Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite și dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Ca pe-o babă adormită,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre și de picioare
Despărțită de cărări
Ca o mare de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetați,
Soarele călduț și vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârțâie sub pași zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către mine,
Către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De-mi ești aproape sau departe,
Soarta vieții tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci, în iarna rece,
Care vine, care trece,
Ca iluzia cea veche
Fiindcă timpul o petrece;
O mireasă a anilor,
În albeața pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viața care-mi trece,
Vorbăreață, apoi tăcută,
Greoaie și abătută,
Gânditoare, apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, ca să ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite și dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre și de picioare;
Despărțită în cărări
Ca o mare, de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetați,
Soarele călduț și vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârțâie sub pași zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De ești aproape sau departe,
Soarta vieții tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci în iarna rece,
Care vine, care trece,
Fiindcă timpul o petrece;
O! mireasă a anilor,
În albeața pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viața care-mi trece,
Vorbăreață apoi tăcută,
Greoaie și abătută,
Gânditoare apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, să nu ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul iernii

Încremenirea-i rece, mută,
Cu zile cernite fără soare,
Tot cei iarbă, frunză, moare
De mâna iernii nevăzută.

Zăpada-i peste tot crescută,
N-are cine s-o măsoare...
Încremenirea-i rece, mută,
Cu zile cernite, fără soare.

Iarna însă-i o splendoare,
Cu mantie albă așternută
Din filigran de nea cernută
Pe somnoroasele ogoare.

Încremenirea-i rece, mută.


Sibiu 25 decembrie 2014

rondel din Inedită (25 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reveniri efemere

Când ramuri goale îmi bat în geam
Și Luna peste casă trece,
Tu printre gânduri vii răsari,
Dar ești așa de rece,
Cum n-am crezut vreodată,
Dar timpul tot petrece.

citat din (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Limane

Mi-aștern, uneori, pe sub gânduri, o mare,
când caldă, când rece, albastră sau nu,
fundalul perfect pentru nopțile-n care
prin minte-mi străbați, către inimă, tu.

Plutire de gânduri sclipind către stele
ascunse de norii-adormiți pe un cer
tivit cu o parte din visele mele
purtate pe-o apă-fundal efemer.

Lumină-n derivă, curenți iluzorii,
o țintă în timpul pierdut în trecut,
delfini ce urmează, aiurea, cocorii
spre țărmuri de care nicicând n-au știut.

Străbat, uneori, cu o barcă, oceane
și merg spre niciundele altor limane.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lapovița

suflă vântul, suflă și suflă
toarnă ploaia, toarnă și toarnă

și răsuflă a greu și răsuflă
ploaia asta ce trece în iarnă

arde soarele, arde și arde
trece valul, trece și trece

și se rup ale inimii coarde
și ninsoarea-i mai rece, mai rece

mor speranțe, speranțe, speranțe
vreme vine și vine și vine

albul iernii cu mii de nuanțe-i
tot mai lung între tine și mine...

poezie de (16 mai 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Și nu știu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
-n mine eu numai simt acasă?

Când te privesc, tu îți întorci privirea,
În brațe când te iau, pari în chirie.
Să știi că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie și mai vie!

Iar dacă pleci, vii și mai mult în mine,
Că în dorințe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De ești vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de din Iubirea nu bate la ușă (2008)
Adăugat de Nicolae SiladeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
și le strâng și le desfac,
le așez apoi în rânduri,
le împart și cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri
negre, albe și altfel,
ale nopților sunt dese
și le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări
unele fără răspuns,
câte oare mai de care
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri
fiecare-n colțul lor,
câte oare o să-ncapă
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
și-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap,
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
și le strâng și le desfac
le așez apoi în rânduri,
le împart și cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri,
negre, albe și altfel,
ale nopților sunt dese
și le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări,
unele fără răspuns,
câte oare mai de care,
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri,
fiecare-n colțul lor,
câte oare o să-ncapă,
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
și-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte,
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Gânduri senine
În clipa ce vine.
Gânduri de stele
În visele mele.
Gânduri sirene
Peste un car de vreme.
Gânduri curate
În lacrimi săpate.
Gânduri șuvoi
Între mine și voi.
Gânduri vărsate
În viața-ne toată!
Gânduri năluci
În arșiți de lunci.
Gânduri bizare
Între o lună și-o mare.
Gânduri străine
În vremea ce vine.
Gânduri fierbinți
Între rude, părinți.
Gânduri rebele
Între o lume și stele...
Gânduri frumoase
Acasă, la masă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mireasă scumpă, mire drag

Mireasă scumpă,
mire drag,
am vrut s-aștern și eu,
voioasă,
pe-al căsniciei voastre prag,
urarea cea mai călduroasă.

Și-am întrebat din zori
pe-oricine,
pe crini,
pe nuferi:
Ce spun?
Ce gânduri bune să le-adun?
Și ce urări din zări senine?

Un trandafir
m-a agățat
și,
fără să mai dea binețe,
mi-a zis:
Urează FRUMUSEȚE!...

Pe vale,
firele de grâu,
crescute-n brazdele de plug,
mi-au zis:
Urează-le BELȘUG!
fie casa veșnic plină,
precum e sacul de făină.

Apoi,
în cale,
un bujor
cu chip aprins
mi-a zis:
Frate!
Ce vrea tot omul?
SĂNĂTATE!

Urează-le, așa zic eu,
aibă chipul ca al meu!

Mai sus,
pe-o coastă,
un stejar
îmi zise grav:
Sunt de părere
le urezi atât:
PUTERE!

Și-apoi,
din vița cea de vie,
doi strugurei chilimbarii
mi-au zis:
Urează
BUCURII!

Dar m-am oprit și la furnică.
Vreți vă spun ce-a zis?
Mi-e frică...
A zis:
Urarea ta să fie
atâta numai:
HĂRNICIE!

Și cum stăteam așa pe gânduri...
( spun cumva tot șiru-ntreg?...
sau numai una aleg?...)
deodată,
mai de către seară,
doi porumbei
de nea
zburară
din ceru-albastru
către mine
când coborând în serpentine,
când iar urcând în joc duios.
Apoi veniră tot mai jos
și,
după cercuri fără număr,
s-au așezat încet pe umăr,
ca să-mi șoptească la ureche:

Am fost trimiși din Cer,
pereche,
cu-acest cuvânt
de la Isus:
Pentru mireasă,
pentru mire,
un singur lucru ai de spus:
IUBIRE!

poezie celebră de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Virusul nu face deosebire

Mă uit cu mare uimire
cum pe-întreaga omenire
corona pune stăpânire.
Nu face deosebire.
Nu ține cont de nație,
Nu-i intrăm în grație.
Fie chinez sau japonez,
fie român sau albanez,
spaniol sau chiar francez,
italian sau anglican
american sau german...
Ea pe tot globul s-a întins,
Pe toți în casă ne-a închis.
Nemulțumită cu atât,
Pârdalnica vrea mai mult.
Ne trimite-n carantină.
Apoi fără nicio vină,
Sufletul din noi îngheață
Și ne lasă fără viață.
Ea nimic nu ocolește
Ce-întâlnește, prăpădește.
Fie tânăr sau bătrân,
Dacă-l întâlnește-n drum,
Într-o clipă care trece,
Dacă-i viu, rămâne rece.

poezie de (29 martie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Li Bo

O dimineață limpede și rece la Nanyang

Deși îmi pare rău că vine seara,
îmi place văd cât de clară
curge apa acestui izvor, cât este de curată;
razele asfințitului se reflectă în ea,
luminând vălurelele, dându-i
călătorului iluzia ca nu e singur
la drum; mă întorc cu fața
către lună; îi cânt un cântec, apoi
ascult cum se strecoară vântul
printre pini.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cel care așteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
și în tot acest timp cerul așteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
și în tot acest timp pământul așteaptă

soarele strălucește cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, așteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Caligrafia demenței

s-au uscat întrebările-n punctul
final
umezirea urechii
o noapte de greață
de viață
de tine, de mine
copil idiot

când se-aude-nserarea
mută în grabă
strada pe care
ne calcă o frunză
care mă-ntreabă
cum se curbează
gâtul amurgului rece

pământul ne spune
aproape tot timpul
ce se petrece

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aurora Luchian

Decor de iarnă

Pastel

Alb covor, întins și rece.
Iepurașu-n goană trece,
Cu urechile ciulite,
Și lăbuțele zdrelite,
Să întreacă vifor aspru,
Care a făcut dezastru.

S-a dus în rostogolire,
Blană în mototolire;
Și-a intrat sub straturi dalbe,
Și-o să facă șapte jalbe,
Către An, căci iarna-i dură,
N-are milă, nici căldură.

Ursul s-a sucit pe-o parte,
Trăgând plapuma la spate.
Sforăie în hibernare,
Nicio grijă nu mai are,
-n bârlog are o sobă,
Bată vântul ca o tobă!

Sus, pe un nămete mare,
Vulpea cu priviri amare,
Ar porni-o către sate,
Peste ape înghețate,
Da vifornița n-o lasă,
O reține ticăloasă.

"Ce mai iarnă odioasă..."
A-ngânat neputincioasă.
Codrul a trosnit departe,
Alb ca spuma de la lapte,
Și sub strălucirea rece,
Sihăstria își petrece.

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce tăvălug de gânduri

Ce tăvălug de gânduri, noapte zbuciumată,
Eu, trupul tău, Zeiță, nu-l voi uita vreodată!
S-a spulberat iubirea ca și cum n-ar fi fost
Și nu mai am pe lume, de astăzi, niciun rost.

Ce tăvălug de gânduri, ce absurdă încercare
Să vezi iubirea vieții topindu-se în zare,
Povara-i mult prea mare, mă simt abandonat,
Dar știu, de astă dată, doar eu sunt vinovat.

Ce tăvălug de gânduri, mintea împresoară
Și-n depărtări, ce jalnic se-aude o vioară,
Dar marea fremătândă, cu al său rece val,
Parcă mă trezește din cel absurd coșmar.

Ce tăvălug de gânduri zac pe nisipul fin,
Cătând pe cerul nopții o urmă de destin
Pe care să-l invoc, în cel din urmă ceas,
Mă amăgesc, desigur, e tot ce mi-a rămas.

poezie de (mai 2014)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

"Spune-mi cum gândești și îți spun cum arată viața ta." Cred că nu mai este nouă pentru tine ideea că gândurile îți creează viața. Gândurile pe care le hrănești în mintea ta determină cât de departe și cât de sus poți ajungi, ele îți condiționează emoțiile, atitudinea, comportamentele, acțiunea, pasivitatea s. a. m. d. Credințele tale se reflectă în felul în care trăiești, în compromisurile pe care le accepți sau nu și în visurile pe care îți dai voie le urmărești. Omul cu gândurile sale își construiește viața. Deciziile și alegerile pe care le facem în fiecare zi sunt date de gândurile noastre, iar fiecare alegere ne determină cursul vieții. Gândurile tale descriu felul în care trăiești: liber, limitat, în suferință sau în împlinire și bucurie. Este simplu îți schimbi viața dacă alegi alte gânduri pe care să le hrănești. Dificultatea constă în a accepta că se poate gândești și să trăiești altfel și apoi, clipă de clipă, în a-ți monitoriza gândurile pentru ca să poți le identifici pe cele care nu îți fac bine și să le înlocuiești cu altele care te conduc către împlinire și fericire. Tu cum gândești? Observi corelația dintre gândurile tale și viața pe care o trăiești?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintiri verzi...

La umbra salciei pletoase adesea am poposit
Și pe băncuța firavă ca mintea omenească,
Multe lucruri în șoaptă ne-am vorbit,
Multe fapte au pecetluit iubirea noastră.

Vecinul salciei, un râuleț de munte
Se zbătea iute între maluri, ca gândul în torente...
În valuri reci, voioase, cristaline,
Când pleata salciei a lene în apă atârna;
Vântul ușor o mângâia pe fruntea verde,
Iar gândurile noastre se împleticeau ciudat,
Sub matinale gene, dulci, răzlețe,
Doi tineri răsfățați fără pereche,
Când soarele de după deal pândea.

Masa cea rotundă de alături,
Cu amintiri voioase și de neuitat,
Ne îmbia de fiecare dată ne oprim în loc,
Să-i complectăm tăcerea și spiritul de gazdă,
Cu gânduri bune și încă o poveste,
În cartea vieții, din enigmatic raft.

Când noaptea rece pe umeri ne cădea,
Un foc măreț sub ochi de stele vii ne încălzea povestea,
Cu lumânări aprinse îi răsfățam centura
Și îi pecetluiam în minte frumusețea,
Când martorii jocului nostru naiv
Cu ochii dilatați se minunau.

La umbra salciei pletoase lăsatam amintiri de vis,
Trăite cu patos nefiresc, doar de noi doi simțite
Iar din țigara timpului fumam nesățios,
Parcă simțeam că totul și toate-s pe sfârșite,
Ca orice lucru din lume, omenesc.

Salcia într-o zi a fost tăiată crunt...
Așa cum timpul taie din lista omului iubirea,
Iar masa amintirilor hazlii a dispărut,
Lăsând în locul ei îmbătrânit tăcerea.

Doar râulețul repejor ne poartă amintirile în timp,
Căci drumul lui întortocheat ca firea omenească,
Pe lângă noi și-acum trece grăbit, cu vântul,
Ce matură în amurg ecourile de iubire ale tuturor,
Lăsând în urma lui necruțătoare dorul.

poezie de (29 martie 2016)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu doruri pe-amurgite,
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta așteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Și în păduri miroase a frunze împușcate,
Secundele – jivine se-ascund printre platani
nu fie găsite, să nu fie vânate.

Îmbrac singurătatea ca pe-o cămașă groasă,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
nu se răspândească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiice perete în lume evadează
Afară-n vânt sălbatec doar cai fără zăbale
Îmi mușcă din clepsidra ce mi se-mpuținează.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Împreună cu viața

ploua cu dureri
cerurile erau aspre și reci
era atât de frig și era iarnă
tăcerea s-a prăvălit mută la picioarele mele
cioplesc gânduri
fac catarge pentru sufletele noastre
triste și pustii
privesc în jur printr-o fereastră oarbă
în față noaptea nesfârșită
pe crengile lumii picură viața
drumul pleacă și vine
de la cine
către cine
ne naștem singuri
plecăm împreună cu viața
în singurătatea ultimilor pași

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook