şi rochiţele cu volănaşe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
şi controlez mai bine durerile / ca şi cum aş avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
şi frica de ace dispare

dar nu dispare tristeţea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieţii mele
fără ea nu aş mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat şi ea să se uite la culoarea semaforului
şi nu a văzut că este roşu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund paşii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
şi acum nu mai aud ţipetele/ respiraţiile/ mişcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul ţigărilor de contrabandă/ şi nimeni nu-mi spune hai ieşi de acolo / nu e vară / e primăvară şi

toţi ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această culoare de moarte

alb în jurul meu ca o ninsoare blând aşezată
acul din braţ mă conduce spre o altfel de lume
pleoapele mi se unesc sub ele circulă un vis cu viteză redusă
mi se pare că intri prin orificiul făcut
în piele îmi organizezi orele care vor să mai vină undeva în timp
spaţiul se contractă se face aşa de mic până dispare
cineva îmi pune o pungă de aer la nas mă aud gâfâind alerg
spre tine un punct în depărtare arde în pumnul unui soare torid
marea se întoarce spre ţărm răzvrătită îşi cheamă oamenii
atâtea femei de nisip călcate în picioare de singurătate
se expun vieţii în colimator trupuri scanate de acest soare imprudent
frământate de uitare ca într-o ilustrată îngălbenită

mi se pare că înoţi prin venele mele ca şi când m-ai căuta
să-mi spui ceva ce doar inima simte prin sinusoidele aparatului
prin somnul care vrea să mă îndepărteze
prin mirosul sufocant de fluide de resuscitare
printre chipuri de îngeri lumini de sărbătoare
n-am văzut lumea mai strălucitoare ca acum
când deasupra mea este un cer cât o lampă chirurgicală

clipocesc vocile sângele meu face loc unor străini
să umble prin el ca prin biblie să afle adevărul
ochii lor nişte stele aprinse să vestească
eu par să fiu îngropată în acest alb de var de halat de zăpadă
tu ai ajuns în sfârşit în inima mea şi îmi laşi un răvaş de iubire
până în timpan îmi strigi sunt aici nu vreau să te pierd

marea aduce marinarii pentru toate femeile de nisip uitate
la ţărm cineva îmi face respiraţie gură la gură

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ta...

şi m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... şi vina-i parte-n parte!
şi m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ţi plictisit... am încetat să cânt.

şi n-am putut a te uita... aşa cum mi s-a spus...
ştiu că doar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
şi mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... şi taine care dor.

am fost privită cum nu sunt... aşa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... şimţeai, dar nu credeai!
şi au trecut clipe şi zile... şi tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!

dragostea-i tot ce-am vrut să ştii... să te învăt iubirea!
să-ncepi şi tu a dărui... simţindu-ţi împlinirea.
şi tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi şi spui că vezi... perfecţiuni eroare.

şi m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
aş fi-nţeles inima-ţi rea... şi-aş fi mers mai departe!
dar ai tăcut prea mult şi doare... atunci când nu mai ştii...
ce-i autentic, sau eroare... ca să exişti, să fii!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El era cuvintele mele, respiraţia mea, singurul meu vis neîmplinit, marea mea cu buze sărate şi răsărituri care se zbat piele pe piele.

Era cartea mea preferată, vocea lui era tot ceea ce voiam să aud, cuvintele lui erau citatele mele preferate şi ochii săi verzi erau orizontul meu.

Mihai Diana în "MALIK." - Wattpad, 34 (22 iunie 2019)
Adăugat de Mihai Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiva închipuită

Într-o vreme şi eu aveam un creier frumos,
Îţi spuneam: uite, ce frumos îmi curge sângele.
Uite, ce curată e moartea mea lentă.
Într-o vreme şi eu miroseam a zăpadă.
Rochiile mele grele aveau un înţeles,
mâna mea stângă iubea mâna ta dreaptă.
Într-o vreme îmi puneam cercei
şi te aşteptam pregătită ca o mireasă.
Creierul meu frumos
supravieţuia nebuniei tale de seară.
Până şi familia toată pleca la vânătoare de capre
pentru ca tu să priveşti îngerul de aproape.
Într-o vreme noi doi aveam limbile moarte
dar vorbeam cu furnicile,
înălţam zmeul
şi vindecam rănile Castaliei toate.
Dam buzna cu floricele, căpşuni din tării
în limbile vii.
Într-o vreme nici tu nu erai atât de departe
şi carnea mea dulce
cunoştea carnea ta rece.

Rochia mea grea avea un înţeles
pentru gura ta moartă.

poezie de Mariana Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii scriu poeme în iarbă

Te-am simţit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
şi umbra trupului meu
mai şerpuia în jurul braţelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
şi timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculţ prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toţi porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El, primul bărbat

El râde privindu-mă cum mă dezbrac de mantia inocenţei
Cum îmi las visele să-mi curgă pe umeri
Dacă ridic o singură mână deasupra mea e cerul plin de stele
În podul palmei luna mi se rostogoleşte ca un bănuţ
Cheamă-mă îmi spune şi râsul lui mă îmbracă în femeie uşoară
Palmele lui alunecă pe umerii mei curgători
Îşi lipeşte buzele de buzele mele ca o pecete
Timpul păşeste tiptil privind în urmă
Am să înfloresc toate florile iubirii în trupul tău imi spune
Alunecând fir de apă să-mi ude rădăcinile
Îl simt gâdilandu-mă cum îmi urcă prin vene,
El, primul bărbat ce-a ales sa fie seva iubirii mele fără sfârşit.

poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile tale îmi taie respiraţia

sunt ca blocurile uriaşe
coboară din piept spre abdomen
şi apasă ca o neînţelegere
apoi îţi simt mâinile
mă caută
ce depărtare
dragul meu
ce depărtare

cu cât imaginea mea e înfiptă în mintea ta
cu atât neliniştea creşte
vor trece zile poate nopţi
până când povestea va prinde contur

gândurile tale îmi taie respiaţia
mă plimb fără sens
mă lovesc de întâmplări neîntâmplate
neliniştea creşte
se mută de la mine la tine
blocuri uriaşe
ne zdrobesc

aşa e iubirea
un accident cu urmări grave

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!