Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Pelerinaj, pelerinaj

Mă plimb pe plutele de nori de vată,
În azurul bleu, m-afund de moale voal
Și-am pânze de păianjen, fine întinse,
Să mă lipesc acolo sus, vreodată;
Sunt solul meu, în cercetare de astral,
Când voi fi tot la fel, de alb... particulele-mi ninse.

Și ochi mă dor de atâta clar, orbit de soare,
M-adie vânt și-s ca un fulg, un puf de pană,
Ce-am luat de-un cântec, ce mi-e drag s-ascult;
Că n-am eu glas, deși-s tot ființă călătoare,
Dar în larinx, de-atât strigat, am tot o rană,
Ce-ncerc s-o vindec și n-am leac... că-i de demult.

Mi-e frică să nu plouă și să pic în picuri,
Sau fulger să nu fiu, că-s tot o flamă...
Și-i prea târziu să-mi mai doresc senin;
Cum un infanterist, ce-am fost și lipeam plicuri
Pe mii de timbruri, din corala mea... Oh, mamă
De ce nu m-ai lăsat în vânt, să zbor... străin?

... Să nu mă știu nici eu, să nu mai știu de mine,
Căci sus, de-aici, nu se văd linii, frontiere;
E verde, albastru, alb, cu cafeniu în tonuri,
Cu piscuri, 'nalte-n frișcă, sau maronii praline
C-un pic vulcanic roșu, astupând abis ce piere
Și-o grindină de sloiuri din polii... în albe tronuri...

... Ce-i albăstrui deschis -doar când în sus privind-
Și nu-i la fel de-acolo, în josul lumii mele!?
Mă încântă înspre, în înalt azot, să evadez
Și apare negru-n perle... Îl voi întâlni zâmbind
În ultima-ncleștare, de îndârjiri înspre rele,
Ce, neîmbunatele, duc în etern... cu atâta crez.

Regret, c-am început mirific vers, poem,
Sfârșind "comme d'habitude" în nota de tristețe;
Că nu pot ști cum raidul se termină, el, oare
Și-am fost atât de des ascuns, retras boem,
Neschimbat vrut, mort dup-o vrută tinerețe
'nspre dusurile... în plânsete-bocit, sau plâns-născare.

Se pare c-adevăru-i că și-una și-alta... fiecare doare!?!
În rest e-un scurt pelerinaj, pelerinaj pe șine călătoare...

poezie de (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Levitație

ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
strig parcă-s din cărbune și n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâr㠖dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Vasile

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris știi te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.

poezie de din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nufi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare și la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
așa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieșind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăț,
de pot, de-un neștiut, așa de-un apărut în cale, un băț...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntrețin, doar să nu mor!?)

... și-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
și-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aș fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aș fi cunoscut.... și nici voi mie, Eul!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă tem

tem că nici popor n-ajunge
învingă șleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Și care pot pe neam înfrânge!

tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

tem și de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii îs stând
Și când pot răbufni-n paradă!?

tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai știi de "TU"!

tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
tem, încet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!

tem drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept...
Și-s așa mulți, să-i iau în piept...
Și ei în piept mi-nfig carâmb!

tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!

tem pentru că eu n-am gură,
Șansa țipe, ce-au tot hoții...
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!

tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență...
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!

tem, tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac...
oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

tem Dumnezeu lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai ști de ei, de casă!
oricum sunt morți și, groapa-i rasă!

poezie de (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Așa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

simt ușor în primăvară,
Sau când iubesc și sunt iubit
Și tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Și-n muzică încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Și doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou cred, o aventură
Și-s neștiut, 'ncrezut în fraze;
Ca și alții-n crez că-s de-anvergură...
Și-s doar... mintale ipostaze!

poezie de (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Concluzie

Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând -l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!

uit cu detașare; privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam; totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebați la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ierbifil

Mi-e spiritul întins pe sol ca o pâlnie de volbură,
Imaculat, împânzit strâns s-acopăr vidul-scorbură,
Să mă împlânt adânc cum pir, să nu fiu scos ușor...
O buruiană, poate zisă, dar nu fac niciun rău, nu omor.

Oi fi mai aspru, că nu știu, țepos ca o urzică,
Un brusture cu palme mari, o pălămidă mică,
Pelin sătul de atât amar, înalt lumânărică
ajung mai sus... sau un ciulin, înțep dacă mi-e frică.

Pot otrăvi ca rostopasta, dar sunt și leac de bine
Și puf de păpădie oi fi să zbor nacele fine,
Iarba țepoasă... tai și piele și spicu' înfig săgeată,
Dar sunt și spin de trandafir și mac... Un tot... O ceată!

poezie de (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă și-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-așteptând mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Și-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
revăd ades iar fiu,
Cu părinți, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Și din vise prefigur;
Cel știut, de derbedeu...

... Un ștrengar, jucând cu viața
Făr-a ști că-i alta-ntr-una
Și-ntr-o zi din ani, fac piața
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-ai "v"...

Parc-am mai scris și n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv și-n poezie;
Măcar să știu și eu că poate m-am ajuns
Și-am cel puțin, infant, un pic de... fantezie.

Și pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat și ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu așa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă așa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig și eu și nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea și mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, așa cum fac și-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc și nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau șevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Și așa sunt blestemat mâzgălesc culcat pe jos, îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeți-mă și cu motiv,
creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Așa fără de pană a prostului, fără penel!

Deși sunt sigur că și așa blamat voi fi
De niște critici deghizați; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deșert de suflet. Nu-i oază
Și așa-s de însetat de orice și am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alții, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mișunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simț, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălțimii, e-un dar -l deții fără scrupul, fie...
Și-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăție!?!

bântuie aspru tăiosul de vânt și întind mâna ca orbul
S-ajung nu știu unde și alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una și alta-s- la fel de înțelepte, creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veșnic, el, suflet!

poezie de (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zburător trimis

Am înotat astăzi pe-un cer,
Era albastru cu aisberguri...
Nu era nimeni, eu stingher;
Era și alb, erau și neguri.

Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini, sau lin planam,
Simțeam miros de creozot
Când pasăre, în metal, treceam.

Și era frig, de-un aer rece,
Văzduh sub brațe îl simțeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam;
Sunt vis, un vis, ce nu mai trece.

Și mă înălțam în sus, ce-i jos,
Abis de negru se zărea...
Dar unde vreau, e sus, în jos
Și-acolo e "Planeta mea".

Și înot și tot mă-afund mereu
Și-i oxigen, respir mai bine...
E mai mult aer, sunt mai greu
Și-încă plutesc, azur ține.

Privesc din umăr, capu-ntors,
Văd verde, cafeniu și plumb
Și parcă-s obosit, sunt stors...
Îmi caut loc stau... pe fund.

Și văd cutii mobile, fixe,
Zăresc și amoebe... mii
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieșind, intrând printre cutii.

Planez încet și simt străfund
Văd totul la orizontală
Am terminat, revin în gând...
Găsesc sfârșit... în plictiseală!

poezie de (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pom

Sunt ca un pom încercuit de ani
Și nu pot să mă mișc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aș fi vrut un bulevard, castani.

M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Și-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Și găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...

Și florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus semințe, nemaiștiind de carne
Și am rămas nins, golaș pe creste abrupte,
Tot nemișcat, nici vânt să nu răstoarne.

Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu știu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.

Mi-am făcut umbră singur și-am și dat
Și nume-n coajă mi s-au scrijelit...
Poate-am iubit, ca șișul încrustat
Când s-a înfipt... și drag mi-am altoit.

Câtă pădure-s mame, tați căzuți,
Fără o vorbă, doar mă legănând
Întrebător de pomu-are virtuți...
Și nu știu; vântul n-are niciun gând!...

privesc singur oglindit în picuri
Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare
Și n-am alt dor decât mor hârtie-n plicuri,
Împrăștiat scrisori din Lună, până-n Soare...

poezie de (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinții mei

tot aștept, din nou, stăm sfătoși de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteți împreună și mama face ciorbă...
Și dacă vă iubiți, la fel, părinții mei?!

S-a scurs atâta timp, fără vă revăd
Și n-aș vrea vă uit; din minte-mi pun condei
vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braț sunteți, părinții mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceți
Și cine vă ascultă povețele-n crâmpei
De moarte pentru viață, ce-n șoapte le-ntorceți...
Vă șușotiți și-acum, cu drag, părinții mei?!

Vă pun o întrebare, așa copilărească,
încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneți un mesaj, sau îngeri renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinții mei!?

... Și-acolo, e vacanță sau tot munciți într-una
Și cui mai dați bomboane, cui întrebați; "Mai vrei?"...
mai mândriți cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări și țări?... Vă e dor, părinții mei?

Și dacă ați plecat, n-ați luat bilet retur
vă întoarceți, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-ați fi fost, sau sfinți, dați un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinții mei!

Că știu, voi n-ați avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneți mie și eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj scap de rău, nevoi
Și să ne întoarcem toți, c-am timp, părinții mei?!

Voiam să știu și dacă singuri sunteți pe-acolo,
Sau vă aveți cu toții -frați, veri, toți îngerei-
Ca le spuneți voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun ia, vin, părinții mei!

Să-mi spuneți voi, curat, de viața chiar există
Și trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Și ce-i
Mai important fac, cât încă pot; o listă,
vă aduc de-aici, din iad, părinții mei?

știți c-am învățat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Și pot să iau, datornic, o scară cobor
Plin brațe tot, de daruri; voi doi, părinții mei!

uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 19 decembrie 2017.
Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mihai Marica

Eu nu știu

Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.

Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.

Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu știu cine cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.

Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omagiu

Simbol, este omagiul de laic, rugăciune
Nespusă tare, în gând o suavă recitare
D-esențe, scoase din deliricul tăciune;
Elixir de-ars mocnit, inhalat răsuflare.

Iar ecou e, sau nu, căci osul tăciunit
E doar orbite goale și-n ele, înăuntrul
De craniu, nu mai e, minunea, ce-a spășit,
Sau sens a dat la tot... Bun bulgăre, ca untul!

Către ce să-și îndrepte, oare, atunci piosul
Privirea, lupă-n prisme de stele; 'nspre un fuior
Ce-n lornion își întoarce fumul, înspre josul
De un periscop, făcut dintr-un femur ușor...

... Dezmăduvit, rămas un labirint calcaric
În șold, rotund de atâtea, atâtea mângâieri?
Oare nu-i un păcat, c-atâtea frumuseți, barbaric
Au sfârșit; la fel cum tot ce-i azi, mâine va fi un ieri?!

Iar ieri, ce-i azi de-un mâine și alaltăieri e-un azi
Și tot ce-a fost, de-acum, e-un mâine-n viitor,
Cum oasele ce-ți sunt, coloane să nu cazi?!...
Omagiu-i mâna pe umăr, la fostul drag, cu dor!?

poezie de (25 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Greșeli, schimbări și ajutor

Fac asta din dorință,
O fac din neputință,
Căci sunt o simplă ființă
Ce simte suferință.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt merg în jos,
Și-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puține
Și frica nu mai vine.

Și aud vrei să-mi ceri
încerc din răsputeri,
renunț la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-așa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simțit.

Am greșit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe ușă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Și-acum când știu unde greșesc,
Acum când știu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Și-ncep simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.

Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut să fie, să fi fost... Ah, durea!

Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aș vrea cred sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ultim regret... de debut

Am teama veșnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv va desparte
De mine însumi, trup și gând, făr-a mai ști de ce-mi revine...

Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi așez părul în oglindă, singur îmi aleg parfumul
-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia și ultimul rol
Și nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac și s-aleg drumul...

Nu pot nici trist să fiu, plâng și-aș fi cel mai îndreptățit
Și nici căldura n-o mai am -și cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toți desprins!

rog să n-am multe păcate, să fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept îmi fiu eul făr-a mai fi și-ncă să fiu,
S-oblig așa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aș vrea, când mort să fiu tot viu!...

PS
... Cum nici la nașterea-mi ce-am fost... și nu puteam interviu!...
Deci nașterea și moartea-mi sunt debut de-a fi, nu fi... Și-mi scriu!

poezie de (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Liber, foarte liber

Sunt om liber, foarte liber, pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei sau sfârși în zori de zi,
sunt o simplă întrebare, cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele, fără-a ști că e de-ajuns.

Sunt ca cerul nopții, liber, când mai jos și când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă ce-am făcut și ce am spus,
sunt o simplă licărire ce, mai toți, cred că o văd
doar când viața-i o dilemă și le pare-a fi prăpăd.

Sunt om liber, foarte liber, n-am ce da, n-am ce să cer,
știu ce-i viața, știu ce moartea, am curaj cred, sper,
vin din marginile lumii, însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate, n-am de ce să mă feresc.

Sunt ca fluturele care simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii ce-și dorește a trăi.

Sunt om liber, foarte liber, pașii singur mi-i măsor,
și tot singur pot decide dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe, dacă vreau stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul, sau să ard cu totu-n foc.

Sunt așa cum este firea celor ce-și doresc trăi
fără teama li-i dată datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa care știe a fost
și-a dat timpului măsură, și a dat faptelor rost.

Sunt om liber, foarte liber, sunt precum mi-e dat să fiu,
știu ce-nseamnă libertatea, tot ce-nvăț, învăț să știu...

poezie de din Dincolo de praguri (9 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Misterul vieții de apoi

Nu știu de-i simplă revelație,
Dar am aflat ce-i nemurirea
Sau viața de apoi; când firea
Dispare... O elucubrație!

M-afund în fizică și legi
Ce n-am crezut, n-am înțeles
Din bănci de școli... N-am de ales;
supun lor!... De mă-nțelegi?!?

... Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum
La mijloc, spre sfârșit de drum
Din mers în halte, urmând firul...

... Căci stau ades cu morți la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng
Cu ochi deschiși, sau strânși... strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.

Și-s în același timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf... Sunt barbituric!

Sunt sigur punct de chintezență
De-atom palpabil cu neant
Tăiat fațete-n diamant
Sclipind frugal... de-o existență.

Dar tot eu sunt la braț cu morți;
Deci sunt și ei, dacă-i am eu...
Sunt partea mea de pedigreu...
Plecați prin tragere la sorți.

De sunt și-aici și sunt și-acolo
Și ei de-acolo sunt aici!
Convingeți-vă scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici... dincolo!

... Căci ce-n memorie aduci,
Ce-i ce-s chemați, trebuie vină!
Real-prezent cu mort se-mbină...
"Apoi", e-n fond "odată", "atunci"!

Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoșească?...

Nici nu mai știu! Știu alți de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii și mort sunt eu?...
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?

Cred mai curând suntem toți
Când adunați un tot, când vid;
Cunoscuți, din nimic stupid
Plecând... Și iar bătând la porți!

Și-așa ard din scoarță-n lavă
Sau zbor, expir de bioxid.
M-adun din praf, ard coroziv...
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!

Și-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături
De-aniversări; făclii pe torturi...
Plecat... îs muritor sosit!

dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine
În particule. Sunt facsimile,
restrângând în vers... De-oi trece?!?...

poezie de (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce articole sunt în Wikipedia, deși nu te-ai aștepta? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!