Răzmerița gândurilor
Și mergând pe Jiu în sus
M-am întors mereu pe curs;
Mai jos am dat de un fluviu
Botezat de mult Danubiu.
Care curge către zare
Hăt, departe până-n mare
Jiul nostru mai are frați
Prin Moldova și Carpați.
Uite așa vere sau frate
Toate în lume-s numărate.
Omul numără zilele
Apa sapă malurile
În viață totul crește
Nimic nu se irosește.,
Arunci în brazdă un grăunte
Din el ies semințe multe.
În acel spiculeț de grâu
Cu pai 'nalt până la brâu.
Că... și planta la fel pomul
Au o viață ca și omul
Când unul pleacă sau dispare
Altul pe loc va apare.
În nesfârșitul infinit
Plin de enigme-n circuit
Că nimic nu se mai știe
În lumea noastră ce-o să fie?
Încarnare..., Inerție...,
Ori uitare pe vecie!
De când este omenirea
Tot se cată fericirea
Viață lungă pe vecie
Dragoste și armonie!
poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre botez
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre plante
- poezii despre iubire
- poezii despre infinit
- poezii despre gânduri
- poezii despre fluvii
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cugetare
Ce e azi nu este mâine
Și ce a fost nu mai revine
Viața merge înainte
Cu ce-i rău sau ce e bine.
De când este omenirea
Viața-i clipă de trăire
Ea rămâne amintire
Un mormânt și o umbrire.
Când ai trecut în veșnicie
Ești uitat de soră, frate
Că nimic nu se mai știe
Și uitate rămân toate.
Omule! Ia bine aminte
Când dispari din astă lume
Nu mai ești cel dinainte
Ci un străin cu-n searbăd nume.
În rest totul e uitare
Așternută în mormânt
Fără a cere amânare
Pentru al tău suflet dispărut.
E minune când vreun frate
Îți aprinde o lumânare
Memorându-ți mai departe
Scurta-ți viață călătoare.
Ce eși omule în viață?
Decât colbul trecător
Visător, plin de speranță
Și un suflet călător.
Uiți de azi, uiți și de mâine
Ca și de celelalte zile
Care înseamnă renunțare...
Un mormânt și o uitare.
poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre suflet, poezii despre prezent sau poezii despre lumânări
Dumnezeu toate le-așează
Când verdele planetei dispare,
Dispare și viața pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.
Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru și fum.
Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-așează,
În fața lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viață, nu se face.
Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul și ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.
poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre moarte, poezii despre vânt, poezii despre verde, poezii despre tăcere, poezii despre religie, poezii despre ploaie sau poezii despre planete
Un val este ocean, și când se ridică, i se dă numele "val". Când i se dă acest nume, este ca și cum ar avea o existență independentă. Pare că se rostogolește de-a lungul suprafeței, care este tot apă - apă care curge în apă - și pe aceasta o numim viață. Apoi dispare și aceasta se numește moarte. De fapt, nimic nu s-a întâmplat cu apa. Este doar o mișcare naturală, dar pentru că îi sunt atribute un nume și o formă, apare ca o existență separată, sau entitate distinctă. În tot acest timp, este doar joaca apei care crește, curge, scade - nicio poveste. Mintea inventează povestea prin crearea unei identități iluzorii. În adevărata înțelegere, totul este unicul. Când identitatea se ridică, o sărbătorim ca pe o naștere și când curge, o numim viață. Când dispare, îi spunem moarte și întristare. Dar, într-adevăr, dacă privești din perspectiva Absolutului unic, Adevărului, nimic nu s-a întâmplat cu adevărat, cu excepția faptului că viața visată a unei fantome ajunge la sfârșit.
citat din Mooji
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre apă
- citate despre viață
- citate despre adevăr
- citate despre visare
- citate despre tristețe
- citate despre timp
- citate despre sărbători
- citate despre sfârșit
- citate despre ocean
Balada lui Petrișor
Motto:
Petrică și Petrișor
Toată lumea are un dor
Numai tu ai mai multe
Știute sau tăinuite.
Care pleacă și vin
Din Craiova sau Negomir.
Plecând, din Craiova în sus
Pe al Jiului curs
Înspre nord și la apus,
După un timp ai ajuns
În comuna Negomir
Cu oameni harnici și buni.
Este satul lui Petrișor
Care este fermier
Iubește agricultura
Florile și pomicultura.
Multă vreme a fost plecat
Din îndepărtatul sat
A uitat copilăria
Și a îndrăgit milităria,
Încontinuu a lucrat
Până s-a pensionat
Și ca să nu stea degeaba
A început omul treaba.
Sădind un pom, câte o floare
Până a ajuns grădina mare,
Are și un solar cu legume,
Lăudat de multă lume.
Flori frumoase și căpșuni,
Soiuri de trandafiri buni.
Când trece omul pe drum
Se îmbată de parfum.
Crește în ogradă și curcani,
Frumoși, grași și dolofani,
Spre uimirea tuturor
Vrea să crească în viitor
O sută de dendoni*1 și mai bine
Să-i vândă în piață și la lume,
Tot așa vrea alt solar
Cu căldură și cu geam,
Să producă trufandale
Iarna, când e gerul tot mai tare.
Vrea și struguri de masă,
Afuz-Ali, Cardinal și Tămâioasă.
În vale, un eleșteu pentru sat
Cu crap, plătică, fitofag.
Și pescarii pe al lui mal,
Alții cu pește pe grătar,
Când este vreo sărbătoare,
Să ne ureze și cu pahare
Pline cu palincă și cu vin,
Care se găsesc din plin.
În glasul cucului din culme
Și al păsărilor din pădure,
Cintezele și privighetoarea,
Înveselind toată valea.
Pedro, mereu își aduce aminte
De ce a fost mai înainte,
Plânge pe frate și părinți,
Pe vecie dispăruți,
Se întâlnește cu frații din sat
Pe care niciodată nu i-a uitat.
Merge pe câmp, culege flori,
Pe coastele pline cu pomi
La oameni pe a lor moșie,
Ce muncesc cu bărbăție,
Este harnic și priceput
Dar, are multe de făcut
Și nu-și iese din cuvânt
Spunând, că traiul e pe pământ,
Muncind cu cinste și vrednicie,
Ele aduc bogăție.
Să ai suflet de fecioară,
Să iubești ce te înconjoară,
Unii, poate că te înjură
Tu să nu le porți de ură,
Cine-i harnic și muncește
Natura îl răsplătește.
Cu bunăstare și sănătate
În casă având de toate.
Omul poartă al său destin,
Trăindu-și viața din plin.
În rest totul este trecător,
Ca și pasărea din zbor,
Că..., nimic nu iei cu tine
Decât un nume și ce a fost bine.
poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre zbor, poezii despre văi, poezii despre sat, poezii despre păsări, poezii despre muncă, poezii despre hărnicie sau poezii despre ger
Când copiii sunt cu mine
Când copiii sunt cu mine
și cu drag la piept îi strâng,
Am tot aurul din lume,
de nimic nu mă mai plâng.
De ninge sau viscolește,
ori o boală grea mă-încearcă,
Zâmbetul lor mă-încălzește,
cu sănătate mă-încarcă.
Când îmi urează de bine
mă răsfață sufletește.
Fericirea e cu mine,
speranța de viață crește.
Copiii-s muguri de viață
care-n timp vor înflori.
Care mie-mi dau speranță
că prin ei, voi dăinui.
poezie de Dumitru Delcă (25 decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre viscol, poezii despre urări, poezii despre sănătate, poezii despre răsfăț, poezii despre plâns sau poezii despre ninsoare
Dar vine o vreme
În tăcere, pomul
către cer se-înalță.
Să trăiască, omul,
de la pom învață.
Învață cum să crească,
învață să muncească.
În lumină se răsfață
și către cer se înalță.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzește.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrânește.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.
poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre învățătură, poezii despre lumină, poezii despre frunze sau poezii despre creștere
Având aceeași soartă
Cât e tânăr, omul,
de rău nu se teme.
Este ca și pomul
care-înfruntă vreme.
Când se-adună anii
și amprente lasă,
Nici măcar chiar banii,
viața n-o salvează.
La fel e și pomul
bântuit de vreme.
Își pierde tot rodul,
Nu mai este verde.
Având aceeasi soartă,
Și omul și pomul
sfârșesc. Unul pe vatră,
altul sus, la Domnul.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre salvare sau poezii despre bani
Transfigurare
Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici ușor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simți dor.
Arunci privirea-ncet în jos
Și vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-așterne acum un strat de brumă.
În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceață,
Iar amintirile îți pier
Lăsându-ți trupul fără viață.
Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?
E mult prea greu să rămâi sus,
Când viața-ntreagă ți-e departe
Te afli între poli opuși
Pășești spre viață sau spre moarte?
poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre dor, poezii despre brumă, poezii despre aripi sau poezii despre amintiri
Omenirea nu dispare
În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.
În lume se mai moare
fie că ai prea mulți bani,
fie că ai prea mulți ani.
În lume se mai moare
fie că din greu muncești,
fie că doar lenevești.
Tot în lume se mai moare
fie că ești încă tânăr,
fie că ești mai bătrân,
fie ești copil pe umăr,
fie ești cât un gorun.
Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-și ia tainul său.
Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.
Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzește,
Așa omul odrăslește.
Unul naște, altul moare,
Toți avem un timp sub soare.
poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre război, poezii despre râs sau poezii despre pace
Ghinda
Ghindă din stejar bătrân
Cum rămâi fără stăpân?
Fie ziua cât de mare
El citește, ori le doarme.
Iar tu ființă mititică
În ochii lui pari o furnică
Ești micuță dragă fată
Și te zbați prin colb și zloată.
Uneori intră la gânduri
Că ai să-i decorezi livada
Cu frați mulți și cu copile
De nu-i mai cunoști ograda.
Însă tu an după an
Putrezești pe jos în van
Stăpânul mereu pregetă
Tot cobind a secetă.
Uite așa dispari fetiță
Lângă tatăl tău în suferință
Care vede el, săracul
Că stăpânul nu-ți vrea leacul.
An de an stejarul crește
Ghinde multe el rodește
Presară la rădăcină
Zeci sau sute și suspină.
Și gândește că vreodată
Îndărătnicul stăpân
Pune mâna pe lopată
Să te așeze în loc mai bun.
Să crești falnică-n ogradă
Lângă frații tăi din jur
Să vă admire o lume întreagă
Când pe voi, când pe stăpân.
poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre somn, poezii despre promisiuni, poezii despre ochi, poezii despre mâini sau poezii despre lectură
Atâtea priviri
Nu mai plouă
ni s-au uscat și ochii
de atâtea priviri
de atâta așteptare
din zăduf
până-n apus
apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
și totul
rămâne pe loc
nici nopțile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
și s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai crește nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise
nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile
ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe
ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
și doar prin instincte
ne mai menținem
omul
ființa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03
X X X
Ni s-au șters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neștiuți
căci totu-i
fărâme
cu pași de nisip
ne cățărăm pe nimic
poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre noapte, poezii despre nisip sau poezii despre instinct
Reverie
Trecut-au anii cu a lor viață
Au rămas din ei doar amintiri
Care ne apar mereu în față
Cu realizări sau neîmpliniri.
De ce ești viață călătoare?
Și fugi grăbită-n depărtări
Nu vezi că lumea-i schimbătoare?
De ce alergi spre alte zări?
Mai stai, ia bine seama
Vezi ce se petrece pe pământ
Să știi că cinstea este arma
A omului sărac și obidit.
Harpagon strânge mai departe
Aur, argint și d-ăia verzi
Mereu își face vile și palate
Și în petreceri întruna ai să-l vezi.
De face gafe și chemat la judecată
Intră prin față, iese pe ușa din dos
Că de! Așa se aplică legea câteodată
Nu lui, doar omului de jos.
Iar șpaga este vechea meserie
Cu euro dolari în buzunare
Și ține cât o veșnicie
Nu are margini sau hotare.
Banditul, chic, bine îmbrăcat
Poartă cu el și un diplomat
Cumpără martori sau vreun certificat,
Nouă ne spune că... nu-i păcat.
Se lamentează că i se face rău
Că are nevoie de injecții, de pastile,
De internări și operații tot mereu.
Dar săracul moare cu zile.
Uite așa se deschid ușile
Și pe loc dispar cătușele.
El devine omul cel mai bun
Iar tu sărac, rămâi cu cinstea-n drum.
poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cătușe, poezii despre sărăcie, poezii despre superlative, poezii despre reverie sau poezii despre palate
Omul - nobilă ființă
Omul a descoperit focul pe care l-a aprins.
Omul a descoperit apa cu care apoi l-a stins.
A vânat animalul pe care acum îl crește,
A cultivat pământul unde sămânța rodește.
A întemeiat familie, a crescut copii,
A trăit, de-a lungul vieții, tristeți și bucurii.
A construit o casă în care să locuiască,
A luptat ca lumea să nu se dușmănească.
A înfruntat furtuni, a petrecut războaie,
A îmblânzit natura, a stăvilit șuvoaie.
A inventat apa caldă, a construit mașini,
A ridicat biserici unde poți să te închini.
A cucerit cerul, cu Universul stă de vorbă,
De pe Marte și Uranus recoltează acum probă.
Caută necontenit semeni cu care să comunicăm,
Cu știința laolaltă, noi galaxii să explorăm.
Omul - nobilă ființă, multe a făcut în viață.
Multe mai sunt de făcut și necontenit învață.
Își schimbă modul de viață, se modernizează,
Și lasă posterității tot ce el realizează.
E de datoria noastră să păstrăm tot ce primim,
Să cercetăm mai departe, visul lumii să-mplinim.
Vis de pace, libertate, de frăție-ntre popoare,
Să ne bucurăm de viață, cât mai rămânem sub soare.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre știință, poezii despre zoologie, poezii despre vânătoare sau poezii despre tristețe
Despărțirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunțare, atunci e sentință. De cele mai multe ori, despărțirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viață, fericiți, împreună. Despărțirea doare și pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să știe cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Și, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecția de viață este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărțirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îți răpește suflețelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viață. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o prețioasă Lecție de Viață este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viață întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne învețe ceva. Să ne învețe DORUL. Să ne învețe regretul; acel regret care ajută la înălțare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să știm cum este să fii iubit".
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre moarte, citate despre lecții, citate despre învățătură, citate despre zoologie, citate despre suflet, citate despre iertare, citate despre fericire sau lecții de engleză
O greșeală mare pe care părinții o fac este supra protejarea. Intențiile lor sunt bune, însă și drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Ei își iubesc copii și vor să le ușureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă crești un câine sau o pisică în casă, îl hrănești numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi și apoi într-o zi îl pierzi și animalul rămâne singur. Cu toate simțurile atrofiate, nu știe să își procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viața lui, simte că lumea e prea mare și are un singur destin. Cel de victimă. La fel e și cu oamenii astăzi. Privește o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E plin de victime. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viață. Am fost păcălit. România e o țară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc, etc. E plin de oameni care se văd ca niște suflete nevinovate prinse într-o lume mare și rea. Toate astea pleacă de la părinți. Pentru că în loc să își educe copii să lupte în viață, să știe că orice problemă apare, există soluții chiar dacă de multe ori nu sunt soluții instant sau ușoare, în loc să îi crească în spiritul "ce semeni, aduni" și "viața e o luptă", părinții de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștere, citate despre animale, citate despre vinovăție, citate despre vecini, citate despre televiziune sau citate despre simțuri
Ciclu
Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naște floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduțe și unduitoare.
Nu-i nimic pe lume care nu foiește,
Chiar și piatra, timpul o încărunțește
Până când în rosturi o cermăluiește
Și o suflă vântul până-o prăfuiește.
Totul este viață și apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se rotește,
Nu mai știu din ce totul încolțește.
Din nisipuri fine și din praful mării
Stâncile se-nalță până-n vârful zării,
Din apa sărată crește altă floare
Ce-și ia din pietroaie frunze și-o culoare.
Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viață într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Și prin iarba crudă câte gâze zbiară.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare sau poezii despre stânci
Cu gândul la Olimp
În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naște, altul moare,
Toți se nasc și mor pe rând.
Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.
Ca și omul, mai dispare
Tot ce crește pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veșmânt.
Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.
poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre schimbare, poezii despre natură sau poezii despre bătrânețe
Câte
Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?
Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Și dorințe infinite
Câte, oare sunt în ele?
Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Și decizii mai greșite
Câte sunt și nu au leac?
Câte răutăți sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?
Câte zile nesfârșite
Numără un om la care,
Viața este pe sfârșite
Câte, când speranța-i moare?
Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?
Câte clipe trec în viață,
Fără ură și minciună
Ce-ți fac inima de gheață
Câte, nimeni n-o să spună?
Câte speranțe deșarte
Are cel care greșește,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căiește?
Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???
Câte omul pătimește
Într-o viață din trufie?
Multe și-l nemulțumește
Câte, nimeni n-o să știe!
Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?
Câte zile are omul?
Câte zile are-n viață?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranță!?
poezie de Georgiana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre stele sau poezii despre sfârșit
Dincolo de trepte!
Omul de mii de ani a vânturat bobul și la separat de pleavă, altfel nu am fi existat... Motivația că nu înțelegem, nu vedem realitatea sau o negăm... poate sau nu să fie o acuzație a propriei conștiințe, când aceasta există, pentru cel ce vrea să știe. A fi sau a deveni pleavă sau o suține, ne vom șterge trecutul și existența, a fi fost om.
Apa în deșert este prezentă doar pentru cel care știe să o extragă și pe care o dăruiește și celui neștiutor. Așa ajunge să fie și după ce nu mai există! Scările înțelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus și mai aproape de "ultima treaptă", cu toate că ea nu există, cu atâta va înțelege mai mult... Sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse și nespuse multe fără cuvinte...
Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre devenire, citate despre înțelepciune, citate despre trecut, citate despre realitate, citate despre motivație, citate despre ignoranță sau citate despre deșert
De sfântul prooroc Ilie 2008
*Să iubim scriptura sfântă
Sfinții prooroci ne cuvântă
Iubim, ca să fim iubiți:
Astăzi să fim fericiți
Sfinții-n ceruri ne iubesc
Toți la Domnul ne vorbesc
Pământul să înverzească
*Fratele să se iubească
Cuvântul unui proroc
Din pământ va scoate Foc
Proorocie - aur rar
*Aurul nostru în dar
Să fie să ascultăm
Iubiri la prooroci să dăm
Multe lucruri de vedem
Să-i iubim și să-i credem
Le dăm crezul de prooroc
*Numele-i albit în Foc
Numele-i de Foc Ilie:
Să-i Vedem în proorocie
Îi dăm: Apă, Foc, Pământ
Numele-i de veșnic sfânt
Să-l iubim, să ne iubească:
Nu-l iubim - să ne trăsnească!
Uităm adesea ce suntem
Menirii morții ne dădem
Menirii noastre omenești:
*Tot și toate-s proorocești
Ce nu are proorocie
Este doar așa să fie
Pe Ilie l-au gonit:
Pământ sfânt au prigonit
Că i-au dat apoi crezare
Trăznit foc de supărare
*Unit la ceruri este foc!
Este pământ - fără noroc!
În existența noastră vie
Sfânta noastră proorocie
Cuvânt de Foc Vestește:
Cu Domnul, nu Se glumește!
Să fie oare erezie?
*Pe pământ n-a fost Ilie?
Să existăm din întâmplare:
Pământ cu Viața și Soare?
Cu Apă-l udăm pământul
Evistă și foc și vântul
Și apă și foc el are:
Apa, este o-ntâmplare?
Albia noastră străină
Își dorește o albină
Sapă necredința-n noi:
*Râul, curge înapoi?
Își așteaptă apa focul
Focul va ploua tot locul
Albia-i marchează locul
Locul: Își marghează Focul?
Și va curge multa apă
Va curge ploaia ce sapă
Sapă necredință-n noi:
Până-n Ziua de Apoi?
Focul apa și cu Unsul
Își așteaptă azi răspunsul
Albia marchează locul:
De unde ne vine focul?
Și marchează și va curge
Apă curge, apă muge
*Omul vieți-i face Gard:
Viața, vine din hazard?
Să trăiască făr' de foc:
Viața, va mai are loc?
Spre ceruri, spre larga zare:
Să privim din întâmplare?
Crească-n noi orice-ntrebare
Modelează Zări și mare
Apa, dacă n-o avem:
Viața, noi o mai vedem?
*Râul curge doar la vale
Va atrage ceața-n cale
Albia lui șerpuită:
De foc, oare îi croită?
Scăpată viață omul are
Formează - acum altă-ntrebare:
O viață zisă din hazard
Dată ne este cu Gard?
*Omul viața și-o trăiește
Râul, focul, un bun este
Și pe maluri în culori:
Verdeață și multe flori?
*Crează Dumnezeu și-n foc
În pustiu și-n orice loc
Chipuri multe infinite:
Nu de Domnul sunt gândite?
Viața-n Ilie prooroc
A lovit lumea cu foc
A fost oare o-ntâmplare:
Un prooroc răpit în Soare?
*În ceruri există foc
Există din loc în loc
Chip de foc dacă avem:
De un fulger mai cădem?
Sfânt e chipul cel de Apă
Chipul care-n veci ne scapă
Cel de Apă lumii vii:
Viață-n Dumnezeu să-i fii
O, ce multă necredință
Adapă moartea-n Ființă!
RĂMÂNE-m... făr' de crezare:
Pământ sfânt, făr' de Cazare!
De la viaț' avem gândirea
Viață, biruiește firea
Cuvânt cu iubirea-n față
......................................
Lumii, El nu-i dă Dulceață?
...............................................
*Îi dă Lumină și căldură
Ca să-i fie lumea pură
Casa plină de Copii:
Să se îmulțească mii
Harul nostru e Divin
Proorocească și-n destin
Și-n măgarul urecheat:
*Evanghelia s-a dat
Evanghelia, e Sfântă:
Luminează sfinți și Cântă!
Evanghelia, e Sfântă:
Este Trupul, ce Cuvântă!
Evanghelia-i, Trupească
Este gata, să se Nască!
(cască!)
poezie de Paul Preda Păvălache (20 iulie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre existență sau poezii despre foc