Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Inima pietrei tăcerii

te uită Dumnezeu sau te uiți singur între două stânci
devii tu însuți spațiul
prin care apa gândurilor evadează

privesc tulburarea apelor
precum privirea rămasă suspendată
printre ramurile coroanei unui copac

cântecul bucuriilor și tristeților
deopotrivă crește
în flautul cu găurile eliberate de noduri de rădăcini
vibrația tobei rămâne în tălpile rănite de încercări

cauți și cauți limanul lași apele să te poarte haotic
numeri valurile din care înghiți strop cu strop
cuvintele rostite răsrostite

îți promiți să taci îți promiți să uiți
îți promiți să adormi

spune-mi Doamne de câte ori să mai adorm
dacă în cerul fără țărmuri părăsite
am regăsit ființa încolțită de aștri
într-un pumn de inele frânte

cum mă pot întoarce în zgomotul umbrelor
sculptând zidurile caselor
și cum mai pot înghiți spuma valurilor iluzorii
ale gândirii fără bunătate

de câte ori să mai umplu bezna cu lumânările reaprinse
am fost la catedrala inimii e din piatră din lumină și întuneric
pereții sunt goi nu i-au pictat trupul
am văzut icoanele blânde așteptând
pasul nopții răului și al dimineților binelui
rai și iad legându-mi gândul trupul sufletul inima
de colțuri de stânci

o piatră a rămas suspendată între tâmple și-am plâns
până când rotunjită de Tine
mi-a devenit glob al ochiului frunții

atunci m-am privit răsturnându-mi universul
într-un con de brad

lumea a râs eu am plâns apoi am uitat să plâng
și-am rămas cu ochii în căutarea icoanei Dulcei Sărutări

am lăsat genunchii să-mi umple gândul
cu puterea cumințeniei

s-au răsucit în mormânt pictorii și sculptorii
gândurilor nenăscute

s-au răsturnat cavernele

au scos la lumină Chipul Tău Doamne
lăsat acolo pe o frunză împietrită
ea să fie icoana icoanelor
sau ochiul meu vede inima pietrei tăcerii

poezie de (12 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Prin credință

Cum fac, Te-ntreb, să nu mai plâng
Să Te văd, o, Doamne, lângă mine
Frunzele s-au scuturat în crâng
Și-au plecat apoi să Ți se-nchine.
Am rămas cu arborii golași
Fără frunze, fără de veștminte,
Am rămas cu urmele de pași
Înșirate spre luare-aminte

Le-am citit cu sufletul flămând
Bâjbâiam cu mâinile pe ele,
Mi-au deschis în inima și-n gând
O potecă dincolo de stele.

Dincolo de stele am ajuns,
Dincolo de-a cerului zidire,
Duhul de lumină m-a pătruns
Și mi-a dat un duh de nemurire.

Îngerii zburau în jurul meu
Se-nchinau și Te slăveau întruna
Și erai acolo, Dumnezeu,
Te-am văzut când mi-ai întins cununa.

Adiere molcomă de vânt,
Fără chip și totuși o ființă,
Îmi lăsasem trupul pe pământ
Și primisem altul prin credință.

Abur fără formă, însa viu,
Întrupat cum n-a mai fost vreodată,
Și-am știut, o, Doamne, ca Te știu,
C-am mai stat în casa Ta odată.

După chipul și din duhul Tău
Mi-ai făcut și mi-ai crescut ființa,
Mi-ai zidit un univers din hău
Și i-ai pus ca pecete CREDINȚA.

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

m-am îmbătat cu aer
de câte ori clipa mi-a oferit durere
visez și acum cercurile de apă din jurul fericirii
în care
m-am înecat

am tușit apoi

m-am bucurat de o falsă eliberare
pentru că
nodul încercărilor se desfășura în continuare

am văzut cum tălpile răspundeau inimii
ridicând mâinilor cruci care
le întorceau palmele spre cer și atunci
limba buzele ochii
cereau în rugă îndurare

și acum cer
au rămas desenatori profesioniști ai unei vieți
în care
filele nu cad, oamenii rămân în scaunele lor
în jurul unei mese ținute în taina inimii
în fiecare seară

prin mine
atunci
se plimbă orbii cu toate cârjele pământului
pe care
le aud
ca într-un cântec cu un singur ton
e un tropot de armăsari

mi-a spus tata că sunt gândurile
neliniștirii mele
l-am ascultat cuminte și-am început
să-i domesticesc vorbindu-le
nu mă ascultă. eu repet întruna
până când
se va îndura Dumnezeu
să mă adune în palma Sa
pentru o veșnicie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie -ți arăți ființa unitară, rod al Creației Sale, că sufletul ți-e suflare dumnezeiască, iar trupul ți-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îți recapeți adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului țâșnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă și zidurile de gheață din inima omului de piatră, că piatră e atunci când și-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuți la capătul disperării, rămâne doar speranța ca o hrană dulce și întăritoare, fără de care nu poți trăi, așa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credința, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului și îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mereu unul

Cu frică de succes și creierii măcinați de stres,
Te uiți perplex de parcă viața ți-ar fi un codex complex,
Pe care oricât te chinui îl descifrezi, rezolvarea îți tot scapă, nu poți s-o vezi.
Te enervezi, iei un creion în mână și începi desenezi, că doar așa te calmezi,
Și te întrebi, cum ai ajuns crezi ceea ce crezi?

Prietenii, familia, îți par fețe străine,
Ce știu ei despre ce înseamnă -ți fie mai bine?
Ce știu ei despre lupta ta interioară, vocile care noapte de noapte numele ți-l cheamă.
Or fi strigoi, sau poate ești doar tu, vorbind cu tine însuți.

Gata, ajunge, a fost picătura care a umplut paharul,
Da, paharul ăla în care ți-ai înecat amarul, în vin,
Și-ți promiținu te mai duci, cu gândul, acolo unde ai mai fost,
Nu are rost, ai picat de prea multe ori de prost.

Te ridici și îți privești chipul în oglinda murdară, pentru a o mia oară,
Încercând să îți aduci aminte de când viața nu obișnuia doară.
Oare în ochii arămii a mai rămas vreun strop de inocență?
O sclipire fugitivă în lumea asta înecată-n decadență?

Și-atunci o vezi, e chiar acolo, așa cum a fost mereu,
Acea parte din tine ce ți-a fost aproape la bine și la greu.
Acea prezență, nu știi cum s-o numești, ți-e și frică -ncerci,
Te bufnește râsul și îți arunci un scurt și sincer: "Ce prost ești!"

Te simți rușinat, ca un bufon în fața unui împărat,
Știi că te-ai făcut de rahat, însă acum ceva e diferit,
În loc de judecată, găsești puterea să accepți, și râzi în continuare,
Fără un răspuns, plutești ca o bucată de lemn pe mare.

Te lași în brațele acelei neștiințe, renunțând la păreri, renunțând la dorințe.
Simți că a te salva nu-ți mai stă în putință, așa că te întorci spre umilință,
Și plângi, și râzi, și plângi din nou, cu lacrimi reci, fără ecou.
Simți cum vântul te jupoaie, cum oasele apa ți le îndoaie,
Până nu mai rămâne nimic, ca atunci când se evaporă tot ceaiul dintr-un ibric.

Te vezi mic, și totuși atât de mare, te vezi slab și totuși atât de tare,
Fără de judecată, cu mintea epuizată, identitatea creponată și mândria uzată,
Te simți mai liber și mai pur ca niciodată, de parcă toate piesele din puzzle-ul tău s-au strâns laolaltă.

Cine ar fi crezut, că mântuirea poate să fie, atât de dureroasă, atât de vie?

Te privești din nou, în aceeași oglindă murdară, fără a mai vedea însă vreo pată.
Vezi totul ca fiind complet, un armonios și frumos duet,
Între om și divinitate, între întreg și parte.

Acea sclipire, acoperă totul acum, ca o perdea de fum,
Inocența îți curge din privire, transformându-ți corpul într-o masă de bijuterii fine.
Te simți bine, iar o realizare iți vine în minte,
Cum că lumea e tot la fel, indiferent ce crezi tu despre ea sau despre tine.

Fie că te consideri demn sau nu, inteligent sau nu, frumos sau nu,
Omul, timpul, spațiul și mișcarea, vor fi mereu unul.

poezie de
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Totul are două tăișuri, tată?

m-ai uitat, tată, pe firul apelor tulburi
într-o poveste de nouă trepte în care
frământ încă litere
nu găsesc cuvintele
iar verbele se îmbată cu nectarul zeilor
prin capul meu trec herghelii spumoase
mări și oceane plimbă gândurile prin foc

în proțap am rămas aproape de jar
surprind scânteile cum evadează spre cer

rotesc

odată cu tropăitul tuturor fețelor pe stânci
pictez umbre prin mine umblă iubirea de cer
oglinda veche se tot sparge
simt argintul cum fură strop cu strop
memoria unei copilării sigur fericită
am trăit-o

unde ești, tata?
pe unde umbli îmbrăcat în albul rugăciunilor
în verdele verbelor necunoscute

povestea a început într-un nouă
și cine știe când se va termina
am obosit, tată să mai fiu
rezist pe maidanele umbrelor care
horesc întruna readucându-mi-te
în jocul acesta periculos

totul are două tăișuri, tată?

simt că mai există unul
dincolo de toate încercările de toate căderile
la final tăișul devine la loc sabie
din rană crește și se albește treptat
scăldat în privirea copilei
cu ochii din cărbunele existenței

m-ai uitat, tată, m-ai uitat
și uite că revii de fiecare dată
de Crăciun
atunci când bucuria împodobirii bradului
în plămada pâinii crește
ca un cozonac împletit în toate șnururile alb roșii
ale mărțișoarelor umbre

ca un dar în vârful pomului,
tata
luminează așteptările

redevenim copii, tată! redevenim...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Apocalipsa

vine pe scara 7 Richter
din interiorul tău
singura dată
când
ai tăria -l privești pe Dumnezeu
fix în ochi și-i promiți
te vei schimba
e ca și cum ai vedea în depărtare
o lumină și ai vrea
să o prinzi cu mâna
speranța crește ca o flacără
luminând în interior dar
nu poți face nimic
între tine și Dumnezeu
e doar o rugă
un dangăt de clopot
ce urcă și coboară
spre un cer fără margini
întunericul își resfiră umbrele
fără să țină cont de nimic
în universul tău cu nume de om
se construiesc biserici
dintre mâinile întinse se înalță o altă rugă
doamne, zici
sunt eu
cel făcut după chipul și asemânarea ta
dă-mi tăria cuvântului tău și
mai lasă- încă o zi ca să pot alerga
de la un capăt la altul al lumii iubind
apoi vino
fii oaspetele meu și
învață-mă să mor câte puțin
în fiecare zi

știu
la capătul mormântului meu vei fi doar tu

poezie de (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Reîntregire accidentală

Mi-am înfșaurat corpul înr-o pânză neagră
pe afară mi-au rămas doar palmele, dezgolite
vulnerabile precum un pui de ramă sub tone de pământ.
Apropie-te, așează-ți palmele peste ale mele
lasă privitorii privească și sunetele spargă
fiecare particulă a conștientului tău.
Respiri învolburat, ești tu, un tot, eu un necunoscut
cu fiecare respirație de desprinzi de pământul ud, greoi
te descoperi pe tine, acoperit de alte mantii îți amintești că un ți-ai terminat de citit presa
și nici un ai ajuns la programare de astăzi.
Respiri greu și îți transpiră palmele, le simț peste ale mele
sunt la fel de speriate și stinghere că în prima zi de școală
când nu îți găseai locul în mulțimea exotică.
Încerci să înghiți prezentul cu fiecare strop de salivă
care îți usucă gură și mai tare,
te lași dezmembrat, cedezi neros
și cauți refugiu cel mai apropiat – tu.
Spune-mi plama acum, unde ești?
Printre zile de naștere frumos ambalate și muzică la pian
sau printre țipetele care te însoțesc pretutindeni?
............................................................................................................
Taci, acum este momentul tău
prin două palme străine ai ajuns la începutul tău
la primul respir extra-uterin, la prima lumină difuză.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu?

te știu,
de când lacrima dintâi a ființei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele alerge pe iarba cuvintelor

te știu...
îmi ești glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieții...

mai ești...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viața la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav și frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu și fierbinte
și m-am înveșmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
și Doamne, câte rugi înălțasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfățat de nectarul ceresc
în nopți cu aromă de nemurire

și mi-ai răspuns, Doamne,
trimițându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
știam că voi străbate păduri și deșerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul aștepta zâmbind în lumina binecuvântată
și din palmele lui a țâșnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrățișat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie și nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână și sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieții
iar în vârful peniței mele
stă iubirea fără seamăn
și albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineți fermecate
sângele zeului curge acum prin penița mea
prin trupul meu zvâcnind de tinerețe
prin visele mele hinărind peste cetăți și păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfațișa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge și pulbere de rai
îți scriu epistola aceasta
ce nu aș vrea se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Far - away

Pe la poarta mea
nu mai trece gândul zâmbitor.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
a îmbătrânit
și nu mai aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Pe aripile vântului
am scrijelat numele tău
ca, începând
de azi,
pasul lui domol
să te ducă tot mai departe
de sufletul meu singur.

Plec de sub basmul
în care te-am cunoscut
ca pe cel mai bun vis
și fără să privesc înapoi,
gândesc tot mai pierdută
și mai fără tine.
Chiar dacă pleci,
în sufletul meu vei rămâne
ca un mugure nou,
nemaivăzut până anul acesta.

Departe de toate,
pasul meu greu
apasă visarea
din care târziu,
voi mai ridica iar eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai pot a-ți cere...

îți cer să uiți atâtea despre mine,
îți cer să uiți, să mă alungi,
iubirea ce o am doar pentru tine
îmi e povara nopților prea lungi

când vei privi în noapte cerul
să nu mă cauți în gândul tău,
de-acum în noi mort e misterul,
atâtor nopți pierdute într-un hău

mi-ai fost o rază de speranță,
de ea m-am agățat cu dinți,
mi-ai fost un clinchet dimineața,
acum trezit îmi ies din minți

îți cer, dar nu mai pot a-ți cere,
să uiți atât de multe amintiri,
frânghii ce ne-au legat de sfere,
le dezlegi de pe priviri

de-acum în noapte, fără tine,
de-acum în fața foilor,
voi scrie rime peste rime,
în rând de foc mocnit, mistuitor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai pot a-ți cere...

îți cer să uiți atâtea despre mine,
îți cer să uiți, să mă alungi,
iubirea ce o am doar pentru tine,
îmi e povara nopților prea lungi

când vei privi în noapte cerul,
să nu mă cauți în gândul tău,
de-acum în noi mort e misterul
atâtor nopți pierdute într-un hău

mi-ai fost o rază de speranță,
de ea m-am agățat cu dinți,
mi-ai fost un clinchet dimineața,
acum trezit îmi ies din minți

îți cer, dar nu mai pot a-ți cere,
să uiți atât de multe amintiri,
frânghii ce ne-au legat de sfere,
le dezlegi de pe priviri

de-acum în noapte fără tine,
de-acum în fața foilor,
voi scrie rime peste rime
în rând, de foc mocnit, mistuitor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Poemul durerii

se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agățate în cui
și stând liniștit le aduni
le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...

da desigur se poate muri și de
prea puține cuvinte
pe care le rostești
atunci când lumina îți pătrunde
până la oase
și te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...

e nedrept să nu îți accepți soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns și tăcut
departe de tine
gândul care te copleșește
îți dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...

se poate muri doar într-un singur fel!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Și...

Ai venit în crucea nopții să-mpărțim în doi tristețea,
Tulburat de gândul morții mi-ai lăsat un pumn de lacrimi,
Mi le-am așezat pe suflet și mi-a vindecat iubirea,
Tăinuind greșeli în tine, ai plecat orbit de patimi.

Când m-ai alungat din vise, m-ai dat Zeilor ofrandă
Ai uitat că-ntraga iarnă am fost poeziei sclavă;
Mi-ai rămas dulce povară, cântul tău să mă dezmiardă,
Nebunele-ți dorinți mi-au fost alinturi și otravă!

Azi m-a-mbătrânit oglinda și-am uitat de început,
Uite, apa ce o plâng e mai rece ca un drug,
Gata-s stropii de speranță, nu știu unde s-au pierdut,
Cât dori și ești aproape, pe sub umbra ta fug!

Hai, privește-mă în suflet, vezi cât sunt vinovată,
Și-am lăsat nerăsfoită cartea mea de rugăciuni,
Ai trimis pasărea morții, dorul ți-l cânte-n poartă
Catedrala noastră convertită-i la minciuni!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

* * *

De foarte multe ori când privesc în gol încerc nasc dacă pot spune așa ceva acolo.
Golul e un cuier simplu
în care dacă plouă îți lași umbrela
dacă ninge
îți lași bradul
dacă e război îți lași arma
dacă mori îți lași viața
dar dacă te naști să te uiți și să privești în gol
atunci
da atunci
să îți lași casa și să pleci cât poți mai departe
de tine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urma șarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
și ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
și a muri ca un copac
pe verticala așteptărilor copilului

așa că

deschid larg porțile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu șapte inele
solia golește de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
și cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credință totul e nimic
sau urma șarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum scotoceai în noapte după mine

nu-i așa că de fiecare dată când se face noapte
în camera ta
îți vine scotocești în tine
după vreo amintire cu noi
dezbrăcați de piele până la os
și nu reușești -ți licăre în suflet
nimic frumos nicio urmă de lumină
și cum ți se răzvrătește ochiul căprui a vină
sau cum mă nășteai din nou
de câte ori plecam hai-hui în lume?

se pare că am adunat
tot întunericul lumii în mine
și acum îmi este teribil și frig
tâmplele îmi explodează ca o grenadă
ca o sticlă de lampă atinsă de brumă
sau se sfărâmă ca lovite de tunet

scurg pe sub uși până la tine
și mă lățesc și mă fac preș
sub tălpile tale lascive

ca un făcut
dimineața respirația mi se odihnește
pe pântecul tău și de fiecare dată înalț
strălucesc zi lumină
altădată pierd
și mă subțiez între coapsele tale
ca într-o menghină divină
îmi cresc aripi pe la subsuori și zbor
dincolo de lumesc dincolo de cer
de heruvimi de zâne
tu pășești sfioasă în mine, în sânge
ca în biserici
ca într-un sfârșit alergi să te rușinezi și iar alergi
apoi îți reazemi ușurată tâmpla de umărul meu
îți aprinzi o țigară și oftezi
gângurești ca un copil
mie mi se umple sufletul cu fum de țigară
nu zic nimic dimpotrivă
te strâng în brațe și mai tare
și-mi este nemaipomenit de bine

vecinii vedeau cum adunam cioburi toată ziua
de ciudă reclamau la Dumnezeu să-mi ia bucuria
de a respira aerul ce-ți înconjoară privirea
și privilegiul de a mă muta cu bagaje cu tot în trupul tău
devenim amândoi unul singur
sau să ne ghicim unul altuia gândul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gerry Kennedy: Dragă Holly, nu mai am mult timp. Nu refer la faptul că nu mai am mult de trăit, ci la faptul că tu tocmai ai ieșit cumperi înghețată și te vei întoarce în curând acasă. Dar am sentimentul că asta va fi ultima mea scrisoare, pentru că nu mai am decât un singur lucru -ți spun. Nu va trebui să te întorci în trecut, sau să cumperi o lampă, poți foarte bine -ți porți de grijă și fără ajutorul meu. Vreau doar -ți spun cât de mult m-ai schimbat. Iubirea ta m-a transformat într-un bărbat puternic, Holly. Și pentru asta îți voi mereu recunoscător... la propriu. Dacă ar fi să-mi promiți ceva, promite-miori de câte ori ești tristă, sau nesigură, sau îți pierzi încrederea, vei încerca să te privești prin ochii mei. Îți mulțumesc pentru onoarea de a fi soția mea. Sunt un bărbat lipsit de regrete. Cât sunt de norocos. Tu ai fost viața mea, Holly. Dar eu nu sunt decât un capitol din viața ta. Vor urma și altele. Îți promit. Și acum, lucrul cel mai important. Nu-ți fie teamă să te îndrăgostești din nou. Fii atentă la acel semn care va însemna că viața ta de până acum va lua sfârșit. P. S. Te voi iubi mereu.

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când bătrânețea te doboară

Am întâlnit-o într-o seară
Stătea tristă și-ngândurată,
Simțindu-și viața o povară
Mi-a zugrăvit povestea toată.

- În lanul vieții m-am născut
Crezând în steaua-mi norocoasă,
Dar rănile rău m-au durut
Căci soarta a fost nemiloasă.

Părinții mi s-au prăpădit
Și-am luat calea singurătății,
Pe bărbatul sortit l-am întâlnit
Și-am plămădit aluatul bunătății.

Cu doi copii am fost binecuvântați
Două făpturi gingașe, iubitoare,
Un băiețel cu obrajii bucălați
Și o fetiță ca o rază de soare.

Cu dragoste divină i-am crescut
Cu toată ființa i-am protejat,
Bucăți din inima mea le-am cusut
Când suferințele i-au descurajat.

Când la casele lor au plecat
Am avut sentimente schimbătoare,
O bucurie mare că s-au realizat
Și o tristețe imensă, apăsătoare.

Încet, încet, copiii s-au depărtat
Au uitat de-a lor mamă bolnavă,
Într-un ocean de lacrimi m-au lăsat
Făcându-mă a dorului sclavă.

Când timidă la ușă le-am bătut
Mi-au spus că nu au timp de mine,
Cale-ntoarsă atunci am făcut
Și-am căutat în ale minții ruine.

Le-am simțit îmbrățișările călduroase
Sărutările ce fața-mi acopereau,
Le-am auzit glasurile drăgăstoase
Ce rasunau când spuneau că iubeau.

Cât de repede te uită copiii
Când bătrânețea te doboară,
Adu-mi, Doamne, înapoi fiii
Să le simt brațele ce -mpresoară!

Să îi mângâi cu mâinile tremurânde
Să le șoptesc cât de mult îi iubesc,
Să le privesc chipurile blânde
Căci nu știu cât mai trăiesc.

Dă-mi o zi din a lor copilărie
Inocența le-o văd în priviri,
Și-apoi să mă iei în a Ta împărăție
nu mai fiu povară în ale lor trăiri.

Copilă, să nu îți uiți părinții!
Mi-a spus cu ochii-nlăcrimați,
În icoana vieții ei sunt sfinții
Ce rămân pe retină pictați.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ai ști...

Dacă ai ști,
Câte cărări de magică lună am petrecut...
Dacă ai ști,
Câte urcușuri și coborâșuri am dezlegat...
Dacă ai ști,
Câte serbede clipe m-au înghețat...
Dacă ai ști,
Câte întrebări și răspunsuri am împlinit?!.

Eram cu gândul
te-ntâlnesc pe tine!
Eram cu ochii,
te revăd, copile!
Aveam speranța,
te sărut cu dor!
Copil al meu
Și-al Domnului menire.

Dacă ai ști,
Câtă rugă la Domnul făceam?!
Dacă ai ști,
Inima in piept cum mi se zbătea?!.
Dacă ai ști,
Cum le sfințești pe toate?!.
Copil al meu,
Al dragostei curate!

Ne-am regăsit!
Am înfruntat ce-a fost mai greu...
Azi ne suntem alături
Și așa va fi mereu!..

De ce sunt ochii tăi
Întrebători și triști?
De alba nea
la tâmple ce mi-a înflorit?..
Eu n-o mai văd!
Sunt mândră,
Noi am biruit,
Copilul meu,
Și al vieții altoire!

Copil al meu,
Cu chipul tandru și înrourat,
Așa a fost
Să-mi fie drumul vieții mele deturnat!..
Eu te cuprind,
Îți mângâi ochii, chipul tău dorit!..

Mă stingheresc,
De chipul meu cam palid,
Cam îmbătrânit!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce spuma valurilor este albă? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!