Cele două cămile

Într-un deşert, două cămile-şi poartă-o povară,
Negândind la sfârşitul greutăţii ce-o cară,
Una-i cu zahăr şi greu ea se-mpotriveşte,
Pe când cea cu textile în ritm zburdalnic păşeşte.

Ajunse la râu, pornesc să-l străbată,
La prima, zahărul se topi şi fu uşurată,
A doua-i împovarată de apa-mbibată
În textila ce-o trage şi-o-neacă pe dată.

Morala: Aparenţele pot fi înşelătoare, rezultatul final dând valoare omului.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să păstreze aparenţele... de ce-o fi fost lumea atât de preocupată de aparenţele ei?

Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noroc!?

E noroc? E poate-o realitate
Când vezi corăbii scufundate
Sau flori care-s de mult uscate?

Pe o corabie plutind
Te uiţi la cerul cel senin
Şi te gândeşti... de unde oare atâta noroc?
Să poţi să treci printr-un deşert, dar fără foc?
Noroc!?
Şi unde-i natura cea strălucitoare?
Unde-s reflexiile ameţitoare?
Să treci printr-un deşert fără să ştii că-i el?
E ca şi cerul cel senin deasupra mării,
Unde-s furtunile care te dau uitării?
Unde e frica ce-o simţi şi spui că-i greu?
Unde-i povestea ce-a murit o dată cu trecutul său?
Noroc!? Nu e sfârşitul tău?

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocritică

Severi, impetuoşi şi moralişti,
Nimic nu vrem a fi cruţat,
Dar când defectele ne fac învinşi:
- O, Doamne, morala de ne-ar fi salvat...!

epigramă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritm şters

Azi... nimicuri mă strivesc
un februarie lipsit de vers
loveşte cu ceaţa în mine,
cârpesc locul cu o ploaie deasă
căzută din senin
şi încerc să caut un folos
dar mă zdrobesc în poezii..
Un ritm pierdut
din când în când
mă îmbracă într-un frac,
e greu pe umeri
şi caut prescurtare
de-acolo să mă caţăr peste lume
să pot să strâng
un singur zâmbet..
Esenţa să o-nchid într-un final
neîncurcat în silabe.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştafeta

Bătaia, se zice, e "ruptă din Rai",
aşa c-am aflat unde creşte
şi, iute, mă-ntreb: o fi bine s-o dai
ştafetă la cel ce-o primeşte?

De ce zic "ştafetă"? Păi, mie mi-e clar
că cel ce-o-ncasează, săracu',
o dă mai departe ca, într-un final,
bătaia s-ajungă la Dracu.

Acel ce-o transmite e-un biet mesager
ce face, cu trudă, naveta,
carându-şi prin viaţă "ruptura" din cer
şi dând moştenire "ştafeta".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o să faceţi cu milioanele într-un oraş mort? Ce-o să cumpăraţi, cu banii grămezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă într-un cartier sufocat de inundaţii?

citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile

Sunt surori, dar nu-şi vorbesc.
Câte două se-ntâlnesc,
Patru sunt la numărare,
Ȋntr-un an cu frig şi soare.

Prima e plină de flori,
Aranjate pe culori,
La rever cu mărţişoare,
Cu mieluţi ce pasc în soare.

Ce-a de-a doua-i luminoasă,
Cu soare sclipind pe casă,
Cu lungi drumuri către mare
Şi cu nopţi fără răcoare.

Cea de-a treia vine-apoi
Când rămân copacii goi,
Dar când strângem în cămară
Ce s-a copt întreaga vară.

Când a patra o să vină,
Strada va fi o vitrină
Cu copaci împodobiţi
Şi cu nea acoperiţi.

Prima este primavara,
Aţi ghicit, a doua-i vara!
A treia, sigur, e toamna,
Urmată de zâna iarna!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea vieţii

Spre deal, micuţa cărăruie,
De la o vreme-i o povară,
Nu pentru junele ce-o suie
Ci pentru moşul... ce-o coboară.

epigramă de Ion Ruse din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Plutos

O, Plutos, eu îţi dau, deşert, chimirul meu,
Să pui arginţi în el, la şold să-l porţi mereu.
El şi deşert e greu. Dar - ce grozav destin! -
Când e deşert, atunci mai greu e decât plin.

epigramă de Jan Kochanowski din Râsul lumii la români (2010), traducere de Petru Cărare
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se încruntă şi o privi nedumerit. Ea-şi retrăsese brusc, tocmai acum, în final, toate acuzaţiile? Îl considera nevinovat şi renunţase la sancţiunile solicitate? Oare ce-o determinase să procedeze astfel, tocmai acum, în final?! Ce-o influenţase? Cumva... domnul Doru Dragoste?! Neînţelegând ce se petrecuse, îl auzi din nou vorbind pe fostul său profesor de istorie...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea vieţii

Spre deal micuţa cărăruie,
De la o vreme-i o povară...
Nu pentru junele ce-o suie,
Ci pentru moşul... ce-o coboară.

epigramă de Ion Ruse
Adăugat de Ion Ruse
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată unul din marile adevăruri sub soare: aparenţele pot fi înşelătoare!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi câinele (Fabulă)

Vulpea roşcovană, supărată ca de o povară,
Da târcoale codrului într-o foame-amară,
Vede ea un câine cu un trai îmbelşugat
Şi-l întreabă aşa pe cel invidiat:

- Cum de-arăţi aşa prosper, vecine?
- De te miri, să ştii că o duc bine,
Că stăpânul mă hrăneşte cum se cuvine,
Eu, de-ai fi supusă, te-aş lua cu mine!

Ea se-ncântă de-aşa trai de viţă bună,
Dar când vede a amicului urme de zgardă,
Nu regretă o aşa viaţă să piardă.
- Nu, mersi, eu prefer foamea nebună!

Libertatea, demnitatea-i giuvaer
Când comfortul te "închide" într-o za de fier.

Morala: Libertatea nu are preţ.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele nemulţumite

Ursul îşi deplânge soarta, având visul de-a avea coadă,
Crocodilul, din porniri frivole, îşi doreşte blană,
Câinele vrea iar libertate şi chiar aripi să nu cadă,
Iar pisica melomană, fără voce, parcă ar avea o rană.

Astfel stau şi-şi plâng de milă cele patru dobitoace,
Fără nicio mulţumire de-al lor paşnic trai,
Negândind că-n lume altul de durere poate zace,
Este cert că-n noi veghează pentru toţi o stea din Rai.

Morala: Mulţumeşte-te cu viaţa ta, deoarece a altora poate fi mai nefericită!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul rănit şi capra

Un lup, zăcând rănit în iarba verde,
Rugă o capră ce pe drum trecea:
- Te rog mult, de vrei a m-ajuta,
Tu un prieten nu vei pierde!

Capra socoti că, de-l va scăpa,
El pe ea, fără milă, tot o va mânca:
- Nu cred c-al meu prieten tu vei fi,
Aşa că, la greu, eu te las pe tine şi bine-mi va fi!

Morala: Nu avea încredere în oamenii ticăloşi!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dată

când ajunge într-un studio
nici el nu ştie cine-i
nici el nu auzise de el
şi a ajuns premier
prima dată era atât de neînsemnat
încât nu au vrut să-l arate
camerelor de luat vederi
era atât de mic şi neînsemnat
nu avea nimic strălucitor
trăgea partidul în jos
a fost extras de la o primărie
pentru mandatul de premier
prima dată când a apărut
la televizor s-a întrebat
şi el cine-i şi ce face acolo

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri,
Muşcând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi,
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri
Mucând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dragoste (vezi şi iubire)

Dragostea este un coş cu un mâner atât de greu, încât numai două persoane reuşesc să-l care, însă are doar un mâner; când unul, când celălalt îl cară.

definiţie de Frigyes Karinthy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie ce-o fi

(apoi şi la urma urmei)

clipa lasă urme-n inima omului
precum seminţele căzute-n deşert
încolţite-n adierea de ploaie

într-un decor de pictori trăzniţi
pe o pânză de corăbii pusă-n rol de broderie
tu cu gândul dus în stele te-ai împuns în Poezie
într-un răgaz de suspin
o ramură de măslin
înflorit

Colecţionarului i-am promis un tablou
cu portretul femeii cu cercel de scoică

pianul care nu există, jumătate pian şi jumătate clavecin
l-am cumpărat de la un vecin,
marea era in reflux
femeia ieşise să culeagă scoici
pe plaja unei mări
cu flux şi reflux

apoi şi la urma urmei
important este să nu ne pierdem
şi să ne ţinem de cuvânt
din aer
din vânturi
dintr-o flacără de joc
poate chiar din nimic

o clipă de Lumină se întinde peste-un an
într-un port al veşniciei

un ţiuit ca de greier
se joacă prin creier
evident o iluzie
ceva introductiv
de motiv
sau altceva

fie ce-o fi

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!