Uneori străinul se scula devreme şi muncea fără răgaz. Alteori însă se trezea târziu, se plimba ore întregi în lung şi-n lat prin odaie, frământându-se fără încetare, apoi se apuca să fumeze sau adormea în fotoliul de lângă sobă. Nu avea nici un fel de legătură cu lumea din afară. Felul lui de a se purta continua să fie inegal; comportarea lui era veşnic aceea a unui om întărâtat la culme de cineva; în vreo două rânduri îl auziră trântind, rupând, izbind sau sfărâmându-şi lucrurile, în prada unor accese de furie turbată. Obiceiul de a vorbi de unul singur, cu voce joasă, punea din ce în ce mai mult stăpânire pe el.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul a rămas în camera de oaspeţi până la patru, fără să-i ofere inimoasei hangiţe un cât de mic prilej de a mai pătrunde înăuntru. Cea mai mare parte din timp, totul părea cufundat într-o linişte desăvârşită. Străinul fuma la lumina focului – sau poate moţăia. S-ar fi zis că se înfăşura în întunericul care se aduna în odaie din ce în ce mai dens. Dacă însă ar fi tras cineva cu urechea, ar fi putut să-l audă mişcându-se. O dată sau de două ori a scormonit jăraticul şi s-a plimbat prin odaie, vreme de câteva minute. Părea că vorbeşte de unul singur. Apoi fotoliul a scârţâit sub greutatea lui.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai încercase în câteva rânduri să-i înveţe secretul artelor marţiale pe colegii săi, făcându-le mici demonstraţii, dar nu reuşise, deşi Lucian dovedise a avea puţine cunoştinţe, cât de cât, şi din acest domeniu, dar nu se punea la încercare cu Mihai, ştiind bine că nu avea nici o şansă, cunoscând trecutul sportiv glorios al tânărului informatician, forţa lui, ca şi palmaresul de invidiat realizat de acesta în luptele sportive, în anii în care participase la concursuri şi competiţii de acest gen. Prin urmare, Mihai se văzuse nevoit să renunţe la încercarea de a-i învăţa pe colegii lui câte ceva din experienţa lui de fost campion mondial, căci nici unul nu se punea cu el, nici măcar Nistor, cu toată alura sa atletică, nu-şi măsura însă puterile cu Mihai, spunându-i acestuia că preferă să-şi păstreze toate oasele întregi. Colegii îi spuneau campionului că în caz de necesitate, Mihai însuşi îi va apăra, fiindcă doar era într-un fel răspunzător de soarta echipajului, iar ei îl vor ajuta, fiecare însă în felul său, cu arme, cu pumnii, sau cum se pricepea mai bine.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul înşira sticluţele pe dulap, pe cămin, pe masa de lângă fereastră, pe jos, pe raftul de cărţi, pretutindeni. Farmacia din Bramblehurst nu se putea lăuda nici cu jumătate din sticlăria expusă acolo. Era un spectacol cât se poate de interesant. Coş după coş se uşura de încărcătura lui, până ce toate au fost golite. Masa din mijlocul odăii dispăruse sub un morman de paie. Afară de sticle, singurele obiecte care s-au mai ivit din coşuri au fost o serie de eprubete şi o balanţă împachetată cu grijă. Şi culmea! de îndată ce a isprăvit cu despachetatul, străinul s-a dus la fereastră şi s-a apucat să lucreze, fără să se sinchisească de muntele de paie, de focul care se stinsese, de lada cu cărţi rămasă afară, sau de restul bagajului care fusese cărat sus.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu băgă de seamă cum sau când fu ajuns de vreo 2-3 indivizi; simţi doar parcă ţeava unei arme înfiptă în spatele lui. Iniţial, fu înclinat să creadă că doar i se părea lui. Pentru a se convinge de acest lucru, vru să-şi întoarcă privirea spre nedoriţii săi însoţitori. Alex regretă că ieşise fără body-guarzi, doar din dorinţa absurdă de a se plimba fără a fi însoţit de "Ucigaşa"; doar nu era tipa aceea mai periculoasă decât aceşti indivizi; dimpotrivă, ea lucra pentru el, să-i asigure lui protecţie împotriva unora ca aceştia, deci oricât de fioroasă ar părea, sau oricât de înspăimântătoare ar fi fost porecla ei, prezenţa ei era necesară. De abia în acel moment pricepu Alex acest amănunt; puţin cam târziu...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste zi, străinul ieşea foarte rar din casă, dar pe la asfinţit obişnuia să se plimbe, înfofolit din cap până-n picioare, ca un balot, fără să-i pese dacă afară era cald sau rece; alegea întotdeauna cărările cele mai singuratice şi mai umbrite. Ochelarii lui cât roata şi sinistra-i faţă bandajată, care se iveau de sub marginea lată cât o streaşină a pălăriei, răsăreau uneori pe neaşteptate din întuneric, băgându-l în sperieţi pe vreun muncitor care se întâmpla să treacă în drum spre casă.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea uneori obiceiul – semn de bătrâneţe sau poate nevoia de a se convinge că şi cele mai întortocheate gânduri pot căpăta glas - de a se retrage pe undeva prin grădină sau prin spatele casei şi de a vorbi singur.

citat celebru din romanul Moromeţii de Marin Preda
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenţei body-guarzilor şi a felului în care se manifesta lumea faţă de ei; aproape toţi îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obişnuiţi să fie trataţi astfel, deşi nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuşi... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineaţă; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

În copilăria mea copacii erau verzi
Şi foarte mulţi. Şi fluturi prin livezi.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândeţe fără de cuprins

Vino devreme sau nu veni deloc.

Pe la cinci ani am început să am coşmaruri dese –
Şi-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Întunericul le spunea celor morţi poveşti,
Cu lampa stinsă-n casă, se-aţineau umbre la fereşti.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când din groaza-mi mută ţipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns

Vino devreme sau nu veni deloc.

M-am ridicat – pe cer soarele cu ochi de gheaţă
Privea cum mă petrec singur singurel prin viaţă.

Vino devreme sau nu veni deloc.

NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtăşind poezii cu tentă înfricoşătoare. Iar poezia de mai sus are legătură şi cu faptul că Louis MacNeice şi-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A rostit cuvintele

cu voce tare în grădina lui
plină cu legume ciudate
pentru că avea un obicei
să se adreseze ţapului bătrân
fie că era lângă el sau nu
şi-a amintit de unchiul simion
care se adresa gâştelor
lumea şi-a dat seama că e dus
să te adresezi găinilor sau
unicornului cel argintiu
mai treacă - meargă şi el
făcea şi poezii pentru ele
ţapul îl urmărea cu atenţie
scutura din cap când nu avea
dreptate în probleme legislative
de multe ori îi citea din codul
de legi şi ţapul era fermecat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret cu Marc Chagall

trebuia să nu fie niciodată fericit
fiindcă se născuse într-un ghetou
şi viaţa sa a fost hăituită
de două mari războaie?
noaptea picta în atelierul ticsit,
pe pânze improvizate din feţe de masă greoaie,
pe cearşafuri sau cămăşi de noapte,
picturile sale erau ferestre onirice
prin care scăpa în cealaltă lume
uneori, lumea i se părea un circ miraculos
alteori un circ grotesc...
da, totdeauna un circ
cu clowni, călăreţi şi acrobaţi
în lumea reală...
trebuia numai să deschidă fereastra
şi aer albastru, iubire si flori
să intre prin ea.
se făcea că pluteşte peste pânzele sale
ghidându-i arta, un duh sau poate Bella,
ea era umbra sa,
oaza din inima-i tristă,
ochii şi sufletul lui.
când şi când pânzele sale
furau tristeţea lumii întregi
alteori, visele sale deschideau aripi diavoleşti,
de liliac şi de vultur,
arta lui este arta unui lunatic,
străluciri de argintiu,
un suflet albastru sta deasupra picturilor
opera lui - un jurnal personal în imagini.
nu-şi va uita rădăcinile niciodată
nici cărţile sfinte Tora şi Talmudul,
eternul său-albastrul acvamarin,
electriza iubirea şi fantezia sa.
bărbatul întoarce capul alesei sale
şi aceasta a pictat de-a pururi el,
emblema culturii idiş.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vedeam

cascadele de cai galbeni
un fel de monede căzute din buzunarele
trădătorilor
era de ajuns să torn mierea cuvintelor
ca să mă asculţi
ore în şir
până când luna se torcea fuior de lumină
pe gardul unor vieţi petrecute

apoi rânduiam păsări de cobalt
să le fie zborul greu
noi să le luăm locul
aruncam pământ în colivii
şi-n el rădăcini de iubiri stivuite în timp
apoi urlam ca doi nebuni
fără pioni pe tabla de şah

un rege ne saluta
în timp ce coroana galbenă
îi aluneca de pe frunte
într-o cascadă de cai sălbatici
şi ne topeam
într-o mare de soare
fără peşti
fără dorinţe
fără timp

goi
două răsuflări într-o amforă
fără torţi
lăsată undeva prin lume

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două nopţi

Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.

Şi mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.

Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.

S-a ridicat la geamuri pământul până sus.
Cât lumea-i era piscul, şi-n pisc plângea Isus.

Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,
Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.

Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât.

Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era târziu.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ştirea hangiţei, circula un zvon legat de oaspetele de la han: anume, străinul ar fi un criminal care s-a înfofolit în halul ăsta ca să scape de justiţie, înşelând astfel ochiul poliţiei. Dar nimeni nu auzise ca pe de pe la mijlocul sau sfârşitul lui februarie încoace să se fi petrecut vreo crimă mai serioasă.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de eşec te împiedică să încerci. Aceasta se manifestă de obicei prin obiceiul de a amâna. În felul acesta, tu poţi vorbi la nesfârşit despre viaţa mai bună pe care ţi-o doreşti şi despre schimbările pe care te gândeşti să le faci, fără ca totuşi să mişti un deget pentru a realiza acele schimbări. Este fie prea târziu, fie prea devreme, fie pur şi simplu nu este timpul potrivit ca să acţionezi.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala. Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian trecu pe lângă rezervele colegilor săi, fără a se opri în dreptul nici uneia. Trecu şi pe lângă cabinetul medical; aici parcă auzi voci, semn că în interior încă mai era cineva, cu excepţia Mariei. Dar nu intenţiona să verifice cine ar fi şi cine nu, deci, nu se opri acolo şi nici nu intră în cabinet, mai ales că i se păru că recunoaşte glasul doctoriţei; nu dorea să-şi imagineze ce i-ar spune Stela, dacă ar afla că el nu se odihneşte, cum era de dorit, la ora aceea, ci se plimbă fără rost prin nava albastră. Ei, nu chiar fără rost, însă nu dorea să dea explicaţii, de nici un fel, nimănui, nici măcar doctoriţei. Deocamdată. Aşa că-şi continuă drumul, nestingherit, mulţumit că nu se întâlnise cu nici unul dintre colegii săi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuirea tânărului Fergusson se aprinse la citirea îndrăzneţelor isprăvi ale explorărilor marine; urmări cu patimă descoperirile ce semnalară prima parte a veacului al XIX-lea; visa gloria lui Mungo-Park, a lui Bruce, a lui Cailli, a lui Levaillant şi-ntrucâtva pe aceea a lui Selkirk, a lui Robinson Crusoe, care nu i se părea mai prejos. Câte ore bine întrebuinţate nu le petrecu el cu celebrul personaj în insula Juan Fernandez! Aproba ades ideile marinarului părăsit; uneori îi discuta planurile; el ar fi făcut în alt fel, poate mai bine sau cel puţin cu siguranţă tot atât de bine! Dar, hotărât lucru, n-a fi plecat niciodată din insula aceea binecuvântată, unde era fericit ca un rege fără supuşi... nu, chiar dacă ar fi fost vorba să ajungă primul lord al amiralităţii!

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeau încet, agale, Alex străduindu-se să-şi adapteze mersul ritmului lor. Ieşiră din părculeţ; mai aveau însă o bucată de drum de parcurs până în dreptul dubiţei. Se aflau pe trotuar. Din faţă, o lumină albă, mişcătoare, anunţa apropierea unui vehicul, unul cu un singur far. Alex nu spuse nimic, dar nu avea de gând să-i înfrunte pe cei trei indivizi. Li se supuse, ascultător. Totuşi, observă că vehiculul din faţă era o motocicletă, de aceea avea un singur far, nu pentru că n-ar fi văzut el bine sau ar fi fost unul defect... Alex încercă să ignore acea motocicletă ce se îndrepta spre ei, deşi ar putea oare să-l ajute cu ceva apropierea acelui vehicul pe două roţi? Geneticianul spera că da, deşi nu-şi dădea deloc seama cum; nu-şi putea alcătui rapid un plan de scăpare; era în pană de idei salvatoare. Dacă ar fi fost un singur ins, s-ar fi încumetat să se ia la harţă cu acela, deşi prezenţa armei înclina mult balanţa în favoarea agresorului; aşa însă, erau trei, probabil toţi înarmaţi, deci ce-i rămânea lui de făcut? N-avea încotro, era nevoit să li se supună...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuchsiada

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, când a luat fiinţă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naştere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând deloc ureche muzicală...
După aceea, Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect şi după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl ştie nimeni, ieşi la suprafaţă şi în câteva minute termină de studiat armonia şi contrapunctul şi absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor aşteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăţi cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică şi definitivă...

Mai târziu, la pubertate - zice-se - îi mai crescu lui Fuchs şi un fel de organe genitale cari erau numai o tânără şi exuberantă frunză de viţă, căci era din firea lui afară din cale de ruşinos şi nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare...

Această frunză îi mai serveşte şi ca hrană cotidiană - se crede. Artistul o absoarbe în fiecare seară înainte de culcare, apoi intră liniştit în fundul umbrelei sale şi, după ce se încuie bine cu două chei muzicale, adoarme dus pe portative şi legănat pe aripi de armonii angelice, acaparat de visuri auzite până a doua zi, când - ruşinos cum este - nu iese din umbrelă până nu i-a crescut altă frunză în loc.

poezie clasică de Urmuz din Fuchsiada I (poem eroico-erotic şi muzical, în proză)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!