Stele şi planete

Copacii sunt colivii pentru ele: apele îşi ţin respiraţia
Pentru a le menţine echilibrul pe delicatele orbite.
Copiii le veghează cum se joacă pe maidanul lor celest;
Oamenii le folosesc pentru a trimite nave peste oceane şi prin estuare.

Par perle nemişcate, dar ele nu încetează niciodată
Să inventeze spaţii noi şi explozii colosale,
Să migreze în triburi matematice peste
Stepele spaţiului cu o uimitoare lejeritate.

Pare greu de crezut că Pământul este numai unul –
Această amărât transportator de războaie şi de dezastre,
Evoluând în jurul soarelui cu încărcătura lui de gangsteri,
Acompaniat doar de luna rece şi indiferentă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aroganţa şi neruşinarea sunt rotitele de învăţare a mersului pe bicicleta vieţii pentru oamenii slabi care nu îşi pot menţine echilibrul fără ele.

citat din Laura Theresa Marquez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

Pentru că văd lumea otrăvită
de ipocrizie şi de egoism brutal,
ar trebui să nu mai vorbesc
despre nuferii nefolositori, despre cuibul de vrabie
de sub streaşina casei?

Pentru că am cincizeci şi şase de ani
trebuie să iubesc, dacă chiar trebuie să iubesc,
numai idei – nu oamenii,
ci idea de oameni?

Pentru că trebuie mult efort pentru a stabiliza
o lume ieşită din ţâţâni,
trebuie ca omul să vadă numai un tovarăş de muncă
şi niciodată un om?

Sunt mai multe înţelesuri decât cele
din cărţile despre economie,
iar o parte a celei mai rele mahala
este luna răsărind peste ea şi
ochii jelind şi
buzele râzând.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile

Pentru ce sunt zile?
Zilele sunt pentru a fi locuite.
Ele vin, ele ne trezesc
Iarăşi şi iarăşi.
Sunt făcute pentru ca noi să fim fericiţi în ele:
Unde altundeva putem trăi, dacă nu în zile?

Ah, pentru a rezolva aceasta întrebare
Vin medicul şi preotul
Ȋn trenciurile lor lungi
Alergând peste câmpuri.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O chestiune de evaluare

Necazurile şi supărările mele
s-ar putea să ţi se pară normale, prietene,
dar ele m-au făcut un Liliputan
într-o ţară a Gulliver-ilor.

Încerc să mă feresc de
picioarele lor enorme. Când unul dintre ei
mă ridică,
mă agăţ de el
ca să nu fiu spulberat de respiraţia lui puturoasă.

Asta în vreme ce undeva cineva
învârte lumea-n palma lui,
evaluându-i greutatea,
întrebându-se dacă mai merită păstrată.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca şi cum marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceştia e pământul, acest amărât pământ... Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă şi sfâşietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Aţi privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă îşi agită valurile din scârbă de ea însăşi. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Aşa păţim şi noi. Cine ne întoarce spre noi înşine, când ne sforţăm mai mult a ne îndepărta?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit şi nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai şi numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei ştiu să îşi inventeze propriile lumi
Oamenii ştiu să contruiască
Munţi
Şi mări
Şi oraşe
Cu munţi înguşti
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri şi valuri
De maşini
Ţări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai şi numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca ştiinţele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Ştiu că E=MC ^2
Ei ştiu că lumile lor
Şi ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Şi electroni
Neutroni
Şi spaţiu
Energie
Frecvenţe
Şi vibraţii
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Şi-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalţi
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai ştie şi să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să ţină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Şi de murit
De fapt
Oamenii ştiu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Şi de-asta ei
Oamenii au învăţat cum să-şi făurească
Lame
Cuţite
Şi pistoale
Tunuri
Şi rachete
Şi Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munţi
Şi case
Oraşe
Şi ţări
Lumi
Şi mări
Şi oceane
Iubire
Şi încredere
Virtute
Şi credinţă
Şi vechi
Şi nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu ştie nimic

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Tânjind să plece,
tuturor frunzelor le e dor de plecare,
deşi tocmai au îmbrăcat, superbe.
haine de sărbătoare.

Obosite de culoare,
ele se gândesc la pământul negru,
ele se gândesc la
zăpada albă.

Pe nesimţite, cu delicateţea
unui spărgător de seifuri,
se desprind singure
de pe ramuri.

Şi din turnurile lor regale,
într-o tăcere binevoitoare,
cad pentru a deveni parte a
ţărânii proletare.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii cetăţii

Mamele nu mor niciodată...
Doar pleacă să se odihnească
dincolo... în odaia cu Lumină;
aici nu şi-au găsit tihna.
Candele incandescente cu lacrimi,
s-au stins pentru că au ars
fără oprire.
Iau cu ele durerile nemărturisite
şi clipele de bucurie pe care noi
le-am dăruit.
Izvoare din care curge mereu viaţă;
suntem înlănţuiţi de ele de la zămislire
prin noduri gordiene.
E ca şi cum ai desface pământul de ape
şi luminătorii de cer.
La asfinţit devin îngeri păzitori
peste cetăţile noastre;
noi reaprindem candelele lor
şi le aducem în rugă
la ceas de taină.

poezie de Angelina Nădejde (8 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva priveşte cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Vor mai fi şi un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-şi schmba foarte lent poziţiile una faţă de cealaltă atunci când pământul se mişcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mişcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziţii pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanţa dintre stele şi noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă din filosofia furnicii, pe care locuitorii Hong Kong-ului au adoptat-o ca a lor. O dată ce te-ai hotărât şi ţi-ai pus în minte ceva, obstacolele încetează să mai existe. Le ocoleşti, treci peste ele, pe sub ele sau chiar prin ele, dar mergi înainte.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescaruş albastru

Acel pescăruş albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.

Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciuguleşte firişoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoţat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescenţă
bucăţele dintr-o plevuşcă, dintr-un ghidrin –
sau dispare în nişte galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în magherniţa lui.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărţi negre

Nu prezenţa pietrelor,
nici aplauzele vântului,
te vor face să ştii
c-ai ajuns,

nu marea care sărbătoreşte
doar plecările,
nici munţii,
nici oraşele muribunde.

Nimeni şi nimic nu-ţi va spune
unde te afli.
F i e c a r e c l i p ă e u n l o c
Î n c a r e n-a i m a i f o s t n i c i o d a t ă.

Tu poţi umbla
convins că împrăştii
o lumină în jurul tău.
Dar cum ai putea şti asta?

Prezentul e întotdeauna întunecos.
Hărţile lui sunt negre,
şi apar de nicăieri,
descriind,

în ascensiunea lor lentă
în ele însele,
propria lor călătorie,
pustiul prezentului,

deprimarea, temperata
necesitate a finalizării lui.
În vreme ce devin existenţă
ele sunt asemeni respiraţiei.

Iar dacă sunt, eventual, studiate,
este numai pentru a afla,
prea târziu, că ceea ce tu ai crezut
că te privea pe tine

nu există.
Casa ta nu-i marcată
pe niciuna dintre ele,
nici prietenii tăi,

aşteptându-te să apari,
nici inamicii,
listându-ţi erorile.
Numai tu eşti acolo,

salutând
ceea ce vei fi,
iar iarba neagră
rezistă tuturor stelelor negre.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimite, Doamne, foc peste Sodoma

Parade gay la Bucureşti,
Scârboşeniile-şi iau avânt
Parlamentul n-a mişcat un deşt',
Preşedintele nu spune un cuvânt,
Iar liderii pe care i-am ales
Îşi văd numai de propriul interes

Trimite, Doamne, foc peste Sodoma
Şi peste sodomiţii care
Conduc destine şi popoare,
Nu lăsa păcatul să rodească
În sufletele lor de iască!

În loc să iasă lumea-n stradă:
La noi acasă nu faceţi paradă
Cu dezmăţaţii aduşi de voi!
România nu e lada de gunoi
A Europei homosexuale
Cu toate scârboşeniile sale!

Nici animalele ca animale
Nu fac aşa în staulele lor
Europa hăndrălăilor
Să-şi lege acasă în familii
Aceste ruşini de sigilii,
Să umble cu ele de gât,
Să iasă cu ele în lume,
Că n-au decât!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se face că pasiuni foarte diferite concordă prin aceea că sunt forme ale iubirii? Nu este necesar nici să deosebim tot atâtea feluri de iubiri câte obiecte diferite există pe care le putem iubi. Căci de exemplu, cu toate că, pasiunile pe care un ambiţios le are pentru glorie, un avar pentru bani, un beţiv pentru vin, un brutal pentru o femeie pe care vrea s-o violeze, un om de onoare pentru prietenul său sau pentru iubita sa şi un tată bun pentru copiii săi, se deosebesc mult între ele, totuşi, prin aceea că sunt forme de manifestare ale iubirii, ele sunt asemănătoare. Primii patru însă n-au iubire decât pentru posesiunea obiectelor la care se referă pasiunea lor, neavând deloc iubire pentru obiectele însele, faţă de care simt doar o dorinţă amestecată cu alte pasiuni aparte. În schimb iubirea pe care o nutreşte un tată bun pentru copiii săi este atât de curată, încât el nu doreşte să aibă nimic de la ei şi nu vrea deloc să-i stăpânească altfel decât îi stăpâneşte şi nici să şi-i alipească mai strâns decât acum;privindu-i ca pe alte întrupări ale lui sine -însuşi, el urmăreşte binele lor ca pe al său propriu, ba chiar cu mai multă grijă. Afecţiunea pe care oamenii de onoare o au pentru prietenii lor este de aceeaşi natură, cu toate că rareori ea este atât de perfectă;iar afecţiunea pe care o au pentru iubita lor ţine în bună măsură de o asemenea iubire, dar ţine oarecum şi de cealaltă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie că suntem artişti ai vieţii. Într-o zi ne dă o daltă pentru sculptură, în altă zi, pensule şi culori pentru un tablou sau hârtie şi stilou, ca să scriem. Dar niciodată nu voi reuşi să folosesc dălţile pentru pânză sau pensulele pentru sculptură. Cu toate acestea, oricât de greu ar fi, trebuie să accept micile daruri binecuvântate azi; deşi mi se par blestemate pentru că sufăr, ziua e frumoasă, soarele străluceşte şi copiii cântă pe stradă, şi totuşi numai aşa voi reuşi să ies din durerea mea şi să-mi reclădesc viaţa.

Paulo Coelho în Zahir
Adăugat de Iuliana I
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să fii rege

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele, niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori, trebuie să scoţi la hotare mărăcinii şi spinii,
Şi, mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste stele, trebuie să te aşezi printre luceferi-călător spre Orion,
Şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără tron.

Ca să fii rege peste ape şi vânt, trebuie să înveţi osanale, ca îngerii,
Şi să le-aduci pe pământ, alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni, este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce-nseamnă a iubi, a ierta...

Dar, cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi,
Atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsu-ţi.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos, când mergi pe drumul dintre rău şi bine.

În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hai, grăbeşte!

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diplomat

Pliscul hultanului, care pare
o îngrozitoare armă de atac,
este folosit numai
pentru a sfâşia carnea cadavrelor.

Dureros este însă atunci
când trebuie să dai mâna cu el.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!