Cei mai naivi dintre înţelepţi au aclamat această propunere (pur teoretică) cu mult entuziasm. Dar o squaw, adică imaginea strălucitoare de frumuseţe a celor şapte suflete ale şamanului Şoimul-Soarelui-Sângeros (sau: Şoimul Crepuscular; tratatul spune în această privinţă: Căci ochiul şoimului în amurg se înflăcărează, zăreşte râma la şapte coţi sub pământ şi o face să iasă - sau: o scoate din cotlonul ei), o squaw n-a fost de aceeaşi părere. Ea a închipuit următorul plan, pe care toţi înţelepţii l-au acceptat şi l-au pus în aplicare fără întârziere: Indienii sunt alungaţi, n-au nicio şansă de a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea umilinţelor prezente. Hăituiţi fără milă, sunt sortiţi martiriului veşnic. Sufletele n-ar avea vreme să se întrupeze, că din nou ar ieşi din trupuri. Ciudată răzbunare, să vrei să tot suferi! Nu, trebuie atacat direct şi singura posibilitate e ca toate cele o mie de miriade de suflete să se elibereze mai întâi de trupuri, ca să poată apoi pune stăpânire pe trupurile Oamenilor Albi. Omul Alb nu va şti niciodată că răzbunarea se împlineşte prin el însuşi. Va da ascultare inimii sale şi nu va şti că tocmai ea este instrumentul ce-i măsoară timpul distrugerii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O squaw, adică imaginea vizibilă a celor şapte suflete ale Şoimului-Crepuscular, s-a ridicat şi s-a arătat (sau: s-a dezgolit) în acel foc rece şi toate celelalte squaws au urmat-o, iar înţelepţii beţi le-au urmat pe ele clătinându-se. Dar ce veşmânt avea pe ea acea Squaw cu Şapte Suflete? Era, neîndoios, Sângele Soarelui. Ea era ca noaptea care-i Marea Vrăjitoare: de la trezirea la adormirea timpului, ea dă naştere tuturor fiinţelor şi tot ea le distruge. Ea este toate lumile - lumea apei şi lumea pământului, lumea văzduhului şi lumea viselor, lumea focului şi aceea a Puterilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii în viaţă au ţinut sfat împreună cu sufletele înţelepţilor defuncţi, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi şi nimeni n-o şti că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigaşilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înţelegeau prin asta că, în aparenţă, indienii vor pieri ca nişte găini bete. Numai în aparenţă însă. Căci iată teribila (sau: înfricoşătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însufleţite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii şi înţelepţii aveau câte un suflet şi câteodată chiar mai mult de unul. Femeile şi copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu iniţierea, fiind invocat de Colegiul Şamanilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ocupat de soarta celor o mie de miriade de suflete. Toţi acei războinici, dintre care mai mulţi - au fost rostite şi nume - avuseseră câte patru sau chiar mai multe suflete, toţi acei războinici aproape indestructibili fuseseră ucişi acum prin trădare. Trebuia oare aşteptat ca sufletele lor să se întrupeze iarăşi şi să-şi reverse răzbunarea sângeroasă asupra ucigaşilor şi a urmaşilor lor?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru realizarea scopului de răzbunare (cu adevărat planul acesta este culmea şireteniei), trebuia ca sufletele, toate sufletele de folos - cu sutele de miriade - să iasă cât mai repede posibil din trupurile războinicilor şi să se încarneze în trupurile Oamenilor Albi. Atunci, înţelepţii şi-au dezgropat comorile ascunse în pământ şi au cumpărat alcool. Au dat ei înşişi pildă, îmbătându-se dimineaţa, la prânz, seara şi la miezul nopţii. Toţi ceilalţi războinici i-au urmat pe această cale. Iar cei ce le vindeau alcoolul, chiar şi aceia care râdeau în hohote de ravagiile pe care le pricinuiau printre războinici, erau cu toţii socotiţi cei mai buni prieteni ai indienilor. Aceştia din urmă îşi băteau joc de majoritatea acelor mizerabili ce credeau că se îmbogăţesc pe seama lor. Indianul e prost, dar cu cât mai prost e Omul Alb!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare adversar ucis, războinicul mai capitaliza nişte "raze de lumină": avea atâtea câte pene la banderolă, dar n-avea niciodată tot pe-atâtea suflete (tratatul rezerva două pagini raţiunilor insondabile ale distribuirii sufletelor şi "razelor de lumină"; din păcate, se pare că n-am înţeles nimic din asta, pentru că în notele mele nu fac decât această scurtă menţiune). Pretutindeni există raze de lumină, în omul alb şi în lupul de prerie, în întreitul strigăt al cucuvelei şi în buruieni. Dar nu există decât o mie de miriade de suflete, iar unele dintre ele se odihnesc de veacuri. Asta înseamnă că rămân întotdeauna nişte suflete nefolosite. Cât despre întreitul strigăt al cucuvelei, e un semn prevestitor de moarte la indienii Sioux.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletelor nu le plac războinicii beţivi; după un anumit timp, li se face milă de ei şi-i părăsesc sau îi ucid. De aceea indianul nu bea decât trei săptămâni. Lucrul acesta e valabil numai pentru războinicii ignoranţi: înţelepţii înşişi pot să se îmbete de şapte ori pe zi şi nu-şi vor pierde sufletul. Căci ei ştiu ce fac. Toate acestea n-au ţinut mult, doi-trei ani, după care nu mai era niciun suflet de războinic întrupat, cu excepţia acelora închise în înţelepţii băutori. Armata sufletelor aştepta un semnal ca să se dezlănţuie. (N. B. Comentariul precizează că obiectivul acestei operaţiuni e răzbunarea împotriva Omului Alb. Dar nu se spune nimic despre caracterul suferinţelor pe care sufletele indiene le vor aplica Albilor.) Şi semnalul veni.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceata de squaws îşi agita pletele ca nişte tăişuri negre. Sângele ţâşni, beţivii îşi pierdură capetele. Într-o clipită, se ciocneau ca nişte bile pe podeaua însângerată. Nici înţelepţi n-au mai fost, nici beţie: n-au mai fost decât nişte squaws de o frumuseţe ameninţătoare - câteva sute, poate. Iar când ele s-au alăturat armatei de suflete ce le aştepta nerăbdătoare sosirea, s-au făcut atunci o mie de miriade de squaws care zburau în tăcere către patria lor, ca să pună stăpânire pe trupurile cuceritorilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nicio îndoială, e vorba de o fază intermediară şi ambiguă a existenţei mele, căci mai multe persoane au declarat că m-au văzut, în acelaşi timp, în două locuri foarte îndepărtate unul de altul. Oricum, mi-e greu să admit că răzbunarea e ţelul tinerei fete cu pletele arămii. Mai mult ca sigur că Samuel van Haeren s-a înşelat: relaţiile dintre suflete n-ar avea cum să fie vreodată simple.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate posibilităţile care au fost exploatate în istoria ideilor, traducianismul mi se pare cea mai verosimilă: sufletele se înmulţesc la fel ca trupurile şi, ca şi trupurile, au relaţii între ele. Este ceea ce-i pe cale să se întâmple acum, între mine însumi şi vizitatorea mea nocturnă. Amândoi ne înmulţim indefinit şi în fiecare zi câştigăm noi suflete, în timp ce acelea vechi dispar ca să rătăcească în lumi paralele, unde alte trupuri sunt pe cale să exploateze acele opţiuni existenţiale pe care noi doi le-am îndepărtat deja. De aceea cei care mă cunosc au avut impresia de a mă fi zărit în două locuri în acelaşi timp: porţile dintre lumi, care sunt în număr infinit, uneori sunt prost închise. Realitatea e mult mai complexă decât credea Samuel van Haeren.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa când, din lumea invizibilă şi necuprinsă a nopţii, ceata de squaws s-a întors acasă, cei ce dormeau au avut multe vise. Tăişuri care spintecă, lumânări de oţel albastru, păsări cu cioc de rubin, peşti răi, şerpi râzând, gălbenuşuri de ou în mijlocul vulcanilor - iată ce au visat în noaptea aceea atâţia oameni, umili sau vicleni, care invadaseră ţara celor o mie de miriade de suflete. A doua zi, nimic nu se schimbase: doar o pulbere roşiatică se ridicase de pe tot continentul, pătrunzând până în cele mai retrase cotloane ale clădirilor somptuoase din piatră. Călătorii şi-au amintit acea zi sub numele de "ziua pleoapelor sângerânde"; sedentarii vorbesc de ea ca de "ziua uşilor care scârţâie". Dar şi pentru unii şi pentru alţii e vorba de aceeaşi zi. Poporul a crezut că şefii beţi ai indienilor au fost decapitaţi într-o ambuscadă. Cât despre indieni, degeaba mai celebrează ei încă, în acea zi însângerată a anului, înfrângerea lor finală. O numesc "ziua tâmplelor dureroase", neştiind că cele o mie de miriade de suflete însetate de sânge au săvârşit de atunci o sută de mii de miriade de răzbunări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoldurile unei squaw sunt izvor al fiinţelor din toate aceste lumi, cele ce-au fost şi cele ce vor să vină. Coapsele-i sunt la originea metalelor pure şi a tăişurilor ucigaşe. Gura-i este sursa sunetului unic ce generează universurile şi a tunetului teribil în care vor fi distruse (adică: universurile). Taina sânilor ei închide în ea toate bucatele fine şi otrăvurile care înviază (sau: care regenerează). Stătea înfăşurată în pletele-i negre încât nu i se zăreau decât ochii sclipind mijit în deschizăturile lor. Erau verzi ca făgăduinţa Câmpiilor de Smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o mie de ani de la moartea lor, toate aceste suflete sunt chemate de sufletele divine la râul Lethe... Astfel, uită viaţa lor de pe pământ, şi revizitează tărâmurile arcuite ale pământului, dorind să se întoarcă din nou în trupuri vii.

citat din Vergiliu
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie, şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Noi nu le-am permis oamenilor să se accepte pe ei înşişi aşa cum sunt. În clipa în care te accepţi aşa cum eşti, fără nicio comparaţie, orice inferioritate şi orice superioritate dispare. În acceptarea totală de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. Altfel, vei suferi toată viaţa. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii n-au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. Eşti acceptat de soare, eşti acceptat de lună, eşti acceptat de arbori, de ocean, de pământ. Ce poţi să îţi doreşti mai mult? Eşti acceptat de întregul univers. Bucură-te şi savurează acest lucru!

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţii de suflete

Din voalul de borangic al cerului,
miriade de suflete candide au coborât pe Pământ...
Ochi inocenţi, ca stele strălucitoare,
strigă voioşi şi râd fericiţi
dar ceasul timpului orele marchează
şi anii verzi alunecă nepregătiţi.
Ce de cadouri pentru copii!
Unii vor avea în dar o maşinuţă,
altora le va fi dăruită o păpuşă...
Sunt multe şi diverse jucării!
Cadouri însă nu există pentru unii copii
căci ei întind mânuţele prin parcuri şi străzi...
ochişorii-s lipsiţi de strălucire ş-armonii,
cu frica-n sân păşesc spre-nfricoşătoare amiezi.
Pentru unii copii nici dulciuri nu sunt,
căci ei nu au nici măcar un colţ de pâine
şi nici un acoperiş pentru ale lor trupuri uitate de lume.
Sunt copii care nu vor avea o mitralieră jucărie
ci o armă adevărată căci jocul lor e războiul, cruntă barbarie!
Unele fetiţe nu vor primi în dar păpuşi căci inocenţa le-au furat
şi jocul nici măcar în vise sau visuri nu s-a mai arătat.
În spatele măştilor ce feţe pulhave ascund,
sunt hoţii de suflete ce darul copilăriei au furat
şi voalul de borangic al cerului au spintecat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla înmulţirii cu şapte

Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu şapte capete.
Că nu-i glumă să-ţi cumperi
şapte pălării deodată.
Sau şapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?
Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?
Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare
cu şapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele şapte capete – care dintre ele-i mai deştept? –
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai muşcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de şapte ori peste cap
(peste... capete),
având certitudinea că se transformă
în
omul nou, omul nou, omul nou,
omul nou,
omul nou, omul nou, omul nou.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am nicidecum intenţia de a expune aici doctrina din Tratatul despre revoluţiile (sau mai degrabă "transmigrările") sufletelor, fiindcă, la drept vorbind, nu cred că am priceput-o prea bine nici eu. Cel mult, e vorba, în ultimă instanţă, despre copularea Celui Drept, care scoate un suflet din mijlocul "cochiliilor" (sau "cojilor": qelipoth) ca să-l aducă pe lume; la moartea omului, acest suflet e mântuit. Dar va trebui aşteptat mult până la sfârşitul lumii, care va avea loc atunci când toate sufletele poporului ales vor fi mântuite, fiindcă, în principiu, numărul total de suflete este cuprins între aceste două cifre fabuloase care sunt şase sute de mii la puterea şase sute treisprezece şi şase sute de mii la puterea şase sute de mii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aemilianus Monae, din Alexandria, 628 - 655

Îmi voi construi o panoplie inexpugnabilă,
din vorbe, expresivitate şi maniere;
astfel îi voi întâmpina pe oamenii răi,
fără nicio teamă sau slăbiciune.

Ei vor vrea să mă rănească. Dar dintre cei care
se-apropie de mine niciunul nu va şti
unde-s rănile mele, zonele mele vulnerabile
tăinuite sub toate minciunile care m-acoperă.

Cuvinte lăudăroase ale lui Aemilianus Monae.
Şi-a construit cu adevărat vreodată acea panoplie?
Oricum ar fi, n-ar fi purtat-o prea mult.
A murit în Sicilia, avea douăzeci şi şapte de ani.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă a fost cunoscut prin ceva în vremea sa, Isa ibn 'Ali al-Kashkari a fost mai ales cunoscut prin putinţa-i de a rezolva rapid şi cum se cade cele mai delicate treburi care necesitau o investigaţie poliţienească. Nu întotdeauna accepta să se ocupe de aşa ceva, iar criteriile alegerilor sale n-au fost niciodată înţelese; căci îi refuza deopotrivă pe bogaţi şi pe săraci, pe disperaţi ca şi pe profitori. "Oare Allah vă explică de ce plouă sau de ce e vreme frumoasă?, fusese el auzit spunând când cei pe care-i respinsese erau prea din cale afară de mâhniţi. Dacă i se făcea milă de ei, le dădea ceva bani; dar niciodată nu revenea asupra unei hotărâri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Importanţa domnişorei Emeralds între noi nu se măsura prin cât anume vorbeam despre ea, ci prin cât nu vorbeam. Şi era uimitor să-i vezi pe cei mai cinici dintre noi neizbutind să născocească nici cea mai mică ironie ori clevetire pe seama ei, atât de puternică era forţa ce iradia din ea. În faţa acestei derute generale de care nici eu nu scăpam, mă întrebam aproape tot timpul care era natura acelei forţe. Miss Emeralds era, fără putinţă de tăgadă, o intelectuală pasionată cum puţine se pot vedea. Dar nu asta ne subjugase la ea, ci iubirea, pe care, fără de ştirea ei, o degaja - şi atât de mare-i era inocenţa în această privinţă, încât puterea acelei emanaţii era înzecită. Ted L. mi-a mărturisit că singura dată când fusese în stare să rostească o răutate la adresa Alogenei se simţise atât de vinovat, încât îl cuprinsese în mod serios nevoia de a-şi tăia o mână sau măcar un deget. O asocia nu doar cu toate făpturile feminine, închipuite sau reale, ce-i impuseseră vreodată dragostea şi respectul, ci - şi asta traducea perfect şi propriile-mi sentimente faţă de ea - şi cu tot ceea ce pe lume e pus în taină sub oblăduirea noastră, ca fiind plăpând şi gingaş.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

etică

Etica constă în întregime mai întâi din îndemnuri împotriva nestăpânirii poftelor şi patimilor, apoi din recomandarea regulilor de viaţă. Este fără de seamăn demnitatea ei, fără de seamăn folosinţa ei care se întinde tot atât cât viaţa omului, căci nimeni într-ale sale sau în viaţa publică, în timpul liber sau în treburi, în pace sau în război, în mulţime sau singur, n-ar putea săvârşi ceva bun decât sub îndrumarea acesteia.

definiţie de R. Agricola
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!