Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Adina-Cristinela Ghinescu

O inimă de mister

În doruri multe, cristaline
Venit-am ca să mă îngrop,
Cu al meu tril să se îngâne
Durerea dintr-al meu potop.

Astăzi a curs lacrima rece
Dintr-a cântatului ecou,
Născut în mine să îmi sece
Dorința de a fi erou.

Beatitudini milenare furau înverșunat
Doruri curate și amare,
Dintr-un trecut prea tulburat
Cu clipe fără de savoare.

În ceasul care cântă clipa
Mă plâng în jalnic regăsit...
Și chiar de mi-am găsit aripa,
N-am să mai zbor spre asfințit.

Culoare dulce și opac㠖
Așa se-arată acum destinul –
Nu știu de-i cineva să-i placă,
Cum mi-a plăcut mie pelinul.

Am adorat să plâng în mine...
Și-atunci esența mea spălată,
Se definea să mă aline,
Precum și soarta-mi iritantă.

Cu cât mulțime mă-nconjoară,
Cu-atât sunt eu însingurată...
Cu cât ajung singură-n seară
Din dimineața resemnată.

Am fost în chinuri de vecie,
Dar zăbovit-au efemer...
Acum eman doar bucurie,
Dar inima mi-e un mister...

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Adina-Cristinela Ghinescu

Restaurare

În somnul meu căzută înfloresc,
Așteptam cu teamă ceasul îngeresc…
Și la fereastra mea s-apară stele luminoase,
Luminile divine, străluciri mieroase.

Priveam cum zorile afară în mine se topeau
Și-atunci pe loc o lacrimă ele îmi slăveau…
Lumini -mpresurară să-mi cânte la ureche
Sanctificându-mi lacrima cea fără de pereche.

Rece ca oceanul simțeam prezența mea,
Pe un pământ fierbinte fără nici o stea;
Și-atunci priveam spre cer și aruncam cuvinte
Să-mi fie auzite și-ntoarse înmiite.

Iar anotimpuri au trecut pe veșnicul meu cer
Și mă pierdeam necunoscut fără să mai sper…
Dar auzită a mea strigare, veșnic și mereu,
Mi-a dăruit nădejdea bucurii în greu.

Acum ajunsă e regină, inima voioasă
Desăvârșită-n timp, albă ca o mireasă…
Din somn reînviată viața cu-al său drum,
Acum restaurată, din ce-a fost în fum.

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Despre soartă

Tristețe apasă atunci când uit de tine,
Privire infinită și apusă...
A ta iubire doare, dar las pătrunsă,
Și tot atunci o simt c-ar vrea să mă aline.

E tot ce știu... și tot ce știu voi tace...
N-am să ajung o stâncă fără sânge!
Chiar de vânt puternic astăzi înfrânge,
Tăcerea mea va tulbura suflete sărace.

Despărțirea vine în ceasul cel mai dulce,
Rămas bun spune vântul prin culori...
Și ploaia cu safire, pădurea ce adori,
Cu ele și iubirea și însăți a ta cruce.

O altă viață așteaptă înceapă acum,
Altundeva departe, unde-i doar dreptate...
O viață cu o lume perfectă întru toate,
Unde-i numai ziuă, noapte nicidecum!

doare gândul meu ce vrea a sta la tine,
Cu cât clipe scurgând trăirea pe pământ,
Așa de mult iubesc tăcerea din cuvânt
Ce-l voi rosti în toamna regină în suspine.

Și aș zbura spre răsărit afli și tu despre zbor...
Ce soartă duse-ntru sfârșit dorința cea mai mare
Și puse semnătură peste a mea ardoare?...
Să fiu și să fii, prinzându-mă în dor!

Nepotolit se-aruncă înspre mine înverșunat,
Cel care m-a dorit cândva o sclavă...
Dar privesc la el... față lăcrimată cu privire gravă,
Și cu zbucium rece pe chipu-i însetat.

Rostesc o rugăciune alin durerea-i
Și apele-mi sărate, pe-obraz răsar neașteptat...
Ah, fericire... vină tu la mine s-aduci ce am sperat,
Iar tu, ducând cu tine și purtând averea-i.

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Deschide-mi ușa

E timpul când colinda dulce își cântă lerul
Cum ciocârlia înspre cer și-înaltă trilul său...
Doar pentru mine cerul astazi și-închide poarta,
Mantia norilor mi-ascunde astăzi dorul greu.

E seara sfântă de colinde, dar ce durere-n suflet,
La tine la fereastra, colindul am venit -ți cânt.
Colinda strămoșească, la fel ca lacrima, azi curge,
Căci astă seară plâng, amar îmi este sufletul...

Azi bucuria mi-e departe, tristetea-n inimă apasă,
Tot mai amar și mai sărac, Crăciunul este fară tine.
Primeste-mă în casa sufletului tău, mi-e frig iubire,
Cu caldul brațelor, cuprinde-, că-mi este dor...

Nu vreau să plâng în astă seară, e seara lui Isus
Dar cum fac? Tu ești departe, doar gândurile, nu ajung.
Doar amintirile-s la tine, alintă-le cu glasu-ți lin;
Tristețea să-mi alungi, la piept să mă cuprinzi.

Deschide-mi ușa, te colind în astă seară am venit,
Lumina sfântă de Crăciun, îmi poartă dorul ce arde.
Că nu mai știu demult, ce este aceea sărbătoare...
Nu știu nimic fără de tine, cât imi doresc a fericirii cale.

Fii tu steluța mea albastră, pe cerul nopții mele triste;
Lumina în inima tu să-mi aprinzi, să știu că nu visez.
Când magii vor porni, cu daruri, în drum spre Betleem,
Și-or ninge fulgii reci pe suflet, spre cer o privesc.

Tu știi cât îmi doresc fiu acasă, de ani de zile nu ajung,
Și sărbătorile-s amare, departe de tot ce nu-i român.
Te-aștept in visul meu de noapte, de mine tu -ți amintești
Și poate te transformi în moșul, ce poartă daruri azi la toți.

Dar mie daruri nu-mi aduce, fii darul meu, de poți
Tu inima să-mi porți iubire, să am pe lume azi un rost.
Când îngeri cânta-n ceruri fericirea, că s-a născut Hristos,
Eu plâng... și cânt colinda tristă, căci știu aștepți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Iubire nepământeană

O clipă de tăcere mi se sfărâmă-n palmă,
Și se aud cristale cum tremură în vânt...
O muzică de înger pe sunet de alamă,
Mi se strecoară-n cuget Lumina Lui de Sfânt.

Mi se înmoaie carnea și oasele-mi vibrează,
Suflul meu îl simte, glasul se topește...
Inima tresaltă, iar trupul îmi dansează,
Învăluit de pacea care îl sfințește.

Rotește-n infinit pe lângă mine timpul
Vremuri fără număr și fără nume-au fost,
A venit la mine aducând abisul,
Sădind în conștiința-mi iubire cu un rost.

Blesteme din pământ au ruginit destine,
Cu cât El te iubește, cu-atât cunoști sfințirea...
E lacrima durerii ascunsă în rubine
Și drama existenței ce cântă nemurirea.

Secunda se mărește când vine iar sfârșitul,
Cosmic m-a născut iubirea Sa de lume...
N-am fost plecat vreodată, dar știu Infinitul,
Pe care l-am primit iubind al Său Nume.

poezie de din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

About me (Despre mine)

Învălmășeală-n mine pe anotimp de iarnă,
Revoltă în organe și ploi de sentimente
Îmi tulbură duhul ce a purtat o rană
Și inima cu împliniri absente.

Unul către altul strigă laolaltă,
Nu au loc de mine să-și spună durerea...
Ce se-ascunde-n mine nu se va ști vreodată,
Cum și slăbiciunea mi-ascunde puterea.

A curs nebunia din a cupei dramă,
Răstignirea vieții fost-a peste mine,
Sărutată crud de a vieții palmă...
Soarta alungată iată că revine.

Poveștile-n cristale răsar când timpul a sosit;
Un adevăr a fost ascuns din prea multe motive,
Destinul ce a fost furat, azi s-a împlinit,
Iar autorii săi cei mândrii, sunt astăzi de rușine.

Privesc cum neputința suav se risipește,
A locuit așa mult timp în mine!...
Foșnetul pădurii verzi, acum mă primește,
Iar viața îmi dă daruri m-aline.

poezie de din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul închide în inima rece...
pecetluită cu lanț greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să știu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvașă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ți în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza ființei tale.
Nu mă doream așa!
Simplu ar fi fost să privesc fără să văd. Însă...
nu toți avem puterea ne suprimăm esența.
Esența mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineți mohorâte
m-a dat sclava lubricului simțământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoașteam:
o enigmă spontană, enigma mea și...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Și grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi și cât mister!...
Eu am spart poarta ființei în care m-am topit,
ca să fiu.
În odaia unde-mi plăcea stau, acum răsună ecoul,
era obscur și cald... acum, o fereastră deschisă primește vântul rece
și-a făcut lăcaș unde obișnuiam visez.
Ușa se deschide și tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la ușa mea, din odaia unde-mi plăcea stau.
Era acolo așteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu fie... nu pot pierde ce n-am avut
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârșit..."

poezie de
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul închide în inima rece...
pecetluită cu lanț greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să știu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvasă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ți în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza ființei tale.
Nu mă doream așa!
Simplu ar fi fost să privesc fără să văd. Însă...
nu toți avem puterea ne suprimăm esența.
Esența mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineți mohorâte
m-a dat sclava lubricului simțământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoașteam:
o enigmă spontană, enigma mea și...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Și grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi și cât mister!...
Eu am spart poarta ființei în care m-am topit,
ca să fiu.
In odaia unde-mi plăcea stau, acum răsună ecoul,
era obscur și cald... acum, o fereastră deschisă primește vântul rece
și-a făcut lăcaș unde obișnuiam visez.
Ușa se deschide și tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la ușa mea, din odaia unde-mi plăcea stau.
Era acolo așteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu fie... nu pot pierde ce n-am avut...
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârșit..."

poezie de din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Taci inimă...!

Nu știu s-o fac acum să tacă,
Inima mea, ce mult mai plânge...
Viața mi-a devenit opacă
Iubirea lipsă, mult frânge...

Și lupt cu mine să prind zborul,
Să pot zburda spre ape line...
Din suflet mi se zbate dorul,
Acel ardent dor despre tine...

Taci inimă! Și nu-mi mai plânge!
El n-a știut a te iubi...
Nu a știut verbul "învinge",
Să îl aplice... pentru a fi!

Și lupt în fiecare seară,
Când gânduri cântă către mine...
Lumina inimii, amară
Căci îmi lipsești și nu mi-e bine...

Așa ai vrut și ai ales!
Nu m-ai iubit cum meritam...
Și scrumul apoi s-a cules,
Dintr-o iubire ce-o visam...

Taci inimă și nu mai plânge!...
Nimic nu e întâmplător...
Credința inima înfrânge
Și soare este-n viitor!...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Destin

Indubitabil este vorba despre tine,
Atunci când n-am gândit deloc la mine...
Și implacabil tu vei fi al meu,
Oricum și-oricât ți-ar fi de greu.

Inerent te ții stai departe...
Ești jumătatea mea, din mine tu faci parte...
Și impasibil vrei să îmi apari,
Dar ochii tăi suspină... sunt amari.

Când nu ești lângă mine, ți-este greu...
Și cu cât fugi, cu-atât te-ntorci mereu!
Doar lângă mine ești un fericit,
Lasă-te de dragoste iubit...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Nicicând supusă

Și mă privea neliniștit
Într-o culoare despletită,
În locul care mai stingher
El se simțea, iar eu gonită.

Se zice că eu l-am chemat
îmi arate a mea cale,
Iar el, destinul răzvrătit
Mi-o-nfățișă în dor și jale.

Uimirea mea, capăt de drum;
Așa cum ar fi fost să fie,
Dar n-am s-ajung și să renunț
Când am încă speranța vie.

Au năpădit fiorii reci
Când pleoape grele acum se lasă,
Dintr-o iubire sorbi tristeți
Cu-aceeași poftă virtuoasă.

Peste coline, peste ani,
Ce-a fost acum n-o să mai fie
Va fi prieten și dușman
Același care o vie...

Nicicând supusă vreunui dor,
Când s-a unit lacrima rece
Cu agonia dintr-un crez,
În urme care se vor trece...

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de CorneliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Îmi vine-a-râde și a plânge

Te-am strâns din vorbe
Și te-am făcut buchet,
Buchet de crini deschiși spre Soare,
Albi clopoței ce-au fost azi botezați
în lapte dulce, parfumat de-o Toamnă.

Îmi vine-a-râde... și a plânge!...
... Cum am putut te adun?
Inima mea a fost lopată?
Ea a uitat cine-ai fost Tu?
Și-a pierdut toată durerea-așa-deodată?

Îmi vine-a-plânge... si a râde!...
... De circul sentimentelor din mine!
De-această Toamnă nebunatică!
De frunzele cu gust de citrice!
Sunt trase astăzi prin muștar... dar dulci!

Îmi vine-a-râde... și a plânge!...
"Cum e posibil muști Toamna
Cu ochii și cu inima înlăcrimată
Și de te-ntreabă lumea: E dulce,... aromată?
Tu să-i răspunzi: Daaa!!! E ca o pâine caldă.

Îmi vine-a-plânge... și a râde!
La câte mi-ai făcut Tu mie
Eu te-adun acum în gând
Cu toate frunzele amare....
Să te transform în pansament... pe rana mea.

Oare am înnebunit? Cum să râd, să plâng... de mine?
Cum să văd în Toamnă, Vara?
Cum să am pe limbă fiere, și să spun că-i un jeleu
Când din suflet scot pelinul clipelor de bun rămas?
Mi-a pus Dumnezeu în cuget Primăveri în loc de Ierni?

Îmi vine-a-râde.... și a plânge!...
Cum să te văd un ghiocel?
De unde-atâta Primăvară
Când ploile de Toamnă fac ravagii
În amintirile cu tine și grădini?

Îmi vine-a-plânge... și a râde!..
Nu pot cred.... că te iubesc și-acum.

poezie de (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina CojocaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Ecuație cu rezultat în doi

Lovită de atât mult zbor, eu mi-am lăsat aripi cadă,
Și rătăcită-n al meu dor, inima n-am permis vadă...
Lacrimă dulce soarbe vântul, ce mângâie cu un alint,
Un vuiet îmi străbate gândul, ce a punctat idei succint.

O ecuație terestră, cu doi necunoscuți arzând...
Veniți de pe-o planetă sacră, trimiși și-aici aterizând,
Mi-a fost pe tablă descriu... răspunsul încă zboară...
Nu știu decât c-am fost să-ți fiu... doar revelație, comoară.

Cu cât cuprind mai vast ce-a fost, cu-atât mă prinde ger fierbinte...
rătăcesc fără vreun rost, m-aprind în baie de cuvinte!
Și iată-! Sunt ce doreai... așa cum ai visat cândva...
Un ideal ce doar sperai; ce n-ai avut... un altceva!

Și altceva sunt întru toate, de ai putea doar să mă vezi!
Ți-ai spulbera confuzii, poate... și vei începe ca să crezi.
Iubirea vreau te atingă... acolo unde teama curge,
Nedumerirea îți stingă și dragostea nu-ți alunge...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Învățături cu voce fără glas

Tot ce-am tăcut la timpul meu se frânge,
Tăcerea n-are nume și nici vârstă...
Inima e cea care le strânge,
Iar trupul e cel care le gustă.

Roade-nveșmântate în pământ murdar,
Cerul mi le-a dat să mă hrănească...
Și a curs un timp pân' am ajuns la dar
Și-am înțeles apoi că el o să mă crească.

Am fost o vină dintr-un neam nebun
Și ispășit-am vremuri infernale...
Dar dintr-un rău, Bine-am știut s-adun
Scriindu- prin ale vieți jurnale.

Tăcerea mea e moartă când n-au rămas cuvinte
Și trupul îmi vorbește când vocea n-are glas...
Fost-am peste viață de nunți și de morminte
Și-am ajuns în ceasul care-a mai rămas.

Alerg spre sentimente și ele doboară...
Sunt eu inveterată, sau ele prea haine,
lasă fără haine și-apoi îmi râd și zboară...
Și-am înțeles atunci, că nu-s decât decât ruine.

Chemat să îmi aducă o apă rece, grea
Duhul meu se-ntoarse rănit de omenesc...
Și iar înțelesesem că n-am fost decât rea,
Tocmai pe el uitasem hrănesc.

Durerea naște vină, dar vina este Viață
Numai așa te-apropii de Adevăr...
Ucide-ți mândria trufașă și semeață
Și vei gusta din al Vieții măr.

poezie de din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

O mie de mine... (transcendent)

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Privesc la o străină... un străin...
Pe un fundal ce n-arată senin.

Mii de priviri se-aruncă asupra mea,
Și toate ale mele... despre ea;
Niciuna nu m-alege exist...
Și plâng... și râd... și nu mai rezist!

Cumplite simțăminte s-aleg dintre trăiri,
Și mă privesc în una... cum respiri;
Și stai și te privești a te găsi...
Dorind intri în puterea lui A FI.

Mii de oglinzi taie cu ochi mulți...
îmi vorbesc, când tu nu știi s-asculți...?
Nu știu care din ele sunt din mine,
Zăresc doar străluciri divine.

Mii de cuvinte le-aud cum numesc...
Și strigă nume noi, ce nu le deslușesc.
Așa de tulburată aflu eu cu mine,
Atât de împărțită între oglinzi străine...

Cobor spre sine întru a mă pătrunde,
Găsesc doar lumină, întuneric... unde
Speram fie una care să-mi zâmbească,
Pe chipul ei lumina să se nască!

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
aflu-n fața ei... stau în fața mea...
Și m-a ars durerea coborând în ea!

S-a spus povestea doar în parte...
Și pagini tot se-adună... într-o carte;
Rămâne un sfârșit pe care-l scriu acum...
Și-apoi închid final vechiul album.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Tăcerea ta...

și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... și vina-i parte-n parte!
și m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ți plictisit... am încetat cânt.

și n-am putut a te uita... așa cum mi s-a spus...
știudoar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
și mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... și taine care dor.

am fost privită cum nu sunt... așa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... șimțeai, dar nu credeai!
și au trecut clipe și zile... și tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!

dragostea-i tot ce-am vrut știi... te învăt iubirea!
-ncepi și tu a dărui... simțindu-ți împlinirea.
și tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi și spui că vezi... perfecțiuni eroare.

și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
fi-nțeles inima-ți rea... și-aș fi mers mai departe!
dar ai tăcut prea mult și doare... atunci când nu mai știi...
ce-i autentic, sau eroare... ca să exiști, fii!...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

M-am născut din nou

o lacrimă de diamant
pe buze îmi răsare,
din orizontul meu pedant
tăcut și în mișcare.

cuget nestins dintr-o căință,
am fost la ei zidar...
și mi-am zidit a mea ființă
topindu-mă-n amar.

ce nu pot ei a înțelege,
e mintea mea avută
cu mii de taine dintr-o Lege,
rămasă neștiută.

n-am să opresc pe orișicare
spun ce e nescris...
ci îi îndemn la o chemare
asemeni unui vis.

nu știu aici de mor, trăiesc,
ca zorii să-i apuc...
dar știu că drumul pământesc
mi-a dat suflet de prunc.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Blestem și binecuvântare

ucenicilor foști și viitori...

Cu cât te-nalți mai mult în zbor,
Cu-atât mai tare o doară...
Lacrimi se-adună-ncetișor
Și simți cum viața te doboară...

Cu cât privești totul de sus,
Cu-atât riscul de a te frânge...
Crește mai mult înspre apus
Și sufletul tăcut îți plânge...

Cu cât mai mult iubești Lumina,
Cu-atât mai mult capcane vin...
Spre a te încărca cu vina
A șarpelui plin de venin.

Cu cât spre adevăr te zbați,
Cu-atât lupta se întețește...
Iar cei care-i credeai curați
Sufletul vezi cum le pălește.

Cu cât iubești fără motive,
Cu-atât mai mult vei fi rănit...
Cum rațiuni, inimi în stive
Au aderat spre nesimțit.

Cu cât oferi și dăruiești,
Cu-atât mai mult puțini te-admiră...
Căci nu te văd de fapt ce ești
Nu te-nțeleg și se tot miră...

Blestem și binecuvântare...
S-au pus în mine amândouă!
Sunt sabia care nu moare,
Și ce-ați ales... rămâne vouă!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 18 iulie 2016.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Și dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Și mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat mor, lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, și ți-am greșit, iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ți-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, și simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, țâșnească din pământ.
Și iată ce minune, izvorul izvorește
Apa să se adune, un semn... că iubește.

Beau apă de izvor, e limpede și rece
Și mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aș vrea să mă opresc
Și dorul usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruțule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguțule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aș vrea să mai trăiesc
-ntâlnesc cu tine, și mult te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorință
Spune-mi, ce ți-am făcut, de nu mai ai putință?

Și dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Ființă însetată, și lângă ea un dor.
Și dorul, sunt chiar eu, cel care plece
Ființa,-i Dumnezeu, izvorul nu sece.

Ființa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greșit!
Simt o durere rece, și dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, și dorul meu visează.
Viseaz'-a ta ființă, ființă însetată
Având a mea dorință, fie sărutată.

Și te sărut cu dor, căci sărut pe mine:
Ființă la izvor, când gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Și dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Fiului meu drag...

Gândindu- la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
știue acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Și uneori nopțile nu dorm
gândesc cum aș putea fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aș vrea fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai ușor,
Să-l strâng în brațe, -l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu știu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie uităm,
Dragostea noastră le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum și-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greșeșc, sau de fac bine,
Tu-i porți în suflet mereu la tine.

poezie de (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Doină

Nu, nu plâng, mi-a răspuns
Măicuța bătrână,
Cu brâul de lână.

Numai uneori simt că obrazul meu
E pământul
Pe care s-a prăbușit Meșterul Manole
Și-atunci, după obiceiul din vechime
Trebuie -l însemn
Cu două izvoare.

Așa a fost într-o zi
Când l-am trimis la oaste
Pe fiul meu Tudor,
Primenindu-l, că era duminică dimineața,
Cu cămașa morții.

Așa a fost când
A căzut de pe mănăstirea lui
Aurel Vlaicu,
Dragul de el, o nimerise atât de frumoasă
și zburase!

Și așa a fost
De multe ori,
N-am istoria acum la mine
Să-ți povestesc.
Nu, nu plâng numai că simt uneori
Că obrazul meu e pământul
Și trebuie -l însemn după obiceiul din vechime
Cu două izvoare.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!