Ghinda

Ghindă din stejar bătrân
Cum rămâi fără stăpân?
Fie ziua cât de mare
El citeşte, ori le doarme.

Iar tu fiinţă mititică
În ochii lui pari o furnică
Eşti micuţă dragă fată
Şi te zbaţi prin colb şi zloată.

Uneori intră la gânduri
Că ai să-i decorezi livada
Cu fraţi mulţi şi cu copile
De nu-i mai cunoşti ograda.

Însă tu an după an
Putrezeşti pe jos în van
Stăpânul mereu pregetă
Tot cobind a secetă.

Uite aşa dispari fetiţă
Lângă tatăl tău în suferinţă
Care vede el, săracul
Că stăpânul nu-ţi vrea leacul.

An de an stejarul creşte
Ghinde multe el rodeşte
Presară la rădăcină
Zeci sau sute şi suspină.

Şi gândeşte că vreodată
Îndărătnicul stăpân
Pune mâna pe lopată
Să te aşeze în loc mai bun.

Să creşti falnică-n ogradă
Lângă fraţii tăi din jur
Să vă admire o lume întreagă
Când pe voi, când pe stăpân.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sake

Eşti micuţă şi frumoasă
Asemenea unui bibelou,
Toată ziua stai în casă
Şi aştepţi stăpânul tău.

El îţi este preferatul
Iubindu-te cu ardoare,
El, stăpânul şi nu altul,
Care ţi-aduce mâncare.

Când mergeţi la plimbare
Prin parcuri şi grădini,
Bucuria îţi este mare
Când te apără de câini.

Dar... şi tu îi cerţi
Când se reped la tine,
Tu, micuţă, nu poţi,
Nu ai cum a te opune.

În casă ai de toate
Jucării, păpuşerii,
Castronaşe cu bucate,
De nu le mai ştii.

Când auzi vreo lătrătură
Pe ulisele vecine
Repede le dai gură
Să nu vină la tine.

Mai cu joaca şi culcare
Ai căpătat un obicei,
Fie ziua cât de mare
Îi uiţi pe stăpânii tăi.

Când vin, alergi la uşă
Ca semn de bun venit
Sari pe ei, ca o jucăuşă,
Veselă c-au poposit.

Plecaţi apoi la Euroveea
Locul tău cel preferat,
Unde începi epopeea,
Luând iarba la călcat.

Pentru ei eşti o copilă
Crescută în căminul lor
Cu dragoste şi cu milă
Şi îţi vin în ajutor.

În schimb, eşti recunoscătoare
Şi vii tiptil la ei în pat
Îi pupi din cap până la picioare
Tu, copilul răsfăţat!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi pomul

Un stăpân avea un pom,
Stăpânul se numea om!
Pomul roadele-şi arată,
Dar stăpânul niciodată:
"Proprietate privată"!

Preţuind a sa avere,
Pomul ţine la vedere,
Dezvelind fructele lui
Ca rod al pământului
Şi dăruieşte oricui!

Vede un om necăjit,
De putere părăsit,
Îşi apleacă poalele
Să-i culeagă roadele
Potolindu-i poftele!

Omul, când are necazul,
La vecin sare pârleazul
Să i-l lase în grădină,
Chiar de n-are nicio vină,
Din mocirlă-l bagă-n tină!

Cine-i omul, ce e pomul?
Omul se încrede-n Domnul,
Pomul ştie stăpân omul,
Amândoi trăiesc sub soare,
Fiecare singur moare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iunie de ziua ta

Se coc cireşele în pom
Şi grânele se pârguiesc.
Râde la soare pui de om
Ca florile când înfloresc.

E zâmbetul nevinovat
Al tău, copile drăgălaş.
Copilul meu cel răsfăţat,
Copilul meu, drag îngeraş.

Copiii sunt florile vieţii.
Sunt aura care se pune,
Precum zorii dimineţii
Peste o întreagă lume.

Copil bălai, negru sau brun,
Te vreau aievea să zâmbeşti.
Să ai în viaţă suflet bun!
Cât e pământul să trăieşti!

În iunie, de ziua ta
Tot ce-i mai bun îţi dăruiesc
Când creşti mare, nu uita
Că te ador şi te iubesc.

poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Domnul meu

Eşti ruga purtată pe aripi de vânt
Eşti soare în ceruri şi jos pe pământ
Eşti pâinea vieţii, eşti pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit şi înfrânt
O rugă se-nalţă şi zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Eşti inima toată, eşti viaţa din ea
Tu, Doamne Isuse, eşti dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu eşti Domnul meu
Tu eşti Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e uşor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Eşti Tu, Domnul meu.

Tu eşti Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Eşti Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Trecut-au anii cu a lor viaţă
Au rămas din ei doar amintiri
Care ne apar mereu în faţă
Cu realizări sau neîmpliniri.

De ce eşti viaţă călătoare?
Şi fugi grăbită-n depărtări
Nu vezi că lumea-i schimbătoare?
De ce alergi spre alte zări?

Mai stai, ia bine seama
Vezi ce se petrece pe pământ
Să ştii că cinstea este arma
A omului sărac şi obidit.

Harpagon strânge mai departe
Aur, argint şi d-ăia verzi
Mereu îşi face vile şi palate
Şi în petreceri întruna ai să-l vezi.

De face gafe şi chemat la judecată
Intră prin faţă, iese pe uşa din dos
Că de! Aşa se aplică legea câteodată
Nu lui, doar omului de jos.
Iar şpaga este vechea meserie
Cu euro – dolari în buzunare
Şi ţine cât o veşnicie
Nu are margini sau hotare.

Banditul, chic, bine îmbrăcat
Poartă cu el şi un diplomat
Cumpără martori sau vreun certificat,
Nouă ne spune că... nu-i păcat.

Se lamentează că i se face rău
Că are nevoie de injecţii, de pastile,
De internări şi operaţii tot mereu.
Dar săracul moare cu zile.

Uite aşa se deschid uşile
Şi pe loc dispar cătuşele.
El devine omul cel mai bun
Iar tu sărac, rămâi cu cinstea-n drum.

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i da poetului crezare...

Nu-i da poetului crezare,
Copilă, nu-i al tău el, nu-i!
Şi mai cumplit ca de vâlvoare
Păzeşte-te de focul lui!

În darn cu inima plăpândă
Simţirea cerci să i-o pătrunzi!
Fierbinte patimă arzândă
Sub gingaş văl n-ai să ascunzi.

Poetul e stăpân pe toate
Şi nu-i stăpân pe sine doar:
Cununa lui aprinsă poate
Să-ţi ardă pletele cu jar.

În lume mulţi i se închină
Sau îl defaimă duşmănos:
El intră-n inimi ca albina,
Nu ca un şarpe veninos.

Candoarea ta el n-o umbreşte,
Dar fără voia-i uneori
Suflarea vie ţi-o răpeşte,
Sau te înalţă până-n nori.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O, trecător, cât îmi semeni
Cu ochii plecaţi în pământ...
Şi eu mi-i plecam, de asemeni.
Opreşte-te lângă mormânt,

Din orbul găinii - anume
Citeşte - şi maci adunând:
Mă cheamă Marina pe nume
De când m-am născut pe pământ.

Să nu-ţi fie teamă... Din hume
Stafie n-oi creşte subit,
Prea mult mi-a plăcut pe-astă lume
Să râd când e râsul oprit.

Şi flăcări mi-au curs lungi în vine
Şi plete jucat-am în vânt
Am fost doar cândva! O, străine
Opreşte-te lângă mormânt!

Sălbatic un lujer îţi smulge
Şi fructul la buze să-l duci
Căci nu afli fragă mai dulce
Ca fraga crescută-ntre cruci.

Dar nu zăbovi în suspine
Şi nu-ţi pleca fruntea în piept;
Gândeşte-te-n treacăt la mine
Şi uită - e mai înţelept.

Cum cade apusul de soare
Din colb auriu pari ţesut.
O, fie să nu te-nfioare
Cuvintele mele din lut...

poezie celebră de Marina Ţvetaeva din Poezii (1970), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi stăpân pe ţintă şi când nu eşti stăpân pe situaţie.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de George
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri difuze

Când eram mic, dar mare... mă gândeam
într-o dimineaţă când soarele strălucea puternic
şi afară ploua torenţial cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau
şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
că dispăruse în noapte ca motanii, mă tot gândeam
dacă îi spun Colonelului, tatăl tău,
dimineaţa când pleacă la unitate:
- Tată... te rog, încuie uşa după mine!
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
vreau să construim din plastilină
o Luminiţă, un Laurel şi alte figurine...
ce se întâmplă dacă le creăm cu imaginaţia noastră fabuloasă?
Cred că mi-ar fi răspuns:
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme,
nu-i place să se trezească atât de dimineaţă.
Mama ei nu mai e aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă!
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi niciodată;
intră dar n-o trezi... dezbrăca-te dar, n-o trezi... atinge-o dar, n-o trezi
las-o să viseze toată viaţa! Chiar dacă visează alt băiat acum
începând de azi, te va vedea numai pe tine.
Ai grijă, îi place să viseze,
aşa că n-o trezi niciodată!
Hai intră, fiule, încui uşa după tine.
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
înalt, puternic, frumos şi cu musteţi de husar
aşa ar fi procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
m-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile şi lângă tine,
lipit de tine... te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine:
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc, iar tu îmi eşti ca un frate
şi nu putem comite acest incest!
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit:
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate.
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă,
toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur, că după ce te-ai fi dezmeticit şi te-ai fi gândit un secol,
în secolele următoare m-ai fi lăsat
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. plinuţă!
Iar eu aş fi fost mai fericit şi Ani ar fi fost mai fericită
iar tu Luminiţă... ai fi fost cu adevărat fericită!
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat
sunt om şi greşesc întotdeauna!
Când eram mic, dar mare iar tu erai mică, dar mare
şi eu n-aveam mintea de acum
când sunt mare, dar mic iară tu eşti tot tânără, însă înţeleaptă.
Era pe vremuri... când eram tineri
copii de o şchioapă şi mi s-a părut că eşti singură.
Oare ai fost singură sau am fost noi vreodată tineri?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzmeriţa gândurilor

Şi mergând pe Jiu în sus
M-am întors mereu pe curs;
Mai jos am dat de un fluviu
Botezat de mult Danubiu.
Care curge către zare
Hăt, departe până-n mare

Jiul nostru mai are fraţi
Prin Moldova şi Carpaţi.
Uite aşa vere sau frate
Toate în lume-s numărate.
Omul numără zilele
Apa sapă malurile

În viaţă totul creşte
Nimic nu se iroseşte.,
Arunci în brazdă un grăunte
Din el ies seminţe multe.
În acel spiculeţ de grâu
Cu pai 'nalt până la brâu.

Că... şi planta la fel pomul
Au o viaţă ca şi omul
Când unul pleacă sau dispare
Altul pe loc va apare.
În nesfârşitul infinit
Plin de enigme-n circuit

Că nimic nu se mai ştie
În lumea noastră ce-o să fie?
Încarnare..., Inerţie...,
Ori uitare pe vecie!

De când este omenirea
Tot se cată fericirea
Viaţă lungă pe vecie
Dragoste şi armonie!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Tu, mamă,
Prin necazuri şi dureri
ai trecut de multe ori.
Bucurii şi chiar plăceri
ai avut arareori.

Când ai căzut, te-ai ridicat
tot cu gândul la copii.
Căderea nu te-a-împiedicat
lângă ei mereu să fii.

Lângă ei ai stat de veghe
multe zile, multe nopţi.
Azi pe fruntea ta se vede,
cum ia-i îngrijit pe toţi.

De ziua ta, eşti mulţumită
că la tine au venit.
Eşti măicuţa lor iubită
şi trandafiri ţi-au oferit

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletu-mi te slăveşte încă, înzeită libertate şi cred că va veni ziua fericită, ziua izbândirii, când omenirea întreagă se va scula şi va sfâşia acest văl şi duşmanii tăi se vor împietri la vederea chipului tău de lumină; atunci nu va mai fi niciun om rob, nici naţia roabă, nici om stăpân pe altul, nici popor stăpân pe altul, ci, domnirea Dreptăţii şi Frăţiei. Aceste cuvinte ce odată am dat deviză naţiei mele vor domni lumea. Vai, nu voi avea nevoie de a vedea această zi, dar şi eu asemenea am muncit şi am pătimit pentru dreptate şi cel din urmă al meu cuvânt va fi încă un imn închinat ţie, ţara mea mult dragă.

citat celebru din Nicolae Bălcescu (1847)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, copile drag

De ziua ta, Copilul Meu,
Mă rog la Bunul Dumnezeu,
Să-ţi dea tot binele din lume
Şi-n minte numai gânduri bune.
Noroc, iubire, sănătate,
În viaţă tu să ai de toate.
Să ai în suflet numai soare
Şi-n viaţă veşnic sărbătoare.
S-ai parte doar de fericire,
Şi multă, multă implinire.
Chiar dacă nu sunt lângă tine
Aş vrea să ştiu că-ţi este bine
Şi când ţi-i greu sau nu ţi-i bine,
Să ştii că-s mereu lângă tine
Cu gândul şi cu inima
Te rog să crezi, copila mea.
Iar dacă ţi-am greşit vreodată,
Te rog mă iartă, dragă fată.
C-aşa-i în viaţă, toţi greşim
Când nici nu ne închipuim.
Dar trebuie să avem răbdare
Cu toţi cei ce ne ies în cale.
Şi trebuie s-avem puterea,
Să trecem multe cu vederea...
Că a greşi e omeneşte,
Dar oare cine nu greşeşte?!

poezie de Mariana Simionescu (1 iunie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se povesteşte şoptit, la şezători ori clăci, în preajma acestei mari curţi boiereşti, că boierul cel bătrân, bunicul acestuia, ar fi hotărât cucoanei Smaranda, domniţa de-atunci, să-i facă numaidecât un fecior. Acea Smaranda născuse la şir trei fete, care de care mai frumoasă; însă Mavrocosti cel bătrân nici nu voia să se uite la ele. Lui îi trebuia un flăcău. Aşa că domniţa Smaranda, fiind însărcinată de-al patrulea şi temându-se să n'o lepede prinţul dac'a naşte iar fată, s'a sfătuit cu ţigăncile ei dela iatac şi, când a fost ceasul şi noaptea aceia, i-au adus în scutece un prunc din ţigănie. Mare bucurie la curte! Acel fecior care a crescut frumos şi a fost mare boier cu fală ca nimeni altul în ţara Moldovei, a fost tatăl cuconului Lupuşor, stăpânul de-acum.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe, şi tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin' l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar'
Să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar,

Fi'nd ziua când femeia, cât viaţa e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piua novăcească

A fost odată...

Jos în vale la Novaci
Piua lui moş Ion e vraci.
Nu stă locului, de loc
Prin sălbaticul Gilort.

Apa lui se zbate tare
Spumegă de nerăbdare
Şi cu ură răbufneşte...
Roata pivei învârteşte.

Şi vine, vine cu furie
În cupele-i cătrănie
Cu iuţeală o învârteşte
Şi la viaţă o trezeşte.

Badea, harnic pune mâna
Când pe bardă, când pe pene,
Şi tot răscoleşte întruna
Covoraşele oltene.

În coliba cu dichisuri
E mereu cuprins de visuri
Şi priveşte făbricuţa
Cum îi bate dimiuţa.

Alteori intră-n gânduri
Cugetă la ce-o să fie
Şi presimte cu ale simţuri
Cum sfârşitul o să-i vie.

Cu optzeci şi cinci de ierni pe frunte
Mulţi nepoţi şi strănepoate
Lasă-n urmă fapte multe
Pentru ai lui şi mai de toate.

Că ce a fost e amintire
Cu destinu-i trecător
Piua lui rămâne vie
Şi-al lui suflet călător.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri târzii

Când eram mic dar mare, mă gândeam
Într-o dimineaţă, când soarele strălucea puternic
Şi afară ploua cu stropi mari de căldură, ce nu se mai opreau
Şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
Că dispăruse în noapte, ca motanii... mă tot gândeam
Dacă... îi spun Colonelului, tatăl tău.. dimineaţa.. când pleacă la unitate
Tată... te rog încuie uşa după mine
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
Vreau, să construim din plastilină
O Luminiţă... un Aurel şi alte figurine
Ce se întâmplă să le cream cu imaginaţia noastră
Fabuloasă... Cred că mi-ar fi răspuns..
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme, şi
Nu-i place să se trezească atât de dimineaţă,
Mama ei... nu mai e. Aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă..
Are nevoie de ea, dar nu mai este, aşa că.. înlocuieşte-o
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi, niciodată.
Intră, dar n-o trezi.. dezbrăca-te, dar n-o trezi... atinge-o dar n-o trezi
Las-o să viseze toată viaţa, chiar dacă visează alt băiat.. acum
Începând de azi... te va visa doar pe tine.
Ai grijă...
Îi place să viseze, aşa că n-o trezi, niciodată! Hai intră fiule!
Încui uşa după tine!
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
Înalt, puternic, frumos şi cu musteţi ca un husar.
Aşa ar procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
M-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile, şi lângă tine,
Lipit de tine.. te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine,
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc iar tu îmi eşti ca un frate
Şi nu putem comite acest incest...
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate,
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă
Toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur... că după ce te-ai fi gândit un secol
În secolele următoare m-ai fi... lăsat...
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. grăsuţă
Iar eu aş fi fost mai fericit, şi Ani ar fi fost mai fericită,
Iar tu Luminiţă ai fi fost fericită.
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat!
Sunt om şi greşesc întotdeauna.
Când eram mic dar mare şi tu erai mică dar mare
Şi eu n-aveam mintea de acum
Când sunt mic dar mare şi tu eşti tot tânără dar înţeleaptă.
Era pe vremuri.. când eram foarte tineri, copii de o şchioapă şi mi se părea
Că eşti singură... oare ai fost singură?
Sau noi vrodată, tineri?

poezie de Aurel Avram Stănescu (2008)
Adăugat de Aurel Avram Stănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă, copile

Din primele tale zile,
Când ochii îi deslipeşti,
Învaţă mereu, copile!
Învaţă să trăieşti!

Învaţă să creşti frumos!
Precum floarea din grădină.
Ca bradul, drept şi umbros,
Care-aspiră spre lumină.

Învaţă de la pădure
Să creşti falnic, ca stejarul!
Că omul trebuie să-ndure
Şi dulcele şi amarul.

Învaţă şi de la soare,
Suflete să încălzeşti!
Învaţă cum pe ogoare
Va trebui să munceşti!

Mai învaţă de la lună,
Minţile să luminezi!
Învăţătura e bună
Carte dacă studiezi.

Învaţă şi de la ape
Cum să-ţi limpezeşti,
Gândurile toate!
Şi să le-mplineşti.

Învaţă de la aer
Cum să răcoreşti
Suflete în vaier!
Când le întâlneşti.

De la natură învaţă
Să nu duşmăneşti!
La lume să dai povaţă
Din ce agoniseşti!

Învaţă de la toate!
Învaţă cine eşti!
Arată că se poate
O viaţă să trăieşti!

poezie de Dumitru Delcă (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua copilului

Mi-a urat o turturea:
- La mulţi ani de ziua ta!
Să fii bun, să fii cuminte,
Să asculţi sfat de părinte.

Să creşti mare şi frumos
Şi să fii politicos.
- Mulţumesc, aşa voi face,
Bucuros sunt şi îmi place

Ca să ştiu că sunt iubit,
De cei mari sărbătorit.
Îţi pun însă o-ntrebare:
N-ar fi bine s-aibă, oare,

Sărbătoare pisicuţa
Şi căluţul, furnicuţa,
Fluturaşul drăgălaş
Şi căţelul meu poznaş?

- Se-nţelege că ar vrea
Şi un cuc şi-o turturea
Ca să aibă-o zi anume,
Să-i serbeze-ntreaga lume.

Însă ţie, Dumnezeu
Ţi-a dat minte şi mereu
Trebuie să te gândeşti,
Tot ce-i viu să ocroteşti.

Şi atunci, copile bun,
Eu, o turturea, îţi spun
Că mereu e ziua lor
Ziua vietăţilor.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul

La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Isus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o cămilă, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le atine talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
— Dar tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns...
— Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
— Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...
— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-anfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum — a câta oară? — Se-aşează iar Isus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?...
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân...
— Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
— Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Isus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Isus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...

*

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!