Oamenii sunt singurele creaturi din această lume care taie copacii, îi transformă în hârtie, iar apoi scriu pe ea: "Salvaţi copacii!".

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

După defrişare

Copacii toţi au dispărut,
Hârtie ajungând, săracii,
Iar din hârtie s-au făcut
Afişe cu... "Salvaţi copacii!"

epigramă de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După defrişare

Copacii toţi au dispărut,
Hârtie ajungând, săracii,
Iar din hârtie s-au făcut
Afişe cu... "Salvaţi copacii!"

epigramă de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtie

S-a anunţat, cred, la apocalipsă,
Nu ţin bine minte,
Că un mare uragan de hârtie
Se apropie din direcţia N-V
Şi din toate direcţiile.

Uraganul va pustii totul în calea sa,
Prefâcând totul în hârtie.

Copacii se vor transforma în hârtie,
Animalele în hârtie,
Aurul în hârtie.

Oamenii vor ţipa de groază,
Şi ţipetele lor
Vor deveni pe loc şerpi de hârtie,
Şi apoi ei înşişi se vor desface hârtie:
Hârtie de împachetat, hârtie de plicuri,
Hârtie de saci, hârtie de biblie,
Hârtie de ţigarete.
Şi mai ales ziare.

Unii vor deveni articole de fond,
Alţii vor intra în problemele
Industriale ori agrare,
Alţii vor trece la pagina externă.
Scriitori care nu s-au ratat încă,
Din lipsă de spaţiu,

Se vor rata în primii cinci cuadraţi.
Ca să mai lungim vorba:
Va un uragan şi o hârtie
Mondială.

Şi la urmă,
Scos din răbdări,
Se va căsca pământul.
Va înghiţi cu poftă totul
Şi se va şterge la gură
Cu oamenii care s-au transformat
În şerveţele.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.

Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?

Care bun arhanghel,
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?

Copacii urlă, cu braţele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ş sfarme, să-l darme...

Copacii, toamna, sunt îngeri revoltaţi...

poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Oamenii sunt singurele creaturi care le permit odraslelor lor să se întoarcă acasă.

definiţie de Bill Cosby
Adăugat de Antonio Rado
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea-şi numără copacii

S-ar răsuci-n morminte dacii
De-ar auzi despre ce zic.
Pădurea-şi numără copacii,
Iar numărul e tot mai mic...

Ici, colo, câte-un brad visează
Că va ajunge pân' la cer.
Pădurea se tot micşorează
Şi cântăreţii, trişti, îi pier.

Când cerul lacrima îşi varsă,
Că nu mai poate îndura
Să vadă cum pădurea-i ştearsă,
Copacii prind a lăcrima.

Pădurea-şi numără copacii
Făcându-şi loc în umbra lor,
Iar cântăreţilor, buimacii,
Le dă mult spaţiu pentru zbor.

Ne mor copacii sub securea
Inconştienţilor avari
Care consideră pădurea
Un loc din care poţi să cari

Din bogăţia lumii, verde,
Şi-n locul gol să nu plantezi.
Pădurea,-n viitor, se pierde,
Pe lângă ea, şi noi, nu vezi?

poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţii pe care unii le numesc... probleme

sunt un tren spre nicăieri
la geamul lui copacii aleargă în cerc
ceru-i din celofan
oamenii cresc
franzele proaspete Morţii

ceva vertical mă taie şi mă împarte
centrifuga cadranului scoate untul din orele fixe

de undeva
un vultur mă pândeşte chiorâş
apele aplaudă spectacolul sării
focul pleacă în sine spăşit şi
la ce-am mai venit aşa de târziu?
când nu mai e viu decât spasmul
unei frunze desprinse din mine
călcate de tren pe şine de sticlă

Pământul
asfixiat în punga aceasta de un leu
unde geme înfundat şi flămând numele meu

doar Moartea molfăie plictisită franzele
şi învârte titirezul cadranului şui

această stare confuză din vorbe-vârtej
mă soarbe şi Nicăieri începe şi se termină aici

anii mei mari, anii mei mici
sunt copacii contorsionaţi
traşi în scânduri

nu mă privi prin geamul acesta
fiindcă privirea ar putea lua-o înaintea mea
ca un somn clandestin
ca un ultim festin... dă pagina
dincolo te aşteaptă sublimul...
propriul tău iluzionism, mila ta de paradă
iubirea ta amanet pentru un succes aparent
când nu te recunoşti în oglinzi franzelă impetuoasă –

la câte trenuri trec
nici nu mai merită desenate gările
reclame pe pungi de un leu

singurele bunuri comune
ne sunt copacii care aleargă în cerc şi
nu-i vom putea împărţi niciodată egal...
rupe pagina, nu o mai da
sunt un tren şi orice... altceva

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...

În parc fantomele apar...

Şi frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Şi pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...

În parc ninsoarea cade rar...

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii sunt poezii pe care pământul le scrie pe cer. Noi îi tăiem şi-i transformăm în hârtie, pentru a ne exprima învăţămintele pe ea.

citat celebru din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de toamnă

La început oamenii
preschimbau cuvintele
în picături de ploaie
şi dezbrăcau copacii
în lacrimi
şi sensul îl căutau în stele
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-şi caută esenţa în vis
Au uitat să privească
ploaia şi copacii
Nu mai dezbracă din priviri
tăcerea
o adâncesc în vorbe şi scântei
de iluminare
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-şi caută copacul

poezie de Diana Mihaela Zăgan din revista "Poezia" (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noua zi a celei de-a noua luni

Încet, fără grabă, toamna se sfârşeşte.
Dureros de rece, vântul dimineţii îngroaşă roua.
Această iarbă nu va mai fi încă o dată verde.
Copacii şi frunzele suferă.
Aerul este limpede şi uscat,
Iar cerul înalt – un mister.
N-a rămas nimic din cântecul greierului
Gâşte sălbatice-n zbor sparg liniştea serii.
Nenumărate creaturi se ivesc şi dispar.
Viaţa şi moartea sunt întotdeauna dificile.
Toate care există sunt de la bun început sortite morţii.
Acest gând îţi poate frânge inima.
Ce aş putea face să-mi uşurez gândurile?
Mă consolez bând vinul care-a mai rămas în pahar.
Cine înţelege următorii o mie de ani?
Mai bine să facem astfel încât această dimineaţă
Să nu se termine niciodată.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi copacii în primăvară scriu poezii. Şi proştii cred că sunt flori.

aforism de Donato Di Poce din Aforismul în Italia. Antologia Premiului “Torino in Sintesi” (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru dame e târziu,
Epigrame nu mai scriu,
Cu copacii iar e bai...
Dar escaladez bonsai.

catren de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărunţişul o să ne îngroape

se topesc munţii cu totul
ca să se bată monede
e atâta nevoie de cash
încât nu se mai taie copacii cu drujba
ci se smulg cu totul din rădăcini în sus
apoi se taie stuful cucuta şi iarba mare
chiar şi trifoiul cu patru foi
din această nevoie disperată de celuloză
pentru tipărit bancnote cu chipuri de poeţi

cineva a zis că e bun şi plasticul
iar toate fabricile de profil
s-au axat pe producţia de carduri
deşi banii pot fi tipăriţi şi pe retină
ca într-un joc
pereţii nu mai contenesc să se apropie
aproape că se îngroapă în bancomate
super-marketurile nu mai au destui casieri
cititoarele de iluzii sunt peste tot
deşi nimeni nu mai are nevoie de vise
lumea este de vânzare
promoţiile nu mai contenesc
oferte peste oferte
miliarde de cereri
un singur gând
al proprietăţii

doar mărunţişul dat cerşetorilor e convertibil
înainte de a ne sufoca unii pe alţii
din atâta nevoie de nimic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scriu destine

Ard blesteme în frunze,
cuţitele nopţii
au ruginit în fântâni.

Cineva a spart un ochi,
de aceea pasărea
nu-şi mai ştie zborul,
iar copacii se lovesc între ei
cu gheare de fulgere.

Se scriu destine
cu litere îngroşate-
în sufletele acestea
mereu e întinsă masa
la care petrec doar zeii.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurele creaturi care au evoluat suficient pentru a-şi manifesta iubirea adevărată sunt copiii şi câinii.

citat din Johnny Depp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!