Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Liberă trecere

urcă-mi Doamne până la cer gândul
apoi doboară-i umbrele
lasă-l liber să zburde
undeva cândva Te va regăsi
eu rămân la poarta seninului
să privesc floarea vieții
cum își înalță trupul zvelt însetat de culoare

sunetele îi învelesc bucuria de a fi
arc de pod între ofilire și reînflorire
liberă trecere între două universuri
cu unică înălțare întru slava Ta

poezie de (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tu?

te știu,
de când lacrima dintâi a ființei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te știu...
îmi ești glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieții...

mai ești...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu cum cânți stâncă

stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ți-au mulțumit de găzduire
apoi au mușcat fin tainul trupului tău

câte taine îți răscolesc neputințele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuțită și tandră
săruți cu patimă firele de lumină
și umbrele tale acoperă universul unei flori de colț
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui șarpe întorcând pe toate fețele târârea
înainte să-și ridice mândru capul
cu linia de foc a gheții lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

stâncă stâncă
tu cum cânți stâncă
atunci când firul de iarbă strecoară
bucuria înălțării întru iubirea Domnului într-un punct

nu e final nu este rupere
e doar o rescriere a tainei gândului stâncii
înainte de frângerea în arcul haosului
pentru arderea prelungă
a celei de-a șaptea lumânări înainte de nașterea Piramidei

poezie de (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oarbă o simt

de multă
vreme
nu mai dialoghez
cu
singurătatea
o accept

nu e mare deosebire
între o soră tăcută
sau agresivă
și ea

cuminte

se așează
la brațul meu
oarbă o simt
și pe ea
când
între noi
un colț de azimă
își întinde brațele
ca o
binecuvântare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plec între nu și da

răsucesc timpanul verbului
până la static.
în colțul cuvântului
aștern culoarea.
în spatele albului,
tâmpla dreaptă,
zvâcnește dureros,
până la adormire.
mintea-mi dansează
în sacul în care,
dorul și teama
rescriu versuri
pe un petec de iarbă.
reinventez liniștea.
tot o iluzie.

poezie de (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nonacțiune

între două margini de drum,
aștept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.

cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colțul croitorului de vise.

las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.

între două puncte,
aștern culorile inferioare.

vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.

în albastru îmbrac suferința,
pentru a-mi fi la final liniște,
într-un cub violet.

intensă adâncire în uitare,
chipul devine felinar natural.
tâmplele unesc sânul stâng și sânul drept
în boltă.

fără stele, fără prezent,
hălăduiesc prin tunelul de cuvinte,
născute sub aripa întunericului.

călătorie între aer și nimic,
între uitare și trezire,
între rugă și tăcere...

între margini de drum,
redevin centrul gol al vortexului,
în care urma pașilor se pierde.

regăsesc nonmișcarea.

redescopăr viața,
într-un con de umbră dăruit infinitului
iubire...

poezie de (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și eu

nu.
se întâmplă nimic
și strănutul își strânge buzele între două rostiri.
amăgit de un gând,
renunță la ultima tușă de culoare aruncată pe pânza albă.
în pumnul gândirii nu e loc de libertate.
te răsucești absurd până când sângele îți umple gura de vid.
murdar vid.
ecoul a murit de mult iar sufletul tace cu părul ars de fluturi.
prea mulți fluturi au plimbat aripile pe lampa de carte și filele
s-au crezut pentru o clipă nori.
cer mi-a fost tavanul de o noapte.
am uitat mai cresc atât cât fulgerul ideilor au născut un poem.
l-am scris undeva, în memoria umplută de câlții dezamăgirilor.
mă mai nasc dimineața. mă mai nasc.
niciodată nu se repetă plânsul.
doar râsul lumii, hohotul ei de satisfacție. atât.
îl aud mereu de patruzecișidoideani
cum îmi toarnă fierea promisiunilor de viață.
mai aștept un hohot.
voi termina ultimul tablou în care,
geometriile se bat cap în cap.
grotești chipuri răsucite-n culori se ceartă,
mărturisindu-și ura absolută...
altă păcăleală a dreptății vieții și a morții
într-o zi nu mă voi trezi.
voi refuza ridicarea pleoapelor.
cerul îmi va mulțumi.
și eu.

poezie de (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbrele dintre două chipuri care se privesc rămân între ele atâta vreme până când unul strălucește și spune celuilalt: acum strălucește tu! ca ieșim din întuneric.

citat din
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cândva

mă ridicam
în vârful picioarelor
și-mi priveam sufletul
cum
tiptil fugea la marginea
patului părinților
privindu-le
iubirea profundă

acum
dor gleznele
dar

tot mă ridic în vârful
picioarelor
privesc viața cum
tiptil furișează
o rază de speranță
printre cărbunii încinși
ai disperării

îi gâdilă în arderea lor
și
când vreau să-i colorez
îmi zâmbesc
și iar devin negri

prind acel zâmbet
îl desenez cu el însuși
într-un cuvânt
sau mai multe
legate între ele
cu mine însămi

cred că e singura reușită
pentru că
durerea îmi stă la căpătâi
bucurându-se că nu o alung

vreau
nu reușesc
decât

în fracțiuni de viață
în care

cuvântul îi ia locul
mergând

în vârful tălpilor imaginare
ale sufletului dornic de cer

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinte ( ** )

... firul de aur al timpului
frământă bulzul în care cuvântul,
prin sunetul, culoarea,
vibrația lui,
atinge sufletul în plin zbor...

în cuptorul de argint,
firul crește,
se înalță,
ca o mână albă
a anotimpurilor trăite
și netrăite...

agață ușor tâmplele
anilor pământeni...

și trupul...

covrig al necunoașterii,
așteaptă azima răsuflării Tale...

Părinte,

ce e teama?

o umbră a răsadului în care semințele...
... nu rodesc?

o culoare a pământului,
combinație nereușită a iluziilor?

Părinte...

sunt teama acum...

alungă-mă
și prinde-mă
în buchetul înțelepciunii Tale,
prind în gând
particula și aroma
a ceea ce sunt...

Copilă,

răspunsul va veni
în bobul de muștar
de la poalele muntelui de întrebări...
caută la rădăcina stejarului,
în miezul ghindei risipite rod,
necunoașterii,
bobul de muștar...

în ploaie,
timpul l-a rătăcit...

vântul
i-a aprins culoarea

iar păsările...

i-au dăruit
trilul bucuriei zborului...

absoarbe-l în pulsul
inimii tale...

trăiește în floarea vieții
strângând ușor,
în palmă,
bucuria focului
în plin zâmbet...
al inimii...

poezie de din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât o sanda, umbra

straturi peste straturi crește umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre și umbrelă aleg umbrela
om sunt și locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriașă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenușă
de încercări
ridică piatra, prietene
și arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaște

straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul și existența mea
de mine cu mine prin mine
cenușă devenind

cât o sanda, umbra

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alunec

alunec prin urechile acului.
îmi țes timpul
pe pânza de apă a lumii.
păianjen de gând
arunc firimiturile de viață
în tâmpla iernii.
din soare,
doar floarea știe privească zidul.
îl sfarmă în pumni de culoare,
inventând simfonii.
tiparul e clasic.
cerul râde.
e bine.
atât de bine...
noi nu.
nu știm.

poezie de (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca trupul între două aripi

E depărtarea între noi
Ca trupul între două aripi
Ca marea între două ploi.

poezie de din Moartea calului Troian (1968)
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

îmi caut "unicitatea"
prin vocabularul falșilor profeți

multe litere
multe minciuni strălucitoare
ecouri voalate de sensuri încovoiate

un mare nimic
și punga prea goală a împlinirii

lumină este
și-n umbrele de pe ziduri văd timpul
cocoțat pe ceafa mea

pe asfalt numai umbre -
portrete strâmbe ale aceluiași chip încercuiesc clipele

rămân gesturi neterminate care descriu același drum:
multe curbe
multe spirale
și o singură linie dreaptă pe care
mi-o doresc a-mi fi
săgeata spre final

aprind o candelă -
cel mai simplu gest este ard odată cu ea
undeva, într-un colț de verb
mă regăsesc

acum
pot desface brațele larg
ca un copac ramurile
întru înflorire prin rugă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inima pietrei tăcerii

te uită Dumnezeu sau te uiți singur între două stânci
devii tu însuți spațiul
prin care apa gândurilor evadează

privesc tulburarea apelor
precum privirea rămasă suspendată
printre ramurile coroanei unui copac

cântecul bucuriilor și tristeților
deopotrivă crește
în flautul cu găurile eliberate de noduri de rădăcini
vibrația tobei rămâne în tălpile rănite de încercări

cauți și cauți limanul lași apele te poarte haotic
numeri valurile din care înghiți strop cu strop
cuvintele rostite răsrostite

îți promiți taci îți promiți uiți
îți promiți adormi

spune-mi Doamne de câte ori mai adorm
dacă în cerul fără țărmuri părăsite
am regăsit ființa încolțită de aștri
într-un pumn de inele frânte

cum mă pot întoarce în zgomotul umbrelor
sculptând zidurile caselor
și cum mai pot înghiți spuma valurilor iluzorii
ale gândirii fără bunătate

de câte ori mai umplu bezna cu lumânările reaprinse
am fost la catedrala inimii e din piatră din lumină și întuneric
pereții sunt goi nu i-au pictat trupul
am văzut icoanele blânde așteptând
pasul nopții răului și al dimineților binelui
rai și iad legându-mi gândul trupul sufletul inima
de colțuri de stânci

o piatră a rămas suspendată între tâmple și-am plâns
până când rotunjită de Tine
mi-a devenit glob al ochiului frunții

atunci m-am privit răsturnându-mi universul
într-un con de brad

lumea a râs eu am plâns apoi am uitat plâng
și-am rămas cu ochii în căutarea icoanei Dulcei Sărutări

am lăsat genunchii să-mi umple gândul
cu puterea cumințeniei

s-au răsucit în mormânt pictorii și sculptorii
gândurilor nenăscute

s-au răsturnat cavernele

au scos la lumină Chipul Tău Doamne
lăsat acolo pe o frunză împietrită
ea fie icoana icoanelor
sau ochiul meu vede inima pietrei tăcerii

poezie de (12 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Incandescentă

lacrima lui Dumnezeu
mă înfioară
uneori devine atât de incandescentă
încât
ajung rup din mine ploile
pentru a o domoli

copilul cu ochii din culorile vieții
se furișează în gânduri
le destramă unul câte unul până devin
o singură sferă
sfera timpului sfera pasului
sfera devenirii în care
rătăcesc odată cu lacrima lui Dumnezeu
pentru a-mi regăsi centrul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spovedanie tăcută

după amiază,
ies în parcul din spatele blocului.
aleg banca de lângă plopul
cu trunchiul plin de noduri.

tac prea mult cred.

ziua răsucesc sub tălpi
podeaua casei.
întorc mișcarea între uși și ferestre,
până la saturație...

aleg cu privirea un tei.
încep spovedania tăcută.

un câine se așează sub palma mea.
instictiv, îl mângâi.
îi simt trupul răsturnat pe picioarele mele.
adoarme.

nu am uitat hârtiile și pixul.
refuz mai pierd "piesele de șah".
din ele crește poezie.
de câte ori pierd un text,
moare în mine un copil.

scriu...

închei spovedania.

câinele se trezește.
se întinde leneș, cască.
rămâne cu spinarea arc sub palma mea.

poezie și câine somnoros.

râd.

am scris...

poezie de (8 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Între două respirații

pe aici n-a mai trecut nimeni

sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătățile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristețe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieți
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniștea

nu mai e nimeni

mă agăț de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaș de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
pornește un nou început

urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere

tălpile miros a iarbă

între cele două respirații
se joacă un copil

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Poate că așa a început

arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o inițiezi
plin de erori
în zbor

pe trupul de piatră al statuii
furnica
își urmează calea cuminte
saltă uneori
reașează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil

pe o floare
o viespe
își spală picioarele aproape invizibile

lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
și pleacă mai departe
la atac

poate că așa a început se nască
arta
cine mai știe? cine mai știe?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nobila zgardă

cândva îmi doream fac țăndări lumina
lumina artificială irizațiile ei
seamănă cu cioburile de viață în care
nu te mai regăsești decât foarte târziu
ca un câine lângă un pod necunoscut
atunci când
ploile metaforelor devin acide
și în toate cuvintele căutând
nu mai regăsești
poezia
atunci latri la grilajele de fier
le muști simetriile
și-ți inventezi răbdător
altă zgardă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vânăm metaforele

Scufundați într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conștiința

Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăsește
altul în mișcarea cuvântului din urmă
în care se rătăcește

Scufundați într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
așa cum săgeata
naște o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie se frângă
prea statică cuvânte întâmplarea
de a fi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!