Cum nimeni nu se împotrivi, puseră, într-adevăr, muzică. Iar acum dansau toți, nu doar sărbătoritul și partenera aleasă de acesta. Lucian o ochise deja pe cea pe care avea de gând s-o invite la dans; evident, tot pe enigmatica domnișoară consilier... Iar cum de data aceasta, spre deosebire de momentele în care îi cerea prietenia, ea nu-l refuză, iată-se dansând alături de ea. O adevărată desfătare, după părerea lui. Dar nici ea nu se simțea prost lângă el, doar privirea lui, ageră, intimidantă, o deruta ușor. Totuși, era foarte plăcut să danseze cu el.
citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiș, discret, dar cu mare atenție. Era același Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani și jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeș, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puțin... Avea până și aceeași privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani și jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l știe alături de ea.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înaintară astfel, cu blonda în fruntea grupului, pe drumul indicat totuși de Nuria, spre satul în care locuia ea. Din când în când, blonda își întorcea capul spre ei, fie pentru a protesta, fie pentru a-i cere părerea, în special lui Lucian. Observându-i cu atenție, chiar și Nuria își dădu seama de un lucru destul de evident, anume, că toți, într-un fel sau altul, fie îi dădeau ascultare lui Lucian, fie îi cereau părerea. Acest amănunt o deruta, fiindcă-i dădea impresia că el ar fi conducătorul grupului, nu Maria, dar el era bărbat iagu, așa cum recunoscuse deja, iar un bărbat, din cunoștințele ei, nu avea cum să fie conducător, în nici un caz! Și atunci...?!
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia intră prima, apoi Lucian. Ea-i întâlnise totuși privirea, aceeași, ageră ca de vultur, nu putuse evita acest lucru. Iar ochii lui căprui, mari, pătrunzători, nu exprimau doar tristețe, ci și multă bunătate, ca de obicei. În plus, nu doar chipul îi era plăcut, ci și vocea, dar acum îi zisese "dumneata, domnișoară...". Era clar; reușise, deci, să-l îndepărteze de ea, deși parcă nu asta dorea ea. Sau, de fapt, ce-și dorea cu adevărat?! Nici ea nu știa foarte sigur.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnișoara consilier; Lucian nu o-nțelegea; era dificilă... Dar și ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-și putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală. Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce știa deja, anume că era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar așa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Și-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult și-ar fi dorit s-o strângă-n brațe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubește; practic nu-l împiedica nimic, sau totuși... Ce anume-l reținea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamația, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate și altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărțea, îi îndepărta... Porniră spre ieșirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeași mașină albastră a directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Iată, m-am întors. Sper că nu m-ai așteptat foarte mult. Te-ai plictisit cumva?
Sonya: Nu m-am plictisit deloc.
Lucian: Ce zici? Cum arăt acum?
Sonya: Tot albastru. Însă acum semeni cu cel pe care-l știam eu.
Lucian: Sper că nu te vei mai speria de mine, nici tu, nici altcineva.
Sonya: Nici gând. Nici înainte nu m-aș fi speriat de tine. Cel puțin, nu eu.
Lucian: Mă bucur. Sper că nu vei avea probleme dacă vei fi văzută în compania mea.
Sonya: Nu, evident. Ce tot spui prostii? E o cinste să fiu văzută de alții în compania ta, iar pentru mine o adevărată plăcere. Dar... Unde sunt cele șase bulinuțe de pe reverul hainei tale?
Lucian: Nu contează... Hai, să mergem! După tine, domnișoară... Ah, să nu uităm pachețelul.
Sonya: Nu era nevoie să te deranjezi.
Lucian: Ba da. E foarte important. Vei fi prima persoană de pe Proxima, care va avea ocazia să guste ceva pregătit de mine personal.
Sonya: Oho, ce onoare...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din fericire pentru Lia, melodia se sfârși, deși i se păruse că durase prea mult, de parcă ar fi fost interminabilă. Și cu toate că se simțise bine alături de Lucian, ba chiar în brațele lui, răsuflă a ușurare, când auzi glasul înaltului geograf, solicitând "șefului" său să-i cedeze lui partenera de dans. Iar domnișoara Lia rămase în compania lui Nistor, băiatul de 2,18 m. Cam înalt pentru ea, sau, de fapt, pentru oricine, dar nu conta; în acel moment, într-un fel, se bucura că o scăpase de lângă Lucian, nu pentru că n-ar fi fost plăcut alături de acesta, ci tocmai, dimpotrivă, era mult prea plăcut lângă el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima ei bătea în ritm amețitor și i se făcuse mică de tot. Temătoare, își ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din fața ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos după cum constată Lia. Directorul era brunet și nici un firicel de păr nu-i albise câtuși de puțin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în același timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeași privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului și preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-și putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu și colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal și imposibil.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melodia se făcu în scurt timp auzită, iar el, îmbrățișându-și doar cu brațul stâng iubita, nici nu-i zări pe ceilalți, formând perechi și dansând împreună cu ei; nu avea ochi decât pentru Lia. Iar ea simțea cum se pierde complet în privirea lui adâncă și misteioasă, dansând alături de el, pe ritmul lent al melodiei... La sfârșitul melodiei, buzele lui se uniră cu ale ei, într-un sărut lung, tare plăcut; Don Juan... Ca de obicei, la fel de priceput; nu se dezmințea. Ar fi fost imposibil să-și facă "faima" de râs... Ea nu-și găsea cuvintele pe care să i le adreseze, doar îl cuprinse în limpezimea privirii ei albastre; nici nu era nevoie de cuvinte, vorbeau destul în locul ei ochii, trupul, gesturile ei, totul...
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Hai, să mergem acum! Presupun că au sosit deja toți!
Mihai: Tot ce se poate să fi sosit.
Lucian: Ah, încă un lucru înainte de a pleca de aici, Mihai! Data viitoare când vei mai dori să transmiți vreun mesaj de genul acesta, acasă, să mă anunți înainte de a-l fi transmis deja, nu după aceea.
Mihai: De ce? Ca să-mi interzici să-l trimit?
Lucian: Nu, normal că n-am de gând să-ți interzic nimic!
Mihai: Desigur, ești foarte subtil... Îmi vei aminti care ar fi impactul unui asemenea mesaj, doar ca să-mi dai serios de gândit asupra acțiunii mele...
Lucian: Anunță-mă doar, atâta tot! Bine?!
Mihai: Nu cred că va fi cazul să te anunț, pentru că nu va mai fi nici o altă dată viitoare. Și nu pentru că ai fi reușit să mă convingi tu cu argumentele tale, sau să mă pui serios pe gânduri... Ci doar pentru că așa am hotărât eu însumi, chiar din momentul în care trasmiteam acel mesaj. M-am gândit să fie primul și ultimul pe care-l voi transmite. Unicul. Chiar i-am avertizat că s-ar putea întâmpla așa.
Lucian: Foarte bine! Dar dacă te vei răzgândi, să mă anunți totuși dinainte. Ne-am înțeles?
Mihai: Fie. Promit că, dacă va fi cazul, te voi anunța. E bine așa?
Lucian: E perfect! Să mergem!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desigur, nu era pentru prima oară când rămânea doar el singur, în plină noapte, pe puntea principală a navei albastre "Pacifis", doar că, de data aceasta, spre deosebire de celelalte dăți, nava nu mai staționa pe rampa de lansare a rachetodromului Institutului, ci zbura în afara sistemului solar, în misiune spre planeta Proxima. Iar el era totuși, după cum indicau cele șase mici buline aurii de pe reverul hainei uniformei sale, comandantul acestei misiuni. Și nu era nici joacă, nici glumă, nici probă. Totul era foarte serios. Norocul lui că avea parte de niște colegi minunați.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Nu vă uitați așa la mine! V-am spus clar că n-am să vă impun niciodată punctul meu de vedere, nici n-am să vă dau ordine stricte, pe care voi să le urmați. Decidem împreună ce vom face și ar fi bine să vă obișnuiți cu asta. Așa că să vă aud; aștept propunerile sau părerile voastre, apoi vom proceda, de comun acord, cum va fi mai bine...
Lia: Chiar vei ține cont de părerea noastră?
Lucian: Ție ți se pare cumva că aș glumi? Vorbesc foarte serios! Așa că spune-ne părerea ta!
Lia: Dar a ta care e?
Lucian: A mea?! S-o lăsăm la urmă. Vă dau întâietate vouă, ca să nu vă influențez. Ce nu vă convine? Sau, mai bine zis, ție ce nu-ți convine, domnișoară consilier?
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Cine să cedeze, iubitule? Luci, să cedeze?! Niciodată! Ar fi trebuit să înveți acest lucru până acum. Dar la ce anume nu vrea să cedeze de data aceasta căposul nostru comandant?
Nick: La unele dintre mai vechile sale idei.
Maria: Păi, dragule, Luci nu renunță aproape niciodată la ideile sale, oricât de vechi ar fi ele, până nu sunt combătute de dovezi greu de contestat. Totuși, despre ce era vorba, de data asta?
Lucian: Dragul tău Nick nu e încă dispus să recunoască faptul că ar fi unul de-al nostru, de pe Terra, dar oricât s-ar împotrivi, sunt convins că așa este.
Maria: Mda... Ce să-ți spun?! Tipic ție. Dar te rog, Luci, lasă-mi iubitul în pace, nu-l cicăli cu convingerile tale; îl amețești...
Lucian: Blondino, îl lăsasem deja; pe moment! Îl avertizam doar să nu fie surprins dacă voi mai aduce și altadată subiectul în discuție... Deci, sunt căpos, nu-i așa?! Credeam că doar Nis mi-a atribuit această caracterizare. Nu știam că-i împărtășești opiniile. De ce i te alături?
Maria: Nis, eu, altcineva, ce contează?! Tot căpos rămâi.
Lucian: Poftim?
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian Simionescu nu-l așteptă pe Horațiu, cu cei patru body-guarzi, se îndreptă chiar și el spre nava albastră; părinții tinerilor din echipaj trecuseră deja toți pe acolo. După discuțiile avute cu părinții, directorul părea mulțumit; preferatul său nu părea a fi în pericol de a se lua măsuri împotriva lui, judecând după declarațiile date până în acel moment de toți cei pe care Comisia îi chemase, pentru audiere. Nimeni nu-l criticase, toți vorbiseră în favoarea lui, încercând să n-o defavorizeze nici pe domnișoara consilier Stancu, reclamanta, pentru că n-aveau nimic nici împotriva ei; nici n-o cunoșteau prea bine.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa, pe întuneric, fără s-o vadă, percepându-i doar prezența, Lucian simți cum Lia îl cuprindea ușor cu brațele, pe după gât și pe neșteptate, îl sărută, de data aceasta ea pe el, delicat, să nu-l doară, fiindcă știa că era lovit. Luat prin surprindere de gestul ei, rămase locului, nemișcat, neclintit ca o stâncă. Ce durere să mai fi simțit?! Nici gând de așa ceva! Nici n-avu timp s-o cuprindă în brațe, cum ar fi procedat în mod normal, măcar cu brațul drept, căci cu stângul n-ar fi putut, însă el era prea nedumerit în acele momente, ca să acționeze în vreun fel; se simțea ca paralizat, hipnotizat sau de parcă ar fi fost sub efectul unui anestezic puternic. Se dezmetici de abia când ea îi dădu drumul, îndepărtându-se ușor, în întuneric, trezindu-l parcă din visare.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din când în când, Lucian mai privea spre frumoasa lui colegă brunetă, domnișoara consilier; va avea el oare vreodată nevoie de sfaturile ei? Și dacă da, la ce sfaturi se va putea aștepta din partea ei?! Deocamdată, ar fi dorit ca în acea seară s-o conducă din nou până acasă, dar era conștient că nu va putea, din două motive: Rikky și Nero. Deci, domnișoara blondă se va afla alături de el în acea seară, în mașina directorului. Nu-l deranja foarte mult acest amănunt, că doar o simpatiza pe Maria, dar... Domnișoara consilier se bucura de ceva mai mult decât doar simpatia lui, cu toate că ea nu părea a-i împărtăși sentimentele.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Să trăiți, domnule comandant! M-am prezentat, după cum ați ordonat. Vă rog să mă scuzați pentru întârziere și pentru neplăcerea provocată.
Lucian: Să nu exagerăm, totuși... Ia loc, Lia, te rog! Nu ești pedepsită, ca să stai în picioare. Raportul tău este acolo unde l-ai lăsat. Acum putem începe ședința, în sfârșit. Aproape la timp, la ora stabilită prin program.
Lia: Dar ați menționat deja "insubordonare" în raport, în dreptul numelui meu, domnule?
Lucian: "Domnule"?! Da, normal... Altfel cum crezi că ar fi posibil? Cum se poate denumi sau califica tot ceea ce ai făcut? Cum altfel poate fi clasificat comportamentul tău?
Lia: N-am idee. Dumneavoastră decideți acest lucru, domnule.
Lucian: "Dumneavoastră"?! Cu mine vorbeai, Lia?! Hmm; renunț... Bine. În cazul ăsta, fiind toți prezenți, putem începe ședința noastră de astăzi, pe care eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, o declar deschisă.. N-am uitat observația pe care mi-ai făcut-o data trecută, domnișoară consilier, așa că astăzi eu voi fi cel ce va începe cu prezentarea raportului. Astăzi eu voi fi primul. Deci, vă voi spune ce am reușit să aflu în ultimele patru săptămâni, de când nu ne-am mai întâlnit, de data trecută, de la prima noastră ședință. Pentru mine au fost de fapt doar trei săptămâni, fiindcă timp de o săptămână nu am putut face nimic, știți cu toții din ce cauză anume, din aceeași cauză din care am anulat întâlnirea noastră din urmă cu două săptămâni, fiindcă aceasta de acum trebuia să fi fost deja a treia ședință, nu a doua.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian era pe culoar, cu directorul și încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoștea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la școală, la Institut; și atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) și totuși era directorul Institutului, funcție pe care o deținea și acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Și acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret și descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; își aminti că-n toți acești ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, același de 15 ani. Ușa se deschise; domnișoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră ușor și se ridicară; nu terminaseră cu documentele și credeau că vor fi mustruluite serios.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia vorbea în dezavantajul ei, dar ce altceva-i putea oare spune acestui domn blond? Doar nu putea să continue să-l acuze pe nedrept pe fiul lui, pentru o vină pe care el nici măcar n-o avea. "Chiar n-o avea?!" se întrebă Lia în gând, fără a rosti și cu voce tare acest lucru; bineînțeles, involuntar, gândul o purta în acele momente la noțiunea "Don Juan", cu care era asociat numele lui Lucian. Blondul o cercetă câteva clipe pe această domnișoară, constatând clar un singur amănunt; ori ea semăna foarte mult cu păpușica pe care o observase de dimineață alături de fiul său, ori invers; păpușica aceea semăna foarte mult cu această domnișorică. Totuși, care era legătura între cele două? Oare faptul că Lucian le plăcea pe ambele? Blondul rămase dus pe gânduri câteva clipe și uită de întrebările pe care să i le adreseze domnișoarei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Vezi, tu chiar îți doreai tare mult ca această domnișoară să-ți devină cu adevărat colegă, iar ea, după ce a reușit performanța de a fi membru al echipajului, ce face? Îți crează numai probleme! Și ce probleme; majore...
Lucian: Lăsați, dom' director, că problemele se vor rezolva, sper, cu bine, toate. Și dacă totuși vom pleca în această misiune spre Proxima, vă promit că vom căuta nava dumneavoastră, sau cel puțin vom încerca să aflăm ce s-a întâmplat cu ea și cu pasagerii ei. Îmi iau acest angajament față de dumneavoastră.
Traian: Lasă promisiunile, Luci! Mai întâi să rezolvăm problema ta cu Comisia, ăsta-i cel mai important lucru acum. Cât despre "Vulturul", nu se știe dacă într-adevăr a pornit spre Proxima sau nu, deci, nu e de datoria voastră s-o căutați sau să încercați să aflați ce s-a întâmplat cu ea. Voi va trebui doar să îndepliniți obiectivele misiunii voastre, iar principalul obiectiv ar fi să vă întoarceți toți șapte teferi acasă, cel mult peste 15 ani... Aceasta trebuie să fie grija voastră cea mai mare.
Lucian: Dacă vom mai pleca...
Traian: Așa-i, dacă... Dar eu sper că membrii Comisiei, niște oameni foarte competenți, își vor da seama la timp de implicațiile pe care le-ar putea avea luarea unor asemenea măsuri absurde împotriva ta, precum cele solicitate de domnișoara consilier.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbind discret la auzul numelui său, Lia porni spre director, pentru a-și primi accesoriile uniformei și cele patru bulinuțe gălbui care-i reveneau ei, în calitate de consilier al misiunii. Lucian o urmări cu privirea, plin de admirație. În curând, uniforma Liei fu împodobită aidoma celor purtate de colegii ei din conducerea echipajului, cu câteva mici diferențe, printre care, evident, inițialele numelui și numărul bulinuțelor gălbui; la ea, doar patru. Ce importanță avea însă oare acest amănunt minor? Cine lua seama la numărul bulinuțelor și la semnificația lor? Făcea parte din echipaj, iar asta era cel mai important! Acum însă, totul devenise deja mult mai serios, oficial... Lucian îi urmărea atent fiecare mișcare, fiecare gest. "Cât de frumoasă poate fi..." nu reuși el să-și rețină acest gând. După ce ea trecu la loc, cu toții putură auzi explicațiile directorului despre ea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!