Pe urmă, tot ce ai de făcut este să dai la o parte uşa, să o loveşti de perete, să ieşi în lume cu zâmbetul pe buze, să calci cu bocancii zimţaţi peste capete goale şi inimi pustii. Peste mormanele de carne putredă şi inutilă. Şi să-i omori pe toţi care se chinuie să existe, fiindcă nu pot să trăiască.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprindere

şi vine o vreme de restrişte
sufletul îţi stă în cumpăna amintirilor insiropate
când trebuie să-i omorî pe toţi ai tăi
în tine
să-i arunci peste bord în săculeţe de nisip
balonul se ridică, piciorul face un pas
pe drumul înflorit ţie
privirea înainte călătorule
barca navighează oriunde vrea gândul
peste epavele îngropate pe fundul oceanului
e rândul tău, e mâna ta, o singură lovitură
o singură viaţă
ultima reprezentaţie
copacul adânc înrădăcinat în noroi
nu are aripi să zboare
până nu-ţi descarci revolverul
şi ieşi pe uşa casei
direct în lume

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de sus se poate ajunge?

Două jumătăţi întregesc visurile şi nalţă zâmbetul omului cât o viaţă măsurată cu spiritul – iată adevărata faţă a dragostei: uneori limpezită cu lacrimi, alteori suspinul adânc este monedă de schimb, dar minunată mereu. E tot ce vrei a fi, să te afli vreodată.

De-ar fi să mergi cu tălpile goale pe deasupra focului care împinge amurgul în pragul nopţii, calci pe spinii întunericului, căutând-ţi soarele în jumătatea celuilalt fără a-i spune cât îi eşti de recunoscător, ci doar să-i arăţi limpezimea din interiorul tău care nutreşte să împartă stelele de peste noapte cu el.

Camelia Opriţa în Liniştea dinaintea singurătăţii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Habar n-am de ce şi-a dus un deget la buzele ei cărnoase şi a făcut "şşşt", era inutil, fiindcă nu-mi trecuse prin cap să vorbesc, nu aveam ce să spun. Era suficient să simt.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi duşmanii să-mi trăiască!

Spun în limba românească:
Toţi duşmanii să-mi trăiască!
Cu tot greul şi tot stresul,
Lor le datorez succesul:
Zi de zi – pot să vă spun,
M-au făcut să fiu mai bun.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (23 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspectivă scenică

cerul a fost azi
de o ciudăţenie spectaculoasă
cu rădăcini nervoase
şi bucăţi
de oameni împrăştiate
peste tot

îmi era şi frică
la un moment dat
să nu cadă toate astea
peste mine

ar fi fost o baie de carne
inutilă
din care nici poezie
n-aş fi putut face

poate doar m-ar fi trezit
din acest somn
al realului
în care viaţa e
o microcameră de spionaj
în care e montat capul
meu

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

Viscoleşte peste ţară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieşi afară.
Nu mai e nimeni pe drum.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, răutatea Pământului

De ce mă loveşti, omule,
Crezi că nu mă doare?
De ce-mi omori mamele?
Punând atâta sare,
Pe locul ce mă doare?!

Copiii mi-ai tăiat în bucăţi,
Aruncându-i în mocirlă,
Voi sunteţi oameni, voi sunteti taţi?
Peste tot oase... cât o movilă!
Eşti om sau eşti omidă?

Chiar crezi că nu mă doare?
Îmi crapi pământul zi de zi
Şi inima îmi moare.
Manânci, bei, dar nu mai vezi
Că eşti mort şi doar mimezi.

Ai despicat planeta-n patru
Fără nici o milă,
Cu sânge ai făcut un teatru,
Ucigând ca o nămilă
Făptura cea... umilă.

De ce ucizi copiii altui popor?
Nu sunt tot ai tăi?
Lacrimile lor nu te dor?
Nu sunt oamenii "săi"
Ci sunt tot oamenii... tăi!

Suntem toţi de AICI.

poezie de Corina Sofia Bebereche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea este cea mai prostească cale de răzbunare. De ce? Pentru că oamenii pe care vrei să-i loveşti astfel sunt aceiaşi care nu-şi vor mai aminti de tine la o săptămână după ce te-ai dus, în vreme ce oamenii pe care vrei să-i cruţi - oamenii pe care îi iubeşti - vor fi cei care vor trebui să trăiască cu durerea sinuciderii tale tot restul vieţii lor.

citat din David J. Lieberman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o parte putredă a societăţii româneşti care, în loc să fie terifiată de hoţiile la care asistă şi să-i reclame pe infractori autorităţilor în drept să-i ancheteze şi să-i condamne, se întreabă cum să facă să fure şi ea fără să ajungă la închisoare.

George Budoi în Dicţionarul corupţiei (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

O lume de gheaţă
în secunda timpului
unde frigul respiră
prin porii necuvintelor
şi a luminii ascunse
în maluri pustii.
O lume în care zâmbetul
stă ghemuit
în colţuri de buze
Crăpate şi triste
ce au uitat să surâdă,
chinuite de întrebări
fără răspuns:
de ce eu... de ce noi?
O lume chinuită
unde se scriu istorii
în cărţi cu file murdare
de minciună,
cu pagini nescrise
de cei ce scriu
de obicei istorii.
O lume nefirească
prinsă în plasa
"peştilor piraña"
ce devorează
tot ce întâlnesc în cale,
adulmecând ca fiara prada.
O lume în care
secunda opreşte timpul,
în care nu se mai scriu istorii
şi nu se mai iubeşte.
LUMEA nu mai e o lume;
e doar... jungla în care trăim.

Dida Diana Cioponea.
Drepturi de autor rezervate.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-ne, Doamne!

Dă-ne, Doamne, ploi, tornade,
Să plecăm cu toţi în moarte.
Lacrima fă-o pârâu
Şi-nveleşte-al vieţii brâu!
Dă-ne cântece de jale,
Fiindcă viaţa noastră doare...
Cianură dai în grai?
O fărâmă de mălai
Să dai Domne, la săraci!
Să-i încalţi şi să-i îmbraci!
Dă-le literă şi minte
Să meargă tot înainte...
Dă-le-un strop de-nţelepciune,
Să poată trăi în lume!
Dă-ne Doamne, iar, vâltori,
Dă apus în loc de zori,
Căci de-atâta suferinţă
Şi fărâma de credinţă
Am pierdut-o. Şi în rugi,
Doamne, numai tu ne plângi.
Dă păduri şi nu spitale,
Nu lăsa morţii de foame
Neîmpărtăşiţi. Rămâi
Să-i veghezi la căpătâi!
Peste munţii ce se-nalţă,
Lasă doamne iarăşi viaţă
Şi păduri, râuri de dor.
Iartă Doamne, iartă iarăşi,
Încercatul tău popor!
Spovedeşte-ţi credincioşii,
Paşii celui ce-au greşit,
Să-i întorci din întinare,
Căci poporul ţi-ai iubit.
Fă-ne cumpănă şi lege
Şi ne iartă de păcat.
Căci nu e fărădelege
Fără s-o fi încercat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nod 5

El era un singur ochi peste tot,
o singură gură de jur împrejur,
un singur piept peste tot,
o singură frunte de jur împrejur.

El era blestemat,
de Fatum era blestemat.
Sub coasta unică avea două inimi
două inimi, două inimi, două inimi...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am dispreţuit pe toţi cei care nu îşi pun întrebări, pe toţi cei care nu vor răspunsuri, pe cei înspăimântaţi de singurătate, de propriul sine, pe toţi cei care nu simt lucrurile pe care le simt eu. Pe cei banali, timizi, şterşi, neîncrezători în forţa lor, pe cei fricoşi, pe cei proşti, pe cei urâţi, neatrăgători, stângaci, pe cei politicoşi, laşi, pe cei religioşi, pe cei cu prejudecăţi. Îmi plăcea însă extraordinar de mult să-i privesc. Asta mă inspira cel mai mult. Privitul păduchiuţilor. Mă vedeam, dincolo de ele, un zeu ridicându-se dintr-un nor de colb, cu un spectru în mână, uriaş, impunător.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş muri de frică să ştiu că voi ajunge în ultima zi a vieţii mele şi, privind în urmă, voi vedea că nu am trăit pentru mine. Dar ştiu sigur că asta nu se va întâmpla. Narcisismul şi nihilismul, două noţiuni incompatibile poate, m-au făcut să trăiesc exclusiv pentru mine.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de deliutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne obişnuim cu prea multe, prea uşor, ca toţi sclavii.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libera alegere...

tu căutai în mine un perete
să-l strângi cu uşa poate, indecis
cu buzele surpate peste sete
cerşind un strop de ape din abis

tu căutai în mine o putere
ce la moment să poată limita
mereu aceliaşi încercări stingere
ceva de a schimba pe altceva

mai căutai în mine sensul logic
tot emotivul tău seducător
şi paralel cu golul astrologic
din suflet să emane numai dor

în mimica, în poze şi în gesturi
în zâmbet, în privire, în cuvânt
tu revărsai emoţii fără resturi
de sentimente ambalate cu instinct

ba mari de foc ba ere glaciare
ba alte sute netemeinice de stări -
tu pentru mine impuneai o stare
în stare să existe numai ieri

tu impuneai mereu doar tot ce doare
-esenţa încordată la extrem
am obosit şi nu mai pot. Îmi pare
că e mai lesne să ne-ntoarcem în Edem

şi pom şi şarpe să trimitem în ispită
să-i izgonim din rai pe amândoi
şi să pornim pe calea stabilită
de libera alegere din noi...

poezie de Iurie Osoianu (19 august 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitatea răului poate fi înţeleasă astfel. Fiindcă nu există doar binele, trebuie să existe o limită a ieşirii din el, sau dacă cineva vrea să spună altfel, a coborârii neîntrerupte sau a depărtării de el, iar această limită, după care nimic nu mai poate exista este răul. De aceea este necesar ca ceea ce urmează după cel dintâi să existe, astfel încât şi ultimul să existe, acesta este materia, care însă nu are nimic din bine. Aceasta ar fi necesitatea răului. Când materia devine stăpâna formei întruchipate în ea, o distruge şi o corupe, aplicându-i propria natură, opusă ei, nu ducând recele spre cald, ci punându-si propria lipsă de măsură peste forma caldului, şi diformitatea peste formă şi excesul şi defectul peste ceea ce este măsurat, până când va determina forma să fie a ei şi să nu-şi mai aparţină, ca şi în cazul hranei animalelor, când este mâncată nu mai este deloc ca şi când a venit. Aşadar dacă trupul este cauza relelor, materia ar putea deveni, prin ea însăşi cauza relelor. Viciul care este ignoranţa şi lipsă de măsură în privinţa sufletului este al doilea rău.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!