Bunica mea era cea mai tare. Orice gătea era extraordinar. Şi dacă făcea mămăligă, era genial. Smântâneam oala, nu am mai regăsit acel gust. Se numeşte chişleag. Am avut o familie extraordinară care m-a susţinut.

citat din Loredana Groza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Bănică era un om de un şarm deosebit. Era de o vibraţie extraordinară, totul în jurul lui se mişca cu o viteză uluitoare. Chiar şi el însuşi era aşa, cu vorba şi gesturile lui precipitate. Dar, în acelaşi timp, avea nu farmec nemaipomenit, era de o mare spontaneitate şi drăgălăşenie şi de o mare colegialitate. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că era şi un actor extraordinar.

citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce mă înspăimânta mai tare era ideea că aş fi putut să scap şi să descopăr sau că Mekor H. nu era acolo, sau că nu era acolo pentru mine, căci, până la urmă, ipoteza cea mai plauzibilă consta în faptul că o zeiţă ar fi avut de îndeplinit vreo funcţiune impersonală, ca un semn pentru toţi şoarecii prinşi în cursă şi presupuşi a lupta împotriva curselor. Situaţia mea deveni într-adevăr incomodă: admiţând că aş fi izbutit să răzbat afară, ce m-aş fi făcut în tot acel spaţiu gol dintre miliardele de curse de şoareci născocite de Doctorul Mayow?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu era mai puţin comunicativ, decât acest gentleman, pe nume Phileas Fogg. Vorbea cât mai puţin posibil şi cu cât era mai tăcut, cu atât era mai enigmatic. Totuşi era în curent cu viaţa. Ceea ce făcea însă era aşa de matematic asemănător cu imaginaţia obştească nemulţumită căuta să pătrundă dincolo de fapte.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt făcuţi să aleagă calea cea mai rapidă. Procesul psihologic se numeşte "recompensă imediată" şi se datorează evoluţiei speciei umane. Când strămoşii noştri trăiau în peşteri, să ai rezultate imediate făcea diferenţa între viaţă şi moarte. Dacă vânătoarea avea succes, familia era prosperă. Dacă dura mai mult de câteva zile în care nu aveau rezultate, întreaga comunitate era în pericol. Nu era timp de planuri elaborate întinse pe ani de zile. Tribul trebuia să se hrănească, să aibă lemne pentru foc, să aibă cu ce să se acopere când e frig. Recompensa trebuia să fie IMEDIATĂ. Azi, deşi suntem la mii şi zeci de mii de ani de acele vremuri, acelaşi mecanism psihologic care odată era aliatul nostru, s-a transformat în inamicul nostru. Pentru că astăzi, orice om are puterea şi acces la cunoştinţele necesare pentru a deveni o persoană fericită, împlinită, prosperă. Şi totuşi atât de puţini reuşesc. Pentru că deşi au atâtea posibilităţi în jur, oamenii încă se lasă ghidaţi de acel instict ancestral. Recompensa imediată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era cea mai bună dintre vremuri, era cea mai rea dintre vremuri, era timpul raţiunii, era timpul prostiei, era epoca credinţei, era epoca incredulităţii, era anotimpul Luminii, era anotimpul Întunericului, era primăvara speranţei, era iarna disperării, aveam totul înainte, nu aveam nimic înainte, mergeam cu toţii în rai, ne comportam exact invers - pe scurt, perioada semăna atât de mult cu prezentul, încât unele dintre cele mai gălăgioase personalităţi insistau că trebuia să fie receptată, bine sau rău, numai la gradul de comparaţie superlativ.

Charles Dickens în Poveste despre două oraşe
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi fost diferit dacă fiul meu trăia cu o familie mai bună. Era mai bine să locuiască cu oameni care erau şi ei educaţi şi era mai bine dacă puteau avea grijă de el.

Josef Mengele în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi mai întorc în gând copilăria

Era un trandafir la colţul casei
Şi-n faţă porţii...
Un tei măreţ!
Era şi ciutura din curte
Doamne... erau atâtea frumuseţi!
Pe sub porticului de la poartă
Intrau şi cai şi călăreţi
Era şi-un câine-n curtea aia
Era şi blând şi credincios!
Erau şi gâşte erau şi raţe
Şi un curcan un pic nervos!
Era colina ce în iarnă
Ne îmbia la derdeluş,
Erau şi prunii din livadă,
Era bunica şi mătuşi,
Eram nepoţii în vacanţe
Şi-acuma nu mai e nimic!
Plecat-am toţi, care-ncotro
Unii -mprăştiaţi prin lume
Şi alţii au plecat... de tot!
Îmi mai întorc în gând copilăria... uneori...
şi-ncep să plâng!
Mi-e dor de trandafirul de la poartă
Şi de bunica mea cântând!

poezie de Mariana Zoriţa Purice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile se reîntorc în răstimpul acestei nopţi lungi; ştiu, de pildă, cum să descriu o conversaţie cu ea, care a fost şi cea din urmă. Se străduia să-mi explice că se afla acolo printr-un accident. Nu credea că acel accident ar fi fost chiar nefericit, dar nici fericită nu era că se petrecuse. Când vorbea, simţeam un gust desluşit de sare de mare în gură şi în nări. Nu ştiam de fapt ce voia să spună şi nici de unde venea. Dar locul acela de niciunde era scăldat într-o lumină lină. N-avea nevoie de mâncare, de apă, de nimic altceva. Făcea ceea ce făcea (dar, totuşi, ce anume făcea?) din pură libertate. Nu era niciodată stingheră, fiindcă putea oricând să se retragă în adâncurile de unde venise. Oricine putea face asta, spunea ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de cărţile de vrăji fusese o adevărată problemă pentru Harry, pentru că profesorii săi de la Hogwarts îi dăduseră o grămadă de teme pentru vacanţă. Unul dintre eseuri, unul deosebit de afurisit despre "Poţiunile de micşorat", era pentru profesorul pe care Harry nu putea să-l sufere cel mai tare, profesorul Plesneală. Sentimentul era reciproc şi profesorul ar fi fost extraordinar de bucuros dacă ar fi avut o scuză ca să-l exmatriculeze pe Harry timp de o lună.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi mai face inima?

în perioada celor mai grele vremuri
pe băncile din parc
în puşcării
sau trăind cu
curvele
am avut mereu această mulţumire –
n-aş numi-o fericire –
care era mai mult un echilibru
interior
o acomodare
la orice se întîmpla
şi care îmi era de ajutor în
fabrici
şi atunci când relaţiile
cu fetele mergeau
prost.

m-a ajutat
pe vremuri de război şi de
mahmureală
a încăierărilor din ganguri
şi prin spitale.
să te trezeşti într-o cameră ieftină şi
să ridici jaluzelele –
asta era cea mai stranie
satisfacţie

şi să traversezi podelele
spre un dulap vechi cu o
oglindă crăpată –
văzându-mă pe mine, urât,
rânjind la tot şi la toate.
ceea ce contează e doar
cât de bine
calci prin
foc.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul zânuţei mele

Am să vă spun povestea unei zâne
pe care am ţinut-o pe genunchi
în ani cam cât la mână un mănunchi
aş face-acum din degete bătrâne.

Era zânuţa mea, era cea mare,
era prinţesa, prima dintre fete,
frumoasa ce voia să se desfete
cu o poveste seara, la culcare.

-Deschide gura, mergem la Zânuţă!
-Dar numai dacă mergem cu maşina!
-Vom merge cu ce ai tu în mânuţă!

La început, era doar cu tetina,
apoi a fost păpuşa cea drăguţă,
dar le schimba zânuţa mea Corina.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sergiu Nicolaescu era un om care, deşi părea aspru, era de o sensibilitate şi o fineţe extraordinară.

citat din Draga Olteanu Matei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram duminica la bunica...

Dimineaţa aburindă
cu linişte în oglindă
cu vise-n zi de sărbătoare
şi clipe răcoritoare.

Fericita zi e duminica
cum era altădată la bunica
plimbare în natură
dacă e vreme bună.

Pe cărările-n pădure
unde culegeam mure,
ciuperci şi pânişoare
şi era linişte mare.

Aş vrea şi-acum linişte-aceia
când gândurile nu erau,
când viaţa era frumoasă
şi ziua luminoasă.

poezie de Eugenia Calancea (22 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa mea de şcolar delăsător, a apărut la un moment dat un "profesor" care m-a făcut elev studios: avea părul bogat şi creţ şi era îmbrăcat mai tot timpul cu un pulover în carouri "leopard". Era Gaston Rebuffat şi cartea ce m-a fascinat se numea "Gheaţă, zăpadă şi stâncă".

citat din Erhard Loretan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venise bâlciul

Venise bâlciul
Şi era toamnă, şi era frig.
Venise bâlciul cu alviţa şi comédiile,
ţiganii-şi puseseră şatra peste vale,
noi terminam orele târziu,
se-nnoptase şi-mi era frică.

Zolea, repetentul clasei, zice
"Te trec eu, te costă o alviţă"
bine — zic — şi pe tine un leu
de câte ori îţi dau caietul în pauze să copiezi tema.

"S-a făcut; nu te costă nimic."
M-a trecut valea şi a stat în poartă pân-am intrat.

A doua zi l-am privit cu alţi ochi,
crescuse parcă mai înalt
şi nici aşa prost nu-mi mai părea.

"Vezi, mamă — parc-o auzeam pe bunica -,
nimeni nu trebuie luat în râs,
Dumnezeu i-a dat fiecăruia câte ceva..."

poezie de Florentina Loredana Dalian din Domnişoara Nimeni (2017)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut în copilărie o grădină lângă cimitir şi groparul îmi era prieten. Era un tip vesel, se bucura când deshuma morţii şi juca fotbal cu craniile... Sunt sigur că primii mei ani lângă cimitir au avut un efect în subconştientul meu. Această relaţie cu moartea m-a influenţat fără îndoială... În tinereţe mă gândeam în fiecare clipă la moarte. Era o obsesie chiar atunci când mâncam. Întreaga mea viaţă a stat sub semnul morţii.

Emil Cioran în Convorbiri cu Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un ciob mărunt din oglinda cea fermecată care schimonosea şi urâţea tot ce era frumos şi bun, iar tot ce era rău şi urât se oglindea în ea pe de-a-ntregul, aşa cum era, şi orice cusur ieşea la iveală. Bietului Karl îi intrase în inimă un ciob şi, în curând, inima lui avea să fie ca un bulgăre de gheaţă. Acuma nu-l mai durea, dar ciobul rămăsese în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cary Grant era extrem de chipeş, genul de bărbat care-ţi făcea inima să stea, când intra într-o încăpere. Se mişca ca un dansator, ca şi cum dansa în aer. În plus, avea un simţ al stilului extraordinar şi era şi foarte romantic, aşa cum poate fi cineva care îţi trimite sute de flori dintr-o dată.

citat din Sophia Loren
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!