Ceata de squaws îşi agita pletele ca nişte tăişuri negre. Sângele ţâşni, beţivii îşi pierdură capetele. Într-o clipită, se ciocneau ca nişte bile pe podeaua însângerată. Nici înţelepţi n-au mai fost, nici beţie: n-au mai fost decât nişte squaws de o frumuseţe ameninţătoare - câteva sute, poate. Iar când ele s-au alăturat armatei de suflete ce le aştepta nerăbdătoare sosirea, s-au făcut atunci o mie de miriade de squaws care zburau în tăcere către patria lor, ca să pună stăpânire pe trupurile cuceritorilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii s-au întrunit într-un foarte tainic Consiliu, uitând toate vechile discordii ce despărţeau limbile şi triburile. Nimeni n-a ştiut de aceasta, în afara înţelepţilor înşişi. Iar cei care, morţi fiind ori suferinzi, n-au putut să participe în carne şi oase, şi-au trimis sufletele sub aparenţa unor tinere femei. A fost cu adevărat evenimentul cel mai de seamă ce poate fi imaginat: între înţelepţi se aflau nişte squaws şi ele erau mai înţelepte decât înţelepţii!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa când, din lumea invizibilă şi necuprinsă a nopţii, ceata de squaws s-a întors acasă, cei ce dormeau au avut multe vise. Tăişuri care spintecă, lumânări de oţel albastru, păsări cu cioc de rubin, peşti răi, şerpi râzând, gălbenuşuri de ou în mijlocul vulcanilor - iată ce au visat în noaptea aceea atâţia oameni, umili sau vicleni, care invadaseră ţara celor o mie de miriade de suflete. A doua zi, nimic nu se schimbase: doar o pulbere roşiatică se ridicase de pe tot continentul, pătrunzând până în cele mai retrase cotloane ale clădirilor somptuoase din piatră. Călătorii şi-au amintit acea zi sub numele de "ziua pleoapelor sângerânde"; sedentarii vorbesc de ea ca de "ziua uşilor care scârţâie". Dar şi pentru unii şi pentru alţii e vorba de aceeaşi zi. Poporul a crezut că şefii beţi ai indienilor au fost decapitaţi într-o ambuscadă. Cât despre indieni, degeaba mai celebrează ei încă, în acea zi însângerată a anului, înfrângerea lor finală. O numesc "ziua tâmplelor dureroase", neştiind că cele o mie de miriade de suflete însetate de sânge au săvârşit de atunci o sută de mii de miriade de răzbunări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celelalte squaws i-au împins pe înţelepţi în mijlocul cercului, iar înţelepţii au alunecat pe pietrele preţioase, dar nu şi-au făcut niciun rău, fiindcă erau beţi. Se aflau acolo înţelepţi ce strânseseră câte o duzină de suflete. Nu era niciunul care să fi avut mai puţin de patru. Şi erau cu toţii beţi de înţelepciunea lor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O squaw, adică imaginea vizibilă a celor şapte suflete ale Şoimului-Crepuscular, s-a ridicat şi s-a arătat (sau: s-a dezgolit) în acel foc rece şi toate celelalte squaws au urmat-o, iar înţelepţii beţi le-au urmat pe ele clătinându-se. Dar ce veşmânt avea pe ea acea Squaw cu Şapte Suflete? Era, neîndoios, Sângele Soarelui. Ea era ca noaptea care-i Marea Vrăjitoare: de la trezirea la adormirea timpului, ea dă naştere tuturor fiinţelor şi tot ea le distruge. Ea este toate lumile - lumea apei şi lumea pământului, lumea văzduhului şi lumea viselor, lumea focului şi aceea a Puterilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-au mai putut exista două suflete atât de sincere, nici gusturi atât de asemănătoare, nici sentimente atât de la unison, nici priviri atât de îndrăgostite ca ale lor. Şi acum erau ca nişte străini; nu, mai rău ca nişte străini, pentru că nu se mai puteau cunoaşte. Era o înstrăinare eternă. Când vorbea, îi auzea aceeaşi voce şi-i desluşea acelaşi suflet.

Jane Austen în Persuasiune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare adversar ucis, războinicul mai capitaliza nişte "raze de lumină": avea atâtea câte pene la banderolă, dar n-avea niciodată tot pe-atâtea suflete (tratatul rezerva două pagini raţiunilor insondabile ale distribuirii sufletelor şi "razelor de lumină"; din păcate, se pare că n-am înţeles nimic din asta, pentru că în notele mele nu fac decât această scurtă menţiune). Pretutindeni există raze de lumină, în omul alb şi în lupul de prerie, în întreitul strigăt al cucuvelei şi în buruieni. Dar nu există decât o mie de miriade de suflete, iar unele dintre ele se odihnesc de veacuri. Asta înseamnă că rămân întotdeauna nişte suflete nefolosite. Cât despre întreitul strigăt al cucuvelei, e un semn prevestitor de moarte la indienii Sioux.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al doilea Mare Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ţinut, se spune, undeva unde niciun om nu pătrunsese mai înainte, în afara Primilor Şamani când depuseseră acolo Pietrele Preţioase. Înţelepţii beţi şi splendidele squaws s-au aşezat în cerc şi era acolo o lumină mai mare decât în miezul zilei din pricina strălucirii diamantelor sub razele lunii pline; şi era mai mult foc decât în locurile de chin din pricina strălucirii rubinelor sub lună plină; şi era mai multă speranţă decât în Preriile Verzi din pricina strălucirii smaraldelor sub razele lunii pline.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a adus nou creştinismul în lume nu este nici iubirea, nici păcatul, nici pe Dumnezeu şi nici măcar pe îngeri. Toate au fost înainte şi oamenii au trăit şi au murit cu ele. Dar ei n-au trăit şi n-au murit cu voluptatea de a muri. Sub toate inimile creştinismul s-a instalat ca un spin. Şi ele s-au dilatat de câte ori înţepăturile lui nu le atingea marginile. Căci petele roşii au fost totdeauna deliciul ascuns al creştinismului, şi martirii lui n-au făcut decât să transfigureze cosmosul într-o mare de sânge. Ei au plâns lacrimi roşii, ca tot creştinismul de altfel. Sinistrul înfrânge sublimul în această religie de amurguri incendiare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii în viaţă au ţinut sfat împreună cu sufletele înţelepţilor defuncţi, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi şi nimeni n-o şti că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigaşilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înţelegeau prin asta că, în aparenţă, indienii vor pieri ca nişte găini bete. Numai în aparenţă însă. Căci iată teribila (sau: înfricoşătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însufleţite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii şi înţelepţii aveau câte un suflet şi câteodată chiar mai mult de unul. Femeile şi copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu iniţierea, fiind invocat de Colegiul Şamanilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prinseră de veste părinţii că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, aşi! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la nişte drumeţi că au văzut un băieţandru călare pe deşelate pe un căluşel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, şi pieri din ochii lor ca o nălucă, ca şi când n-ar mai fi fost. Îl plânseră părinţii până când se istoviră şi dânşii, şi ochii din lacrămi nu şi-i mai uscară; dară în deşert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor şi s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se şi încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe nişte tărâmuri necunoscute.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai naivi dintre înţelepţi au aclamat această propunere (pur teoretică) cu mult entuziasm. Dar o squaw, adică imaginea strălucitoare de frumuseţe a celor şapte suflete ale şamanului Şoimul-Soarelui-Sângeros (sau: Şoimul Crepuscular; tratatul spune în această privinţă: Căci ochiul şoimului în amurg se înflăcărează, zăreşte râma la şapte coţi sub pământ şi o face să iasă - sau: o scoate din cotlonul ei), o squaw n-a fost de aceeaşi părere. Ea a închipuit următorul plan, pe care toţi înţelepţii l-au acceptat şi l-au pus în aplicare fără întârziere: Indienii sunt alungaţi, n-au nicio şansă de a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea umilinţelor prezente. Hăituiţi fără milă, sunt sortiţi martiriului veşnic. Sufletele n-ar avea vreme să se întrupeze, că din nou ar ieşi din trupuri. Ciudată răzbunare, să vrei să tot suferi! Nu, trebuie atacat direct şi singura posibilitate e ca toate cele o mie de miriade de suflete să se elibereze mai întâi de trupuri, ca să poată apoi pune stăpânire pe trupurile Oamenilor Albi. Omul Alb nu va şti niciodată că răzbunarea se împlineşte prin el însuşi. Va da ascultare inimii sale şi nu va şti că tocmai ea este instrumentul ce-i măsoară timpul distrugerii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, Zeu nemuritor

S-au născut dintr-o durere,
Într-o seară încetişor,
Nişte versuri despre viaţă
Despre moarte, despre amor.
Să vă spun acum povestea
Cand dormeam eu mai demult
Nu-mi înţelegeam nici lecţia
Nici prin cap nu mi-a trecut.
Că atunci când ai durere
E să înveţi despre iubire
Despre milă şi iertare
Şi ce poţi face mai bine.
Iar cand alţii n-au habar
Şi mai rau fac decât bine
Dacă îi vei judeca
La judecata ajungi tu maine.
Timpul trece si răstoarnă
Ale vieţii lectii mari
Cand tu pierzi altii se înalţă
Sunt ca nişte judiciari.
Asta-i omul, asta-i lecţia
Pentru omul muritor
Cat e în viata el se crede
Mare Zeu nemuritor.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fricile stau ca nişte mici noduli sub piele
fricile n-au case n-au familii
nici prieteni adevăraţi
pentru ca nici ele nu sunt adevărate
de asta nici nu le vezi la lumină
de asta nici nu sparg pielea
ca să iasă şi ele odată
acolo unde stau au bordeie
şi se hrănesc cu morţile noastre antetrăite

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ocupat de soarta celor o mie de miriade de suflete. Toţi acei războinici, dintre care mai mulţi - au fost rostite şi nume - avuseseră câte patru sau chiar mai multe suflete, toţi acei războinici aproape indestructibili fuseseră ucişi acum prin trădare. Trebuia oare aşteptat ca sufletele lor să se întrupeze iarăşi şi să-şi reverse răzbunarea sângeroasă asupra ucigaşilor şi a urmaşilor lor?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-ţi asta: fără înainte, fără după. Veşnic amurg într-un codru de brazi. Sângele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care ţiuie nişte semnale, mâinile care mângâie blana unui animal neînchipuit de gingaş. Acolo e ea, covârşindu-te, străluminată şi blândă. Inima ţi se strânge, buzele ţi se întredeschid. Dacă atâta frumuseţe nu te striveşte, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crede îndeobşte că indienii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proşti, fie prea neştiutori, fie încă uneltitori şi dezbinaţi. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuşi, exterminarea majorităţii indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei îşi respectau promisiunile. Îşi închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari şi nu erau mai puţin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpăţânare, nici din lipsă de răutate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ştiorlâcăiesc nişte consoane
Mimând o nefirească jimbă,
Degajă apoi nişte fisoane
De vorbăreţi în "altă limbă"
De te cuprinde cu frisoane
Ce-ţi fac din suflet o merimbă
Jelindu-i mult şi cu durere
Căci fac ce fac, dar n-au Putere
Nici crezul viu, nici măcar vrere.

poezie de Ioan Hapca din Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Madalina Farcas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surpare

drumul a fost greu şi dureros de frumos
glorie, faimă, bani, realizări, strălucire
succes, succes, succes
apoi toate astea au devenit plictisitoare
pentru că cel mai mare inchizitor al meu
sunt eu
iar eu de mine nu mă pot ascunde
niciunde
nu mai e nici un pisc de urcat
nu mai e nicio curiozitate
nu mai e nicio energie
nu mai e nici un scop
şi-atunci începe surparea
ochii văd prima oară hăul inutilului
bunicii s-au dus,
părinţii s-au dus,
copiii au plecat
totul a început cu mici fisuri
întrebări insistente, din ce în ce
mai insistente
răspunsurile puternice ţineau piept
cu timpul s-au îndoit şi ele
de ce?
pentru ce?
unde?
până când?
nu e nici un rost, totul e inutil
nu mai e nimic de văzut, de experimentat,
de inventat pe lumea asta
şi e atât de previzibil
m-am agăţat de nişte argumente
care s-au mucegăit cu timpul
m-am agăţat de nişte promisiuni
deşarte
m-am agăţat de nişte vorbe
care s-au dovedit a fi doar vorbe
m-am agaţă de nişte speranţe
care s-au dovedit a fi doar speranţe
cădere, cădere, cădere
gol, gol, gol,
hăăăăăăuuuuuu
fără fund.........
o mâna mă prinde în cădere
e mâna iubitei mele
ce salvare!
începe viaţa ca o curiozitate matură
provocări, lupte, miros de bebeluş
vreau să călătoresc la Sankt Petersburg şi în India
- Trezeşte-te, e ora 7, trebuie să merg la serviciu
a, da, sunt şoferul ei, o duc şi o aduc în fiecare zi
de 16 luni sunt şomer

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore,
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte,
Într-o zi,
Când m-am născut.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiinţei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi-am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!