Cel mai sigur mijloc de a te lămuri în legătură cu existenţa castelului, ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan sau din satul Vereşti, să urci prin chei, să te caţeri pe culme, să vizitezi toate clădirile. Numai că o călăuză e şi mai anevoie de găsit decât drumul ce duce la cetăţuie. În acest ţinut al celor două Jiuri nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător spre castelul din Carpaţi, oricare i-ar fi răsplata.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era şi cu cetăţuia, cu alte cuvinte Castelul din Carpaţi. Nu era cu putinţă să-i deosebeşti formele nedesluşite, pe Podişul Orgal, pe care-l încununa la stânga pasului Vulcan. Nu se desprinde în relief pe fundalul munţilor. Ceea ce ai fi îndemnat să iei drept donjon nu e, poate, decât un stâlp de piatră. Privitorul crede că zăreşte crenelurile unui zid dintre bastioane acolo unde nu se află, poate, decât o creastă stâncoasă. Întregul e vag, nehotărât, nesigur. Astfel că, dacă am da crezare diverşilor turişti, castelul din Carpaţi nu există decât în închipuirea locuitorilor din comitat.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă vreo cetăţuie a fost cândva durată spre a fi sălaşul oaspeţilor acestei mitologii româneşti, nu era ea oare castelul din Carpaţi? Pe podişul lui singuratic, accesibil numai prin stânga pasului Vulcan, adăpostea fără îndoială balauri, iele, strigoi şi poate chiar vreo câteva stafii din neamul boierilor Gorj. De aici, o faimă rea întru totul îndreptăţită, după cum se zicea. Nimănui nu i-ar fi dat prin minte să se încumete a-l vizita. Răspândea în jur o spaimă molipsitoare, după cum o mlaştină nesănătoasă împrăştie miasme pestilenţiale. Numai a te apropia până la un sfert de milă de însemna să-ţi rişti viaţa în lumea asta şi mântuirea sufletului în cealaltă. Ceea ce se învăţa în mod curent la şcoala dascălului Hermod. Această stare de lucruri trebuia să ia totuşi sfârşit în clipa când din vechea fortăreaţă a boierilor Gorj nu se va mai fi rămas nici piatră pe piatră. Şi tocmai aici intervenea legenda.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul Vereşti e atât de puţin însemnat, încât cele mai multe hărţi nici nu-i indică aşezarea. În ordine administrativă stă chiar mai prejos decât vecinul lui, numit Vulcan, după numele porţiunii masivului Pleşa, pe care amândouă se află pitoresc cocoţate.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cei mai autorizaţi fruntaşi din Vereşti, existenţa cetăţuii era legată de cea a bătrânului fag, ale cărui ramuri se crispau pe bastionul din colţ, aflat la dreapta zidului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât călăuză lehuză
Care ne va duce la rău
Mai bine călăuză zău
Să ne fie o buburuză.

catren de David Boia (10 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul Vereşti e o uliţă, numai o uliţă largă, ale cărei pante repezi fac destul de neplăcut suişul sau coborâşul. Uliţa slujeşte drept drum natural între frontiera valahă şi cea transilvană. Pe aici trec cirezile de boi, turmele de oi, porcii, negustorii de carne proaspătă, de fructe şi cereale, rarii călători care se încumetă prin trecătoare, în loc să ia drumul de fier spre Cluj şi valea Mureşului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fundul pâlniei, depresiunea solului alcătuia odinioară un lac în care se vărsau cele două Jiuri, înainte de a fi găsit o trecere prin lanţul muntos. Acum depresiunea nu mai e decât o exploatare carboniferă, cu inconvenientele şi avantajele ei; marile coşuri de cărămidă se îmbină cu ramurile plopilor, ale brazilor şi fagilor, fumurile întunecate strică aerul, plin cândva de mireasma pomilor fructiferi şi a florilor. Măcar că industria ţine districtul minier sub mâna-i de fier, el nu a pierdut, cu toate acestea, încă nimic din caracterul sălbatic pe care-l datoreşte naturii.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată, s-ar părea, un district tare înlesnit de la natură şi totuşi bogăţia asta nu sporeşte de fel bunăstarea populaţiei. În orice caz, dacă centrele mai însemnate, Rimetea, Petroşani, Lonea, posedă unele instalaţii potrivite cu nivelul industriei moderne, dacă aceste târguşoare au clădiri ordonate, supuse uniformizării echerului şi sforii zidarului, depozite, prăvălii, adevărate cetăţi muncitoreşti, dacă sunt înzestrate cu un oarecare număr de locuinţe cu balcoane şi verande, iată ceea ce nu trebuie căutat nici în satul Vulcan, nici în satul Vereşti.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Vereşti, ca şi în toată această parte a Transilvaniei, nu se vorbeşte nici germana, nici maghiara, ci româna – până şi printre cele câteva sălaşe de ţigani, stabili mai degrabă decât nomazi, prin feluritele sate ale comitatului. Aceşti străini adoptă limba ţinutului, aşa cum îi împrumută şi religia. Cu colibele lor, barăci cu acoperiş ţuguiat, cu legiunile lor de copii, cei din Vereşti alcătuiesc – sub autoritatea unui bulibaşă – un fel de mic clan, deosebit prin obiceiuri şi traiul regulat de cele ale neamurilor rătăcind de-a lungul Europei. Au adoptat până şi ritul ortodox, supunându-se religiei creştinilor în mijlocul cărora s-au oploşit. Într-adevăr, Vereştii au drept căpetenie religioasă un popă stabilit la Vulcan şi care deserveşte cele două sate, despărţite doar printr-o jumătate de milă.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi ar fi meritat totuşi să fie vizitat de către turişti şi iubitori de antichităţi. Poziţia lui, pe creasta Podişului Orgal, e deosebit de frumoasă. De pe platforma superioară a donjonului priveliştea se întinde până la ultima limită a munţilor. În spate unduie lanţul înalt şi atât de capricios ramnificat, care alcătuieşte hotarul cu Valahia. În faţă se adânceşte sinuosul pas Vulcan, singurul drum practicabil între provinciile limitrofe.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa ce se află dincolo de zidul de incintă, spart în nenumărate locuri, dacă se adăpostea înăuntru vreo clădire bună de locuit, dacă o podişcă şi o poartă îngăduiau intrarea, nu se mai ştia de ani de zile. De fapt, deşi castelul din Carpaţi era mai bine păstrat decât părea, o spaimă molipsitoare, îndoită de superstiţie, îl apăra nu mai puţin decât o puteau face odinioară pivele, săcăluşele, bombardele balimeze şi celelalte piese de artilerie ale veacurilor de demult.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este oare istoria fără politică? O călăuză care merge, merge fără a avea pe nimeni în urmă care să înveţe drumul şi prin urmare se osteneşte în zadar; după cum politica fără istorie e ca unul care merge fără călăuză.

citat clasic din Alessandro Manzoni
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre boierul Gorj, se zvonea că i se alăturase din patriotism vestitului Rozsa Sandor, un fost tâlhar de drumul mare, din care războiul de independenţă făcuse un erou de dramă. Din fericire pentru el, Radu Gorj se despărţise după sfârşitul luptei de banda compromiţătorului haiduc şi acesta se dovedi un gest înţelept din partea sa, fostul tâlhar, redevenit căpetenie de hoţi, sfârşind prin a cădea în mâinile poliţiei, care se mulţumi să-l închidă în temniţa din Gherla. Cu toate acestea, o altă versiune fu îndeoşbe primită de către oamenii comitatului şi anume: că boierul Radu fusese ucis în timpul întâlnirii între Rozsa Sandor şi vameşii de la hotar. Nu era adevărat, măcar că boierul Gorj nu se mai arătase de atunci în cetăţuie şi că nimeni nu se îndoia de moartea lui.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpaţi mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetăţuia. Boierii Gorj stăpâneau ţinutul din vremi imemoriale. Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: "Dă până la moarte!" şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: Românul nu piere!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doreşte-ţi călăuză...

Doreşte-ţi călăuză pe Dumnezeu oriunde
De-a Lui priviri curate nici gândul nu-ţi ascunde
De ochii Lui niciunde să n-ascunzi a ta cale
Că doar atunci mergi bine cu toate ale tale.
Doreşte-ţi călăuză Cuvântul Sfânt în viaţă
Curata Lui poruncă mereu s-o ai în faţă
Şi aspra Lui mustrare iubeşte-o totdeauna
Aşa-ţi păstrezi credinţa, aşa-ţi câştigi cununa.

Doreşte-ţi călăuză frăţească ascultare
Mai mare ca şi tine să-l crezi pe fiecare
Pe toţi mai buni ca tine priveşte-i cu iubire
Aşa-ţi păstrezi curată frumoasa lor unire.

Doreşte-ţi călăuză pe Duhul Sfânt prin lume
Că doar atunci în ceruri te-nscrii cu noul nume
Şi doar atunci tu sameni spre-o veşnică rodire
Iar cerul o să-ţi facă o veşnică primire.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea unui bric este un eveniment de mică importanţă pentru portul cel mai comercial din Anglia. Cine l-ar lua în seamă în mijlocul vapoarelor de toate tonajele şi de toate naţionalităţile pe care docuri întinse pe două leghe cu greu le pot cuprinde?

Jules Verne în Căpitanul Hatteras
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu opt sau nouă sute de picioare îndărătul pasului Vulcan, o incintă de culoarea gresiei, căptuşită cu un hăţiş de plante de stâncă şi care se rotunjeşte pe o circumferinţă de patru-cinci sute de stânjeni, însoţind denivelările podişului, la fiecare extremitate, două bastioane de colţ, dintre care cel din dreapta, pe care creştea faimosul fag, mai poartă o măruntă cuşcă sau gheretă cu acoperiş ţuguiat; la stânga, câteva laturi de zid întărite de contraforturi în relief, purtând clopotniţa unei bisericuţe, al cărei clopot dogit se pune în mişcare pe furtuni puternice, spre marea spaimă a oamenilor din partea locului; la mijloc, în sfârşit, încununat de o platformă cu creneluri, un donjon greoi, cu trei rânduri de ferestre alcătuite din ochiuri de sticlă prinse cu plumb şi al cărui prim etaj e înconjurat de o terasă circulară; pe platformă, o lungă tijă metalică împodobită cu semnul feudal, un fel de morişcă de vânt, sudată de rugină şi pe care o ultimă rafală de galernă a înţepenit-o la sud-est.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popa şi învăţătorul din satul Vereşti, ultimul însărcinat cu educaţia copiilor, celălalt îndrumând religia credincioşilor, propovăduiau asemenea poveşti supranaturale, cu atât mai vârtos cu cât le credeau din toată inima. Amândoi afirmau, "întemeiaţi pe dovezi" că vârcolacii bântuie prin ţară, ca vampirii, numiţi strigoi pentru că strigă, se adapă cu sânge omenesc, că stafiile rătăcesc printre ruine şi devin răufăcătoare dacă uiţi să le aduci seară de seară băutură şi mâncare. Există ielele, babele cărora se cuvine să te păzeşti să le ieşi în cale marţea şi vinerea, cele mai rele zile de peste săptămână. Ia pătrundeţi în adâncul pădurilor din comitat, păduri fermecate, în care se ascund balauri, dragoni uriaşi ale căror fălci se cască până-n nori, sau zmei cu aripi nemăsurate, care răpesc fecioare de viţă împărătească, ba şi pe cele de neam prost, dacă-s chipeşe. Iată destui monştri cumpliţi, pare-se şi care-i geniul cel bun pe care li-l opune închipuirea poporului? Nimeni altul decât şarpele casei, ce trăieşte prietenos în fundul vetrei casei şi căruia ţăannul îi cumpără puterea binefăcătoare, hrănindu-l cu fruntea laptelui.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!