Bătrânele nave

Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche...
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele nave

Am văzut vechi corăbii plutind ca nişte lebede în somn
Dincolo de Tyre – cum numesc satul oamenii din jur –
Tangând cu-un caric greu de ani, prin valuri albite de nesomn,
Spre Famagusta şi spre soarele altui tărâm care
Încinge Ciprul cu un cerc de foc, sub cerul de azur;
Şi toate-acele nave veneau desigur din alte vremi – şi ape,
Când în volte largi şi-n sunete de tun asurzitoare
Transportau în cală sclavi arămii, rodii şi migdale verzi,
Hăituite prin saline pulberi de piraţii genovezi
Până când iadul se revărsa pe punţi să se adape
Cu fiere, suc de fructe, apă şi cu sânge cât încape.
Dar azi, trec lin pe marea prietenoasă, primitoare,
Vopsite în albastru de Canare sau verde irlandez,
Cu bompresul încrustat cu ramuri de-aur sclipitoare.
Dar am mai văzut, desprinsă parcă din al altui secol miez,
Ivindu-se – nălucă – prin umbra zorilor şi-a spumii,
Ceţoasă siluetă-n în golful înconjurat de flori,

O navă obosită, desprinsă parcă din tinereţea lumii;
Şi, cu mirare căzut în mine, respirând fiori,
M-am gândit – cine ştie, cine ştie – poate-acelaşi
(Având alte culori, răpită-n apele Mării Egee
– Cu pupa vopsită în albastru intens, împinsă de maree –)
Vorbăreţ marinar pleşuv (cu-ai lui doisprezece tovarăşi
Trăgând la rame transpiraţi, cu răni în palme)
Venind dinspre ale Troiei blestemate ţărmuri albe,
Cu cântece şi mari minciuni despre un cal de lemn
A vrăjit echipajul care-a uitat de drum şi de consemn...
Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche;
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand (Prolog)

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa veche, cine...?

Singurătatea mea naşte fantome
În zori de zi mă văd silit
Să-nchid fereastră, să întorc oglindă,
E un destin aproape chinuit.

Corespondenţa mea neridicată
(nici n-aş avea ce mai răspunde)
Soneria e demult stricată...
În casa veche, cine se ascunde?

Versificat sau nu, acest refren
E totuşi peste sufletu-mi o punte...
Aşadar, iubiţi concetăţeni:
În casa veche, cine se ascunde?

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumana

Jumătate din pribegii să uit, mă lasă,
Dar păstrează jumătate din zilele-apuse –
Vreau să visez, să visez că-s iarăşi acasă.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La drum

E-aşa plăcut să te plimbi seara printre izvoare
Când peste nisipul de-aur imense umbre cad,
Când clopote bat blând adâncind tăcerea mare
De-a lungul Drumului Mătăsii către Samarkand.

poezie de James Elroy Flecker din Drumul mătăsii către Samarkand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mări

Trebuie s plec departe spre vest, spre mări mai reci decât Hebridele,
Unde-i ancorată flota stelară, unde strălucesc tineri căpitani cu trese de aur
Pe marea-întunecat-fosforescentă, bântuită de şerpi uriaşi, verde ca un balaur.

poezie de James Elroy Flecker din Porţile Damascului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zice-o vorbă foarte veche

Zice-o vorbă foarte veche
Că e "prost fără pereche!"
Însă, azi, emancipaţi,
Proştii toţi sunt însuraţi.

epigramă de Valeriu Cercel din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a zis? Cine a făcut? Cine a uitat? Cine a strigat? Cine a râs? Cine a plâns? Cine a fost ca tine? Cine a fost ca mine? Câţi vor fi ca noi? Cine va putea răspunde la aceste întrebări cu zâmbetul pe buze?... Poate doar timpul fără sentimente, care a uitat că i-am fost tovarăşi...

citat din Paul Butnariu (4 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia trandafirului

Un trandafir e un trandafir
Şi-întotdeauna a fost un trandafir.

Dar azi teoreticienii dau gir
Că mărul e tot un trandafir,
La fel şi para, şi tot astfel, în şir,
Pruna şi nectarina, ba chiar mai abitir.
Doar cel drag, alintat de zefir,
Ar mai putea şti ce va mai fi mâine-un trandafir.

Tu, desigur, eşti un trandafir,
Dar întotdeauna-ai fost un trandafir.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Lumina ce să fi fost
îi puteam fi pereche
chiar când se făcea vânt –
nimic mai simplu să-i fi fost căzută pe aripi,
precum odinioară sălbaticii ademeniţi
cu mărgele de sticlă şi tot ce-mi imagina lumii;
atunci nu ştiam decât păcatul de-a muri
şi el părea să-mi respire ultima dată viaţa,
atât de inofensivă lui, apoi, adunată în eros primar
ca-n apropierea totalei învingeri,
ţipător, colorat şi crud, lunecos
precum un pântece de şarpe
ce ne-nghiţea egal,
dar viclenindu-mă femeie,
vechiul dans, adierea ori răvăşirea
şi şoapta dorinţei de altele,
cum totuşi putea îndestula în mine;
... i-am tot lunecat aşa o vreme sângele
şi am continuat a vorbi cu ridurile lui
atât de singure
şi, în tot ce nu desluşea,
i le-am netezit, preschimbată astfel,
pentru şarpe, gloria iubirii de el şi femei
şi pentru o lumină ce să fi înflorit...

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâna corabie

Fără catarge, fără cârmă, cu coastele crăpate
Zace-o epavă pe plajă, ea, cândva lansată mările să-înfrunte;
Ea, care-a fost atât de iubită, cu forme rotunde, minunate,
Ea, făcută să navigheze, cu frumuseţea ei de corp, de punte.

Sub luna plină, înaintea vânturilor tinere şi iuţi,
Gonea mai ieri pe valuri – şi noiane de laude-a primit,
Şi totuşi în clipa asta-i uitată de argonauţi,
E doar scheletul corăbiei de-odinioară, prăfuit.

Iar ei au plecat; acum casa este goală,
Magia s-a stins, pielea-i rece, plină de negi şi de pistrui:
Bătrâna navă singură pe plaja nimănui
Zace la umbra unui deal, fără odoare-n cală.

poezie de Francis Charles MacDonald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pacifis" era o navă robustă, bine asamblată, pe departe cea mai mare şi puternică navă dintre toate cele existente pe suprafaţa albastră a Terrei, probabil unica navă ce putea rezista unei asemenea călătorii. Era confecţionată dintr-un aliaj foarte rezistent, bine ales, asamblată cu grijă şi cu oarecare nuanţă de gust şi frumuseţe. Culoarea ce predomina întreaga ei înfăţişare era albastrul, frumos îmbinat, pe alocuri cu străluciri bleu-ciel sau cu pete bleu-marin. Pe corpul ei metalic era înscris cu litere majuscule, argintii, ce sclipeau ameninţător, "Pacifis".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre simulările iubitei imaginare

Ea simulează atît de bine dragostea
ai putea să juri că e dragostea însăşi
şi poate chiar şi este
de aceea el se îndrăgostea de ea încontinuu
şi îi spunea tu eşti dragostea, dragoste
ea râdea, îl iubea şi apoi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atât de bine ploaia
când o întâlnea trebuia automat să îşi deschidă umbrela
ea râdea în aversă, îl privea torenţial
şi apoi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atât de bine frumuseţea
că, nu se ştie cum, devenise frumoasă fără să ştie
încercase de câteva ori să îşi dea jos masca frumuseţii
dar era propria-i faţă
şi nu se putea elibera din capcana frumuseţii
fără a se mutila iremediabil.
De aceea, poate, de câte ori îi spunea că e frumoasă
ea se repezea la prima oglindă care îi ieşea în cale
şi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atât de bine
dragostea
ploaia
frumuseţea
fără să ştie că, de fapt, dragostea, ploaia, frumuseţea,
simulează atât de bine chipul ei.

poezie de Iulian Tănase din Iubitafizica (2013)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş fără pereche

Pe asfalt sunt desene
Cu inspiraţie veche,
Ajung chiar şi la Moş Ene,
Bărbatul... fără pereche!

epigramă de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce iubeşte practica fără teorie este ca şi un marinar care se urcă pe o navă, fără cârmă şi busolă şi nu ştie niciodată unde ar putea să fie azvârlit.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără comentarii

Noi, bărbaţii –asta-i soarta! –
Suntem, chiar din vremea veche,
Proştii fără de pereche,
Până ne-ntâlnim... consoarta!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără anotimp

Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu ştiu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
şi n-a fost zi cu soare.
Şi zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoţei
cu care am copilărit?...
Au înflorit şi anu-acesta teii,
cireşii şi vişini şi castani?
Şi au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalţi ani?
Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
şi-aud în mine ţipăt de cocoare.
Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost şi ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viaţa fără anotimp.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec disperat

Nici măcar ochii nu ştiu ce să spună
acestui trandafir al bucuriei
deschis în palmele mele
sau printre pletele zilei.

Tot ce-am visat a fost atât:
doar apă, împurpurată de ger.
În această durere un trandafir nu şi-ar găsi locul.
Mie oferiţi-mi umbra unei nave.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Zice-o vorbă foarte veche
Că "e prost fără pereche",
Însă azi, emancipaţi,
Proştii toţi sunt... însuraţi!

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!