Atât de scurt

Un cuplu se trece de mână pe stradă
Cu plete lucind şi scalpul de ace
Şi alunecă ferm legănând vis să vadă
C-amorul există când lumea-i o pace.

Şi cuplul se închină sub vechi pirostrii,
Ca apoi să renască copiii ce-au fost,
C-aşa-şi reamintesc din nou bucurii
Şi viaţă înţeleg; "părinţii au un rost!"...

Dar pâinea şi acum se câştigă din greu
Şi scalpul cu ţepe se duce înrolând
Să fie viteaz pentru altul, ateu;
Ce n-are nici rugă, nici rai... n-are gând!

Drapelul revine pe-o ladă inertă
S-acopere răul ce-ar vrea răzbunat
Din bine ce-a vrut, lăsat scris pe-o copertă;
"Aş vrea de-azi să fiu omenirii soldat!".

PS
De ce n-am fi oare la fel, cum doar suntem,
Că toţi din iubire ne naştem; un fruct
Ce lasă sămânţă de drag... dacă vrem
Şi căi peste poduri pot trece de-abrupt?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circuit închis

E "n-are"
pe stradă,
nici pentru mâncare
şi-ar vrea să fumeze
... şi n-are ţigare
şi face paradă
ţinând metereze,
să-l vadă oricine
că nu mai e bine...
Nu mai are ruşine.

Dar răul e altul,
căci stând
fără vlagă,
ajunge să creadă
că nemaimuncind,
umbrind doar asfaltul
... scuteşte din greu
şi ban nu-l mai costă
şi munca-i corvoadă...
şi ciclu-i mereu
o viaţă onestă
de bun... derbedeu.

E totuşi e-o hibă;
că nu mai rezistă,
s-a dus şi nevastă,
copiii nu-l vor...
din casă colibă
şi-a luat, c-a vândut-o
pe spirt
din canistră...
soţi-a bătut-o
şi altă năpastă;
s-a dus ajutor
şi nu-i loc de vis,
că pat nu mai are
şi casa-i un birt
şi boala-i în floare...
Circuitu-i închis!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

aş vrea să fiu copac, să nu mă vadă nici pădurea
aş vrea să fiu o floare, să râd spre soare
să-aud cum cântă marea
aş vrea să fiu o frunză, pe-o ramură lumină
aş vrea să fiu din nou, un început
şi-un nor să-mi cânte-n surdină
din pianul cerului cu ploaie şi cu vânt

aş vea să fiu, pian cu clape albe
iar degetele tale să le simt
aş vrea să-ţi fiu o noapte-n visuri
să-adorm cu tine-n gând

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în viitor

E-o pagină din cele ce vor fi
Şi nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poţi citi? E scris că te iubesc?
Nu poţi vedea nici peste, doar, o zi?

Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Şi e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viaţă nu-şi au rost.

Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?

Vom retrăi ce-a fost şi... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hmm...

Am vis, tot filar, din nopţi dinainte
când încă n-am fost, înainte de zero;
că vise la rece nu sunt, doar fierbinte
şi n-au cum a fi, că nefiind n-are rost,
speranţele, "bine", îs în ziua de post...
totu-i alb, prea curat, precum ştersul cu Dero.

Însă mă am, înfiripat
mă trag seve din fire,
din ce nu ştiu mă cos
peste-un "ce"deşirat,
ce-acopăr din "ce", de-unde-mi vin şi-ele gânduri
şi, de timp mi le-a dat, cât de vechi îs... şi-au vreun rost?!

Iar de vis, de se întâmplă
-sau rămâne de mine-
ce s-ar face cu el, că era, îl aveam?
Unde pleacă, ele, gânduri, că mişcau dinspre tâmplă
când mai sus, bine, bine?...
Hmm, deci se pare 's găsite, le-am avut... deci eram...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viaţă "trasă".

Visează sigur motivat,
Câştigu-i doar mulţumitor.
Îşi face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunţă fără să clipească
La neam, la ţara strămoşească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Îşi vinde tot şi pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunaţi, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i uşor,
Munceşte mult, de se speteşte.
Adună un pic, dar reuşeşte...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de ţară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăieşte sobru, ascet,
Ban se câştigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au şi uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă şi maşină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoţi, ştiu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Şi n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea de suflet

Am chemat sufletul la ordine
şi aproape neaşteptat mi-a răspuns,
după ce-l crezusem uitat
în părinţi, în iubiri trădătoare-n dezordine,
în nenorociţi ce s-au debarasat de el cum de părul tuns,
rămas doar scalpul, pe gâtu' îngroşat.

Deci există, poate să fie
oricui
-imposibilul, atât de greu de demonstrat,
fără formă, mai mult uşor,
fără de gând, lăsat singur să învie
când nu-i-
ori e ascuns de trecutul pătat...
este un pic; pentru un altu'... în amor!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris..., oare anume rar

Sunt un moştenitor de vechi petiţii
Ce în trecuturi faste se citeau
Cu mintea dezgolită de ambiţii
Pur personale... şi-altruism îmi răspundeau.

M-aştern şi-acum, ades, din când în când
În "manu"scris -un anacronic caligrafic-
Sperând să pot fi pipăit, nu numai gând;
Nu doar o adresă de e_mail, un demografic!

Cred încă, cum în Dumnezeu, că rugămintea
De-i sinceră, ce-o am de la străbuni,
Poate-are şansa de-a-nmuia precum peniţa, mintea
Şi inima la primitor dorit, sau la tribuni.

Mă las pierdut pe coala de hârtie
Cu castul simţ deschis cum un album;
Mă prezentând fişic de poze, de cuvinte o mie,
Fără retuşuri, despuiat... fals nicidecum.

Iubitele azi preferă nud pe site-uri
Sau declaraţii-n link-uri pe facebook!
Intim, nu mai împinge inima în salturi...
Suntem concurs! Sunt licitat; cât pot s-aduc?!

E doar "adus" sau "dat", unic criteriu
Şi scrisu-n sine-n iz de personal
N-are destinatar, e scavul la imperiu...
Răspuns; copie-n fax robotic, teatral!

E oare scrisu' un arhaism, un fals în acte,
Un necrezut de cititori? Gravă eroare
De-a nu cunoaşte adevăr şi nici dreptate!!!...
Uitând onoare, cinste-n scris... Aşa e oare?!?

Mi-e dor de "scris", de mâna ce-l întinde,
Călăuzită cald de la o-nvăţătoare;
Să uit bătut de taste... Scris ce se pretinde!
Aş vrea o lacrimă să vărs!... O pată, pe-o scrisoare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă!

(cântec de neiarnă)

Lasă iarna, să te ducă pe-o ninsoare ameţită
sau în miezul dintr-o nucă pe-o batistă de prelat,
fluturată la plecare peste drum de stepa scită
ori în valurile-n care parcă ieri ne-am aruncat!

Lasă nordul fără vină, pe-a lui punte cardinală,
peste ape să te-aţină în lacustrul absolut,
iar în cuiburi părăsite de penajele de gală,
povesteşte-mi, pe şoptite, ce anume n-am făcut!

Lasă-mă să-ţi cânt o mie una doine deocheate,
despre ce-ar fi fost să fie, chiar şi dacă tu nici n-ai
mai fi vrut decât feeric să treci, lună peste sate,
luminând prin întuneric cu picioarele de rai!

Lasă clipa să ne ardă până-n scrum de veşnicie,
lasă lumea cea retardă să-l slujească pe bau-bau,
lasă curtea veche-n pace, craii ei în grijă mie,
lasă-mă, să văd ce-oi face, lasă-te, ca să te iau...

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Vă tot aştept, din nou, să stăm sfătoşi de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteţi împreună şi mama face ciorbă...
Şi dacă vă iubiţi, la fel, părinţii mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Şi n-aş vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braţ sunteţi, părinţii mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceţi
Şi cine vă ascultă poveţele-n crâmpei
De moarte pentru viaţă, ce-n şoapte le-ntorceţi...
Vă şuşotiţi şi-acum, cu drag, părinţii mei?!

Vă pun o întrebare, aşa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneţi un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinţii mei!?

... Şi-acolo, e vacanţă sau tot munciţi într-una
Şi cui mai daţi bomboane, cui întrebaţi; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriţi cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări şi ţări?... Vă e dor, părinţii mei?

Şi dacă aţi plecat, n-aţi luat bilet retur
Să vă întoarceţi, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-aţi fi fost, sau sfinţi, să daţi un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinţii mei!

Că ştiu, voi n-aţi avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneţi mie şi eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Şi să ne întoarcem toţi, c-am timp, părinţii mei?!

Voiam să ştiu şi dacă singuri sunteţi pe-acolo,
Sau vă aveţi cu toţii -fraţi, veri, toţi îngerei-
Ca să le spuneţi voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinţii mei!

Să-mi spuneţi voi, curat, de viaţa chiar există
Şi trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Şi ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinţii mei?

Să ştiţi c-am învăţat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Şi pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin braţe tot, de daruri; voi doi, părinţii mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relicto corpus

Am parcă evitat tragismul să nu-mi inspire an ce-ncepe,
Să nu mă năpustesc cu suflet rănit, să-i caut oblojiri
Cu leacuri noi de vorbe goale l-atâtea plinuri de-amintiri
Copilăreşti, vizionante despre trecuturi... Printre otrepe!

Dar părcă ură, ne voită, se urcă-n mintea-mi prinsă-n mreje
Printre minciuni care se poartă din poartă-n poartă adevăr,
Spus fără noimă -martor mort- "că nu-şi iubeşte fir de păr"?!?...
Şi-adulat propriu, brusc, se schimbă... Din drept în cancer, în vârteje!

Simbolul vieţii scris pe pânze celuloidice, crez, tot
Se risipeşte-n dos de palmă -ce-ar fi fost mângâieri perfide-
Şi ascunsul hâd iese din mâzgă, tentaculează din firide
S-omoare cast, pentru avut! S-ascundă idol lumii... Mort!

Ca-ntr-un conclav de adulatrii ce nu i-au fost nicicând aproape,
Apar din neguri -gând rapace- duhovnici fără spovedire
Ce-ar adora văduvei "scumpe" să fie ei noua proptire...
Ţinând ison ca tot să ardă; emulul iute să-l... "Îngroape"!?!

O ţar-ar fi vrut să-l mai vadă aşa, cum datini ce-a descris,
S-aibă sobor cum căpetenii ce le-a înălţat spre a fi ştiute.
Dar "prost" popor, bun la votat, e-acum bârfit de snobi, de tute;
Că "n-are şcoala"... perfidiei... Şi-şi vrea idolu-n paradis!

Şi sunt la fel, un' din popor; iubesc tot ce-am trăit odată
Şi vreau să-l am al meu întreg, pentru c-am dat în timp ce-aveam
Să-i gust din ce-a clădit şi lumea o cred şi-acum, cum o credeam...
... Şi-am vrut pe drept să-l văd, să-i vărs o lacrimă... Ca pe-o răsplată!

Mă-nchin să-ţi ai moştenitor aşa cum datină ţi-ai vrut,
S-apară-n zi din modestie -făr-a-ţi fi fost în veci povară-
Şi nici pată să fie mamei, doar dragoste aşa de-o vară...
Parcă divinu-ar vrea dreptate... Şi-ai fi etern, neîntrerupt!

Cred sfinte Sergiu în canoane, c-aşa suntem, popor damnat;
Cum legi, ce chiar de nu iubesc, mă-ndoi la ele, cred valori!
Cum tot un "escu" sunt la rându-mi, iubesc naşteri, plecări cu flori
Şi nu cred iotă că te-ai vrut, lugubru-n alb... De-un măritat?!?

Că vorbe aruncate-n viaţă, aşa de-azisul; "e lungă, e plat!",
Cât fulgii sunt de-omăt de-o iarnă şi se topesc la fel, o apă
Ce curge, spală suflet, minte, durerii ca să-i sape groapă...
Iar de mă-nşel şi-aşa ai vrut; ai lăsat scris!?... Să fiu iertat!!!

Omagiere, postum lui Sergiu Nicolaescu.

PS
Esenţa-i că se moare viu şi ţara astăzi e-un cavou
Plin de erori, de lene, scârbă, de-o tagmă sumbră de breslaşi
Ce fac spitalul loc de cazne, serviciul este "Măi, mă laşi!"...
Şi mor, Pruteanu, Sergiu şi alţii; din pacienţi, ajunşi erou!?
05.01.2013

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-apasă greu urâtul

Te-apasă greu urâtul... Şi n-ai cu-i să-ntinzi mâna
Când sufletul vuieşte de furtuni.
Dorinţe?... Nu-i zadarnic să tot doreşti într-una?
Şi anii trec, toţi anii cei mai buni!

Să iubeşti?... Dar pe cine?... Vremelnic, n-are rost,
Iar veşnic, greu e să găseşti iubire.
Te uiţi în suflet: nu e nici o urmă din ce-a fost
Şi totu-i mic, necaz şi fericire.

Ce-s patimile? Boala lor minunată trece
Căci mintea nu le dă prea mult răgaz;
Şi când te uiţi ce-i viaţa, cercetător şi rece,
Vezi că-i o glumă fără nici un haz.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de frig

Atât hazard de neştiut ne este-n Univers
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Şi poate derapa din ronduri, fără de revers.

Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră de-un senin de stele
Şi ştiu că-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aş putea pierde dur, casant precum un fier.

De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Şi nu mă-nşel c-am tot atins plecaţii dragi,
Cum ştiu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi
Şi poate-am şi-ngheţat chiar de n-am fost la pol!?

Mă rog, nu pentru mine, spaţiului să ţină
În neschimbare, însă ştiu că-i doar dorinţă
Şi infinitul n-are reguli, nicio preferinţă...
Că tot din accident suntem şi noi! Deci n-are nicio vină!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână întinsă...

O mână întinsă spre Tine, Doamne,
Mă-nalţă din dureri spre plăceri,
Spre lumina de vis, spre iubire,
Spre ieşirea din trecute tăceri.

O mână crescută din bunul pământ,
Cu ierburi, cu pajişte-ntinsă,
Cu munţii ce-au fesuri de brazi,
Vrea rugămintea de mamă atinsă.

Păsări din zbor şi stele din nalt
Să-mi fie prin dânsa aproape în viaţă,
Raiul măreţ pentru copiii copilului om,
S-aducă speranţă, nu tulbure ceaţă.

Mâna-i întinsă, primeşte-o la Tine,
Dăruieşte-i nemuritor împlinire,
Pace în suflet şi nu întunecimi;
Dă-ne o fărâmă din veşnica iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruta spre singurătate

Să nu-mi invadez gând cu tristeţi stau planton
Fiindcă nu ştiu cum de se face de-s cam părăsit;
Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron
Şi nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit.

Aşa-i se pare scris când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Şi lumea-i azi sihastră, nu e la braţ, de mână.

Or fi adolescenţa sau tinereţea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Şi adultul egoismul de-agonisit feudă
Cu împânzit copii, feriţi de derapaj?...

Iar mai târziu când pleacă şi ei şi ai nepoţi
Este final de rută la trenul personal
Golit; rămas cuşeta în care vise-ţi porţi
C-un aliat de-o viaţă?... Trecut sentimental!

Nici certitudini n-am c-ar fi la fel la toţi
Dar parc-aşa se-ntâmplă în lumea mea restrânsă
Şi atunci mă plâng, deplâng, să ştie strănepoţi
Că totu-i ciclu scurt... de-o viaţă nepătrunsă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!