Răzmeriţa gândurilor

Şi mergând pe Jiu în sus
M-am întors mereu pe curs;
Mai jos am dat de un fluviu
Botezat de mult Danubiu.
Care curge către zare
Hăt, departe până-n mare

Jiul nostru mai are fraţi
Prin Moldova şi Carpaţi.
Uite aşa vere sau frate
Toate în lume-s numărate.
Omul numără zilele
Apa sapă malurile

În viaţă totul creşte
Nimic nu se iroseşte.,
Arunci în brazdă un grăunte
Din el ies seminţe multe.
În acel spiculeţ de grâu
Cu pai 'nalt până la brâu.

Că... şi planta la fel pomul
Au o viaţă ca şi omul
Când unul pleacă sau dispare
Altul pe loc va apare.
În nesfârşitul infinit
Plin de enigme-n circuit

Că nimic nu se mai ştie
În lumea noastră ce-o să fie?
Încarnare..., Inerţie...,
Ori uitare pe vecie!

De când este omenirea
Tot se cată fericirea
Viaţă lungă pe vecie
Dragoste şi armonie!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Ce e azi nu este mâine
Şi ce a fost nu mai revine
Viaţa merge înainte
Cu ce-i rău sau ce e bine.

De când este omenirea
Viaţa-i clipă de trăire
Ea rămâne amintire
Un mormânt şi o umbrire.

Când ai trecut în veşnicie
Eşti uitat de soră, frate
Că nimic nu se mai ştie
Şi uitate rămân toate.

Omule! Ia bine aminte
Când dispari din astă lume
Nu mai eşti cel dinainte
Ci un străin cu-n searbăd nume.

În rest totul e uitare
Aşternută în mormânt
Fără a cere amânare
Pentru al tău suflet dispărut.

E minune când vreun frate
Îţi aprinde o lumânare
Memorându-ţi mai departe
Scurta-ţi viaţă călătoare.

Ce eşi omule în viaţă?
Decât colbul trecător
Visător, plin de speranţă
Şi un suflet călător.

Uiţi de azi, uiţi şi de mâine
Ca şi de celelalte zile
Care înseamnă renunţare...
Un mormânt şi o uitare.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un val este ocean, şi când se ridică, i se dă numele "val". Când i se dă acest nume, este ca şi cum ar avea o existenţă independentă. Pare că se rostogoleşte de-a lungul suprafeţei, care este tot apă - apă care curge în apă - şi pe aceasta o numim viaţă. Apoi dispare şi aceasta se numeşte moarte. De fapt, nimic nu s-a întâmplat cu apa. Este doar o mişcare naturală, dar pentru că îi sunt atribute un nume şi o formă, apare ca o existenţă separată, sau entitate distinctă. În tot acest timp, este doar joaca apei care creşte, curge, scade - nicio poveste. Mintea inventează povestea prin crearea unei identităţi iluzorii. În adevărata înţelegere, totul este unicul. Când identitatea se ridică, o sărbătorim ca pe o naştere şi când curge, o numim viaţă. Când dispare, îi spunem moarte şi întristare. Dar, într-adevăr, dacă priveşti din perspectiva Absolutului unic, Adevărului, nimic nu s-a întâmplat cu adevărat, cu excepţia faptului că viaţa visată a unei fantome ajunge la sfârşit.

citat din Mooji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Petrişor

Motto:

Petrică şi Petrişor
Toată lumea are un dor
Numai tu ai mai multe
Ştiute sau tăinuite.
Care pleacă şi vin
Din Craiova sau Negomir.

Plecând, din Craiova în sus
Pe al Jiului curs
Înspre nord şi la apus,
După un timp ai ajuns
În comuna Negomir
Cu oameni harnici şi buni.
Este satul lui Petrişor
Care este fermier
Iubeşte agricultura
Florile şi pomicultura.
Multă vreme a fost plecat
Din îndepărtatul sat
A uitat copilăria
Şi a îndrăgit milităria,
Încontinuu a lucrat
Până s-a pensionat
Şi ca să nu stea degeaba
A început omul treaba.
Sădind un pom, câte o floare
Până a ajuns grădina mare,
Are şi un solar cu legume,
Lăudat de multă lume.
Flori frumoase şi căpşuni,
Soiuri de trandafiri buni.
Când trece omul pe drum
Se îmbată de parfum.
Creşte în ogradă şi curcani,
Frumoşi, graşi şi dolofani,
Spre uimirea tuturor
Vrea să crească în viitor
O sută de dendoni*1 şi mai bine
Să-i vândă în piaţă şi la lume,
Tot aşa vrea alt solar
Cu căldură şi cu geam,
Să producă trufandale
Iarna, când e gerul tot mai tare.
Vrea şi struguri de masă,
Afuz-Ali, Cardinal şi Tămâioasă.
În vale, un eleşteu pentru sat
Cu crap, plătică, fitofag.
Şi pescarii pe al lui mal,
Alţii cu peşte pe grătar,
Când este vreo sărbătoare,
Să ne ureze şi cu pahare
Pline cu palincă şi cu vin,
Care se găsesc din plin.
În glasul cucului din culme
Şi al păsărilor din pădure,
Cintezele şi privighetoarea,
Înveselind toată valea.

Pedro, mereu îşi aduce aminte
De ce a fost mai înainte,
Plânge pe frate şi părinţi,
Pe vecie dispăruţi,
Se întâlneşte cu fraţii din sat
Pe care niciodată nu i-a uitat.
Merge pe câmp, culege flori,
Pe coastele pline cu pomi
La oameni pe a lor moşie,
Ce muncesc cu bărbăţie,
Este harnic şi priceput
Dar, are multe de făcut
Şi nu-şi iese din cuvânt
Spunând, că traiul e pe pământ,
Muncind cu cinste şi vrednicie,
Ele aduc bogăţie.

Să ai suflet de fecioară,
Să iubeşti ce te înconjoară,
Unii, poate că te înjură
Tu să nu le porţi de ură,
Cine-i harnic şi munceşte
Natura îl răsplăteşte.
Cu bunăstare şi sănătate
În casă având de toate.
Omul poartă al său destin,
Trăindu-şi viaţa din plin.
În rest totul este trecător,
Ca şi pasărea din zbor,
Că..., nimic nu iei cu tine
Decât un nume şi ce a fost bine.

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copiii sunt cu mine

Când copiii sunt cu mine
şi cu drag la piept îi strâng,
Am tot aurul din lume,
de nimic nu mă mai plâng.

De ninge sau viscoleşte,
ori o boală grea mă-încearcă,
Zâmbetul lor mă-încălzeşte,
cu sănătate mă-încarcă.

Când îmi urează de bine
mă răsfaţă sufleteşte.
Fericirea e cu mine,
speranţa de viaţă creşte.

Copiii-s muguri de viaţă
care-n timp vor înflori.
Care mie-mi dau speranţă
că prin ei, voi dăinui.

poezie de Dumitru Delcă (25 decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vine o vreme

În tăcere, pomul
către cer se-înalţă.
Să trăiască, omul,
de la pom învaţă.

Învaţă cum să crească,
învaţă să muncească.
În lumină se răsfaţă
şi către cer se înalţă.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzeşte.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrâneşte.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Având aceeaşi soartă

Cât e tânăr, omul,
de rău nu se teme.
Este ca şi pomul
care-înfruntă vreme.
Când se-adună anii
şi amprente lasă,
Nici măcar chiar banii,
viaţa n-o salvează.
La fel e şi pomul
bântuit de vreme.
Îşi pierde tot rodul,
Nu mai este verde.
Având aceeasi soartă,
Şi omul şi pomul
sfârşesc. Unul pe vatră,
altul sus, la Domnul.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici uşor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simţi dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Şi vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-aşterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceaţă,
Iar amintirile îţi pier
Lăsându-ţi trupul fără viaţă.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viaţa-ntreagă ţi-e departe
Te afli între poli opuşi
Păşeşti spre viaţă sau spre moarte?

poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinda

Ghindă din stejar bătrân
Cum rămâi fără stăpân?
Fie ziua cât de mare
El citeşte, ori le doarme.

Iar tu fiinţă mititică
În ochii lui pari o furnică
Eşti micuţă dragă fată
Şi te zbaţi prin colb şi zloată.

Uneori intră la gânduri
Că ai să-i decorezi livada
Cu fraţi mulţi şi cu copile
De nu-i mai cunoşti ograda.

Însă tu an după an
Putrezeşti pe jos în van
Stăpânul mereu pregetă
Tot cobind a secetă.

Uite aşa dispari fetiţă
Lângă tatăl tău în suferinţă
Care vede el, săracul
Că stăpânul nu-ţi vrea leacul.

An de an stejarul creşte
Ghinde multe el rodeşte
Presară la rădăcină
Zeci sau sute şi suspină.

Şi gândeşte că vreodată
Îndărătnicul stăpân
Pune mâna pe lopată
Să te aşeze în loc mai bun.

Să creşti falnică-n ogradă
Lângă fraţii tăi din jur
Să vă admire o lume întreagă
Când pe voi, când pe stăpân.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat şi ochii
de atâtea priviri
de atâta aşteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
şi totul
rămâne pe loc
nici nopţile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
şi s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai creşte nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
şi doar prin instincte
ne mai menţinem

omul

fiinţa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au şters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neştiuţi
căci totu-i
fărâme
cu paşi de nisip
ne căţărăm pe nimic

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Trecut-au anii cu a lor viaţă
Au rămas din ei doar amintiri
Care ne apar mereu în faţă
Cu realizări sau neîmpliniri.

De ce eşti viaţă călătoare?
Şi fugi grăbită-n depărtări
Nu vezi că lumea-i schimbătoare?
De ce alergi spre alte zări?

Mai stai, ia bine seama
Vezi ce se petrece pe pământ
Să ştii că cinstea este arma
A omului sărac şi obidit.

Harpagon strânge mai departe
Aur, argint şi d-ăia verzi
Mereu îşi face vile şi palate
Şi în petreceri întruna ai să-l vezi.

De face gafe şi chemat la judecată
Intră prin faţă, iese pe uşa din dos
Că de! Aşa se aplică legea câteodată
Nu lui, doar omului de jos.
Iar şpaga este vechea meserie
Cu euro – dolari în buzunare
Şi ţine cât o veşnicie
Nu are margini sau hotare.

Banditul, chic, bine îmbrăcat
Poartă cu el şi un diplomat
Cumpără martori sau vreun certificat,
Nouă ne spune că... nu-i păcat.

Se lamentează că i se face rău
Că are nevoie de injecţii, de pastile,
De internări şi operaţii tot mereu.
Dar săracul moare cu zile.

Uite aşa se deschid uşile
Şi pe loc dispar cătuşele.
El devine omul cel mai bun
Iar tu sărac, rămâi cu cinstea-n drum.

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul - nobilă fiinţă

Omul a descoperit focul pe care l-a aprins.
Omul a descoperit apa cu care apoi l-a stins.
A vânat animalul pe care acum îl creşte,
A cultivat pământul unde sămânţa rodeşte.
A întemeiat familie, a crescut copii,
A trăit, de-a lungul vieţii, tristeţi şi bucurii.
A construit o casă în care să locuiască,
A luptat ca lumea să nu se duşmănească.
A înfruntat furtuni, a petrecut războaie,
A îmblânzit natura, a stăvilit şuvoaie.
A inventat apa caldă, a construit maşini,
A ridicat biserici unde poţi să te închini.
A cucerit cerul, cu Universul stă de vorbă,
De pe Marte şi Uranus recoltează acum probă.
Caută necontenit semeni cu care să comunicăm,
Cu ştiinţa laolaltă, noi galaxii să explorăm.
Omul - nobilă fiinţă, multe a făcut în viaţă.
Multe mai sunt de făcut şi necontenit învaţă.
Îşi schimbă modul de viaţă, se modernizează,
Şi lasă posterităţii tot ce el realizează.
E de datoria noastră să păstrăm tot ce primim,
Să cercetăm mai departe, visul lumii să-mplinim.
Vis de pace, libertate, de frăţie-ntre popoare,
Să ne bucurăm de viaţă, cât mai rămânem sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală mare pe care părinţii o fac este supra protejarea. Intenţiile lor sunt bune, însă şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Ei îşi iubesc copii şi vor să le uşureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă creşti un câine sau o pisică în casă, îl hrăneşti numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi şi apoi într-o zi îl pierzi şi animalul rămâne singur. Cu toate simţurile atrofiate, nu ştie să îşi procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viaţa lui, simte că lumea e prea mare şi are un singur destin. Cel de victimă. La fel e şi cu oamenii astăzi. Priveşte o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E plin de victime. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viaţă. Am fost păcălit. România e o ţară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc, etc. E plin de oameni care se văd ca nişte suflete nevinovate prinse într-o lume mare şi rea. Toate astea pleacă de la părinţi. Pentru că în loc să îşi educe copii să lupte în viaţă, să ştie că orice problemă apare, există soluţii chiar dacă de multe ori nu sunt soluţii instant sau uşoare, în loc să îi crească în spiritul "ce semeni, aduni" şi "viaţa e o luptă", părinţii de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naşte floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduţe şi unduitoare.

Nu-i nimic pe lume care nu foieşte,
Chiar şi piatra, timpul o încărunţeşte
Până când în rosturi o cermăluieşte
Şi o suflă vântul până-o prăfuieşte.

Totul este viaţă şi apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se roteşte,
Nu mai ştiu din ce totul încolţeşte.

Din nisipuri fine şi din praful mării
Stâncile se-nalţă până-n vârful zării,
Din apa sărată creşte altă floare
Ce-şi ia din pietroaie frunze şi-o culoare.

Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viaţă într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Şi prin iarba crudă câte gâze zbiară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la Olimp

În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naşte, altul moare,
Toţi se nasc şi mor pe rând.

Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.

Ca şi omul, mai dispare
Tot ce creşte pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veşmânt.

Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de trepte!

Omul de mii de ani a vânturat bobul şi la separat de pleavă, altfel nu am fi existat... Motivaţia că nu înţelegem, nu vedem realitatea sau o negăm... poate sau nu să fie o acuzaţie a propriei conştiinţe, când aceasta există, pentru cel ce vrea să ştie. A fi sau a deveni pleavă sau o suţine, ne vom şterge trecutul şi existenţa, a fi fost om.

Apa în deşert este prezentă doar pentru cel care ştie să o extragă şi pe care o dăruieşte şi celui neştiutor. Aşa ajunge să fie şi după ce nu mai există! Scările înţelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus şi mai aproape de "ultima treaptă", cu toate că ea nu există, cu atâta va înţelege mai mult... Sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse şi nespuse multe fără cuvinte...

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sfântul prooroc Ilie 2008

*Să iubim scriptura sfântă
Sfinţii prooroci ne cuvântă
Iubim, ca să fim iubiţi:
Astăzi să fim fericiţi

Sfinţii-n ceruri ne iubesc
Toţi la Domnul ne vorbesc
Pământul să înverzească
*Fratele să se iubească

Cuvântul unui proroc
Din pământ va scoate Foc
Proorocie - aur rar
*Aurul nostru în dar

Să fie să ascultăm
Iubiri la prooroci să dăm
Multe lucruri de vedem
Să-i iubim şi să-i credem

Le dăm crezul de prooroc
*Numele-i albit în Foc
Numele-i de Foc Ilie:
Să-i Vedem în proorocie

Îi dăm: Apă, Foc, Pământ
Numele-i de veşnic sfânt
Să-l iubim, să ne iubească:
Nu-l iubim - să ne trăsnească!

Uităm adesea ce suntem
Menirii morţii ne dădem
Menirii noastre omeneşti:
*Tot şi toate-s prooroceşti

Ce nu are proorocie
Este doar aşa să fie
Pe Ilie l-au gonit:
Pământ sfânt au prigonit

Că i-au dat apoi crezare
Trăznit foc de supărare
*Unit la ceruri este foc!
Este pământ - fără noroc!

În existenţa noastră vie
Sfânta noastră proorocie
Cuvânt de Foc Vesteşte:
Cu Domnul, nu Se glumeşte!

Să fie oare erezie?
*Pe pământ n-a fost Ilie?
Să existăm din întâmplare:
Pământ cu Viaţa şi Soare?

Cu Apă-l udăm pământul
Evistă şi foc şi vântul
Şi apă şi foc el are:
Apa, este o-ntâmplare?

Albia noastră străină
Îşi doreşte o albină
Sapă necredinţa-n noi:
*Râul, curge înapoi?

Îşi aşteaptă apa focul
Focul va ploua tot locul
Albia-i marchează locul
Locul: Îşi marghează Focul?

Şi va curge multa apă
Va curge ploaia ce sapă
Sapă necredinţă-n noi:
Până-n Ziua de Apoi?

Focul apa şi cu Unsul
Îşi aşteaptă azi răspunsul
Albia marchează locul:
De unde ne vine focul?

Şi marchează şi va curge
Apă curge, apă muge
*Omul vieţi-i face Gard:
Viaţa, vine din hazard?

Să trăiască făr' de foc:
Viaţa, va mai are loc?
Spre ceruri, spre larga zare:
Să privim din întâmplare?

Crească-n noi orice-ntrebare
Modelează Zări şi mare
Apa, dacă n-o avem:
Viaţa, noi o mai vedem?

*Râul curge doar la vale
Va atrage ceaţa-n cale
Albia lui şerpuită:
De foc, oare îi croită?

Scăpată viaţă omul are
Formează - acum altă-ntrebare:
O viaţă zisă din hazard
Dată ne este cu Gard?

*Omul viaţa şi-o trăieşte
Râul, focul, un bun este
Şi pe maluri în culori:
Verdeaţă şi multe flori?

*Crează Dumnezeu şi-n foc
În pustiu şi-n orice loc
Chipuri multe infinite:
Nu de Domnul sunt gândite?

Viaţa-n Ilie prooroc
A lovit lumea cu foc
A fost oare o-ntâmplare:
Un prooroc răpit în Soare?

*În ceruri există foc
Există din loc în loc
Chip de foc dacă avem:
De un fulger mai cădem?

Sfânt e chipul cel de Apă
Chipul care-n veci ne scapă
Cel de Apă lumii vii:
Viaţă-n Dumnezeu să-i fii

O, ce multă necredinţă
Adapă moartea-n Fiinţă!
RĂMÂNE-m... făr' de crezare:
Pământ sfânt, făr' de Cazare!

De la viaţ' avem gândirea
Viaţă, biruieşte firea
Cuvânt cu iubirea-n faţă
......................................
Lumii, El nu-i dă Dulceaţă?
...............................................
*Îi dă Lumină şi căldură
Ca să-i fie lumea pură
Casa plină de Copii:
Să se îmulţească mii

Harul nostru e Divin
Proorocească şi-n destin
Şi-n măgarul urecheat:
*Evanghelia s-a dat

Evanghelia, e Sfântă:
Luminează sfinţi şi Cântă!
Evanghelia, e Sfântă:
Este Trupul, ce Cuvântă!

Evanghelia-i, Trupească
Este gata, să se Nască!
(cască!)

poezie de Paul Preda Păvălache (20 iulie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!