
Pământul nu era decât o jale infinită și fără viață, unde nimic nu mișca și era atât de înghețat și atât de părăsit, încât gândul fugea mereu chiar dincolo de tristețe. Un fel de dorință de a râde îți cuprindea sufletul, râs tragic al Sfinxului, râs înghețat și fără bucurie, ceva asemănător cu sarcasmul eternității față de nimicnicia existenței și a zadarnicilor sforțări ale ființei noastre.
Jack London în Colț Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare
Teminta gerului în simbioză cu pământul
Tărâmul înghețat este chiar în față ta
În el fără să crezi se adăpostesc mii de suflete reci
Poate chiar sufletul meu se îndreaptă într-a colo.. chiar acum
Poate chiar și al tău
Fără să știm, fără să găsim răspuns
Suntem din ce în ce mai reci
Suntem doar niște suflete învăluite de gheață
Ce se sbat în clar de luna pentru a dovedii adevărul crunt
Al omenirii
poezie de Ionuț Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lecții de viață V
Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăți;
mă iartă toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!
Ce-aș mai putea să-ți ofer...
ce-aș mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îți ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ți spun?!
Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăți;
mă iartă toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!
Mă iartă! și îngerii coboară din cer...
ți-aș dărui viața mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ți-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!
Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăți;
mă iartă toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Inutil
vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în mințile noastre copilăroase școlărești disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe față
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început și fără sfârșit
a început și s-a sfârșit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine știe
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înțeles totul și nimic
trecerea între zumzet năucitor și liniște cosmică
un val pe țărmul existenței lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naștem o dată
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Stăruința poate mai ușor mișca munții din loc, decât credința.
citat celebru din Jack London
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de permeabili
Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniți de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micșorați,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuți
încât pierdeam obișnuința
celor mai simple cuvinte:
"dragoste", "liliac", "zăpadă", "prietenie".
Atât de singuri.
poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


E atât de rece, atât de înghețat încât îți frige degetele! Mâna care îl apucă tresare de spaimă! Și tocmai de aceea unii îl cred incandescent.
aforism celebru de Friedrich Nietzsche din Dincolo de bine și de rău, Aforisme și interludii
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!




Doar eu am avut de trăit
de partea cealaltă n-a fost nimic
atât mă doare
scuturarea florilor de corcoduș
atât mă doare
sufletul păsării decapitate
cu trupul fără viață
cum și sufletul meu
ca o zi anunțată cu ploaie
doar eu am avut de trăit
de cealaltă parte n-a fost nimic
să doară într-atât încât
să-mi ceară înapoi tot zâmbetul florilor
de primăvară și pe mine însămi
așa simplu în cămașa de in
cu picioarele goale
cu părul rebel
fără nimic
cum sunt
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Era Wildul, Wildul sălbatic înghețat până în măduvă, țara Nordului. Pe gheața fluviului și ca o sfidare a neantului Wildului, trăgea din greu un atelaj, de câini-lup. Blana lor zbârlită se îngreunase de zăpadă. Abia ieșită din gura lor, răsuflarea se condensa în vapori ce înghețau aproape imediat, căzând asupra lor în formă de cristali transparenți, încât câinii păreau înspumați de gheață.
Jack London în Colț Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pe fiecare parte a fluviului înghețat, nesfârșita pădure de brazi se întindea întunecoasă și amenințătoare. Arborii dezveliți într-o vijelie de învelișul lor alb de polei păreau să se sprijine unii pe alții, negri și fatidici, în lumina care scădea.
Jack London în Colț Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag
Când gândurile noastre nu sunt suficiente, recurgem la cuvinte.
Când cuvintele noastre nu sunt suficiente, recurgem la atingere.
Când atingerea noastră își întâlnește limitele, descoperim o nouă dimensiune.
Un spațiu atât de adânc încât mințile noastre nu-l pot percepe,
O dragoste atât de rafinată încât este imposibil să vorbești despre ea.
În acest spațiu sălășluiește adevărul ultim al ființei noastre cele mai intime,
Unde pacea domnește peste înțelegere, auz și văz.
S-ar putea să te consideri pregătit pentru această întâlnire transformatoare,
Sau ai putea crede că un astfel de lucru nici măcar nu este posibil.
Indiferent de caz, timpul potrivit este întotdeauna acum.
Deschide larg ferestrele inimii tale,
Și vei primi cu siguranță binecuvântările sale.
Sincronizează-ți auzul cu melodia sa,
Și nu vei putea abține de la a cânta odată cu ea.
Fără alte amânări, fără alte scuze, o întâlnire dincolo de bine și rău.
Te voi întâlni acolo.
Cu iubire și respect, Alex.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Doamne, sunt atât de singur. Am 16 ani și sunt singur singurel.
Joey: De asta te-ai îmbătat?
Dawson: Da... Jo, de ce te-ai despărțit de mine și ai fugit în brațele lui Jack?
Joey: Pentru că nu erai tu. Nu a fost niciodată vorba despre a căuta ceva mai bun, Dawson. Ci despre faptul că vroiam să găsesc pe cineva care să nu fie atât de apropiat de mine. Ca să pot spune unde se temina persoana mea și unde începea el. Viețile noastre s-au împletit de atâtea ori încât simt că tu ești cel care m-a inventat. Și gândul ăsta mă îngrozește. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă fără tine. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă... singură.
Dawson: Păi află cât mai repede, bine? Pentru că... te iubesc!
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite
E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând să-mi îndeplinești visele dorite...
poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!


Poesie vivante
Poezia este mai vie decât toți oamenii și toate vietățiile la un loc.
Mai vie decât o cezariană proaspătă
din care scâncet stă să erupă.
Mai vie decât vița de vie cu a cărei sevă unii
își dreg rănile.
Mai vie decât toate focurile văzute și nevăzute ale Universului.
O fecundație într-un bob de sare,
minereul de speranță ce iradiază
chiar și plumbul,
chiar și un ocean lacrimi.
Atât de vie încât uneori îi pulsează morții în ochi.
Da. Poezia se perpetuează chiar și dincolo.
Ea însuflețește liniștea din cimitire.
Ea dă amintirilor celor dragi ecou în eternitate.
Poezia este viața însăși,
Combustibilul motricității noastre,
instinctul de a iubi.
Poezia este atât de vie încât
fiecare undă radio care se propagă prin trupurile noastre
e un vers!
poezie de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Despre tristețe
Atât de greu mi-e sufletul în trupu-mi
încât m-aș îneca fără să plâng
chiar și-ntr-o lacrimă să mă răsfrâng
șuvoi de spini în doru-mi
să mă-nfășor în mine însumi
s-aud verdele sângele chemându-mi
iar trupul meu cărare să îi fie-n crâng
și liman în juru-mi
flori de colț să strâng
e de-ajuns atât să rămân doar gând
printre alte suflete împlinit zburând...
poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorință hibernală
gerul a venit tocmai din Siberii
socot că are și ceva bun în el
poate să nimicească viruși, bacterii
gripa în spitale a făcut măcel.
gerul a înghețat până și guvernul
cu inimi de gheață zeii ne conduc
înserați în sânge înăsprește sternul
pe un tărâm exotic aș vrea să mă duc.
iarna nebuloasă pătrunde prin călcâie
a înghețat pământul cu mândre izvoare
storc nerăbdătoare sucul de lămâie
să îl completez la ceaiul de cicoare.
deschideți poarta cerului să vină primăvara
un Soare amiabil să stăpânească țara.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Jurnal
în univers creat de mine
prin unde tainice transmit
un dor de zilele senine
și viața fără de sfârșit
se mai apleacă câte-o creangă
și umbră pune-n calea mea
mai simt căzând în noaptea neagră
o lacrimă sclipind ca stea
și poate unii se întreabă
de ce atât ne povestește
scriind silabă cu silabă
ce o îndeamnă să vibreze?
cuvintele-s mărgăritare
și gândul zbateri din aripi
eu astăzi sunt precum o floare
cu o tulpină fără ghimpi
petale roșii sunt purtate
din sufletul mereu pribeag
spre luminițele din sate
și muntele ce mi-a fost drag
acum revărs înspre câmpie
amurgul meu, fâșii de raze
și scriu în cartea vieții file
în trepidante mari orașe
adorm târziu... închid jurnalul
ce-s eu? nimic în astă lume
o picătură din oceanul
eternității fără nume.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Blestemată roată a lumii! De ce trebuie să se rotească mereu? Unde este angrenajul de întoarcere?
citat celebru din Jack London
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am două scuze
Ai cele mai frumoase mâini din lume,
Două icoane albe, fără nume,
La care ochii mei, sincer să fiu,
Se-nchină pe furiș, de când le știu.
Și parcă le-ar cunoaște de o mie
De ani, sau poate chiar de o vecie,
Că le-ndrăgesc atât de mult, încât,
Când le privesc, le trece de urât.
În mâna mea, o mână ți-am luat.
- Ce este?- spontaneu m-ai întrebat.
Nu știu ce ți-am răspuns, dar te-am mințit;
Eram și înghețat și fericit.
poezie de Marius Robu (4 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu știu
Nu știu nici cum, nu știu nici de ce,
ne-am pomenit atât de departe
dincolo de bine/
dincolo de rău/
dincolo de tot ce-i dă sens lumesc
iubirii noastre fără de nume.
Nu știu nici unde, nu știu nici când,
ne vom fi atât de aproape
înlăuntrul muririi/
înlăuntrul nemuririi/
înlăuntrul a tot ce-i va da sens virgin
eului tău în mine.
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vă mai amintiți de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineață nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viață nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu mai înțeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face și mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine ați devenit atât de importantă, încât mă întreb cum va sfârși întâlnirea noastră. Aș vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită și să plâng toată ziua... Cum aș fi putut să-mi imaginez că voi suferi atât din cauza Dumneavoastră?... Tot ceea ce mă ține departe de Dumneavoastră e exil... Și totuși declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar și nesperat.
Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

