Italia era şi rămâne pentru mine ţara culturii. Am călătorit mult, însă nici o altă ţară nu se poate lăuda cu o asemenea substanţă artistică, chiar dacă uneori aceasta e umbrită de vulgaritate şi degradare.

Roman Vlad în interviu în "La Stampa" (2011)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, Sfântă icoană,
Ţara mea, meleag de dor,
Tu eşti pentru mine ca o mamă,
Ca un vis nemuritor.

Eu o să mă întorc mereu la tine
Cum să întoarce o pasăre din al ei lung zbor,
Căci tu eşti pentru mine
Acel cuib plin de tandreţe şi amor.

Ţara mea, ogor cu pâine,
Pâine coaptă în cuptor,
Tu veşnic vei rămâne,
Plaiul meu cel roditor.

Aici este ţara mea
Cu graiul ei nepământesc,
O altă ţară mai frumoasă
Niciunde eu nu găsesc.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisica de la ţară şi pisica de la oraş

Pisica de la ţară veni la a sa amică de oraş,
Ce se lăuda adesea cu un trai "trufaş",
Adică nişte rare bunătăţuri şi chiar pe săturat,
Pentru tot neamul pisicesc ea era de-nvidiat.

Pe când se-ndestulau la un regal festin,
Se ascunseră de al stăpânului ochi meschin,
Aşa o viaţă "fără griji" pisica de la ţară nu dorea,
Trăia în modestie, dar ea făcea ce vrea.

Morala: Pentru o viaţă mai bună, uneori, trebuie să faci un compromis.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când m-am mutat din Ţara Galilor în Italia a fost exact ca şi cum m-aş fi mutat într-o altă ţară.

perlă de Ian Rush
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea!...

Ţara mea de mine scrisă
Şi de tine şi de alţii,
Nu a fost deloc omisă
Şi în sila şi cu-ovaţii;
Ţara mea cu bune, rele,
Ea rămâne ţara mea,
Cu cârmacii e mai "grele"
Şi cu "boala" de manea!...
Ţara mea este chiar miezul
Europei erudite,
Am lăsat în spate crezul
Manualelor prostite...
Ţara mea este o artă
Iar eu, arta o iubesc,
Nu mă duc la alţii-n poartă
Pentru-o pâine să cerşesc;
Ţara mea e lăudată
Şi în stânga şi în dreapta,
Dar nu se mai vede-odată
Să dea mâna şi cu fapta...
Toată lumea vrea schimbare
Să le fie bine iară,
Dar cine să o facă oare
Dacă nu uniţi ca ţară!...
Eu, de-acu vă las în pace,
Nu vreau să vă plictisesc,
Ţara mea în mine zace
D'acia... eu o trăiesc!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru început

Uneori pare că traieşti în zadar,
Şi viaţa nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge şi Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.

Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele şi focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.

Recunosc, şi eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar şi de mine,
Sălăşluieşte fiinţa de foc a tot ceea ce am scris.

Pentru început,
Chiar de întunericul este profund,
Îţi dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina şi viaţa e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaş balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăşte poezia de aur
A Sufletului.

poezie de Costin-Alexandru Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, ştiinţa este o expresie a spiritului uman, care ajunge la fiecare sferă a culturii umane. Aceasta oferă un scop şi sens existenţei, precum şi o cunoaştere, înţelegere, dragoste şi admiraţie pentru lume. Aceasta oferă o semnificaţie mai profundă a moralităţii şi o altă dimensiune a esteticii.

citat din Isidor Isaac Rabi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, ţara mea

Ciutura de la fântână
N-o mai ia nimeni in mână
Astăzi bem toti apă plată
De se poate distilată

Nu e fotă, nu-i catrinţă
Nici macat si nici velinţă
Nu e in, nici borangic
Nici lână pentru ilic

De-mprumt avem azi tot
Chiar si vorba la robot
In engleză iti răspunde
Chiar de eşti in vârf de munte

Românie, ţara mea....
Ce frumos era cândva
Astăzi totul s-a schimbat
Chiar si garda la palat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

În lumea asta, de ocară,
Mă-ntreb acum de are rost
Să mori deştept în altă ţară
Ori luat în ţara ta de prost?

epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi prefer pe Verdi şi pe Wagner, îi iubesc pe Stravinski şi pe Schoenberg. Când ai în faţă asemenea monştri sacri nu poţi să faci altceva decât să-i iubeşti. De ce să alegi, când aceasta ar însemna să excluzi pe unul sau pe celălalt?

Roman Vlad în interviu în "La Stampa" (2011)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mult timp în urmă, trăia un rege vestit pentru înţelepciunea sa pe cuprinsul întregului pământ. Nimic nu îi era ascuns şi chiar şi cele mai mari secrete ale lumii ajungeau la urechile sale, ca şi cum i-ar fi fost şoptite de vânt. Avea însă un obicei ciudat. În fiecare zi, la sfârşitul prânzului, după ce masa era strânsă şi nu mai era nimeni în preajma lui, un servitor de încredere îi aducea încă o farfurie. Aceasta era acoperită cu un capac, aşa că nici servitorul său şi nimeni altcineva nu ştia ce era în ea, pentru că regele nu o descoperea decât în momentul când rămânea singur cuc.

începutul de la Şarpele alb de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucla istoriei...

mă întreba deunăzi un român
stând amândoi la coadă la consulatul din Roma
dacă mai am pe cineva sau ceva în ţară
şi-am răspuns deodată
păi
în ţară am
cum să nu
am o ţară
când va emigra România din mine
voi fi poate undeva prin Carpaţi
cu paşaportul în regulă
ştampilat de cei care au imigrat acolo
şi învaţă acum româna
pentru a se înţelege cu râul
ramul
atunci
le voi arăta urmele eroilor neamului
scrijelite ca pe un răboj
în sângele meu
vor da să-l bea şi li se vor face buzele
sare

până una alta am ajuns
la rând la consulat -
n-o mai fi mult până când
ţara va putea spune că târziul ei
a venit în ziua plecării mele
însă prea
nu există
mereu mai rămâne o perspectivă
întoarcerii

de asta eu pe aici
nu caut să beau
niciun strop de sânge străin
oricât de eroic le-a fost neamul

or să mă întrebe străinii găsiţi în ţara mea
dându-mi pe ascuns din sângele lor
mie de ce nu mi se fac buzele sare
şi de ce
tot arunc orologiile
în foc

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Italia nu este o ţară intelectuală. În suburbiile din Tokio toată lumea citeşte. În Italia, nu se întâmplă asta. Nu supraevalua Italia din cauza faptului că i-a produs pe Rafael şi Michelangelo.

citat clasic din Umberto Eco
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea de pe urmă...

Vă rog, iertaţi bădărănia mea de moldovean

Din stânga Prutului, şi fără educaţie aleasă.

Credeam c-aici, în dreapta, măcar aer am...

Dar nu, eu nici aici nu sunt în Ţara mea, acasă.

În stânga Prutului eu ma sufoc de izul rusofon,

Iar dreapta îmi impută lipsa de cultură.

Chiar n-ai tu, Ţară, pentru mine un şopron,

Ce m-ar adăposti de friguri şi de ură?!

Chiar nu găseşti tu, Ţară, pentru mine-un vad,

Să-l trec nestingerit, nedezbrăcat la vamă?

Chiar totul e aici, privatizat,

Şi ţie ţi-a rămas doar numele de Mamă?!

Chiar n-ai o tablă ca să-ţi scriu un vers,

De unde-s, ce-i cu mine, ce mă doare?

Dar poate, cineva din Univers,

Prin mine ţi-a transmis mesaj de sărbătoare...

Penibil, nimerit pe site particular,

În loc să-mi cer de la stăpân iertare,

Jignesc întreaga Românie cu un vers murdar,

Cu iz politic, în ajun de sărbătoare?!

Desigur fraţii mei dispun pe drept

De drept nestingherit să mă arunce-afară

Desigur nu mai pot cădea eu fraţilor la piept

Căci n-are moldoveanul loc în Ţară

Şi, cam demultişor, la Cotroceni

S-a pus pe noi o cruce mare, groasă.

De aia fratii mei când vad basarabeni,

Vomită pân' şi propria angoasă...

PS... dacă poetul este limitat

La ce se poate şi ce nu se poate...

Şi dacă Ţara-i scoasă la mezat...

Şi dacă la mezat e scoasă libertatea..

poezie de Iurie Osoianu (10 aprilie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În interiorul navei însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Aici, situaţia era "roză", deci, temperatura, mai mult decât plăcută şi mereu constantă, nu ridica probleme celor aflaţi pe puntea principală, la acea oră, cei trei băieţi, care intraseră, urcând rapid treptele ce duceau spre intrarea în navă. În aşteptarea "inspectorilor", îşi revăzură nava, aşa cum le indicase directorul, deşi, ştiind că totul era în bună stare, efectuaseră mai superficial această nouă verificare. Totuşi, controlară din nou toată aparatura navei aflate în stadiul de pregătire pentru o asemenea călătorie îndepărtată, bineînţeles, controlând de data aceasta mai în fugă totul. Erau foarte siguri că nu uitaseră nimic şi că totul era perfect pe acolo sau prin orice altă parte a navei lor. Totuşi, nu doreau să aibă nici o surpriză neplăcută, după cum nu aveau intenţia să se expună nici unui risc, tocmai de aceea revăzură totul. Terminară însă destul de repede.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi doresc mai mult

Vreau să trăiesc în ţară, în multă armonie,
Să ne iubim cu toţii, fără de mânie.
Uniţi să fim şi să trăim în pace,
Fără duşmănie, la toţi cred, ne-ar place.
În ţărişoara mea, nu vreau manipulare,
Nici jocuri meschine, care mai murdare.
Cu toţii ar trebui, să ne iubim ţara,
Să n-o ponegrim, din zori şi până seara.
Nu vreau indiferenţă şi nici dezimformare,
Vreau loialitate, vreau lucruri normale.
Nu vreau să fiu credul, la ştirile postate,
Ce multe dintre ele, nu-s bine prezentate.
Vreau o analiză, apoi mă pronunţ,
Dacă nu-s în stare, mai bine renunţ.
Nu vreau să am păreri, de nu mă pricep,
Să arat lumii, ce mult sunt deştept.
Sunt speriat, când văd trădători,
Cum îsi ponegresc, chiar şi ţara lor.
Vreau să mă exprim şi vreau să votez,
Nu la întamplare, momentul să-l marchez,
Să fiu documentat, după, pun ştampila,
Atunci cînd votez, să măresc pupila.
Vreau să fiu condus de oameni loiali,
De la A la Z, să fie geniali.
Vreau mult adevar şi multă dreptate,
Nu vreau minciuni, vreau demnitate.
Am să trăiesc eu oare, să văd pe astea toate?,
Poate în altă viaţă, poate, poate, poate!!!.

Angelin Leru
14,02,2019

poezie de Angelin Leru (14 februarie 2019)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înarmată cu şapte puternice motoare, dintre care unul principal, nava "Pacifis" nu consuma totuşi prea mult combustibil. Nu era deloc lacomă, ci, dimpotrivă, destul de conservată. Rezervoarele umplute până la refuz de combustibil, îi permiteau realizarea unei asemenea aventuri spaţiale. Întrucât nu era deloc pretenţioasă şi nici mofturoasă, folosea orice fel de combustibil, însă pentru a putea atinge viteza ei maximă, avea nevoie de un combustibil special, creat anume de cei trei tineri prieteni, a cărui formulă secretă nu era cunoscută decât de ei. Acest fel de combustibil era absolut necesar navei, pentru a reuşi performanţa de a ajunge pe Proxima. La prima vedere, nimeni nu ar crede ca "Pacifis" să poată realiza o asemenea viteză. Pentru a reuşi însă, "Pacifis" era dotată cu o aparatură de bord ultramodernă, perfecţionată în Institut, pe lângă motoarele cele puternice şi combustibilul ei special.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!