Plecarea imediată a ambulanței fu, în ochii experților Bedeker-ului din Maculburg, mai grăitoare decât un certificat de deces semnat; căci chiar într-o țară atât de stranie precum Jormania, s-ar fi găsit în cele din urmă o posibilitate de-a o lăsa să intre în parcul ticsit de trupe, de-ar mai fi fost ceva de salvat. Iar în cazul când doctorii ar fi hotărât, de pildă, că agonizanții erau intrasportabili, ar fi trebuit să fie aduse de urgență aparate de transfuzie la domiciliu. Or, nici un transport de felul acesta nu fusese semnalat de observatorii Bedeker-ului camuflați în pomi de-a lungul tuturor șoselelor naționale. Și în orice caz, ordinul Bedeker-ului fusese formal: convoiul ar fi trebuit să fie oprit cu orice preț, cu ajutorul minelor-fluture. Fiind încredințat de moartea președintelui Gologan și a soției sale Mortu, Imperiul declanșă, în noaptea de 30 aprilie 1989, operațiunea Omega, cea mai secretă ce fusese vreodată întreprinsă spre a restabili armonia într-o țară-satelit.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre moarte
- citate despre șosele
- citate despre transporturi
- citate despre superlative
- citate despre soție
- citate despre salvare
- citate despre președinte
- citate despre posibilitate
- citate despre parcuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Câte nu s-au scris despre curiozitatea feminină! Oricum, fapt este că ea a fost, în acest caz, cauza imediată a căderii dinastiei Gologan. O ușă imprudent întredeschisă de Doamna Mortu îi permise zorabului Baha să-și desăvârșească opera. Când sosi Baban, trupul chircit al președintelui Gologan nu mai era, din cap până-n picioare, decât o rană sângerândă. Baha fusese atât de brutal încât chiar îl emasculase, fără să fi fost în mod special antrenat pentru astfel de operațiuni. Cât despre Doamna Mortu, cu jugulara transformată în fântână arteziană, ea spumega în convulsii. Nici unul dintre ei n-a așteptat sosirea echipei de doctori adăpostiți în clădirea de alături; Gologan încercă să dea o ultimă indicație decisivă pentru dezvoltarea multilaterală a Jormaniei, dar expiră horcăind, în timp ce Doamna Mortu se stinse gângurind dulce.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre picioare
- citate despre perfecțiune
- citate despre medicină
- citate despre medici
- citate despre femei
- citate despre dezvoltare
- citate despre brutalitate
Carnea victimelor, se spunea, fusese a doua zi vândută în piață, ca să sature mulțimea. Dar răzmerițele au continuat și nimeni nu mai avea acum siguranța vieții sale sau a celor dragi. Câțiva agenți ai Bedeker-ului au înscenat o tentativă de a ocupa postul național de televiziune. Scenariul lor prevedea eșecul, dar nimeni nu li se împotrivi. Schimbîndu-și planul, puseră mâna pe emițător ca să comunice populației că reprezentau un grup înarmat de imaculiști, a căror intenție era să scoată Jormania din sfera de influență a Imperiului. Emisiunea încă nu se terminase când Maculburgul protestă vehement și amenință cu trimiterea unei armate în ajutorul guvernului popular al Jormaniei. Despre ce guvern să fi fost vorba? Greu de precizat, căci Jacan nu era numit în comunicat. Dar, la rigoare, s-ar fi putut oricând forma nenumărate guverne populare și nu era nici măcar necesar ca membrii lor să fi vorbit jormana: căci, deși li se pun multe în cârcă, jormanii au această indiscutabilă calitate de-a nu fi xenofobi.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre guvern, citate despre țări, citate despre vorbire, citate despre viață, citate despre televiziune, citate despre siguranță, citate despre populație, citate despre mâini sau citate despre eșec
Maculburgul prefera să pună mâna pe o țară sănătoasă din punct de vedere economic și întru aceasta i se lăsă mai întâi lui Bostan grija de a diminua oareșicât efectele tuturor acelor evenimente care, în patru ani, provocaseră moartea a șase milioane de jormani. Ar fi fost un joc de copil pentru Maculburg să răstoarne fragilul guvern Bostan, mai ales că mii de agenți ai Bedeker-ului mișunau acum în Jorjan, unde se aranjaseră în slujbe convenabile. Fiecare zbatere a guvernului nu făcea decât să-l înfunde și mai mult în acea pânză de păianjen vâscoasă și inextricabilă pe care i-o țesea Maculburgul.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre sănătate, citate despre păianjeni, citate despre jocuri sau citate despre copilărie
Ați văzut vreodată vreun zorab? Eu am văzut unul, mort, în Borbisthanul meridional. Înainte de-a fi fost împușcat, omorâse un lup, o cămilă și trei țărani. E o pisică tot atât de sălbatică pe cât erau odinioară pisicile, cu două sau trei milioane de ani în urmă. Sare direct la ochi, pe care-i străpunge cu ghearele-i ascuțite; mușcă vena jugulară ca o mașină mortală. Totul durează cel mult un minut. E rapid ca o clipire de gene și sângeros ca un cuțit de abator. E arma zoologică, cel mai de temut și cel mai eficace instrument al Bedeker-ului imperial.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pisici, citate despre țărani, citate despre zoologie, citate despre viteză, citate despre sat, citate despre minute sau citate despre lupi
De câtva timp cei doi frați Garcia fuseseră puși în libertate, dar ei stăruiseră să li se dea cadavrul tatălui lor, ceea ce era imposibil, deoarece cadavrul fusese zvârlit într-o groapă comună, laolaltă cu cele ale altor defuncți anonimi. Incapabili să muncească, se așternuseră la drum către sat de-a lungul căii ferate, hrănindu-se cu ierburi, rădăcini și resturi alimentare aruncate pe geam de călători mai cu stare decât ei. Găseau de asemenea din belșug și mucuri de țigări de toate mărcile, chiar și din cele mai scumpe.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate, citate despre imposibilitate, citate despre fumat sau citate despre căile ferate
Câțiva agenți care se suspectau reciproc de contacte cu Tozgrec s-au omorât între ei și astfel s-a înțeles repede că nimic productiv nu putea să rezulte din această situație. De aceea a avut loc o reuniune a tuturor agenților și după multe dezbateri o hotărâre a fost luată: dat fiind că preferințele politice ale lui Tozgrec erau departe de-a fi explicite (desigur, Ivanov afirma contrariul, dar Smith îi cită trei cazuri recente în care Tozgrec dezvăluise câteva secrete penibile ale Bedeker-ului Imperial), activitatea lui era dăunătoare pentru toată lumea, în egală măsură. În consecință, era în interesul tuturor să scape de el. A fost pusă la punct o operațiune colectivă al cărei obiectiv era exterminarea lui Tozgrec prin eforturile conjugate ale tuturor țărilor lumii. Ea a primit numele sugestiv de Operațiunea Pace și a contribuit, într-adevăr, la formarea unor prietenii prețioase între agenți, ceea ce le îngădui mai multora dintre ei să-și mai schimbe stăpânii, iar câtorva altora să se căiască.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre secrete, citate despre schimbare, citate despre reciprocitate, citate despre productivitate, citate despre prietenie, citate despre politică sau citate despre pace
Nu fusese niciodată frumoasă, dar viața ei toată, care nu fusese decât un șir de fapte bune, o învăluise în cele din urmă în ceva imaculat și luminos; odată cu bătrânețea, dobândise ceea ce s-ar putea numi frumusețea bunătății.
citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate de Victor Hugo despre frumusețe, citate despre bunătate, citate de Victor Hugo despre viață, citate despre lumină, citate de Victor Hugo despre lumină, citate despre bătrânețe sau citate de Victor Hugo despre bătrânețe
Fără îndoială că s-a exagerat în privința influenței Bedeker-ului imperial asupra mișcărilor lui Bostan de la început. Unii afirmă că l-ar fi încurajat, ca să aibă mereu un pretext de a invada țara. Ceea ce-i sigur este că Solcan și acolitul său Șnapan care, prin poziția lor radicală, îi câștigară încrederea lui Bostan, acționau la ordinele directe ale Bedeker-ului. Ei au fost aceia care i-au furnizat noului șef (în jormană: Conducan) formula ca să scape de zorabi, după ce aceștia își terminaseră misiunea.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încurajare, citate despre încredere, citate despre început, citate despre șefi sau citate despre mișcare
Spre a obține pisica înarmată, Imperiul Jorman urmase învățătura savanților Mușcârin și Pâssenko, adevărați maculiști al căror ideal fusese dintotdeauna expansiunea puterii imperiale. Bedeker-ul, poliția secretă, stăpânise și perfecționase în acest scop cel mai redutabil instrument, arma zoologică.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre polițiști, citate despre idealuri sau citate despre adevăr
Ministrul de finanțe, a cărui administrație, în buna și vechea tradeție jormană, n-a excelat prin onestitate, se întoarse în țara al cărei cetățean devenise, descoperind deodată că în Jormania nu beneficia nici măcar de drept de vot, fiindcă fusese privat de Gologan de naționalitatea jormană. Gâscan, scriitor de avangardă și dușman personal al lui Boba, după ce fusese ales ministru de maculiștii reformați încercă să fugă și-și găsi moartea într-un accident de automobil. Butan, ministrul energiei, se sinucise lăsând o scrisoare de adio (pe care uită s-o semneze) pentru mama sa. Scrisoarea, a cărei autenticitate a fost contestată, spunea: "Dragă mamă, nu avem energia necesară. Nu te demoraliza și întoarce-te în Brazilia."
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre scrisori, citate despre miniștri, citate despre ministere, citate despre mamă, citate despre energie, citate despre votare, citate despre scriitori, citate despre naționalitate sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Lia nu avusese nici ea ocazia să intre vreodată în cabinetul domnului Manea până în acel moment, iar pe instructor îl cunoștea destul de puțin; mai mult din auzite, decât din văzute, căci nu-l văzuse decât când acesta venise personal, cu câteva zile în urmă, să o anunțe că fusese selecționată pentru a participa la aceste testări. Știa însă că profesorul este bun prieten cu directorul Institutului, pe care nu-l cunoștea personal nici pe acesta; chiar nu-l văzuse deloc pe director, niciodată.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre profesori, citate despre manele sau citate despre educație
Dacă a fost cunoscut prin ceva în vremea sa, Isa ibn 'Ali al-Kashkari a fost mai ales cunoscut prin putința-i de a rezolva rapid și cum se cade cele mai delicate treburi care necesitau o investigație polițienească. Nu întotdeauna accepta să se ocupe de așa ceva, iar criteriile alegerilor sale n-au fost niciodată înțelese; căci îi refuza deopotrivă pe bogați și pe săraci, pe disperați ca și pe profitori. "Oare Allah vă explică de ce plouă sau de ce e vreme frumoasă?, fusese el auzit spunând când cei pe care-i respinsese erau prea din cale afară de mâhniți. Dacă i se făcea milă de ei, le dădea ceva bani; dar niciodată nu revenea asupra unei hotărâri.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre sărăcie, citate despre ploaie, citate despre delicatețe, citate despre bogăție sau citate despre bani
Vila președintelui Jormaniei era prevăzută cu aparate din cele mai sofisticate pentru supraveghere și alarmă; în plus, era zi și noapte păzită de oamenii lui Baban. La nevoie, trupe de elită dotate cu tancuri și alte vehicule blindate puteau sosi la fața locului în nu mai mult de paisprezece minute. Un adăpost anti-atomic inexpugnabil putea permite unui grup de vreo treizeci de persoane să se izoleze etanș timp de optsprezece ani. Toate precauțiile minuțioase ce înconjurau persoana președintelui și suita sa nu făceau totuși nici doi bani în comparație cu arma secretă, zorabul Baha care, deghizat într-un pisoi inofensiv și îndopat cu mușchi de vițel în sânge, inspecta regulat, cu coada țeapănă, garda personală a lui Gologan înarmată până-n dinți.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sânge, citate despre noapte sau citate despre dinți
Nu știu dacă nu cumva toată lumea urzise o conspirație a tăcerii în jurul celei supranumite Miss Emeralds, de teamă să nu mă facă să sufăr. De atunci am renunțat s-o mai caut, căci am fost și încă mai sunt convins că era o Zeiță ce nu-și manifestase esența decât față de mine, după care fusese silită să se retragă într-o dimensiune inaccesibilă. O dată ce ai întâlnit, ai recunoscut și iubit cu disperare o Zeiță, nu mai poate fi vorba să te legi de vreo femeie. Ceea ce a înverzit sub pasul ei lin nu s-ar putea vreodată veșteji sau pierde.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre verde, citate despre tăcere, citate despre legi, citate despre iubire sau citate despre frică
Nu lipseau aceia care, precum lucidul jurnalist Borcan, își dădeau seama de primejdie. Și cu toate acestea, trebuia continuat pe această cale cu orice preț. Iar alegerile din 1995, oricât de libere vor fi fost, de fapt îl puseră pe Bostan într-o situație penibilă; el, care era în mod hotărât imaculist, se văzu constrâns să facă o propagandă directă partidului maculist reformat și să pretendă că Maculatus avusese dreptate, dar că Gologan îi trădase pur și simplu mesajul.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pericole, citate despre partide, citate despre jurnalism sau citate despre dreptate
Când Baban, șeful gărzii personale a lui Gologan, îl însoți pe acesta la Maculburg, în inima Maculiei, omologul său imperial îi dărui o pisică pe nume Baha, bună și blândă. Pisica, ce primise în prealabil o glandă cu secreții canine, se înțelese de minune cu cei doi câini Dobermann, motiv pentru care Doamna Mortu, care iubea pisicile, o adoptă după ce puse să fie dezinfectată într-o etuvă sub presiune. Baha, care avea și hormoni de zorab cu acțiune lentă și care, pe deasupra, era androgină și capabilă să se autofecundeze și să producă treizeci și șase de zorabi în două gestații anuale, coborî triumfal din avionul prezidențial și i-o luă înainte lui Gologan pe covorul roșu, cu coada în vânt, potrivit protocolului jorman. În următoarele patru luni, Baha se arătă prevenitoare și tandră și se conformă perfect directivelor Secanului, poliția secretă a Republicii Maculiste Jormane.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre câini, citate despre vânt, citate despre roșu sau citate despre republică
Fericirea fusese la doi pași și o lăsasem să treacă doar ca să nu-mi complic existența. Ar fi fost atât de simplu, totuși. N-ar fi trebuit decât să întind mâna. Restul s-ar fi aranjat într-un fel sau altul. Până la urmă totul se aranjează când ești fericit, nu crezi?
Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire sau citate despre existență
Chinuiți și înspăimântați, locuitorii Jormaniei nu visau decât să scape de Președintele Gologan; nimeni însă n-avea nici forța și nici curajul de a organiza o mișcare coordonată de protest. Și totuși exista o putere capabilă să-l răstoarne: marele Imperiu Maculist, care adusese la putere regimuri maculiste în numeroase țări satelite, între care și Jormania însăși. Politica Imperiului era cât se poate de pragmatică: fiecare regim subordonat era lăsat să-și urmeze cursul, cu condiția să afișeze idei maculiste și să se opună oricărei influențe imaculiste și existenței proprietății private. Dezastrul jorman îi neliniștise pe funcționarii Imperiului: prăbușirea economică a unei republici maculiste, ca și nemulțumirea generală a populației, trebuiau evitate cu orice preț. Cu toate acestea, Imperiul excludea posibilitatea unei intervenții directe în Jormania, deoarece această țară profesa una dintre cele mai ortodoxe ideologii maculiste (inspirată din opera lui Maculatus însuși și mai ales din directivele lui Gologan, foarte abundente și perfect contradictorii, dar impregnate de un autentic spirit maculist), în așa măsură încât, contrar Imperiului însuși, ea nu admitea existența nici unei, dar într-adevăr a nici unei proprietăți private.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre spaimă sau citate despre proteste
În timpul revoluției florilor, Jormania avea un aer de tinerețe. Femeile procreau fără nici o constrângere, spre a înlocui cele șase milioane de victime ale zorabilor, ale ciumei și ale luptelor intestine. Economia Jormaniei, în lipsa indicațiilor omniscientului Gologan, reîncepuse să funcționeze, iar țăranii, deși cereau uneori prețuri exorbitante pe produsele lor, asigurau aprovizionarea regulată a orașelor și a comunelor. Și pentru prima dată de la război, libera concurență comercială aduse un zâmbet mai mult sau mai puțin autentic pe fețele implacabililor vânzători. Pe deasupra, funcționărimea de toate felurile ce terorizase țara fu silită să-și schimbe tactica, sub amenințarea concedierii. Jormania era pe cale de a deveni o țară aproape normală, ceea ce atrase un enorm val de turiști imaculiști. Cu cât devenea însă Jormania mai prosperă, cu atât se întărea certitudinea că intervenția Imperiului n-avea să întârzie.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre comerț, citate despre zâmbet, citate despre turism, citate despre tinerețe sau citate despre război
Jormania este o țară unde numele majorității locuitorilor se termină în "an". Pentru că numele scriitorului Boba, întemeietor al SLIMUJ (Sindicatul Liber al Muncitorilor Jormani), face excepție, autoritățile au insinuat că era evreu sau balt. După câteva luni de închisoare, a fost expulzat din țară. Președintele jorman Gologan și soția sa Mortu erau protejați de un comando puternic de o mie de oameni și de doi câini Pinker-Dobermann feroce. Perechea prezidențială avea longevitatea țăranilor. Născut dintr-un tată alcoolic, Gologan era abstinent. Voise să ducă o viață grea, ținând adesea discursuri de peste șase ore, cu toate că se bâlbâia și abia știa să citească; dar avea un program foarte regulat. Era bolnav, dar s-au văzut alții și mai nenorociți decât el târându-și bolile vreme de treizeci de ani și mai bine.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre boală, citate despre tată sau citate despre sindicate