Samuel van Haeren aparţine unei familii de evrei sefarzi care, scăpaţi de la un autodafé în 1598, veniseră să se stabilească la Haga, unde au deschis o tipografie (oare mă înşel eu, sau aceşti Van Haeren au lucrat cu fraţii De Bry, iar unul din ei s-a căsătorit mai târziu cu fata lui Michael Maier? Dacă aşa stau lucrurile, atunci sunt strâns legaţi de mişcarea Rosicrucienilor şi de toate evenimentele mai importante din prima jumătate a secolului al XVII-lea).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul îi mai surâde o dată, iar Van Haeren se îmbogăţeşte şi se îmbarcă înspre Europa pe la 1890. Din cauza iernii grele, vaporul nu ajunge la Rotterdam decât la începutul lui aprilie; Van Haeren aşteaptă dezgheţul la Londra şi din plictis şi melancolie deschide carnetul lui Luino, care la prima vedere i se pare "tare obscur". Câteva zile după aceea, descoperind că scrierea conţine totuşi o "adâncă înţelepciune" şi dezvăluie un "adevăr insuportabil", se pune febril s-o traducă din spaniolă în olandeză, sub titlul de "Conspiraţia sufletelor indienilor." Traducerea ocupă paginile 17-45 din opusculul lui Van Haeren. Tot ce precedă i-a slujit de introducere.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În buna tradiţie a studiilor filologico-istorice în care am fost educat, aş avea datoria de a limpezi originea speculaţiilor conţinute în opusculul lui Van Haeren. Aş vrea să spun din capul locului că nu cred în existenţa acelui misterios metis Luino, negustor de alcool şi bun prieten al indienilor Sioux, care i-ar fi încredinţat lui Van Haeren carnetul conţinând tratatul cu pricina. Luino este după toate probabilităţile o ficţiune a lui Van Haeren însuşi, în timp ce acesta, după câte cred, este totodată autorul tratatului şi al introducerii. Oricum, cel care a redactat tratatul era cabalist. Într-adevăr, deşi destul de originale, speculaţiile conţinute în conspiraţia sufletelor ţin de o şcoală cabalistică tardivă - aceea de la Safed în Palestina.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nicio îndoială, e vorba de o fază intermediară şi ambiguă a existenţei mele, căci mai multe persoane au declarat că m-au văzut, în acelaşi timp, în două locuri foarte îndepărtate unul de altul. Oricum, mi-e greu să admit că răzbunarea e ţelul tinerei fete cu pletele arămii. Mai mult ca sigur că Samuel van Haeren s-a înşelat: relaţiile dintre suflete n-ar avea cum să fie vreodată simple.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boas, în cercetările lui de antropometrie publicate între 1909 şi 1922, nu vorbea de indianizare, ci doar de americanizarea emigraţilor sau a celor numiţi half blood, într-atât este de adevărat că fenomenul acesta îl constatase chiar şi la indienii metisaţi. Chipurile alungite, emaciate şi înnegrite de oboseală şi de reziduuri metalice pe care Jung le văzuse defilând la ieşirea din uzină corespundeau probabil imaginii pe care psihanalistul însuşi şi-o făcuse despre indieni; dimpotrivă, indianul din America de Nord are faţa mult mai lată decât a americanului actual. Asta nu înseamnă că teoriile lui Jung privind sufletul indian ce continuă să trăiască în americanul de astăzi nu-şi găsesc o confirmare - singura, de altminteri, pe care o cunosc - într-un document destul de derutant, odinioară accesibil într-un singur exemplar la Koninklijke Bibliotheek din Haga şi astăzi definitiv dispărut: De samenzweering van den zielen der Indianen (Conspiraţia sufletelor indienilor); Vertaald uit het Spaansch in het Nederlandsch door Samuel van Haeren (Traducere din spaniolă în olandeză de S. v. H.), tipărit în 1918 sau puţin mai înainte de Drukkerij Shemoth, 's-Gravenhage (Tipografia Shemoth, Haga).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un calcul sumar ne arată că numărul minim de suflete este reprezentat de o cifră cu trei mii şaizeci şi cinci de zerouri, fără a mai socoti că, pentru a-i obţine primele unităţi, mai trebuie încă să-l ridicăm pe şase la puterea şase sute treisprezece. Mai realist, Samuel van Haeren vorbeşte, în tratatul atribuit lui Luino, doar de zece milioane de suflete.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumită lui Dumnezeu, către 1880 întreprinderea Van Haeren e înfloritoare. Samuel se îmbarcă din dorinţa de a cunoaşte lumea. Pe vremea aceea, încă nu împlinise treizeci de ani. Cine ştie de ce, transportă arme în Mexic, iar imediat după aceea e văzut întreţinând relaţii strânse cu indienii Sioux din Statele Unite. Acolo întâlneşte un metis, pe un anume Luino, urmărit pentru comerţ ilicit de arme şi de alcool. Luino e socotit şi se consideră el însuşi unul dintre cei mai buni prieteni ai indienilor Sioux: fusese adoptat de un trib şi se însurase cu fiica şefului. Hăituit de federali, se deghizează în babă, ceea ce-i aduce o poreclă răutăcioasă din partea anumitor adolescenţi. Şi totuşi se spune că alcoolul lui e otrăvit, iar prima pusă pe capul lui, "mort sau viu", urcă de la 100 la 250 de dolari.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate posibilităţile care au fost exploatate în istoria ideilor, traducianismul mi se pare cea mai verosimilă: sufletele se înmulţesc la fel ca trupurile şi, ca şi trupurile, au relaţii între ele. Este ceea ce-i pe cale să se întâmple acum, între mine însumi şi vizitatorea mea nocturnă. Amândoi ne înmulţim indefinit şi în fiecare zi câştigăm noi suflete, în timp ce acelea vechi dispar ca să rătăcească în lumi paralele, unde alte trupuri sunt pe cale să exploateze acele opţiuni existenţiale pe care noi doi le-am îndepărtat deja. De aceea cei care mă cunosc au avut impresia de a mă fi zărit în două locuri în acelaşi timp: porţile dintre lumi, care sunt în număr infinit, uneori sunt prost închise. Realitatea e mult mai complexă decât credea Samuel van Haeren.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Van Haeren e impresionat de amărăciunea dovedită de Luino ori de câte ori vine vorba despre soarta indienilor şi ajunge la concluzia că soarta lor e ca a noastră, fiindcă au fost alungaţi de pe pământurile lor şi vor fi de-a pururi în exil (in ballingschap) şi chiar că nu vor exista defel profeţi şi patriarhi care să-i readucă acasă, pentru că patria lor e acolo unde nu mai e (omdat hunne Vaderland is daar zvaar zy niet meer is).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin 1885, alcoolul a făcut ravagii enorme printre indieni, iar rezistenţa pe care o opuneau armatei federale devine din ce în ce mai slabă. Temându-se de ce-i mai rău, Luino se hotărăşte să dispară de prin acele locuri; înainte însă de a dispărea, îi încredinţează lui Van Haeren un carnet pe care acesta nu se grăbeşte să-l citească. El însuşi petrece ani mulţi în America Latină, unde, după cât se pare (el n-o spune explicit), e angrenat tot în comerţul cu arme, ocupaţie primejdioasă ce-l duce o dată până la spânzurătoare. Scăpat in extremis, e sărac şi bolnav, într-atât încât credeam că sfârşitul îmi era aproape şi nu m-am rugat lui Dumnezeu să-l mai lungească, pentru că văzusem tot ce era de văzut până la vârsta de treizeci şi şase de ani şi fusesem primit şi în aşternuturile regilor şi în paiele sărmanilor şi-mi trecuseră prin mână averi şi le câştigasem sau le pierdusem şi era acelaşi lucru.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimitor nu e că lucrurile sunt; dar că sunt aşa, iar nu altminteri. Imaginea acestei lumi aparţine unei familii de imagini din care posedăm, fără s-o ştim, toate elementele grupului infinit. Iată secretul inventatorilor.

Paul Valery în Introducere la metoda lui Leonardo da Vinci
Adăugat de PsychEul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu treisprezece ani în urmă, mi-am scos mai multe pagini de note înghesuite după un document, pe care mă voi mărgini să le transcriu aici fără a adăuga nimic. În zadar am încercat să regăsesc opusculul, ce purta menţiunea "rar", în noua Koninklijke Bibliotheek, care s-a mutat de atunci. Mai mulţi funcţionari mi-au confirmat că, de altfel, vechile cataloage nu păstrau nici urmă din el şi că, în consecinţă, această carte nu aparţinuse niciodată Bibliotecii. Mai mult, Repertoriul general al publicaţiilor olandeze nu menţionează nici volumul însuşi, nici pe tipograful Shemoth: ca şi cum am zice că niciunul n-a existat vreodată. Dacă notele mele seamănă cu originalul, acesta fusese redactat într-un stil comercial laconic şi pe alocuri căutat; nişte fraze bizare întrerupeau ca nişte cratere de explozii monotonia povestirii: cititorul era proiectat într-un abis brusc surpat la picioarele sale, dar experienţa, fulgurantă, ţinea deja de trecut când se punea să reflecteze asupra ei. Şi iarăşi deşertul prozei lipsite de inspiraţie a lui Van Haeren acoperea urmele adâncurilor căscate. Notele mele păstrează destule citate din povestirea originală. În majoritatea cazurilor, le-am pus în relief cu caractere mai groase.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei care au cunoscut-o pe Alice H. – şi sunt sigur că cel puţin T. a cunoscut-o odată – nu par să aibă o memorie mai bună. T. a uitat-o cu desăvârşire, iar necazul e că nici eu nu-mi pot aminti unde anume am întâlnit-o prima oară pe T. Dacă asta s-a întâmplat la Milano, cum pretinde ea, atunci ar fi fost posibil s-o fi întâlnit pe Alice acolo, dacă nu la Academia Brera, atunci măcar în capela de la Santa Maria delle Grazie sau în parcul Castelului Sforza, înainte să fi devenit un loc de întâlnire al drogaţilor. (Dar oare T. nu era tot un fel de drogată? Oare nu din acest motiv am întâlnit-o şi am încercat s-o conving să renunţe? Este genul de acţiune la care m-aş fi aşteptat din parte-mi. Acesta-i pesemne motivul pentru care m-am simţit legat de Alice H., deşi nu-mi amintesc să fi fost legat de ea: mai degrabă impresionat, ca şi când aş fi fost martor la ceva supranatural.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre surprinderea mea, lucrurile s-au petrecut cam ca în visul meu. Miss Emeralds a venit către mine şi m-a luat de mână. Am tresărit, aşa era de rece sau de fierbinte. "Bill", spuse şi de atunci nimeni n-a mai îndrăznit să-mi spună aşa, "Bill, ce-ar fi să încetezi să te mai zbuciumi? Chiar dacă ai avea dreptate, asta nu serveşte decât la a complica lucrurile, oare nu pricepi? Şi îşi văzu de drum, înaltă şi fragilă, cu mâna dreaptă ridicată a rămas bun sau a binecuvântare, iar eu mi-am dat seama într-o străfulgerare că pogora din Primăvara lui Botticelli, că era zeiţa Venus ale cărei tălpi neprihănite abia atingeau pajiştea, a cărei prezenţă provoca miracolul vegetaţiei, a tot ceea ce înverzea sub paşii ei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În puţină vreme, s-a constituit o întreagă literatură despre Tozgrec şi legenda lui s-a amplificat până la a încorpora trăsăturile tuturor tradiţiilor cunoscute privind supranaturalul. Numeroase cărţi şi articole au încercat să-i stabilească identitatea. Citez la întâmplare câteva din ipotezele formulate: el este Dumnezeu Tatăl; Isus Cristos; Ilie; Adam; Ioan Botezătorul; Sfântul Ioan Evanghelistul; mai mulţi alţi sfinţi; Moise; Aaron; Solomon; Samuel; Zoroastru; Pitagora; Platon; Buddha; Hermes Trismegistul; Jidovul Rătăcitor; Khadir sau Kezr; al doisprezecelea imam; Mahdi; Mahomed; Ali; Buddha Maytreya; Lucifer; Satan; Mefistofel; Bhagwan Shree Rajneesh; un ţap; Anticristul; Nicolas Flamel; Michael Scot; Arnaldus de Villanova; Ramón Llull; Trithemius din Würzburg; Arhimede; John Lennon; Napoleon; Marchizul de Sade; generalul De Gaulle; patriarhul Albinus de la Institutul Epistofelic; un agent al serviciilor secrete la pensie şi încă mulţi alţii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictură de clasă

câtă tristeţe: prietena
mea profesoara de muzică saţiabilă l-a
confundat azi pe van gogh
cu van dongen cu van tongerloo cu van
doesburg bine că nu

cu penal de barocul van dyck

tras prin inele de torţă şi gratii de fler
beton bine că nu
până la urmă cu mai marele-n lovituri
sub centură van damme (?!) - o
mul cu neagră decorativă -

câtă tristeţe: mu

zeul de artă bifurcată din şandra
păstrează-n depozitul din şosea câteva
pânze foviste - semnate
de elevii din clasele terminate
una câte unul şi de la capăt

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să constat la rândul meu că Tratatul despre revoluţiile sufletelor nu este opera lui Luria însuşi, ci a discipolului său Hayyim Vital (într-atât e de adevărat că peste tot în ea e vorba de "Eu, Hayyim"). Textul ebraic al tratatului Sha' ar ha-gilgulim a fost tipărit la Ierusalim în 1912. Traducerea franceză a lui Jégut s-a slujit totuşi de versiunea latină a cabalistului Francescus-Mercurius van Helmont, fiul celebrului medic paracelsian Jan Baptist van Helmont, inclusă în Cabbalae denudatae tomus III de Knorr von Rosenroth, sub titlul De revolutionibus animarum.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consecinţa legii lui Maier

Experienţa se poate aprecia ca reuşită dacă pentru justificarea teoriei trebuie omise cel mult jumătate din observaţii.

murphologie
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanţe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoşi
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Şi eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Şi singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Aşa începe dragostea,
Şi se termina tot aşa,
Târziu noi regretăm mereu
Şi luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnicele bombe

În van concentrăm energii
În arma letală:
Din cer dacă vin farfurii,
Ne iau ca din oală!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!