Credință neclintită
Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieții mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Sinfonie colorată în păsăresc ciripit...
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri...
Cuci mândri cu sur penaj și ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri...
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe neprețuite, zadarnic și-au întinat...
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieții
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvășit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din figure,
Cu o viață nepătată, dar și fără de sfârșit.
Când în pomul vieții mele,
Înțelepciunea s-a oprit,
Darul meu, cel mult visat,
Neînvins de păsărime, fericit m-a abordat.
Viața sfântă a Înțelepciunii,
M-a făcut un om bogat.
poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre păsări
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre visare
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
Citate similare
Credință neclintită
Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieții mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Simfonie colorată de păsăresc ciripit...
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri...
Cuci mândri cu sur penaj și ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri...
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe neprețuite, zadarnic și-au întinat...
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieții
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvășit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din fagure,
Cu o viață nepătată, dar și fără de sfârșit.
Când în pomul vieții mele,
Înțelepciunea s-a oprit,
Darul meu, cel mult visat,
Neînvins de păsărime, fericit m-a abordat.
Viața sfântă a Înțelepciunii,
M-a făcut un om bogat.
poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești zăbava vieții mele
Tu ești zăbava vieții mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj și mii de temenele
slobozi din mine răutatea!
Trezești de fiecare dată
gânduri trăsnite și rebele,
ești cea mai insolită fată
când ești zăbava vieții mele!
Remarc figura-ți încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar ești zăbava vieții mele!
Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună și de stele,
te vreau așa... îngândurată
că ești zăbava vieții mele!
În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că ești zăbava vieții mele
și te-aș pârî... dar n-am la cine!
Că-mi ești atât de singulară
încât îți compun poezele,
ispită dulce și amară,
tu ești zăbava vieții mele!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre superlative, poezii despre stele, poezii despre singurătate, poezii despre răutate, poezii despre plâns sau poezii despre gânduri
Mereu același dar și altul
Rămân de strajă tinereții mele,
tot mai puțină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.
Am fost mereu același, dar și altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieții din înaltul
tăcerilor născute din mister.
Sunt și acum copacul fără nume,
uitat de toți la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toți copacii din pădure plâng.
Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.
De-acum lăsați topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi
cei doi copaci din rariștea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 23.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre uitare, poezii despre tăcere sau poezii despre tinerețe
Fericire dorită
A căzut tăcerea stelelor peste orașul meu,
Și noaptea-mi pare atât de lungă fără tine,
Aș vrea să zbor ca șoimul ager printre nori,
Să te găsesc flămândă de vise noi, ca luna plină.
Ce caut eu la tine fericire?
Tu hamul cel mai greu de strâns în mâini,
Mierea vieții, sarea în bucate și înțelepciunea,
De-a nu-mi lăsa aripa prinsă între micimi.
Și încă cred în nemurirea ta,
Ca și-n capriciul tău misterios,
În armonii extreme mi-e greu să mai trăiesc,
Râzi, că încă nu te stăpânesc?
Cum viața în astral nu-i cât o zi de primăvară,
Și ieri e mâine, cât clipesc din ochi,
De ce pe creanga vieții să nu fim flori și fructe?
Ca-n pomul raiului cu îngeri omenești.
poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre îngeri, poezii despre viitor sau poezii despre trecut
Rugămintea
L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăț simplitatea și smerenia.
L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micșorat
Ca eu să fac fapte bune.
L-am rugat să-mi dea bogăția
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înțelept.
L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viața.
Dar El mi-a dat viața
Ca să pot gusta toate lucrurile.
Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.
Împotriva voinței mele
Au fost ascultate rugămințile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat.
poezie celebră de Rumi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre sărăcie, poezii despre smerenie, poezii despre religie, poezii despre fericire, poezii despre devenire sau poezii despre bunătate
Coșul cu amintiri
Azi stau în pat cu ochii către stele
Vreau să mai scriu în cartea vieții mele...
Să fie o mică deziluzie în iubire,
Dar asta e, știu se cheamă, trăire.
Aș vrea să duc o viață mai rafinată,
Cum, nu știu, dar s-ar putea să am zilele numărate.
Vreau să trăiesc frumos această viață
Să fiu bună, veselă în fiecare dimineață.
Mi-aș umple coșul cu amintiri frumoase,
Să văd, s-ajut, să fiu mărinimoasă,
Apoi mi-aș prinde-n gene lumina nestemată
Și mi-aș așeza în plete o cunună fermecată.
Numai că povestea va avea un sfârșit...
Și-aș vrea ca-n coș să mai am de scotocit.
Realitatea e că-mi duc din nou ochii către stele
Să fac din urmă turul vieții mele...
poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre frumusețe, poezii despre zile, poezii despre realitate, poezii despre păr sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
În toamna vieții
în toamna vieții mele se-ngălbenesc simțiri
s-au ofilit de mult petalele de floare
tot trecutul meu e strâns în amintiri
dorul de tinerețe mă apasă, mă doare.
mi-a rămas credința ca bradul pururi verde
cu poezii mirene din suflet visător
în lumina sfântă care nu se pierde
mi-a rămas speranța, dorul mistuitor.
visele intense pe ceruri călătoare
caută aleanul printre raze de stele
iubiri care-mplinesc și sunt mântuitoare
să curgă ca izvorul prin gândurile mele.
cu înțelepciunea sunt răzbătătoare
pe țărmul de vis s-au năruit castele.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre toamnă
Din vise, ți-am făcut portretul...
Din vise, ți-am făcut portretul...
Secerând gânduri sub stele și lună,
Esența lor magică în buchete se adună,
Înflorind miraculos în destine.
Din vise, ți-am făcut portretul...
Portret cu migală plămădit...
În paradisul meu sfânt primit,
Trandafir înflorit, sub privirile cerului,
Plin de sfioasă iubire.
Trăsura destinului la poarta dorințelor mele
A oprit, fără temeri...
Și frâu a pus atâtor neîncrederi,
Răscoapte de viață, în treceri pasagere.
Din vise, ți-am făcut portretul...
Și te-am asemănat cu nucul falnic,
Esență fină de dărnicie și frumos înrobit,
În armonia timpului prielnic de neînlocuit,
Ce caută înaltul cu ochii spiritului viu,
Ca Floarea de Lotus spre infinitul trainic.
Din vise, ți-am făcut portretul...
Și telepatic iubite spre mine ai venit,
Buclele timpului chipul frumos ți-a împodobit,
Ca Roba primăverii în armonii senine.
Făt Frumosul zărilor albastre,
Chipul tău dulce sălbatic m-a cucerit,
Dar vara vieților noastre firave
Timpul grăbit o împinge din spate.
Din vise, ți-am făcut portretul...
Căci, din vise realitatea învie,
Duetul sorții noastre se vrea purtat,
Precum rucsacii alpiniștilor, în spinare,
Iar crucea lor, mai grea sau ușoară,
E cât a noastră vie mulțumire, recunoștință,
Sau zadarnică căutare.
poezie de Valeria Mahok (23 august 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre portrete, poezii despre iubire, poezii despre flori sau poezii despre trandafiri
Sfântă ești natură...
Sfântă ești natură, în cartea vieții mele,
Ca o icoană veche, ca luna între stele.
Ca doina cusută pe ia țărănească,
Ca dragostea sfințită în casa părintească.
Ca bucuria vieții în suflet omenesc,
Ca razele de soare pe trupul pământesc.
Ca ploaia cea măruntă ce cade peste toate,
Ca holdele bogate și coapte peste noapte.
Ca armonia vieții pe strune de vioară.
Ca valsul primăverii pe coarde de chitară.
Ca dansul feciorelnic între ferestre mute,
Ca gândul înțelept cu fapte mult mai multe.
Ca părul cel mângâie cu dragoste zefirul.
Ca tinerețea în sân cu trandafirul.
Ca hărnicia zilei de toate aducătoare,
Ca înserarea nopții ce îmbie la visare.
Ca gerul iernii ce râde pe țurturii de gheață,
Ca soarele zâmbind în prag de dimineață.
Ca sfânta rugă în pragul adormirii,
Ca o recunoștință pe marea mulțumirii.
Sfântă ești natură, când fruntea mi-o mângâi,
Ai fost prima iubire, de mână să mă ții,
Atât cât voi trăi, atât cât voi trăi.
poezie de Valeria Mahok (24 noiembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre râs, poezii despre noapte, poezii despre ger, poezii despre dans sau poezii despre Soare
Sfântă ești natură
Sfântă ești natură, în cartea vieții mele,
Ca o icoană veche, ca luna între stele.
Ca doina, cusută pe ia țărănească,
Ca dragostea sfințită, în casa părintească.
Ca bucuria vieții, în suflet omenesc,
Ca razele de soare, pe trupul pământesc.
Ca ploaia cea măruntă, ce cade peste toate,
Ca holdele bogate și coapte peste noapte.
Ca armonia vieții pe strune de vioară.
Ca valsul primăverii, pe coarde de chitară.
Ca dansul feciorelnic, între ferestre mute,
Ca gândul înțelept, cu fapte mult mai multe.
Ca părul cel mângâie cu dragoste zefirul,
Ca tinerețea, în sân cu trandafirul.
Ca hărnicia zilei, de toate aducătoare,
Ca înserarea nopții, ce îmbie la visare.
Ca gerul iernii, ce râde pe țurțurii de gheață,
Ca soarele zâmbind, în prag de dimineață.
Ca sfânta rugă în pragul adormirii,
Ca o recunoștință, pe marea mulțumirii.
Sfântă ești natură, când fruntea mi-o mângâi,
Ai fost prima iubire, de mână să mă ții,
Atât cât voi trăi, atât cât voi trăi.
poezie de Valeria Mahok (24 noiembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că am iubit, dăruiesc lumii poemele sufletului meu; și ei, iubirii, un strop de nemurire din universul vieții mele.
Valeria Mahok (iulie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre viață, citate despre suflet, citate despre poezie sau citate despre cadouri
Tinerețe
Tinerețe, leagăn dulce,
care legeni omenirea,
Pîn' la tine nu-mi ajunge
nici condeiul, nici gândirea.
Cine te-a trăit odată,
nimic n-are mai de preț
decât dulcea amintire
a trecutei tale vieți.
Nu e grai să poată spune,
nici condei să poată scrie,
tinerețe, tinerețe,
viața ta de poezie...
Viața ta grădină sfântă
cu flori mii, în mii de fețe,
e fermecător de dulce,
tinerețe, tinerețe...
Tinerețe! O, ce dulce
e viața ta de vis,
când tu faci întotdeauna
ceea ce Isus a zis...
Când în ritmul cald al slovei
și-n al notei picur dulce
tu slăvești cu heruvimii
Jertfa sfântă de pe cruce,
și mireasma ta din suflet
zări de sfinte diminețe
Răspândește lumii pacea,
sfântă ești tu, tinerețe...
Și neprețuit de scumpă
ești atuncea când îți pui
focul dragostei la crucea
lui Isus și-n slujba Lui.
Când Îl cânți în mii de chipuri
și-L slăvești în mii de fețe,
ce-i mai dulce decât tine,
tinerețe, tinerețe?...
Când Îl cânți cu glas de înger
și-L înalți mai sus de soare,
tinerețe, tinerețe,
cine te-ar întrece oare?...
Chip sublim cu raze sfinte,
ce străluce-n mii de fețe,
mult mai mult decât frumoasă...
tinerețe, tinerețe...
Tinerețe, viață sfântă,
zi de vară, cer senin,
când însemn aceste rânduri,
câte-n minte nu-mi mai vin?...
Când cântam cu glas de înger
pe sub bolta de jugaștri,
cu mânuțe-mpreunate
și cu ochii mici, albaștri,
străbăteam frunzișul verde,
floarea albă ca și crinii,
și cântam pe când, din ramuri,
flori ningeau din crengi mălinii,
aninându-se ca roua,
în a mele bucle crețe...
... O! Viața ta cea dulce,
tinerețe, tinerețe...
Tinerețe, floarea vieții,
roi de dulci și mândre clipe,
tu dai visului putere
și dai gândului aripe...
Tu m-ai înălțat încetul, sus,
cu mult mai sus de stele...
... Tinerețe, tinerețe,
cuibul versurilor mele...
O, ce dulce și senină e viața tinereții
Atunci când Stăpân îi este
Domnul morții și al vieții...
Înger sfânt, cu harfă dulce,
care cântă-n mii de fețe,
E viața ta senină,
Tinerețe, tinerețe...
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre poezie sau poezii despre cruce
M-a-nfășat măicuța...
M-a-nfășat măicuța în pânze pictate
De pictori cu har pentru-a putea fura
Din talentul lor și să-mi fac cazemate
Cu tablouri menite sufletele a vibra.
M-a-nfășat măicuța în pagini de carte
Din slove să plămădesc dulcele aluat,
Să culeg rodul vieții împlinite sau deșarte
Din copacul înțelepciunii de toți lăudat.
M-a-nfășat măicuța în straiele omeniei
Să învăț să-l respect pe semenele meu,
Viața să i-o fericesc cu darul bucuriei
Pe acorduri de liră ale profetului Orfeu.
Te-nfăș, măicuță, căci este rândul meu,
În haine regești și-n tainic cuvânt sfânt,
În toată iubirea ce mi-a dat-o Dumnezeu
Căci meriți tot ce-i mai bun pe pământ.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre vestimentație sau poezii despre talent
Bunei mele soții
M-a ascultat și m-a iubit,
Din vorbă nu mi-a prea ieșit,
Ba m-a făcut cel mai bogat,
Că părul mi l-a argintat.
epigramă de Petru Miloș
Adăugat de Petru Miloș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- epigrame despre căsătorie
- epigrame despre superlative
- epigrame despre soție
- epigrame despre soț
- epigrame despre păr
- epigrame despre iubire
- epigrame despre bogăție
- epigrame despre argint
Să dau tribut iubirii
Vreau să beau nectarul și amarul,
Să mă- mbăt în universul necuprins,
Și din lumina unui spațiu de neînvins,
Să dau tribut iubirii,
Să iau din pocalul sfințit cuvântul nedosptit,
Să aștept ca zorii zilei,
Să reverse frumuseți de negrăit.
Ce-ai vrea să ceri iubitule, când nopțile s-au risipit?
Copacul vieții care a înfrunzit,
În seva unor anotimpuri ce au revărsat,
Energii necreate prin puterea inimii.
Să alimentezi prin clipe, clipe fără de sfârșit,
Să urci iar trepte după trepte,
Și dacă ai obosit,
Să iei o pauză, apoi să ne-ntâlnim,
Într-o gară pe un peron părăsit așteptând ultimul tren,
Unde călătoria niciodată nu se va sfârși.
O, dragul meu, vreau peticul nostru de cer!
Ce ieri în dar mi l-ai dăruit,
E nepătat căci sufletul e infinit.
poezie de Claudia Bota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gări sau poezii despre trenuri
Oglinda vieții
Oglinda vieții-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună și fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.
Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc
tot ce-am trăit - cu bune și cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrățișate-n grabă se adună.
Încerc să le separ în mintea mea,
să înțeleg cum am trecut prin viață,
dar timpul să aștepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceață.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele și răul
în inimă împart aceeași casă.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre inimă, poezii despre imagine sau poezii despre bine și rău
M-ai deocheat, singurătate...
M-ai deocheat, singurătate nedorită,
Și slalom printre necazurile vieții am făcut,
Ca un schior olimpic pe un teren virgin,
Dar m-ai găsit călită, ca oțelul
Și n-am îngenuncheat,
Ca cei ce fără vlagă i-ai lăsat.
M-ai deocheat, singurătate nedorită,
Și drumul vieții mele în casa ta umbrită s-a oprit,
Tăceri înlăcrimate și vise poticnite,
Ca iedera pe garduri m-au înbrățișat,
Dar nu pentru mult timp,
Căci amorțirea rece îndată mi-a pierit...
Și spiritul meu nemulțumit
Spre șlefuire vie a gonit.
M-ai deocheat, singurătate nedorită,
Și încredere în tine nicicând nu voi avea,
Viața printre oameni voi petrece,
Căci unii de la alții avem ce învăța,
Iar a ta provocare mutuală,
Cât voi trăi o voi sfida,
mereu o voi sfida.
poezie de Valeria Mahok (9 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre virginitate sau poezii despre schi
Pokemonul meu, pereche...
L-am ocolit fiindcă-i zurliu
Și răzvrătit ca visul nopții,
Ce cade în aventuri din zori,
Neliniștit în patul sorții.
L-am ocolit fiindcă-i zburdalnic
Și viu ca anii tinereții,
Fără de el viața mi-e goală,
Ca o grădină părăsită,
De toate florile vieții.
L-am ocolit că-i pokemon...
Dar tot mereu îmi iese în cale,
Cu firea lui profund nativă...
Cu care râd, de cum îl văd,
Căci sufletul mi-l înflorește
Și uit de moftul bătrâneții,
El totul în jur întinerește,
Cu karma ce îl definește.
E pokemonul lipicios,
Ce nu renunță la ce-i place,
El viața curcubeu ți-o face,
Cu neastâmpăru-i firesc,
Ce inimii mele îi place.
De-l ocolești îți iese în cale,
Cu zâmbetul frumos, drăcesc
Și te pândește ca un câine,
Ce pân la urmă îl dorești.
E pokemonul ce-l visezi,
Când e departe multe zile,
Iar când e aproape, îi vai de tine,
De nu știi caii să-i oprești.
Fără de el viața e fadă
Și simți încet că te ofilești,
E pokemonul meu de suflet,
Darul vieții, nefiresc.
poezie de Valeria Mahok (3 august 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet
Fiori de dor...
Fiori de dor răsar în noapte,
Râuri de șoapte, sub tâmple albe,
Din albia lor m-alintă ușor.
Fiori de dor, iubirea nostră,
Ca marea albastră schimbă culori,
Rătăcind spre vechea fereastră.
Fiori de dor, valuri de flori
Îmi mângâie visul, unor noi chemări,
Efemere păsări măiastre.
Fiori de dor, sub lună plină,
Nopți neuitate, ciorchini de fiori,
Miresme înflorate din lanul amintirilor.
Fiori de dor, gingășii dorite,
Veșnic neprețuite, la timpul lor,
Dar acum, la apusul vieții, adorate.
Fiori de dor, salcie de stele,
Lacrimile mele strălucesc fără vrere,
În absența ta, vis nemuritor.
poezie de Valeria Mahok (18 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre râuri sau poezii despre lună plină
Oglinda vieții
Oglinda vieții-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună și fac roată.
Se-nvârte roata-n miticul decor,
mai necuprins decât cuprinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.
Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc
tot ce-am trăit - cu bune și cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrățișate-n grabă se adună.
Încerc să le separ în mintea mea,
să înțeleg cum am trecut prin viață,
dar timpul să aștepte nu mai vrea,
în visul meu rămâne doar o ceață.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele și răul
în inimă împart aceeași casă.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!