Puţine veşti pot fi mai neliniştitoare decât dispariţia unui om, chiar dacă aceasta nu e în întregime neaşteptată. O moarte, chiar atroce, este un reper sigur; dar cum poţi să-ţi frânezi imaginaţia de a produce fantasmele cele mai năprasnice în legătură cu dispariţia unui prieten? Torturat, mutilat, distrus fizic şi psihic în abatoarele puterii? Nici o supoziţie nu e infirmată de realitate: ba chiar, poate că nici o supoziţie nu este atât de teribilă ca realitatea (minţile unora, incapabile de a vedea departe, pot născoci infernuri rafinate). Poate, desigur, astfel de consideraţii trebuie ţinute departe de familia dispărutului; dar cine ar fi în stare să mai întreţină acum speranţe false? Aceleaşi fantasme se perindă, desigur, până la limita suportabilităţii, şi prin inima celor dragi; este mai moral a le trece sub tăcere, sau este mai moral a le pune sub ochii responsabililor încă neidentificaţi, dar bănuiţi de fiecare? În această agonie pe care ne-o înfiripă imaginaţia şi de care noi, prietenii dispărutului, nu putem scăpa prin nici un mijloc, viclenia raţiunii strecoarţ totuşi un gând consolator, provenind dintr-o veche familiaritate cu istoria şi cu veşnica realitate a Puterii.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un scriitor viu poate deranja din când în când Puterea (acest lucru va rămâne valabil în vecii vecilor); un scriitor dispărut, însă, are capacitatea de a deranja puterea în mod permanent, păgubitor, prin mii de canale şi de guri. Când cineva pune răzbunarea înaintea pagubei, aceasta nu e numai o dovadă de îngustime a viziunii viitorului, ci şi un semn că totul este egal. Ne putem ascunde chipurile, de spaimă, înaintea acestor ultime spasme. Dar cu toţii ştiu, victime şi călăi deopotrivă, că va veni un după, în care viclenia raţiunii va interveni fatal ca să facă ordine. Atunci pagubele se vor măsura drept, iar folosul va deveni din nou un principiu călăuzitor al urmaşilor. Al urmaşilor care vor vedea mai departe de dispariţia unui scriitor, ştiind că aceasta nu poate produce nici un bine; ex ossibus ultor...

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţi până şi tu că ai ajuns chiar în ultimul hal, că asta este mizerabil, dar că altfel nici nu are cum să fie, că deja nu mai ai nicio ieşire şi că niciodată nu o să mai ajungi un altfel de om, că şi dacă ai mai fi avut încă timp şi credinţă pentru a fi altceva, atunci probabil, nu ai fi dorit nici chiar tu să te schimbi, iar dacă ai fi dorit, oricum nu ai fi făcut nimic, pentru că în realitate, poate că nici nu ştii în ce să te transformi.

Dostoievski în Însemnări din subterană, I
Adăugat de Gustavae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât ego-ul e mai agravat cu atât pentru el Gurul care este aproape, eventual nu doar din acelaşi oraş, chiar de pe aceiaşi stradă cu el, sigur nu este un Guru adevărat. Dar cu cât Gurul e mai la distanţă, cu cât e mai îndepărtat, dacă se poate chiar să fi mort acum 2000 de ani; Ei bine, asta da, e un Maestru adevărat demn de urmat pentru ego, dar de ce? Pentru că ego-ul la un Maestru care e mort sau e extraterestru, ei bine ego-ul chiar îl iubeşte pentru că îl poate face muci. O astfel de fiinţă este un pashu şi va fi sclavul minţii pe viaţă. Cel care afirmă că a depăşit mintea, dar nu are în el strălucirea nici o fărâmă de non-dualitate, este un pashu, un troglodit!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uciderea a şase milioane de oameni este cea mai mare crimă comisă în istorie împotriva unui popor lipsit de mijloace de apărare. Aceasta nu se poate ascunde sau uita. Cu tot respectul pentru sensibilitatea unora sau altora, trebuie să povestim în fiecare zi şi cu orice ocazie despre sistemul de ucidere în masă a deţinuţilor de la Auschwitz şi din alte lagăre. A tăcea înseamnă a aproba, a trata cu indiferenţă, a ierta. Nu se poate, stimaţi cititori, nici să aprobăm, nici să înţelegem şi cu atât mai puţin să iertăm. Am fost victimele unui masacru cumplit. Istoria trecută, prezentă sau viitoare trebuie să ia act şi să spună răspicat celor de acum şi celor ce vin după noi, că Holocaustul este o pată de ruşine pe obrazul unui veac, care se declara civilizat, şi ea nu va putea fi spălată niciodată, în ciuda trecerii timpului sau a negaţioniştilor, care răsar din tenebre, luând apărarea unor criminali de cea mai joasă speţă.

Harry Ross în Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti singurul intangibil tangibil! Problema nu este dacă există reîncarnare? Problema este de unde ştii că te-ai născut? Cercetează-o mai întâi pe asta!? Şi vei vedea dacă a doua mai apare? Tu nu exişti, există doar un gând despre existenţă pe care l-ai îmbrăcat în forma unui corp şi îl defineşti printr-un nume. Ne gândim deseori că totul este un concept, dar mintea însăşi este conceptul conceptelor. Aşadar cel care spune că totul este un concept, este el însuşi un concept! Orice concept este o imagine despre Realitate, dar nu este realitatea, Este indicatorul rutier care spune că există un oraş dar nu este oraşul. Ceea ce suntem noi este etern liber de orice concept. Toate conceptele sunt iluzii care apar şi dispar în El; dar El nu poate fi atins de nici unul. Ideea de om nu este omul, este doar un gând în minte. Ceea ce suntem noi este veşnic intangibil şi delicios de inexprimabil! Cine eşti tu de eşti atât de bogat şi tu nu ştii?

Atmaji Maharaj în Reîncarnare şi sfere îngereşti, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr şi liber, şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam şi deveneam mai înţelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, aşa că am hotărât să privesc mai puţin departe şi anume, să-mi schimb doar ţara. Dar şi ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriaţi mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aş fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aş fi schimbat familia şi prietenii. Încurajat şi însufleţit de ei, aş fi găsit putere să-mi fac ţara mai bună şi, cine ştie, poate chiar aş fi schimbat lumea...

Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe degeaba. Dacă nu poţi găsi altă soluţie, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce ştiu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche şi te-am bătut cu ea. Dar transmutaţia se petrecu şi era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, şi tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul şi nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns şi pompierii şi cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca şi cum erai desenată cu creta în întuneric şi ai căzut în braţele mele, fără viaţă sau poate ai leşinat de fericirea că ai fost salvată. Dar şi aici apăru incertitudinea transmutaţiei, poate că eu am căzut în braţele altcuiva.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, te rog... Aş dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îţi este frică de mine? Încă îţi mai este? Şi ţie?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aş vrea să te cunosc mai bine, să-ţi descifrez secretele... Aş vrea să te pot înţelege, dar nu voi reuşi. Nu atâta timp cât nu eşti foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aş şti, poate ar fi mai bine. Oricum, aşa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aş fi, sunt totuşi îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebuneşte de tine! Şi nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani şi ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Şi chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunţ! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată şi odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ţi cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ţi-am spus şi că ştii... Că te iubesc! E totuşi un început. Iar pe moment, mă mulţumesc şi cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm imprevizibil (Turul victimelor condiţiei umane)

Viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
visul Doamne creşte ca o stâncă
o veşnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă

Visul creşte Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund

Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veşnicie până departe
până acolo Doamne până când
viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte

Chiar dacă visul creşte ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care aşteaptă recompense pentru ajutorul oferit nu fac această faptă din toată inima lor. Când ajuţi pe cineva, ajuţi dintr-un sentiment sincer care te înnobilează şi te face să îţi dai seama că recompensa ta îţi este oferită chiar atunci pe moment: este bucuria celui ajutat. Emoţia acelei clipe nu poate fi echivalată de nici o sumă de bani - ea este unică şi radiază în fiecare dintre noi, oferindu-ne astfel posibilitatea să vedem cine este lângă noi nu doar trupeşte, ci şi sufleteşte. Fiecare om trece prin momente grele şi are nevoie de un umăr de care să se sprijine şi care să-i dea curaj să se ridice pentru a-şi continua călătoria pe cărarea vieţii sale. Oferă-i necondiţionat un zâmbet, o încurajare şi suportul moral de care are nevoie. Nu-i întoarce spatele! - într-o zi s-ar putea să fii tu în locul lui. Să nu uităm că cele mai durabile relaţii se nasc în astfel de împrejurări.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Vrei să spui că încă nu ai sărutat-o?
Dawson: Nu e vorba despre sărut, Joey. Este vorba despre drumul până acolo, crearea unei magii.
Joey: Jen se dă în vânt după această logică ameţită inspirată din filme?
Dawson: Nu este nicio logică ameţită, este romantism.
Joey: Este învechită, Dawson. Sărut-o odată, bine? Treci la următorul nivel, este timpul.
Dawson: Nu este atât de simplu. Este vorba despre crearea momentului potrivit. Şi trebuie să fie plănuit cu muzica şi replicile potrivite.
Joey: Nu poţi planifica un sărut ca pe o scenă dintr-un film.
Dawson: Ba sigur că poţi.
Joey: Nu este realitate, Dawson. Filmele astea la care te uiţi sunt imagini false care nu există dincolo de hotarele Hollywood-ului.
Dawson: Nu e adevărat. Sunt imagini născute în realitatea imaginaţiei.
Joey: De unde ai mai scos-o şi pe-asta?
Dawson: Toată lumea consideră că filmele sunt pură imaginaţie, dar nu trebuie să fie aşa. De azi înainte. Se poate să fie ca în filme. Trebuie doar să creezi tu acea realitate. Acea scenă de pe plajă o poţi trăi chiar tu.
Joey: Hmm, nisip în pantaloni. Raiul pe pământ.
Dawson: Tocmai atitudini ca a ta împiedică poveştile de dragoste ca cele din filme să devină realitate. Eşti mult prea cinică.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întrebare este pur speculativă. Am epuizat (cum îmi închipui) toate răspunsurile ei posibile şi, în sfârşit, am găsit pe acela cu care raţiunea trebuie, desigur, să se mulţumească şi, dacă nu e vorba de domeniul practic, are şi motiv să fie mulţumită; dar am rămas tot atât de departe de cele două mari scopuri spre care era îndreptată propriu-zis această întreagă străduinţă a raţiunii pure, ca şi când, din comoditate, am fi renunţat chiar de la început la această muncă. Dacă este vorba deci de cunoaştere, atât cel puţin este cert şi hotărât, că niciodată nu vom avea parte de ea cu privire la cele două probleme.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum că toate guvernele lucrează împreună spre a reduce natalitatea, se pare că peste câteva sute de ani, dacă Tozgrec va mai continua să se afle printre noi, clima globului va deveni respirabilă. Dar, chiar în cele mai influente cercuri, unii spun că autodistrugerea omenirii ar fi fost totuşi mai amuzantă decât acest imperiu mohorât în care, sub influenţa adevărului, deosebirile dintre oameni, idei şi sisteme se estompează din ce în ce mai tare. Până la urmă, spun chiar mai mulţi teologi epistofelici perfect ortodocşi, omul a fost de la început condamnat să distrugă pământul, pentru că liberul său arbitru (care, în realitate, nu-i aşadar liber defel) e "liber" doar să aleagă răul. Nu urmează oare de aici că omenirea de "stil Tozgrec" este pe viitor lipsită de această faimoasă libertate, dat fiind că e constrânsă să facă binele?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu - şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu - n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu – şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig e că par mai puternic!
...
Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau, cel puţin, naiv - încă mă mai aveai...
Dar n-am rămas deloc, nici naiv, nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi, numai momente dulci!
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire -
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai, să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine citeşte un roman trebuie să aibă senzaţia că aude povestindu-i-se un lucru întâmplat cu adevărat. Cu atât mai mult trebuie să creadă aceasta cel care îl scrie, chiar dacă ştie că în realitate nu s-a întâmplat niciodată. Imaginaţia este o adevărată aventură. Fereşte-te să o "notezi" prea repede, pentru că o vei reda pătrată şi puţin potrivită cu tabloul tău. Trebuie să rămână fluidă, precum viaţa însăşi, care este şi devine.

citat din Italo Svevo (4 iunie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea n-a găsit încă nici un remediu împotriva morţii. Totuşi, minuni fără îndoială există. Îndrăzneala de a produce o idee poate duce la viaţă. Iar singurul mod de a produce idei este de a le nega pe cele care formează universul îngheţat al românului de astăzi. Moartea este un NU spus vieţii; dar şi viaţa este un NU spus morţii. Aveţi curajul de a spune NU şi veţi învia a treia zi.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi realitatea visează

Să-mi fie cu iertare,
Că te-am visat doar jumătate,
Am nevoie de o lungă hibernare,
Să ajung imaginea din realitate,

Ca de sticlă-s acei doi picuri,
Care stau şi se privesc,
Şi-au dat şi foc la scuturi,
Nu ştiu de visează sau trăiesc.

Nici munţi, dealuri ori câmpii,
Sau chiar şi marea-nvălurată,
Nu te ajută să descrii,
Peisaje dintr-o cameră întunecată.

Este poate cazul singular,
Când visu-i gelos pe realitate,
Căci el are rolul de coşmar,
Când realitatea visează departe.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerban: Dar nu înţeleg... Care ar putea fi cauza care ar fi condus la situaţia aceasta?
Stela: Nu pot şti sigur; aş putea doar presupune. Deci probabil vreo lovitură mai veche, mai dură, într-o zonă mai sensibilă, pe care, la momentul respectiv, dat fiind că probabil nu vă incomoda, aţi neglijat-o, n-aţi tratat-o în mod corespunzător, sau chiar deloc; consecinţele se resimt de abia acum, iar odată cu trecerea timpului, se vor accentua şi chiar agrava, dar dacă vă veţi menaja, nu va fi nici o problemă pentru dumneavoastră. Repet, deci: Vă recomand să renunţaţi definitiv la această meserie şi să evitaţi altele asemănătoare.
Şerban: Ce neplăcut...
Stela: Îmi pare rău că trebuie să vă dau aceste veşti neplăcute, dar asta-i situaţia.
Şerban: M-aţi pus serios pe gânduri.
Costel: Ştiţi, domnişoară, dacă tot sunt aici, m-aţi putea consulta şi pe mine?!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lapsus poate fi în realitate totalmente lipsit de sens, poate să nu fie decât un accident psihic sau să nu aibă sens decât în chip excepţional, fără a-i putea refuza poetului sau scriitorului dreptul de a-l spiritualiza prin înzestrarea cu un sens, spre a-l pune astfel în serviciul intenţiilor pe care le urmăreşte. Prin urmare, în legătură cu acest subiect putem fi lămuriţi mai bine citindu-i pe poeţi decât studiind lucrările filologilor şi psihiatrilor.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!