Iată, s-ar părea, un district tare înlesnit de la natură şi totuşi bogăţia asta nu sporeşte de fel bunăstarea populaţiei. În orice caz, dacă centrele mai însemnate, Rimetea, Petroşani, Lonea, posedă unele instalaţii potrivite cu nivelul industriei moderne, dacă aceste târguşoare au clădiri ordonate, supuse uniformizării echerului şi sforii zidarului, depozite, prăvălii, adevărate cetăţi muncitoreşti, dacă sunt înzestrate cu un oarecare număr de locuinţe cu balcoane şi verande, iată ceea ce nu trebuie căutat nici în satul Vulcan, nici în satul Vereşti.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul Vereşti e atât de puţin însemnat, încât cele mai multe hărţi nici nu-i indică aşezarea. În ordine administrativă stă chiar mai prejos decât vecinul lui, numit Vulcan, după numele porţiunii masivului Pleşa, pe care amândouă se află pitoresc cocoţate.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai sigur mijloc de a te lămuri în legătură cu existenţa castelului, ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan sau din satul Vereşti, să urci prin chei, să te caţeri pe culme, să vizitezi toate clădirile. Numai că o călăuză e şi mai anevoie de găsit decât drumul ce duce la cetăţuie. În acest ţinut al celor două Jiuri nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător spre castelul din Carpaţi, oricare i-ar fi răsplata.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel părăsit, castel bântuit, castel cu vedenii. Imaginaţiile vii şi arzătoare l-au populat curând cu fantome, acolo se ivesc strigoi, iar duhurile se întorc la ceasuri de noapte. Tot aşa se petrec lucrurile în unele ţinuturi superstiţioase ale Europei, iar printre ele Transilvania poate năzui la un loc de frunte. De altfel, cum s-ar fi putut rupe satul Vereşti cu credinţele supranaturale?

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată lucrurile care dintru început primiră unitatea: graţie unităţii, Cerul avu neprihănirea; Pământul - stabilitatea; Spiritul - cunoaşterea; Golul avu plinătatea; Fiinţele avură naşterea; Împăraţii - deveniră pilde pentru lume. Iată creaţia unităţii. Dacă Cerul nu ar fi neprihănit, ar fi în primejdie să se întunece; dacă Pământul nu ar avea temeinicie, ar fi în primejdie să se fărâmiţeze; dacă Golul nu s-ar umple, ar fi zadarnic; dacă Fiinţele nu s-ar mai naşte, ar pieri definitiv; dacă Împăraţii, din orgoliu, ar înceta să mai fie pilde pentru lume, ar fi primejdie de răsturnare. Demnităţile se reazemă pe ceea ce este obişnuit - mărirea pe ceea ce este jos. Împăraţii se numesc ei înşişi "slugi nevrednice", oameni fără însemnătate. Nu arată ei astfel că mărirea nu izvorăşte din ei înşişi, şi că este întemeiată pe cei de jos? Adevărat, un car fără roţi nu mai e car. Împăratul nu trebuie să fie nici suprapreţuit ca diamantul, nici nebăgat în seamă ca piatra.

Lao Tse în Tao Te King, 39
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, în ce priveşte cometele formate doar din nebuloase, ele nu prezintă pericole mari de ciocnire. Dar ce s-ar petrece dacă astrul cu coamă ar fi format din nucleu tare?

Jules Verne în Hector Servadac
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu mă farmecă discret,
cu uliti drepte, pline de copii,
cu batrâni la porţi, cu pălării
ce nu dau doi bani, pe un poet.

În centru, oamenii, bârfesc încet,
şi beau tării ori bere-n prăvălii;
satul meu mă farmecă discret,
cu uliţi pietruite, pline de copii.

Pe Şoseaua Mare paşesc încet,
flăcăi voioşi şi fete durdulii;
în parcul verde, te îmbie melodii,
şi alei de flori şi paşnic tineret;

satul meu mă farmecă discret.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă trăieşti în Brazilia şi creşti într-o dictatură de aripă dreapta, poţi gândi că marxismul te eliberează. Dar, dacă trăieşti în Cehoslovacia, iar Uniunea Sovietică controlează orice şi omoară oameni, atunci te poţi gândi că eşti eliberat de capitalism. Nici unul dintre aceste două lucruri nu sunt adevărate, şi nu ai nevoie de un creier prea mare pentru a înţelege asta.

citat din Jose Padihla
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul Vereşti e o uliţă, numai o uliţă largă, ale cărei pante repezi fac destul de neplăcut suişul sau coborâşul. Uliţa slujeşte drept drum natural între frontiera valahă şi cea transilvană. Pe aici trec cirezile de boi, turmele de oi, porcii, negustorii de carne proaspătă, de fructe şi cereale, rarii călători care se încumetă prin trecătoare, în loc să ia drumul de fier spre Cluj şi valea Mureşului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi fost un cetaceu, el ar fi întrecut în mărime pe toţi cei cunoscuţi de ştiinţă până atunci. Nici Cuvier, nici la Lacépède, nici Dumeril, nici de Quatrelages n-ar fi admis existenţa unui asemenea monstru marin, afară poate de cazul când l-a fi văzut ei înşişi cu proprii lor ochi de savanţi.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Vereşti, ca şi în toată această parte a Transilvaniei, nu se vorbeşte nici germana, nici maghiara, ci româna – până şi printre cele câteva sălaşe de ţigani, stabili mai degrabă decât nomazi, prin feluritele sate ale comitatului. Aceşti străini adoptă limba ţinutului, aşa cum îi împrumută şi religia. Cu colibele lor, barăci cu acoperiş ţuguiat, cu legiunile lor de copii, cei din Vereşti alcătuiesc – sub autoritatea unui bulibaşă – un fel de mic clan, deosebit prin obiceiuri şi traiul regulat de cele ale neamurilor rătăcind de-a lungul Europei. Au adoptat până şi ritul ortodox, supunându-se religiei creştinilor în mijlocul cărora s-au oploşit. Într-adevăr, Vereştii au drept căpetenie religioasă un popă stabilit la Vulcan şi care deserveşte cele două sate, despărţite doar printr-o jumătate de milă.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi

Dacă ar fi mai presus de egoism sentimentul
şi s-ar plânge necazul în cânt de corale,
poate în viaţă orice drame -pierdut, accidentul...-
s-ar zdrobi în fărâme, uşurând zile amare.

Dacă ar fi bucuria împărţită în plicuri
şi depusă la porţi în căsuţe poştale,
ar fi zâmbetul veşnic şi plâns rare picuri,
doar să spele obraji înfloriţi în petale.

Dacă ar fi numai bun şi binele în lume,
nu s-ar pierde nici rău-n balanţa dreptăţii,
doar un praf disipat bântuiva, între dune
se urcând în deşerturi... dat singurătăţii.

Dac-ar fi pus pe masă tot avutul planetei
şi-n conclavul tăcerii am fi apostoli de-o Terră,
n-ar mai fi sărăcie, nici norocul flaşnetei
împărţit de-un peruş, pe cristalul de-o sferă.

Dacă ar fi mai presus de orice doar iubire
şi amorul etern n-ar cunoaşte uzură,
n-ar mai fi nici copii suferind despărţire
şi omenirea ar fi iarăşi... o pură natură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis real, imaginar

Nu ştiu ce să fac, unde să mă bag
Căci am ajuns la o stare de nebunie,
De psiho animie
Moartă dar totuşi vie
Dispărând de aici sau vrând să dispar,
Făcând ceva dar totuşi nimic,
Vrând să mor dar totuşi trăind,
Încerc să mă înec, dar pot înota,
Şi de aceea o să sar, căci nu pot zbura,
Dar oarecum, moartea nu mă va lua
Căci nu-s clădiri destul de înalte pentru a cădea
Şi mă tem să nu o văd pe ea, spunându-mi
Stai, nu pleca
Nu mă lăsa,
Dar ea nu va apărea decât în vis,
Dar şi visul poate fi real,
Imaginar,
Şi eu uit iar că am visat
Şi iar sunt supărat, pe cei ce m-au strigat
Că sunt un suflet curat, dar totuşi cât de impurificat
Dar iată că aud o voce de copil,
Ce–mi aminteşte cine sunt
Căci eu uit iar, mergând pe drum
Pe drum, ca un hoinar
Pe lâng-un felinar
Şi toată lumea spune că-s poet vulgar...
Dar iată, că mai aud o voce,
O voce disperată, de fată
Ce–mi frânge inima-mi curată
Aglomerată, poluată
De suspine şi dureri, ce m-au făcut să simt ce-i astă viaţă
Ce mă face din nou să ies în stradă
Spunând-ui o triadă...
Îmi spune că-s nebun
Şi că dacă voi dispărea vreodată
Ea mă va găsi şi mă va întreba
De ce pe ea am căutat-o eu disperat...
Dar iată că au dispărut
Aceste două voci blânde cu zâmbete fine
Acum ele sunt departe de mine...

poezie de Corneliu Hudzinschi
Adăugat de Corneliu Hudzinschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar fi trebuit să scriu: dacă lumea ar fi limpede, arta nu ar exista, iar dacă lumea mi s-ar părea că are un sens, nu aş mai scrie. În unele cazuri trebuie să fii personal din modestie.

Albert Camus în Carnete
Adăugat de Mady
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreme ce tot ce există şi se petrece pentru om nu e prezent imediat decât în conştiinţa sa şi nu se petrece decât pentru aceasta, e evident că predispoziţiile conştiinţei sunt ele însele lucrul cel mai important şi că lucrurile depind mult mai mult de ele decât de figurile care apar în ele. Ceea ce un individ posedă pentru sine, ceea ce îl însoţeşte în singurătate şi ceea ce nimeni nu poate să-i ia sau să-i dea, iată ce e mult mai important decât ceea ce posedă sau este în ochii celorlalţi. Un om de spirit se simte excelent într-o singurătate totală graţie propriilor gânduri şi imaginaţiei sale, în timp ce un prost se plictiseşte chiar dacă îşi petrece timpul numai în spectacole, serbări şi ieşiri în lume. Un caracter bun, blând şi moderat poate fi mulţumit în circumstanţe care lasă de dorit, în timp ce un caracter rău şi plin de invidie nu va fi mulţumit nici dacă este acoperit de bogăţii.

Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu - gură de rai,
Satul meu - cuib de dor.
Eşti un picior de plai,
Eu sunt al tău mândru fecior.

Viaţa e grea, e şi uşoară,
Satul meu - meleag sfânt.
Dar când mă întorc la tine iară,
Îmi pare că m-am născut din nou pe pământ.

Vremea trece, vremea vine.
Sunt cărunt şi eu deja.
Dar tu, satul meu, veşnic tânăr vei rămâne,
Prin tine tânăr şi eu voi rămânea.

poezie de Vladimir Potlog (23 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există un standard pentru cineva care este eliberat. Nu trebuie nici să-ţi dai toate lucrurile de pomană, nici să locuieşti dezbrăcat în vreo peşteră. Adevărul nu este aşa. Fiecare expresie a sa este unică. O fiinţă eliberată poate avea sute de case, şi totuşi ea nu urmăreşte bogăţia. Alta este fără de nici unele şi nu are nicio grijă pe lume. Aceste amândouă fiinţe sunt la fel de libere şi la fel de fericite, nefiind înrobite de lucrurile acestei lumi.

Mooji în Focul Alb
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

carte

Cărţile: Iată profesorii care ne instruiesc fără nuia – fără cuvinte aspre sau mânie, fără a pretinde cadouri sau bani. Dacă te apropii de ele, nu dorm, dacă întrebi ceva, îţi răspund. Dacă nu le înţelegi, nu-ţi sunt nerecunoscătoare şi nici nu se răzbună.

definiţie de Richard de Bury
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată misterul vieţii. Niciodată să nu te simţi perfect, niciodată să nu pretinzi că ai dreptate – să nu te laşi prins niciodată în capcana asta. Şi niciodată să nu gândeşti despre cineva că greşeşte, pentru că aceste două lucruri merg mână-n mână – dacă te simţi corect, îi vei condamna întotdeauna pe alţii şi te vei gândi că altcineva greşeşte. Acceptă oamenii aşa cum sunt. Ei sunt aşa cum sunt, cine eşti tu să decizi dacă au dreptate sau dacă greşesc?

Osho în Compasiunea, suprema înflorire a iubirii (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul

Satul meu
nicicând nu va pleca
în altă parte să-şi caute norocul

În jurul lui se învârte
şi se toceşte lumea.

Iată pe dealuri clăile de fân-
cuşme uriaşe de neînvinşi haiduci.

Aici mi-e patria
şi ale copilăriei
picioare desculţe
ce-au sângerat prin mirişti...

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!