Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Și doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topește
Cu ropot în șiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluș cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zărește...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Și apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureșul de voci în vânt printre șuvoaie
Și multe muște în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ține, ține... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând șuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spațiul pe-un ton de cer în gri
Și arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârșit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind șiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe așternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburlește în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topește ochiul fulg
Și parcă plâns se pierde în nesfârșit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz albiții picuri iar vieții ființe smulg...

La radio e-o știre; "un prim pierdut... control!"
Și alba puritate își scrie în dramă, rol...

poezie de (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cer

E cerul de-un albastru crud
Spălat de zile lungi cu ploi...
Doar păsări lasă dâră surd,
Plutind mirific peste noi.

Dormind sleită, fără valuri,
Și apa mării-i mai albastră,
Se sărutând molcom cu maluri
Topite-n ochi, dintr-o fereastră.

Se simte-un reavăn pur, algezic
Drogând, aneantind... mișcare;
Doar adieri de fulg, feeric
Printre tulei de păr în soare.

E-un murmur, triluri în fundal,
Amestec cu un zgomot surd
De glasuri, vâjâit stradal
Și-un claxonat stingher, absurd.

În anestezica lentoare
Doar gâzele sunt în periplu
Pe pielea-n prurit în dogoare
Și gându-n dragoste, un ciclu.

Fuioare mici de alb prind viață,
Apar și se destramă iute;
N-au loc pe-azurul rece, gheață
De stea, topindu-se-n tăcute.

Își adunând tonuri de griuri
Pe albul franjurat născând,
De nicăieri apar noi pliuri
Se contopind purtate-n vânt..

... Și iar se rupe și dispare
Neputincios; vapori ce ning, ning
Spre departe, în timp de iernare...
Aud eter, îmi cântă "Feeling"...

Mă scald în marea-mi de broboane,
Sunt cald profund în minte, în vine...
Singur străbat prin canioane
Din mintea-mi... se topind de tine!...

poezie de (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Deluje"

Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal-
Coboară, toarnă, și ne spală, într-un neprevăzut!!!
Asfalt, pământ emană... un abur de furnal.

Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot.
Picuri imenși, se sparg, în extazic de masaj.
Ador, ce cântec dulce se înalță lin, din ropot...
Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj.

Mașinile stropesc și fâșie a petarde,
Exploziile curg și se propagă în tunet,
Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, în apă totul arde...

Plec din orașul tern și cu umbrele strâmbe,
Cu tipi în jeepuri negre și cu clădiri pompoase.
Mă duc la țară; în câmp, natura nu se-ascunde...
E valuri grâul verde, se întorc țărani, cu coase.

Un câine stoic stă, nu mișcă, dă un scutur,
E ud, cu urechi blegi, agale mă privește...
Intru în mașină ud, nu știu de ce mă bucur?!
Pe tablă-s pocnituri... "deluje" nu prididește.

Simt sufletul curat, de-ardoare aș vrea plec,
Dar nu pierd din cântec, de sunet și lumină!
Căci uite un căruțaș- ce nu-i dotat hi tech-
Și simte tot, la maxim; nu cum eu... în mașină?!

Și fug nebun spre-o apă, ca să o văd crescând...
E toată învolburată de cafeniu, cu spumă...
Alerg apoi, nu stau, am gând de furibund;
Las totu-n urmă, fug, viteza e nebună!

Într-un târziu, ajung... ferice tot mai plouă.
Mă îndrept spre litoral, cobor desculț pe plajă...
Privesc spre necuprins- la mare- parcă-i nouă;
Simt aerul sărat, sunt tot cuprins de vrajă.

Atras sunt de vâltoarea- cu încrețiri de alb-
Ce poartă în aspirații, traiecte nesfârșite.
Gândesc la cei pieriți, cu corpul rece, dalb;
Mă întorc către mașină... cu lacrimi neoprite.

Îmi curg șiroaie multe, nici nu mai știu, de sunt...
Am gust sărat de lacrimi, cum marea învolburată...
Nu mai sunt un real, am devenit un gând...
Doar plâng în neștiință... Am inima plouată...

poezie de (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploaie de toamnă

Se picură gri, dând luciu de lac
Și geamul de sticlă se pare a curge...
E timpul, de suflet, ce vara și-o plânge
Și păsări, arar, vor s-ascundă, se tac.

E tot nemișcat, doar crengi griul crapă,
Sau note, de stâlpi, portativ țin de fire.
Doar umbre se ascund sub gluga de capă,
Ori cupluri se strâng, și-umbrelind spovedire.

Se pierde și gând în griul în tonuri,
Cu vise în diluții, uitând început.
E tot un alb-negru, solo-n diapazonuri
Ce nici nu se aud... Un ecran de-un film mut!...

poezie de (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oh, vara

Sidef în bucle, albastrul îl traversează lin...
O dâră de clăbuc de pasăre de-argint îl întretaie.
În verde-negru, cântece de iubire și suspin,
Se întrepătrund, într-un ison complex, de aripi în bătaie.

Coroane negru-verde sunt boxele de înalte,
Totul e "live", soliștii au diverse timbruri...
De-asculți, inima-n piept începe -ți exalte;
E corul unicat de zeci de tonuri și suave stiluri.

Soliștii, cât o floare, sau cât un pumn, mai mare,
Fac salturi nesfârșite, de pe un ram pe altul,
Se cheamă la iubire, prin crengile de-umbrare...
Se împerechează, încercând apoi, tot mai înaltul.

Spectacolul de vis e zilnic, timp -l ai, asculți...
E totul gratuit, biletu-i costul dorului, simțire...
Actorii tot se schimbă, îs mulți, sunt tot mai mulți;
Vor -ți ofere totul ce-au, și pot, spre nemurire.

Adesea iese în zbor, din umbra în labirinturi,
Vis, frumusețe vie, doar ce-n natură-i stoc;
Cu piciorușe fine, mici, mai mici, părând chibrituri
Și cu căpșorul veșnic în mișcarea de "non-stop."

Culori și glasuri se transmit pe zeci de mii de antene
Și fiecare, însoțitor de viață, are un partener...
Se gudură vioi, bătând din aripi, tremurând din pene,
Unindu-se prin cioculețe, pliscuri, într-un ritual-mister.

Și este cald, tot cald, mai cald, torid de soare,
Adie vânt, alene, arar într- o frugală briză...
Privesc întins, albastrul de azot, pierdut în depărtare;
Nu mai gândesc nimic, nimic, sunt scos total din priză.

Am bustul gol în iarba rece, ce îmi dă pielii prurit...
Mi-e lene mă mișc și respir... oricum e involuntar;
Sunt parte din natura ce-i tablou cu peisaj teluric...
Mă uit cum o furnică, iată, își transportă un bondar.

Tresar, am ațipit, sunt ud de-o caldă apă
Pe trupul înroșit, pâraie am și lacuri în sclipiri
Prin iarba de ecran, apare în zări fuior de fată
Se pare -s dator, de mult... de mult... răsplătesc iubiri.

poezie de (10 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Caldă zi

O caldă boare topește văzduhul,
nimic nu se mișcă nici pe cerul albastru,
doar se-aude trecând cauciucul pe-asfalt
și oul și-l cântă răgușit o găină
crezând c-o s-o asculte vreun drag... neștiutul...
... și-un cal cu un car cară-n ape balastru'
iar stăpânul împinge, malu-i înalt...
În mijloc de drum stă din fiert o mașină!

Se văd lângă râu și în apă copii
ce strigă stropindu-se goi, se-alergând...
o cioară și-o alta se scaldă fugar
și-o vacă scăpată din turmă alene
se leagănă-n mers... guguștiuci cu alb și gri
se strigă, răspund huhuind tot pe rând...
și-un clopot se-aude chemând la altar
și nimeni nu mișcă, sătucu-i o lene!

Doar crâșma cu ușa deschisă îmbie
și-s doi vechi clienți la o masă amețiți;
mai mult dând din mâini căci cuvânt nu-și găsesc...
și-un câine se scarpină-ntr-una la umbră,
iar ulița lungă e toată pustie,
asfaltu-i cu bălegi, copii risipiți...
și-n poartă apar mâini în șold; povestesc
două țațe, cu șorț, ce bârfesc și se strâmbă!

Și-ncet din lumină pălește, e mai bine
și soare se duce roșind și dispare
și ceru-i bleu pal, rândunele se-nalță
în zbor de săgeți și greieri se-aud...
căluțul se-ntoarce încă ud pân' la vine
și așteaptă stăpân la băut, ce n-apare,
iar duba revine și-n zgomot de clanță
se-amestecă voci... Zilierii coboară cu gândul zălud!

Se lasă-ntuneric și-i cald, nădușeală,
țânțarii roiesc, se-aud broaștele-n iaz
și totu-i mai negru, lumini nu se-aprind
pe stradă, pe uliți... doar glasuri de tineri
răsună-n ecou și umbre se scoală
când "vechiul" se culcă -părinți cu necaz
că n-au ajutor în câmpuri, pe grind-
și-i vară profund într-o noapte de vineri...

poezie de (24 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Încântătoare aversă

Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzația de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineți,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecți,
Ce din pământ se înalță înspre gri topit de-un clopot
Și-mi taie gând felii subțiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoțându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topește parcă cuget și-aș pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...

poezie de (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Și toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punți
Ce trec peste frunți
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii și fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea își coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Și-am mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pojghiță de iarnă

Filmul de alb s-a așternut imagini ca să șteargă,
Cum pânza de ecran ar astupa poveștile filmate,
Lăsând numai decor iuni, spart doar de înaripate
Pe-o spumă între cer, amestecat, de câte-o neagră creangă.

Inundă lacrima pe ochi ce-ar vrea vreo deslușire
Ca și cum uniformul doare, căci nu se cade a fi,
Iar mâna dezgolește neștiute forme, albul gri,
Ce mai în afund renasc culori de frunze, ruginii în putrezire.

Din când în când picuri de dalb dansează asonic vals,
Fără perechi, se culcă încet împreunând în pâslă,
Se întețind, fără motiv, să-i curmi cu mâna vâslă,
De pe obrazu în luciu, își înroșind în umed caldul fals.

Se oprește apoi, cum a început, cernitul de floral
Și calc parcă cu grijă pe petalele înghețate în țiplă,
Ce sparge, scârțâind toarne urmă și, de rană țipă...
Parcă zbor aș vrea, nu mânjesc, s-ating covorul hivernal.

poezie de (24 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanșă
Ce crește, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineție
Și din inertul de copaci, parcă așteptând în liniște un dezastru,
Încet, încet frunze se mișcă și parcă aer greu, mai greu, balanța o declanșă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ție,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, -l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roșu-alb, în linii iuți și frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de așteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbușind etaj după etaj,
O învălmășeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de calești și care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până și aerul e un vapor înăbușit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănțuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Intemperie

Îmi tapează picurii, ca ropotu-n surdină
de mii de cai,
pe tabla de mașină...
într-un ploios, de-aproape început de mai.

Se unduiesc crengi brune cu înfrunziri verdatre
pe fondul gri
de-un cer, se revărsând bucate
multe, timpurii.

Asfaltu-i ca o smoală lisă, în multe lucii și penumbre,
întins parcă cu o rolă
șchiopătând în tumbe,
printre rigole în alveolă.

Mai trece, arar, un câtecine, de pe la magazin din colț,
c-o pungă mai mult goală,
sub o pânză, îi lucind bolț,
și c-un copil, ce-a sfârșit școală.

Mi se clătește parcă suflet, se toarnă gând în celuloid
de poze curse râu,
fără vreun rid,
lângă un lan de grâu...

... m-oprisem, după ce alergasem ploaie, stau, uitat, tranchilizând
c-o liceană, toată fremătând...
pasager ieri, astăzi un gând
și, aud și acum suspin, fin geamăt...

poezie de (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tomnaticul

Amestec de-un frizant velur atinge dermul,
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el, întunecând mai iute cerul
Și timp dispare, nu știu unde, între un zori demult și un apus.

Astrul, arzând orbește-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade...
Începe încet își strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipește plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce întețește val în spume,
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, îmbie
Îndrăgostită efemer din nou, de amorurile de-o lume...
Lăsând umbre ce șterg, pe un nisip, ce în minți or reînvie.

Se supără și frunze, înroșind necazul vor piere
Printre altele gălbui, pătând de gelozia acelor de brazi,
Ce stau înțepe timpul, să se prindă, nu sunt efemere
Și se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminții grăbite nu-și piardă urme,
Ne îmbiind stoarcem fructele-licori
Și aripate pleacă cu alți pui în zbor, de turme, turme...
Iar eu și tu, ne privim iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"... De câte ori?

poezie de (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tomnatic

Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Și timp dispare, nu știu unde, între zori și apus.

Astrul, arzând orbește-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe încet își strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipește plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce întețește val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce șterg pe un nisip, ce în minți or reînvie.

Se supără și frunze înroșind necazul vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau înțepe timpul, să se prindă, nu sunt efemere
Și se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminții grăbite nu-și piardă urme,
Ne îmbiind stoarcem fructele-licori
Și aripate pleacă cu alți pui în zbor de turme, turme...
Iar eu și tu ne privim, iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"

poezie de (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spiritism

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil și fără vreun traseu anume
și totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicații
și pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberații...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipește-n funie și creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
și întâlnește apoi un bine, atâta de nebănuit și din cu totul alte și alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, așa cum și-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot așa cum curcubee
nasc culori din transparent și le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a ști, mereu un altul și altul... spiritism...

poezie de (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot, e-o apă, de ploaie

... că doar ce-am scris din nou de ploaie
și mă întreb; ce-atâta apă
se duce adânc spele morți,
ce se-nfiltrează printre filtre?!
... și beau din ei stând în odaie;
de aceea minți tot timp ne sapă,
ne redeschide alte porți,
primim vizite, părinte...

... și peștii stau tăcuți la fund,
perpetuându-se-n neștire,
ingurgitând din mâl cu oase
de când e lumea cea străbună;
din mări ce-au fost cândva pământ
printre corali de-o mânăstire,
meduze de femei frumoase
și valuri ca o supă-n spumă...

... iar cerul, ce-am făcut lăcaș,
o fi din picuri plutitori
de suflete înnourate
se gravitând, neputând zbor
mai sus... nu și-au făcut făgaș
și pică iar pe muritori
în păr și buze încleștate...
... Ne consumăm îngrozitor!...

poezie de (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căldură sătească

Se bate clopotu' asimetric, numai bangul,
S-audă de odihnă sparge caldul, caldul
C-un cer senin, senin, cu dâre-n rândunele
Și-n șine de-alb-traseu, îs metalic, păsărele...
Ca de sidef, argint, despică azur fumoar
În linii, ce crenel dispar, se-nchid fermoar.
Cotcodăcește alene o pasăre de curte
Și doi pisici se joacă-n umbră, 'n salt, în curte.
O muzică pe-un post se aude în surdină
Și arar, arar, mai trece un scuter, o mașină.
O viespe cercetează în zbor un loc, -și facă
Un fagure-n hârtie... Un muget scurt de vacă
Mai sparge calda lene, pielea e toată apă;
Șiroaie din broboane, în păr, suvoaie sapă.
Câțiva băieți pe stradă-n bustul gol se cheamă,
La râu... Și-i cald, e cald, adie nu destramă,
Doar frunzele pe crengi cu poame verzi le mișcă
Și tresari din visat; țânțar, sau muscă, pișcă!
Iar totu-i ignorat de ce, din cin' se trage;
E-un neprivit, stingher... Un foc, ce ochiu-ar sparge!

poezie de (9 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mereu o primă... vară

Mă păcălesc mereu c-o primăvară,
-Promisiune-n van de reînviere-
Ca mugurele, fluturi din cocon... Afară
Ies năpădit de mii de premiere.

Cred nejustificat în reînoire
Din aeru-n culori de flori de roduri...
Retrăiesc anual din nou o răstignire
Și mă încânt printre lumini și dulci prohoduri.

Îmi umplu alveolele de-azur
Și parcă zbor făcându-mi fizicul un gând...
M-avânt, mă răcoresc într-un "sperjur"
De mărturii mințite -s iar tânăr... Un curând.

Dar totu-i scurt, căci timpul se scurtează;
Parcă de când sunt mare spațiu-i mic
Și zile-s clipe, totul mă presează
Și-ncerc s-ascund în surd orice tac-tic.

Se-nsămânțează lumi în brazde-n vânt
Uitând o vorbă veche din străbuni;
"Că toți suntem o apă și-un pământ"...
Și că-ngropatul nu te naște chiar de-aduni!

Ce bine-i pentru flori și rândunele
Că nu-și fac gânduri, simplu se iubesc
Fără prejudecată... și mă-ncânt, mă pierd în ele
Nebun că vine primă vară, vară... Am sânge cald!... Întineresc!?!

poezie de (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stări

Sunt ca o apă în minimum trei stări;
Ori mintea caldă, m-aburind spre zări,
Anost doar mă curgând, ca timp treacă,
Până o să îngheț, albit și gura o să-mi tacă...
Sau forma seacă, când nu sunt, de sublimat,
Să m-absorb singur, revin din dur, armat
Din ce-am rețea, o plasă toată numai fire,
De ce-s în fond, opacul mat, sau strălucire...
Sărat ca marea, ce-am depozit pentru lacrimi,
Sfințit pe fir de busuioc, iert din patimi,
Amar ca fierea, când necazul nu mă scapă...
ține strâns, îndiguit în mine... apă!

În fond esența-i că-s fluidul, gheață-n amintire,
Ce mă topesc, cât de mic semn am, de iubire...

poezie de (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Proprietar de inexplicabil

Cum e izvor pe creastă în cuarțul de feldspat,
Chiar de ploi nu-l adapă și nu ține zăpadă
Și, cum de nu-s din fier, pe-o scoarță-s agățat
De un magnet străfund... ce și de ocean e radă?

Și, soarele de înalță și floarea-i și copaci,
Cum nu se pierd apoi în spațiul ce tânjesc,
Iar luna de pe cer, 'n genunchi de rugi îi faci,
Cum naște flux și-ar cere oceanele... ce cresc?

Ciudat, cum de se poate fie atâta apă
Ce acoperă uscat și omul nu-i un pește...
El, ce domină lume și solu' încet 'l îngroapă,
Nu știe că-n rotund, tot se... rostogolește?

poezie de (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inițiator?!

... începe oare început sau totu-i doar un ciclu;
cum mobila din lemnul de copac nu-i din semințe
născute-n luminișuri dintr-un putregai de foste ființe
și Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă... e arbitru?!?

... și cel ce-ncearc-avid strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă devină un popor
dintr-un amestec de-alte și-alte nații, un migrator...
că doar așa, nu-i un incest... și face lume, timp -ncânte?!?

... și dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alții genii
ce-nsămânțăm câmpii, cernoziom și apoi trăim din grâne...
oare n-om fi pământ așa cum ni se spune?...
singuri ne săpăm culcuș final în cripte, de milenii!?!

... și câine, ce numim domesticul cu crez, îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i prietenia-n sine?!?...
că o deține, ne-a domesticit pe tine și pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!... lui, de noi îi pasă!?!...

... e oare cum Big Bang nedeslușit, amăgitor
în început ce n-are început din alt sfârșit
ce mintea nu concepe, din taboo ce-am încropit...
șă-și creadă singură neștiința de a tot-începător?!?...

... și-atunci ce simplu-i de-nțeles ce pare infiorător;
nu-i totul de la sine "inventat" ca o spirală ce se-nvârte
pierzând capăt și punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte...
și-i prea pretențios, neacoperit... ne-ncropim în creator?!?...

... sau poate idealu-i adevăr întâmplător
dintr-o iluzie împreună, cu credință-n noi,
creeăm cu toții; vii, pe cei ce au fost, vor fi... și toți cei de apoi,
un univers în paralel?!... N-am fi realul inițiator?!?...

poezie de (22 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Câte elemente avea tabelul lui Mendeleev la început? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!