Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

În ghearele iernii...

În ghearele iernii astăzi voi sta
În mine vin fulgi spulberând,
Nu mai zăresc vreo urmă de-a ta,
Pe alei mai pustii ca oricând...

Te strigai din zăpezi fără glas,
Fugiseși de mult, hibernal,
Mi-e era teamă cui să te las
Iernii sau mie glacial....

Te privii ca pe a iernii ursit
Cum parcă mă strângi între dinți
Sălbatică luna și eu rătăcit,
Un demon eram intre sfinți.

Ninsese iubito prea mult,
Avalanșa ne lua pe-amândoi,
Sunt singur și încă ascult
În taină tot iarna din noi...

poezie de (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu BoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

E iarna și....

E iarnă și soare cu dinți,
Ce mușcă parcă din amurg,
Și pașii tăi de ieri, cuminți,
Acum în mine se tot scurg...

Azi între poduri pe alei,
Era mai pustiu ca oricând,
Doar vântul sufla printre tei
Și parcă la mine în gând..

Plecași și tot încremenise
Și vechiul ceas, neobosit
Întâia oară se oprise,
În urma ta, a amuțit...

Rămase numai iarna iar,
E frig și începu a ninge,
Și mai o noapte-n calendar
Iubito, fără tine plânge...

poezie de (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu BoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubito, astăzi...

Iubito astăzi e târziu...
Se-ntunecase demult clipa,
Nu mai sunt eu, pot fiu
Mi-am rupt și gândul și aripa...

Mi-e teamă de un ultim zbor,
Te strig din alte emisfere,
M-ai învățat că în amor,
Nu-i timp de visuri efemere...

Îți mai zăresc încă privirea,
Rămasă ofrandă și mir,
E iarnă-n mine și iubirea
Nu e nici moarte nici delir...

Și pașii tăi îi mai ascult,
Ca stropii ploii bat la geam,
E frig, e iarnă și e mult...
De când în brațe te aveam...

poezie de
Adăugat de Sergiu BoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când am vrut să omor visul din vis

(Eu eram Toamna și tot eu eram Iarna)

Obișnuiam a-mi adăposti creștetul
Pe sânul Iernii, clipind cu crengile
Ce-și încordau ghearele,
Spărgând sunete de gheață
Lovind ochii înrăiți de lacrimi, dar
Toamna stătea în mâinile mele,
Frunzele se lipeau precum plăgile
Neinvitate, severe,
Mă mușcau și posedau –
Eram crucea lor strâmbă,
Bucuroasă de-a cădea
În Țara Neantului Promis.

Și râdeau între ele,
Le vedeam tot mai galbene și roșii
Amuțeau, mâncând pe săturate
Din ființa mea naivă.
Când am hotărât despărțirea
De sânii ciudați ai Iernii,
Poate -mi spăl creștetul
Cu timpul rămas,
Nu puteam omorî visul din vis
Căci Iarna era Toamnă...
Iar Prezentul m-a înșelat
C-un Trecut orb,
Scârbos, nepetrecut, amant.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Petalele iernii

Mi-alint suflet cu trufii
Înconjurat de posesiuni divine
Martir între lacrimi târzii
Petalele iernii mângâind destine!

Cânt dragostea cerului în colinde
Și nopțile le-ascund în lumânare
Mi-e dor, mi-e dor Iubire, de tine
De-ale iernii sfinte, pururi petale!

În țin poemele în miezuri noi de vise
Și alint Iarnă, cu dorurile promise!

Mai pun pe foc un lemn de vișin, altul de nuc
Și parcă uit Iubire, uit ca să te mai sărut!...

Însingurat printre doruri, colinde și poezii
Aud – din trecut – metafore calde din copii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se lasă toată noaptea...

Se lasă toată noaptea-n mine
Și iarna începu asaltul...
Gându-mi fugise către tine
Și tu fugiseși către altul...

Venise iarna între noi,
Și ninge prin mine de ieri,
Rămaseră pași tăi goi
Și azi pecete-acelei seri...

Nu dorm... și iar s-aude gerul
Din mine mușcă și trosnește
Și parcă se răstoarnă cerul
Prin tot orașul, mișelește...

poezie de (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu BoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate și vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Orașul pustiu e și frânt,
Gerul își dă în clocot
Și-și face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri și iar,
Pașii tăi aud departarea
Și vin către mine, dispar...

E noapte și ninge și ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Și arde și arde în noi...

poezie de (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu BoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Roșu în albul iernii

Cu zile în urmă, ai vrut o garoafă.
Mirat, m-am gândit: "Nu mai vrea trandafir!"
Simțeam tremurând tot ce-aveam în carafă,
Iar gândul... taifun s-a făcut, din zefir.

Să-l schimb pe acela pe care-l cred rege
În lumea în care e-atât de frumos,
Îmi pare o crimă, o fărădelege
Ca aripa ruptă la un albatros.

Ce iarnă e-n mine, ce iarnă-i afară,
Ce luptă prin gânduri!... și totuși, senin
În sufletul care nu mi se-nfioară,
Nu are vreo teamă, nu simte venin.

E liniște-acolo: garoafa-i o floare
Și-n albul zăpezii tu vezi roșul ei
Ca buzele iernii atinse de Soare,
Ca buzele tale din anii acei.

Ei bine, fie garoafă, iubito,
Să fie și-acum tot ce vrei, ce-ai dorit,
Să-ți fie iubirea cum ieri ai trăit-o,
Cum este și azi, cum va fi la sfârșit!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povestea iernii

Când ninge doar copiii știu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curați palate
și viețuirii îi așază nimb.

Doar ei, cei mici, mai știu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeți cu aur pur sub frunte,
doar ei mai știu ce-nseamnă-n trup fior.

Și ninge, – cade-aceeași draperie,
țesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
și dintr-o altă lume ne privesc...

Iau în mânuțe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt niște Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca și-n nisip.

Probabil pentru noi e prea mult albul,
l-am reciclat prea mult în scrum intern,
și-atunci, stingheri, îmbătrâniți în fire,
compătimim în ei albul etern.

Dar cel mai rău e c-am uitat iubirea,
cei mari mai pot atât: fie doi,
și când nu sunt ninsoarea e cumplit㠖
cuțite-adânci ce cad în amândoi...

Și ce departe e atunci copilul,
cum s-a pierdut printre nămeți de vis,
luând, sub hăinuța caldă, fericirea,
făcând ningă invers, din abis!...

În legea de-a simți povestea iernii
e vorba despre-a fi și-a nu mai fi,
e vorba despre vis, dar și durere,
despre fatalul dar de a iubi.

Când ninge doar copiii știu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curați palate
și viețuirii îi așază nimb.

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Bătrânul: Orice vară se termină printr-un vis de iarnă. Simt rugina pe mine, ca pe o crustă grea. Mă simt ca un copac desfrunzit, abandonat în mijlocul iernii... iernii... iernii...

replică din piesa de teatru Veșnicie provizorie (Hoțul cinstit), scenariu de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Viscolul

Crivățul din miazănoapte
de mult ne-a avertizat,
de mâine se prea poate
să intre iarna în sat.

Noi nu l-am luat în seamă.
Altfel spus, nu l-am crezut.
Acum plătim iernii vamă
că viscolul a-început.

Întâi a nins liniștit,
cu fulgi jucăuși și mari.
Spre seară vântul s-a-întețit.
Trosneau crengile-n stejari.

Încet, iarna intră-n drepturi.
Toată noaptea viscolește.
La căpițe pune fesuri,
ograda o troienește.

În zori, zăpada-i cât omul.
Numai poți ieși din casă.
Fără crengi rămâne pomul
într-o iarnă viscoloasă.

După încă două zile
viscolul a încetat.
O mașină co șenile
șoseaua a desfundat.

Cerul s-a mai limpezit.
Cu fulare și mănuși,
copiii iute-au pornit,
cu sania pe derdeluș.

poezie de (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul înghețat,
Acoperă cu flori de gheață ferestrele și-ntregul sat.
Pe dealuri ea așterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii și viscolește fulgii toți,
Cu veselie îi adună pe toți copiii pe la porți.
Ei vântul îl aleargă-n vale și fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag și alb covor.

Iar iarna se înveselește și-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopțile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuță obosită,
Ea liniștește copilașii și-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivățul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald și bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieții îngheață,
Doar inima-mi e încă jună și desenează flori de gheață.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se așterne neaua și ninge-n suflet cu povești,
Curând la noi va veni Moșu... colindători pe la ferești....

poezie de (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să ningă! (poezie in grai bănățean)

Să ningă neaua să mă-mbreșe
în albu ei strălușitor,
măi zăuit vremea șe treșe
și doru meu rătășitor...

Să ningă. Num-atâta vreu
număr fuljii care cad,
că ei furară satu meu
șî toace crenjilii dă brad...

Să ningă. Cât măi mult să ningă,
mi-i ce prindă iarna-nbrață
sî cand o fi ea ce strângă
sâmț căldura ei dă gheață...

Să ningă cum n-o nins dămult,
tășâtu iernii să-l primeșci,
iar doru teu când îl ascult
mereu, mereu ce topeșci.

Să ningă. Până sprăjăce
șî umbra iernii ce apușe
când jeru numa năspreșce
șî soarilii nu ce adușe

Să ningă. Iarna șiulească
ca o cemare-a nopțî blândă,
iar ochii tei n-o găsască
sî măi dup-aia să să-nchidă.

Să ningă, ningă, ningă,
mori supt neaua care vine
șî gându meu d-o fi plângă
moară odată cu cine!...

poezie de din Antologia literaturii dialectale bănățene "Gura Satului" (februarie 2008)
Adăugat de Sergiu BoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Tăcere

am strâns gheața de pe chipul iernii
și-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopții cum strânge
în clește, încă o zi
încă un ieri

o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură așchii, prea subțiri
ca trupul -mi mai poată simți
amintirea îngropată în zidul tăcerii

privesc cum cad secundele și pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheț
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu

poezie de (februarie 2013)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Până ne vom întâlni din nou

de-aș putea,
aș condamna iarna
în contumacie la exil,
la domiciliu forțat în nordul extrem,

e prea mult pentru firea mea temperată,

ziua asta și-a fracturat un picior,
ziua de ieri și-a scrântit mințile,
iarna nesfârșită
îmbolnăvește societatea vrajbei noastre
de gripă galopantă,
de antiromantism
și tembelism cronic
iar iubirea asta rece
abia își târâie picioarele reumatice
spre tribunalul
de primăvară.

oricum cele mai importante clipe
ale iernii au fost
primul sărut
și scrisoarea de adio,

oamenii ornamentali sunt despărțiți
mereu
de o stradă prea lungă
și înzăpezită de concurență
ca să mai alerg
după tine,

povestea iernii e povestea vieții,
un glonț rătăcit,
se termină apoteotic
într-o sclipire cosmică de cometă,
între primul și ultimul trăsnet
al iubirii,

văd o pasăre de lumină neagră,
așa că stingeți luminile
până ne vom întâlni din nou,
vă rog,
vreau ajung acasă
pe întuneric.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, calcă toamne,
Și-n loc de om... devin tot mai copil.

Și azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum crește firul ierbii din pamânt?
De ce speriau cu ghionoaia,
Cum de erau și astăzi nu mai sunt?

De ce ți-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfințit?
De ce furnica și-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai șade peștele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-și iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-așa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roșu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În așteptarea iernii

Nu mă tem de vreo bronșită,
De a gerului tărie,
Nici de neaua viscolită
Cât de... Giga-calorie!

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploaie cu frunze

Cu ranița plină și ierni pe la tâmple,
Cu gânduri rebele și doruri pe frunze,
Iubito, hai vino paharul de–mi umple
Cu boabe de struguri stoarse în buze!

Vino ducem toamna în cramă,
Vino –i punem iernii o toartă.
Sub bolta golașă, arsă de brumă,
Noaptea târzie să ne bată în poartă.

Am pofte nebune, și foame, și sete,
Am poftă scriu cu tine în brațe.
Prin ceața lăsată, iubirea, plutește,
Să curgă magia cuvintelor bete!

Să cânte cocoșii pentru noaptea nebună,
La geam colinde fulgi câte doi.
Frumoasă–i, iubito, iubirea la lună,
Când luna–i în geam și doarme cu noi.

Parcă înot într–o mare de șoapte,
Parcă sunt beat într–o fântână albastră.
Stau și ascult la tine în plete
Cum ploaie cu frunze la noi în fereastră.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Sterian

Anotimpuri

A venit iarna-ntr-o zi - Era de așteptat -
N-ai vrut s-o primești în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-așteaptă s-auzi și de bine.
A venit iarna din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvară.

A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-așteaptă s-auzi și de bine.

A venit iarna și ești tot nedumirit:
te bucuri sau s-aștepți până la sfârșit…
A venit iarna și-ntreabă nevinovată:
"Nu știi unde sunt zăpezile de altădată?"

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-așteaptă s-auzi și de bine.

poezie clasică de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-și albul și-a lui vină,
se așeze pe trecut

se așeze peste dealuri
și peste câmpuri, peste munți,
se amestece cu valuri,
fulgii zboare unduiți

se-aude iarna cum revine
cu scârțâit de ger pătruns,
cu nopțile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduț și blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheață,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăși se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii să revină
și toamna tremura de frig,
sub streșini păsări se adună,
pe jos e alb ca țipirig

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul iernii

Încremenirea-i rece, mută,
Cu zile cernite fără soare,
Tot cei iarbă, frunză, moare
De mâna iernii nevăzută.

Zăpada-i peste tot crescută,
N-are cine s-o măsoare...
Încremenirea-i rece, mută,
Cu zile cernite, fără soare.

Iarna însă-i o splendoare,
Cu mantie albă așternută
Din filigran de nea cernută
Pe somnoroasele ogoare.

Încremenirea-i rece, mută.


Sibiu 25 decembrie 2014

rondel din Inedită (25 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!