Rătăcind printre gânduri
Când o raza de lumină creatoare
Candela de pe altarul cerului poetic îmi aprinde,
Nu mă întreba unde alerg grăbită...
Căci vreau cu ochii visului satisfăcut, să o întâmpin!
#
M-am întrebat deseori,
de unde vine acest puhoi de gânduri răzvrătite,
care rup toate stăvilare timpului meu de odihnă,
ca apele furioase, ce se revarsă necontrolat, după o furtună puternică,
făcându-mi nopțile albe,
impunându-mi să descifrez enigmele ascunse ale sufletului,
ca și ale Lunii...
și să scriu dictarea școlărească, din Abecedarul Divin;
doar nu sunt pui de Eminescu.
Toate acestea m-au abordat după ce el, omul meu, s-a prăpădit.
Am crezut pe moment,
că din nou mi-a lăsat libertatea de-a lucra până la epuizare,
cum era obișnuit și deseori spunea cu mare satisfacție:
- femeii trebuie să-i dai de lucru, cât de mult,
ca să nu-i fugă mintea la prostii.
Eu am crezut întotdeauna altceva,
Saturația strică satisfacția!
Și uite așa, zilele și nopțile sau înfrățit sub un numitor comun,
ca o fracție matematică și m-au sfințit în versuri, până am amețit...
Apoi m-am gândit să invoc marile spirite poetice,
să mă inspire, dacă tot scriu ceva, ca să nu mă fac de minune,
cu nimicuri înșirate fără pic de suflet și culoare.
Nu știu, cine m-a auzit prima dată, dar spre satisfacția mea,
tot Dumnezeu a răspuns primul, rugilor mele pioase
și m-a îndemnat să merg mai departe.
(Cred în Dumnezeu, pentru că nu l-am văzut,
dar l-am simțit aproape întotdeauna!)
Scop știut, doar de El...
pentru că din acest izvor al purității sufletești,
cred eu, nu poate să se adape oricine, ci numai cei aleși...
Dacă e pierdere de timp,
tot este mai specială decât de a celorlalți oameni,
pentru că scormonesc filozofic și involuntar,
toate profunzimile sufletești, cu foamea minerilor,
ce caută măreția aurului în fundul pământului.
Oricum ar fi, nu mă plictisesc,
când sunt luată de puhoiul gândurilor,
ce vor așezate pe hârtie și începem tangoul împreună,
doar, doar iese ceva interesant pentru cititori,
Nici Penelopa nu s-a plictisit, așteptând venirea lui Ulise,
lucrând până la epuizarea gândurilor negative.
Poate fi o lecție de morală,
sau așa trebuie să încep eu diminețile fericite,
rătăcind printre gânduri, care nu iartă...
îndemnată fiind la spovedanie
de Lordul Înțelepciunii,
căruia nu-i place altceva, decât lumina.
poezie de Valeria Mahok (ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre poezie
- poezii despre lumină
- poezii despre matematică
- poezii despre gânduri
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- lecții de engleză
Citate similare
Gordon Deitrich: Porți mască de așa mult timp încât ai uitat cine ești cu adevărat.
Valerie: Știu că nu o să reușesc să te conving că acesta nu este unul din trucurile lor, dar nu îmi pasă. Sunt eu. Mă numesc Valerie. Nu cred că mai am mult de trăit și vroiam să povestesc cuiva despre viața mea. Aceasta este singura biografie pe care o voi scrie vreodată și, Dumnezeule, o scriu pe hârtie igienică. M-am născut în Nottingham în 1985. Nu îmi amintesc prea multe despre acei primi ani din viața mea, dar îmi amintesc ploaia. Bunica mea avea o ferma în Tottle Brook și obișnuia să îmi spună că Dumnezeu se afla în ploaie. Prima mea prietenă am intâlnit-o la școală. O chema Sarah. M-au atras încheieturile ei. Erau frumoase. Am crezut că ne vom iubi pentru totdeauna. Îmi amintesc că profesoara noastră ne spunea că este doar o perioadă a adolescenței pe care o depășim cu toții. Sarah a reușit. Eu nu. În 2002, m-am îndrăgostit de o fată pe care o chema Christina. În anul acela am mers la părinții mei. Nu aș fi putut să fac asta dacă Christina nu m-ar fi ținut de mână. Tata nu s-a uitat la mine. Mi-a spus să plec și să nu mă mai întorc niciodată. Mama nu a spus nimic. Dar nu am făcut nimic altceva decât să le spun adevărul. A fost acest gest egoist? Ne vindem integritatea pe nimic, dar este singurul lucru pe care îl avem cu adevărat. Este ultima bucățică din noi. Dar în cadrul acelei părți suntem liberi. Am știut întotdeauna ce vreau să fac cu viața mea și în 2015 am apărut în primul meu film. A fost cel mai important rol din viața mea. Nu mulțumită carierei mele, ci pentru că așa am întâlnit-o pe Ruth. Încă de prima dată când ne-am sărutat am știut că nu mai vreau să sărut alte buze în afară de ale ei. Ne-am mutat într-un mic apartament din Londra. Aceia au fost cei mai frumoși ani din viața mea.
replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre viață
- citate despre sărut
- citate despre ploaie
- citate despre iubire
- citate despre frumusețe
- citate despre adevăr
- citate despre școală
- citate despre tată
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

În acest moment, pentru mine, noțiunea de eșec înseamnă altceva decât pentru cei mai mulți dintre oameni. Dacă un lucru nu iese așa cum îmi doresc, nu îl iau ca pe un eșec, ci ca pe ceva ce nu trebuia să se întâmple sau ca pe o lecție din care trebuie să învăț ceva.
citat din Andreea Raicu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi citate despre învățătură, citate despre lecții, citate despre eșec sau citate despre dorințe

Hannah Armstrong
I-am trimis o scrisoare cerându-i ca în amintirea vremurilor de demult
Să-mi demobilizeze feciorul din armată;
Dar poate că nu a putut-o citi.
De aceea am mers în oraș și l-am convins pe James Garber,
Care scria minunat, să-i compună o scrisoare.
Dar poate că s-a pierdut la poștă.
Așa că am făcut tot drumul până la Washington;
Mi-a luat mai mult de o oră să găsesc Casa Albă.
Când am găsit-o, nu m-au lăsat să intru,
Ascunzându-și zâmbetele.
Apoi m-am gândit:
"Oh, well, el nu mai este același om pe care l-am cunoscut eu
Și care lucra împreună cu bărbatu-meu
Și pe care toți, acolo, în Menard, îl strigau Abe."
Ca o ultimă încercare m-am întors către gardian și i-am spus:
"Te rog, spune-i că bătrâna matușa Hannah Armstrong
Din Illinois a venit să-l vadă în legatură cu băiatul ei bolnav
Din armată."
Well, imediat m-au lăsat să intru!
Și când m-a văzut a izbucnit în râs,
Și și-a lăsat baltă treburile de președinte,
Și a scris cu mâna lui demobilizarea lui Doug,
Vorbind între timp despre zilele de demult
Și depănând povești.
epitaf de Edgar Lee Masters din Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi și poezii despre zâmbet, poezii despre scrisori, poezii despre râs, poezii despre președinte, poezii despre poștă, poezii despre ore, poezii despre oraș sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Pentru o posibilă întâlnire cu mama
locuiesc la periferia unei clipe și
deseori îmi închiriez
o singurătate
doar așa pentru a-mi pierde vremea
în tot acest timp
mai vorbesc cu Dumnezeu
despre una-alta
ultima oară l-am întrebat despre mama și
l-am rugat să lase fereastra deschisă
ca să pot privi înăuntru
și ca o consecință a indiferenței
m-a privit drept în ochi
apoi a râs
doar atât...
unii ar putea crede că sunt nebun
și că uneori îmi închipui lucruri
care nici nu există
ori că-mi împrumut durerea
pentru a face impresie
oare de ce trebuie să fie mereu o regulă
doar pentru cei care rămân
umbre printre lucruri...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre singurătate, poezii despre religie, poezii despre posibilitate, poezii despre nebunie, poezii despre mamă sau poezii despre indiferență

Emily Sparks
Unde este copilul meu, copilul meu,
În care parte a lumii?
Băiatul pe care, dintre toți din școală, l-am iubit cel mai mult?
Eu, profesoara, fata bătrână, inima castă,
Care i-am considerat pe toți elevii copii mei,
L-am cunoscut într-adevar pe copilul meu,
Când am crezut că este un spirit în flăcări,
Activ, întotdeauna având înalte aspirații?
O, copile, copile pentru care m-am rugat și m-am tot rugat,
În multele ore de veghere ale nopții,
Îți amintești epistola în care ți-am scris
Despre dragostea minunată a lui Hristos?
Dacă ai primit-o sau nu,
Băiatul meu, oriunde te vei fi aflând,
Lucrează pentru propriul tău suflet,
Astfel încât toată țărâna care ești, toată zgura din tine,
Să îngenuncheze în fața focului tău interior
Până când din foc nu mai rămâne nimic, doar lumina!...
Nimic în afară de lumină!
epitaf de Edgar Lee Masters din Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre iubire, poezii despre copilărie, poezii despre înălțime sau poezii despre școală
Așa m-am născut
Universul a tușit o dată
ca să iasă Adam,
de două ori pentru Eva,
că se înțepenise cu picioarele printre meteoriți
și nu mai vroia să iasă,
și după încă vreo câteva icnete uite că se umpluse deja Pământul de mormoloci,
care mai de care mai mândru și mai împopoțonat cu gânduri de bine;
la mine deja avea pneumonie severă de gradul I,
așa că am ieșit nu din două, ci din câteva tusete
împrăștiate printre copaci
și până să mă adun, săraca, de printre crengi,
hop și tu cu basmele tale
despre cineva numit dumnezeu
și te-am crezut, încă neadunată,
încă strângând unghii și degete,
te-am crezut și am pornit după tine
pentru că te iubeam un pic
și pentru că și tu mă iubeai, în aceeași măsură,
și-apoi într-o zi s-a făcut atâta liniște,
într-o zi universul n-a mai tușit.
Ne priveam stingheri,
tu cu cartea în mână,
eu cu-ale mele,
întrebându-ne dacă ne vom mai naște vreodată într-un alt univers,
înțelegând în sfârșit de ce pentru mormoloci nu există eternitate,
și parcă temându-ne să ne recunoaștem, unul în altul,
și de-atunci n-am mai deschis nici un ochi,
deși adunasem o traistă întreagă,
nici n-am mai spus, nimănui, cum m-am născut împrăștiată printre copaci.
Deja se făcuse a doua zi,
copiii n-ar mai fi putut să înțeleagă,
tu însuți te prefăceai ocupat,
eu întindeam pe pâine miere din fagure,
căutând o poveste fără final care să vă țină aproape,
apoi am deschis geamul și parcă l-am auzit iar tușind,
cât pe ce să zâmbesc și să zic "să-ți fie de bine",
tu ai râs, copiii desenau pe mama și tata cu brațe subțiri și capete dezlânate,
eu am râs,
așa m-am născut eu, de fiecare dată,
și tu te vei fi născut în vreun fel,
numai de ți-ai aduce aminte,
și dacă nu-ți aduci, nu-i nimic,
găsim noi o poveste și pentru tine,
nu aici, nu acum, poate într-o altă dimineață,
înainte să alergi la servici, înainte să-ți leg cravata cum se cuvine,
înainte să te sărut și să-ți spun că parcă tot mai iubesc
mormolocul ăsta din tine,
nu-i așa?
Parcă tot mai iubesc
pentru că universul e doar o părere,
dar tu ești al meu și vei fi până la capătul drumului,
acolo unde vom sta în genunchi și ne vom spune ultima șoaptă
ultimul gând înainte de a rămâne fără cuvinte,
și dacă te întrebi ce-i cu toate acestea,
n-am răspuns, n-am sfârșit,
doar o poezie de dragoste murmurată,
adesea în doi, alteori prăbușită în mine,
eu tusea grea,
împrăștiata dintr-o pneumonie de gradul I
din genunile universului.
poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre naștere, poezii despre apicultură, poezii despre tată sau poezii despre sărut
Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Și nu simt asta doar pentru că pleci, și nici pentru că e un sentiment plăcut care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii așa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, știu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simți asta vreodată, așa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă 3 la preț de 1. Și poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar așa de minunat, dar, în final, știu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Și tu ești ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă așteptam la "te iubesc". Poți să nu mă mai privești așa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îți vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.
replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre lumină, citate despre sfârșit, citate despre promisiuni, citate despre logică sau citate despre cuvinte
Tu ești, Doamne...
M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.
Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.
Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.
Pot să moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.
Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.
Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.
Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.
Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...
poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre îngeri sau poezii despre stele
Împărțim dragostea
Să nu mă cauți în celelalte femei
Pentru că n-ai să mă găsești.
Ele au ceva în comun cu tine,
Ceva ce eu n-o să am niciodată,
Ceva obișnuit și plictisitor.
Mie nu-mi plac lucrurile dinainte planificate,
Pe-astea le împart cu alții...
M-am gândit că trebuie să fie ceva
Pe care să-l pot împărți cu tine
Și-am descoperit dragostea.
Nu-i așa că-i minunat?
Așteptam să-mi răspunzi, dar văd
Că ești ocupat cu rutina zilnică.
Eu am tot timpul din lume,
De fapt cred c-am evadat din acest loc
Unde timpul și spațiul se măsoară.
Plutesc într-un univers numai al meu
Unde doar tu, poți ajunge.
Uite, îți las ușa deschisă
Pentru că nu vreau
Să comiți indiscreții
Privindu-mă pe gaura cheii.
E liniște, iubirea mea. Vino!
poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp sau poezii despre femei

Nistor: Te-ai... Îmbătat?! Cine?! Tu, șefu'?!
Lucian: Da, Nis, eu... M-am îmbătat rău de tot, nu glumă, cum nu poate fi exprimat în cuvinte, sigur cum anume, nu vă pot spune, pentru că habar n-am, nu-mi amintesc deloc, nimic... Dar e clar că așa s-a întâmplat. Și de ce vă uitați toți așa, la mine? Ce-i, nu vă vine să credeți? Vi se pare imposibil? Din nefericire, e adevărat! Foarte adevărat. Vă amintiți că v-am promis o perioadă de vacanță de o lună de zile. Păi, după doar două zile de la plecarea voastră de aici, din navă și până mai alaltăieri, n-am făcut nimic altceva, decât să stau închis în rezerva mea și să beau într-una tot ce mi-a picat în mână, fără a ține cont ce anume era în sticle, atâta timp cât nu era apă, lapte, suc sau ceai. N-am mâncat, n-am făcut nimic altceva; am băut într-una, până n-am mai știut de mine, iar roboții nu m-au putut opri, pentru că înainte de a intra în rezerva mea, am blocat sistemul de închidere al ușii, cu o parolă codificată, cu recunoaștere sonoră... De ce mă priviți așa?! Știu, vi se pare imposibil ca eu să fi făcut așa ceva. Acum și mie mi se pare imposibil, dar adevărul e că am făcut-o! Cu vârf și îndesat! Vă întrebați de ce?! Vreți să știți și motivul pentru care m-am îmbătat în asemenea hal?! Mda, n-are rost să vă întreb, e clar că vreți să aflați...
Lia: Luci... Nu spune nimic!
replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre zile, citate despre vacanță, citate despre umor, citate despre roboți sau citate despre nefericire

Lucian: Păi, fie, dacă insiști... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvășit, dar nu într-atât încât să mă las copleșit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraș, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate fețele, posibile și imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ți-am spus-o și ție, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens și accept doar realitatea pe care o știu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka și așa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Și ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, așa că m-am așezat lângă ea, la masă. Și știi cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut și Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant și culmea, s-au așezat la o masă, exact în fața mea! N-am să susțin că s-ar fi așezat intenționat drept la acea masă, însă... I-aș fi văzut și fără să vreau, fără să privesc în direcția lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puțin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpățânat, nu și nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare și aș fi evitat ceea ce a urmat.
replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre încăpățânare, citate despre zâmbet, citate despre seară, citate despre schimbare, citate despre realitate, citate despre posibilitate sau citate despre oraș

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte și o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înșirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înțeleg ce-ai scris, vreau să știu. Și... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; știu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Așa că ți-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele și se axează pe teme geografice, deci, nu știu cât de mult o să-ți placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ți face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici și... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înțeleg. Și apreciez faptul că mi-ai spus totuși, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstrușnică și pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ți închipuiai că n-o să poți rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveți nimic dulce de ronțăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârșit rezervele.
Maria: Ah, da... Servește-te, te rog! Și scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuțo, dar... Te aștepți cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia și Luci măcar o bomboană, poți păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!
replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre geografie, citate despre perfecțiune, citate despre dulciuri, citate despre cărți, citate despre ciocolată, citate despre bine și rău sau citate despre biblioteci
Un poem naiv care trecea și el pe-acolo
Eu sunt un copac care nu știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.
Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aștepți să fac floarea perfectă
ȘTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"
E drept, sunt un copac care nu prea știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...
poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre crengi, poezii despre copaci, poezii despre virginitate, poezii despre trecut, poezii despre schimbare sau poezii despre scandal

Lia: Aș vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ți-am mai spus că pentru mine, tu nu ești deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puțin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ți-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obișnuit să fii refuzat. Îți plăcea să obții totul, așa cum îți doreai tu. Încă îți place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu ești comandantul și ți se cuvine tot ce-ți dorești.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aș fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui și nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...
replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre frică sau citate despre capricii
Anxietate postdeprimitivistă (!)
Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obișnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obișnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obișnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obișnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea și cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îți acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea și moartea sunt fără de mine
Cum este Moș Crăciun
Fără Nașterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ți fie mai frică
Decât de faptul că ești om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu ești, poate, Dumnezeu.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre frică, poezii despre încurajare, poezii despre existență, poezii despre creștinism sau poezii despre Moș Crăciun
Progresia Sfintei Treimi
Când nu mai am inspirație să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdășie cu focul
Și-a-nceput să ardă, știu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Și omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat și femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărțit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăștia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului și ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulțire.
Parcă-L văd ținându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre prostie, poezii despre oi, poezii despre fete sau poezii despre femei și bărbați

La limitele extreme ale spiritualității sale, omul se găsește din nou gol ca un sălbatic. Când îl găsește pe Dumnezeu, așa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viață să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări și-o voi devora. Dacă viața e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucățele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărțit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuțite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă și flămândă: am plecat la îngrășat.
Henry Miller în Topicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate despre devenire, citate despre suflet, citate despre spiritualitate, citate despre salvare, citate despre religie, citate despre ochi sau citate despre moarte

Mihai: Serios?! Chiar ești așa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ți închipui?! Că aș fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe și tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă privește... Despre tine știu foarte bine că ești emotiv din fire, dar, uite... Îți mărturisesc că și mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obișnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înțeles acest lucru. N-aș vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aș putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păți și ceilalți. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acțiune.
Mihai: Te înțeleg... Și-ți dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuși legătura cu cei de acasă, dar simțeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă și astfel n-am vorbit cu ei. Nu știu ce-aș fi simțit dacă i-aș fi văzut sau aș fi stat de vorbă cu ei. Dar așa, m-am liniștit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viața și-a urmat cursul și pentru ei, a mers înainte chiar și în lipsa noastră; s-au obișnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici față de ei, să apărem așa, deodată, în viața lor, după ce, în toți acești ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, să dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi și ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învățăm din nou cu prezența noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât și pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferința noastră, nu și la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleași stări sufletești ca și noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenționat.
Lucian: Da, nu intenționat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că și alții le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu ești comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...
replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre început, citate despre suferință, citate despre sinceritate sau citate despre dreptate

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să știi că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...
replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre mâini sau citate despre cunoaștere
Eu, Nietzscheanul
Nu era chiar niciun secret,
știam că mă iubește doar pentru că nu sunt întreg și ca să-mi poată adăuga a treia mână sau mai știu eu ce,
așadar numai ca sa fiu așa cum mă vedea ea,
nu o dată m-am trezit dimineața altfel decât mă culcasem
cu o aripă de fluture lipită stângaci pe umărul dezgolit de furtuna din zori,
cu tatuaje facute cu pixul sau doar cu ochiul ei drept,
mi-a desenat încă o inimă, un catarg cu velele rupte,
într-o seară, făcând pe filozoafa, lucru ce-i dădea un aer fermecător de caraghios,
după ce mi-a aruncat aiureala "ești exponentul unei lumi fără păcat aflată sub dictatura iubirii"
la lumina unor lumânări de tort a pus la cale un soi de ceremonie de sanctificatare
ori, mai degrabă, de nesanctificare
alăturând numelui meu pe acela de Nietzscheanul, ca Tesviteanul bunăoară,
astfel că în toate calendarele cu nesfinți veți da de mine astfel,
nu era atât de fraieră încât să nu-și dea seama că nu sunt eu însumi, ci doar căutarea, de aceea ea îmi și zicea "alteritatea ta"
"sunt ceea ce scriu", am recunoscut, "așa că las-o baltă cu declarațiile tale de dragoste,
pietrele amfiteatrului, obloanele prăvăliilor, macadamul,
toate le știu pe de rost și le declamă fornăitor,
iar tu mă minți spunându-mi că e ecoul",
eu de fapt nici n-am iubită,
e doar o cascadă care curge din cer și de aceea pare nespus de înaltă
îi înălțam ode și-mi venea tare greu,
pentru asta mă foloseam de zmeie din hârtie japoneză
doar că se întâmpla ca din cauza greutății culorilor să nu se înalțe îndeajuns
deseori în drum dădeam de stele și le dăruiam lor,
uneori ea se apleca până la înălțimea turnului meu cu ceas unde stăteam adesea cu porumbeii recitându-le în limba lor guruită balade medievale
și mă întreba despre bârfele din oraș, dacă a sunat coafeza sau dacă a venit lăptăreasa,
eu îi povesteam despre ultimele ploi și despre brunul glazurat al olanelor ude
nu rareori era așa de strălucitoare încât devenea peste noapte oglindă
cu timpul însă a obosit, învinsă de scălâmbăielile mele și de neputința de-a-mi reflecta abstractul
ea mai era și un deal cu peri și cireși care înfloreau nătângi, în miezul iernii,
se supăra când îi spuneam că iubirea nu e decât un gen literar
"ești nebun, adică îmbrățișarea mea e literatură, vrei să zici"
colinda înlăuntrul meu cu un felinar aprins crezând că sunt lumea
și cum nici ea nu era cine credeam eu că este, nici eu nu eram lumea,
emigrase în mine dintr-o întâmplare
profitând de talentul meu neobișnuit de-a mă îndrăgosti de lucruri care nu există,
dar eu le iubesc pentru că le văd și le socot vrednice de iubirea mea,
și port dragostea cu fala cu care în copilărie purtam spielhozenurile noi
mă mai întreba cât de departe e timpul sau cât adevăr poate încăpea într-un sceptic
nu-i răspundeam, o amenințam că o să-mi pun capăt nopților
amicii mă ironizau la cafenea că am o iubită care nu există
și că umblu aiurea cu scheletul unei toamne sub braț, într-o cutie de vioară
apoi mă iscodeau despre lungimea picioarelor ei
până și peștii din acvariul de după ușă îmi puneau indiscreți întrebări,
să te ferească Dumnezeu de indiscreția peștilor,
mie nici nu-mi trebuie iubită, vreau doar să am pentru cine să-mi trag, la o adică,
un glonț in cap...
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Augustin Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre pești, poezii despre noapte, poezii despre literatură, poezii despre vioară sau poezii despre toamnă