Balaurul care n-a mai ajuns în poveste

Cică un balaur cu şapte capete
S-a pornit la-mpărat - ce vrea să capete?
Nu ştie nici el, căpcăunul -
Din şapte capete n-are minte nici unul.
Ceea ce ştie pocitania este
Că un împărat plus un balaur fac o poveste...
E adevărat, îşi dă seama monstrul şaptecăpos,
Că povestea nu e poveste fără Făt-Frumos.
Dar, cu Făt-Frumos, balaurul ştie prea bine:
Capetele, oricât de multe, rămân tare puţine.
(Asta, în caz că ai un pic de noroc,
Căci se poate întâmpla să nu-ţi mai rămână căpşoare deloc.)
Mâhnit, balaurul şi-a zis: "Nu mă mai duc la-mpăratul,
Mă-ntorc să fac carte, să-mi iau bacalaureatul...
Cu şapte capete proaste mi-e peste
Puteri să ajung în poveste, pot să ajung de poveste..."
Vreţi să ştiţi ce-a fost mai departe?
Balaurul s-a dus să-nveţe carte.
De-nvăţat a-nvăţat, e drept,
Dar n-a mai ajuns deştept...
Cum vă spuneam, era o fire năucă -
Şi-a pus pe fiecare cap câte o perucă,
Apoi s-a proclamat
Împărat.
(Era convins că-mpăratul e-mpărat
Doar pentru că are perucă pe cap.)
Într-o zi, ce-i veni unuia din capetele sale înalte -
A zis că e mai deştept decât celelalte...
De-atunci au prins a se mânca între ele, câte un pic, câte un pic
Până când n-a mai rămas din balaur nimic -
Doar poate-o pildă, spre luare-aminte:
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...

poezie satirică de Vasile Romanciuc
Adăugat de Valentina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla înmulţirii cu şapte

Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu şapte capete.
Că nu-i glumă să-ţi cumperi
şapte pălării deodată.
Sau şapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?
Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?
Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare
cu şapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele şapte capete – care dintre ele-i mai deştept? –
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai muşcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de şapte ori peste cap
(peste... capete),
având certitudinea că se transformă
în
omul nou, omul nou, omul nou,
omul nou,
omul nou, omul nou, omul nou.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul cu şapte capete: câte guri de hrănit, dom'le, pe criza asta!

aforism de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De şapte ori câte şapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De şapte ori câte şapte
Mi s-a răspuns doar în şoapte,
De şapte ori câte şapte
Sunt mai aproape de fapte,
De şapte ori câte şapte
Însoţesc calea de lapte,
De şapte ori câte şapte
Voi împleti minţile coapte
Cu iubirile apte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pândiră o zi, pândiră două, pândiră mai multe zile, şi nu se întâmplă nimic. Iară când fu într-una din zile, cam după asfinţitul soarelui, pe când era de rând viteazul nostru să pândească, ieşi balaurul din groapă şi se îndreptă către voinicii cari dormeau pe lângă foc. Viteazului care priveghea, i se făcuse inima cât un purice, dară, îmbărbătându-se, se repezi, şi unde se aruncă, măre, asupra balaurului cu sabia goală în mână, şi se luptă cu dânsul, până îi veni bine şi hârşt! îi taie un cap, hârşt! şi-i mai tăie unul, şi aşa câte unul, câte unul până îi tăie şase capete.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vise şi iar vise terestre,
pornite din viaţă terestră,
aşezate-n suflete şi-n gând,
deşarte vise şi iar vise
care se contopesc cu realitatea
şi se transformă-n viaţă terestră,
pe stradă curge sânge din Pământ,
din suflete ucise fărʼ de milă
de oameni din vise, ucise vise neîmplinite,
vise, vise ce se cumpără la taraba din colţ,
când o ţigancă îţi ghiceşte-n ghioc,
o altă visează la o ceaşcă de cafea
pe care o întoarce ca să viseze visul,
o altă ghicitoare descântă,
ucide ca să împlinească visul,
vise, vise furate şi trăite-n deşertăciune
de suflet amar ce varsă flăcări pe nări
precum balaurul cu şapte capete
care se visează stăpânul lumii,
visul i s-a întrerupt în flăcări
când a venit Făt-frumos călare pe un alb cal
şi cele vise din cele şapte capete
au murit odată cu balaurul,
vise întruchipate-n imagini colorate,
vise, vise de vânzare
pe strada cu lalele negre,
moarte din cauza viselor albastre!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale tranziţiei sau Treptele integrării - I

De când nu i-a mai rămas
decât un singur cap –
după ce Făt-Frumos i le-a retezat pe celelalte –
Balaurul nu mai scuipă foc ;
priveşte cu blândeţe în jur
pentru că-i este milă de sine.
Nici Făt-Frumos nu mai este
chiar atât de intransigent
de când nu mai poate mânui paloşul
din cauza poliartritei.
Parcă nici unul dintre ei
nu şi-ar mai da viaţa
atât de uşor pentru o Cauză.
Cu vârsta, au început să-şi dorească
liniştea...
Au rămas foarte singuri
de când copiii navighează pe internet ;
de aceea, au nevoie unul de celălalt,
îşi fac mari concesii reciproce
şi, uneori, pot fi văzuţi împreună, în parc,
jucând table, printre pensionari.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se duse vestea în ţară, mai mulţi voinici se vorbiră să meargă împreună la pândă şi să mântuiască ţara de un aşa balaur înfricoşat. Ei se înţeleseră între dânşii ca să facă un foc la marginea cetăţii, care era mai apropiată de locul unde trăia balaurul, şi în care cetate era şi scaunul împărăţiei, şi acolo să stea să privegheze pe rând câte unul, unul, pe când ceilalţi să se odihnească; şi ca nu cumva cela ce ar fi de pândă să doarmă şi să vie balaurul să-i mănânce d-a gata, făcură legătură ca cela care va lăsa să se stingă focul să fie omorât, drept pedeapsă daca va dormi când ar trebui să fie deştept. Cu aceşti voinici se întovărăşi şi un om verde, pui de român, ştii colea, care auzise de făgăduinţa împăratului şi venise să-şi încerce şi el norocul. Porniră, deci, cu toţii, îşi aleseră un loc aproape de groapă şi se puseră la pândă.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeul Zmeilor: Poveşti, poveşti... Poveştile acestea n-au nicio logică. Ia să vă spun eu o poveste adevărată! Eram tânăr, vânjos, voinic. Mă îndrăgostisem de o fată de pe tărâmul vostru. Fata lui Smântână Împărat...
Făt-Frumos: Smântână Împărat? Ăăăă! Îl ştiu. E ăla de la Fabrica de Lapte...
Zmeul Zmeilor: Era o fată frumoasă şi fără prejudecăţi. Mă iubea, fără să ţină seamă că sunt zmeu. M-am dus la Împăratul nostru şi i-am cerut dezlegare, să mă însor cu ea. N-a fost chiar încântat, dar a acceptat. Apoi am alergat la Smântână Împărat să-i cer fata de soţie. Şi ăsta a zis că mi-o dă bucuros, numai să-i duc luna de pe cer.
Făt-Frumos: La ce îi trebuia luna de pe cer?
Zmeul Zmeilor: Zicea că vrea să o pună la el în curte, în chip de felinar. Să nu mai cheltuie atâţia bani cu iluminatul...

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se simţea ca o prinţesă răsfăţată, pe care prinţul ei tocmai o condusese într-o lume fermecată, de basm; lipsea balaurul cel rău, cu multe capete, pe care Făt-Frumos (în acest caz, Don Juan al ei) să-l învingă, dar spera că balaurul nici nu va apărea vreodată, să le umbrească fericirea. Şi nici nu apăru. Uşa automată se închise în urma lor, amintind, ca o părere, de faptul că se aflau la bordul unei moderne nave spaţiale, în zbor spre Terra, nu într-o lume feerică, de basm. Dar ce conta acest amănunt minor?! Nu scădea deloc din farmecul acelei atmosfere de vis, la a cărei contribuţie li se adăugară, de îndată ce uşa se închise, săruturile, îmbrăţişările şi atingerile lui tandre, pline de iubire; din toate gesturile lui, protectoare parcă, Lia ghicea cu uşurinţă cât de mult o iubea Don Juan, aşa cum şi susţinea, fără prefăcătorie.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte focuri, câte lumânări şi câte văpaiţe n-ai ars, poveste, şi toate s-au stins, şi multe se vor aprinde ca să se stingă iarăşi, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... şi numai acela va şti bine că lumea asta a fost o lungă şi aceeaşi poveste.

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Basme (1892)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogăţia e un balaur cu şapte capete... decapitezi unu, cresc alte trei în locul lui...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii împăratului se puseră la sfat şi gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între fraţii cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun şi mai frumos puse şaua pe el şi apoi luă ziua-bună de la casă şi masă. "Mă duc, zise către fraţii săi, şi dacă nu voi veni într-un an, o lună, o săptămână şi o zi cu apă de la fântâna Zânei Zorilor să vii tu Costane după mine". Se duse. Trei zile şi trei nopţi Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munţi şi peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăţiei. Jur împrejur pe lângă împărăţie era o prăpastie adâncă şi peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia "ziua-bună" de la ţară. Ferească Dumnezeu şi pe sufletul păgân de aceea ce văzu Florea acum, când era să plece mai departe. Un balaur! dar balaur cu trei capete, cu nişte feţe grozave, cu o falcă-n cer, cu una în pământ.

Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte – o poveste

Citesc din cartea scrisă pentru mine...
Povestea noastră poate fi uitată?
Mă săcăie - ceva nu este bine,
E-o parte, undeva, necercetată.

Să fi greşit ceva la începuturi?
Să fi-nceput ‘nainte de prefaţă?
Nu, n-am greşit, iar primele săruturi
Au fost mult mai târziu, spre dimineaţă.

‘mi-erai în braţe, am dansat sub lună,
Pe-o muzică-n poveste derulată...
Citesc din carte... e atât de bună!
Nu are lipsuri. Nici "A fost odată".

Şi-atunci? Cum pot să uit o carte care,
Ajunge la final, fără-o furtună?
Ar fi a frumuseţii profanare:
O viaţă de poveste, împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind coperta cărţii "Un ficior de plai" de Laurian Ionică

Câte drugi ai în lădiţă,
Dragul meu ficior de plai!
Ce femeie sau fetiţă
N-a vrea un porumb să-i dai?

Sus, văd un obraz subţire
Şi-un păr alb de amintire,
Jos de tot, mi se arată
Două rădăcini de-odată.

La mijloc, ţii să se vadă
Că balaurul din ladă,
La nevoie, dacă-i, are,
Capete... nevoie mare.

Tot cenaclul vede bine,
După o numărătoare,
Că ţi-ai pus drugile bine:
Una pentru fiecare.

Când îţi vom vedea lădiţa,
Eu şi Gigea şi Dobreanu,
Vom fugi la Periniţa,
Să rămâi cu Drăgoianu...

Ce, la trup fiind frumoasă,
Iar la scris prodigioasă,
Pentru orice drugă-n parte,
Va mai publica o carte!

poezie satirică de Marius Robu din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert. Fel de fel de fermecători fuseră aduşi, însă rămaseră ruşinaţi cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deşert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soţie şi jumătate împărăţia sa acelui voinic, care va scăpa ţara de această urgie, şi dete în ştire la toată lumea hotărârea sa.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vantul

Adie vântul printre ramuri şi ca o lance se zdrobeşte
De mugurii de soc albaştri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subţiri de aur îi dau putere şi el creşte,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.

Adie vântul printre sălcii şi se sfărâmă regretând
Că n-a iubit şi n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Şi n-a fost trist şi nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.

S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Şi n-a putut să mai şoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-şi duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dopul fără sticlă

La câteva zile după ce am venit
La Londra, am dat peste un street
Foarte ciudat, cu o pensiune
Mică şi plină cu oase, cărbune.
Domnul Helmholz era proprietarul,
Nu l-am văzut, avarul, caviarul,
Luana, malteza născuse o fată,
Blondă, frumoasă şi reformată.
Suntem chiriaşii acestei lumi,
Nu am nimic ce să mai spun.
Nu ştiu nici costă o zi,
Dar nicio oră, ştie Herr Li.
Toţi au murit, strada s-a dus
Alunecând, împinsă de Bruce.
Ce tot îndrugi, strigă Hip-hop,
Doctor în drept, ţine de dop.
Predestinat delfin, e şi copt,
Din şapte-n şapte până la opt.
Punctul de i l-ai pus la plecare?
Parcă nici î nu are parcare.
Nici obligaţii, nici hugs şi nici kiss,
Cred că mă-ntorc curând la Paris.
When a man persists, he can do
Ceea ce nicicând n-a visat Kakadu,
Fă-te ambasador în Olanda,
Fii mai eclat, ţi-a spus-o şi Sanda,
Un dirijor la "Liliacul" se cere,
Nu i s-a dat nici o sticlă de bere.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!