Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Iubește-mă, sunt suflet fără chip

In picătura vieții au curs atâtea ploi...
Prin limpezimea lor s-au strecurat furtuni.
Tu suflete, sortit în tine să le-aduni
Ai scris o altă cale tăcerilor din noi.

Privește-mi gândul, încă mai scrie amintiri,
Nedeslușite căi cutreieră-n tăcere
Pentru un strop de dor și-un fir de mângâiere,
Nesățios si tainic, mai umblă prin iubiri.

Tradarea lui... mă vede cum patima o țip,
Ca un etern cortegiu de inimi sfâșiate
Ce-n umbra nemuririi le-aș construi cetate.
Iubește-mă-n candoare, sunt suflet fără chip.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Și dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când ești cuprins de griji și de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Și peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieții arde foc
Și te-a cuprins, puțin câte puțin,
Iar sufletul îți pare că e plin...
Și dincolo de suflet... mai e loc.

Și dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânța lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Și zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Și dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire și tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Și dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciți... și goi.
Și după nopți... se mai ivesc și zori.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atâtea gânduri, mamă...

Mai este-n noi o urmă de copil
De câte ori rostim cuvântul mamă,
Demultul vine-n astăzi și ne cheamă
mai întoarcem timpul din exil.

Mai este-n noi fărâm-aceea mică,
Când teama de-ntunerec și tăcere
Ne tresărea la orice adiere
Iar inima ni se făcea... furnică.

Ma este-n noi dorința de poveste
Așa cum numai mama știe-a spune,
Cu Prâslea cel Voinic și mere bune
Și zâne, colindând, pe la ferestre.

Mai este-n noi un dor de mângâiere
Și de răsfăț... de zâmbetul tăcut,
De palma care-a dat... și n-a durut,
De lacrima-ți căzută în tăcere.

Atâtea gânduri, mamă, vin la tine,
Bătătorind cărări fără de rost,
Nu poți întoarce timpul care-a fost
Și nici schimba înscrisul din destine.

Azi rătăcesc prin umbra unui gând
Și mai întorc, pe-o parte, câte-un dor.
Doar fluturii mai au acolo, zbor,
Și glasul tău... dojenitor... și blând.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Candelă aprinsă

dedicată lui Angelick

Sufletului tău lumină,
Căci lumina aparține
Ființei ce, prin neodihnă,
Scrie versuri pentru tine...

Sufletului tău iubire,
Căci iubirea te înalță
Un vulcan - roi de albine,
Dor de cântec și de viață.

Sufletului tău doar pace,
Căci din ea răzbate dorul,
Dor de literă, ce-n arce
De lumini, veghează somnul.

Sufletului tău tăcere!
Viermii nopții să n-atingă
Dulcea, blânda-ți mângâiere...
Nu las candela stingă!

Ești etern lumina vieții,
Dor de glie, tricolor,
Pentru tine-am scris poemul...
Știu de versu-mi, că-ți e dor...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și de sus, dintre luceferi...

Sfiicioși cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăți, iertare,
Deolaltă punem gândul și tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă, prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri așezate în veșmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.

Și de sus, dintre luceferi... raza lui lumină încă,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stâncă,
Mai hrănesc dureri de suflet și dorințe mai hrănesc,
Prin esența lor de leacuri strânsă-n graiul românesc.

Azi, poeți cuprinși de vorbă și de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veșmântul lor se tem.

Versul lor... e doar o umbră, ostenit, fără foșnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt și de simțire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar și stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră -i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-așterne fără margini, când vine timpul serii
Și-ascunde-n ea trecutul, puțin câte puțin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spații siderale
Din nemișcata geană mai pică câte-un dor,
Și tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranțe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinței nesfârșite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul și calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieții temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frânturi de dor

Din prea tăcut, tăcutu-i încă rece
Ca un fior al vorbelor nespuse,
Acoperit de timpul care trece,
Cu amintiri... uitărilor seduse.

Nu-mi alunga din umbra ta sărutul,
El te adoră fără nici-o vină.
In taina lui se naște începutul.
E freamătul din zori, de ziuă plină

A doua inimi... ce caută pribege,
Surâsul din tăceri si nemurire,
Durerilor alint, nescrisă lege...
E doar sămânța, crudă, de iubire.

Primește-, prin el, acolo unde,
Neocupat, mai este încă locul.
Nu te feri, n-ai sa te poti ascunde,
Iubirea arde, mistuie... ca focul.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană...

Sfiicioși cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăți, iertare.
Deolaltă punem gândul și tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri așezate în veșmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.
Azi, poeți cuprinși de vorbă și de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veșmântul lor se tem.

Versul lor, e doar o umbră, ostenit, fără foșnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt și de simțire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar și stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Să nu uităm copiii! ...

Să nu uităm copiii cu suflete de îngeri,
Cu inima un zbucium și gândul zbor înfrânt,
Ce n-au văzut izbânda, dar gustul de înfrângeri
În labirintul vieții, adesea s-a răsfrânt!

Să nu uităm copiii cu inimi întristate,
Ce-au înfruntat tot greul pe umerii lor goi!
Ei vor repere-n viață și căi adevărate
Și stă-n puterea noastră prindă bun altoi.

Să nu uităm copiii cu doruri ne-mplinite,
Să-i scoatem din nedreptul, potrivnicul destin!
Treziți din amorțirea de vise ofilite,
Cu toții se-nfrupte din al vieții festin.

Să nu uităm copiii cu suflete de îngeri,
Ce-i poartă pe cei dragi lor, în inimi și în minți!
Ce rătăcesc aiurea prin văi de dor și plângeri,
Cu gândul că nu fost-au uitați de-ai lor parinți...

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am scris atât cât am crezut că-i bine

Nu mi-am făcut o patimă, din rime,
Nici n-am dorit un titlu de mărire,
N- avut în suflet mulțumire,
Decât acolo jos, printre mulțime.

Acolo sunt cuvintele mai drepte,
Pământul mai aproape de picior,
Sunt lucruri înțelese mai ușor
Și oameni, cu iubire, te-aștepte.

Am scris atât cât am crezut că-i bine,
Cât în cuvânt mai umblă înțeles
Și am avut ce pune-n el, țes.
Nici prea puțin dar nici prea mult, în fine;

Am scris atât cât mi-am dorit scriu,
Cât am simțit cuvântul prin unghere,
Din muză mai venea o adiere
Și gândul, încă, nu-mi era pustiu.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă roșului carmin

Roșu carmin în răsărit,
Roșu în maci și în apus,
În trandafirul înflorit,
În jar și foc, în rug și plâns.
Ocean de roșu peste noi,
La mal de sângeri și de vis,
Udând pământul, când eroi,
Cu lacrimă, istorii-au scris.

Roșu carmin în răsărit
Ne soarbe în ocean de jar,
La maluri stânci de dolomit,
În noi iubire și amnar.
Ofrandă-altarului ceresc,
Privirea-n roșu s-a aprins
Pentru acei care iubesc...
Sunt verbe care nu s-au scris...

Roșu în maci și în apus,
În piatra lunii și-n rubin,
Roșu în câte nu s-au spus...
De-aceea-n roșu ne-nfrățim.
E roșu-n sângele vărsat,
E roșu-n falnic tricolor,
Ocean de roșu ne-a scăldat...
E roșu... roșu e-n decor!

În trandafirul înflorit,
În crini, în sângeri și în maci.
Un cer de roșu-a încolțit...
Tu fii atent nu îl calci!
Arnici pe albe ii țesut,
Un fir plăpând din mărțișor,
Pruncul ce-n brațe l-ai ținut
Cu foc arzând în obrăjor.

În jar și foc, în rugi și plâns,
În vis și-n strugurele copt,
În lacrima ce lui Iisus
A fost, spre om, îndemn, socot,
Un sacrificiu, legământ,
Unind cu Mirele Ceresc
În pace cu poporul Sfânt
Pe cei ce sinele-și jertfesc.

Ocean de roșu peste noi,
Sub ploi de roșu-am încolțit
Copaci de frunze încă goi,
Cu ramură de dolomit.
Ne dor secundele târzii
Clepsidra spartă în tăceri,
Atâtea câte am iubit,
Ne dor și azi, dureau și ieri...

La mal de sângeri și de vis
Mă-ntorc tăcut și vă privesc.
Poeme care nu s-au scris,
De-acum în mine încolțesc.
Priviți-mă cum cresc apus
Și-n răsărit întrupez!
Și anii mei s-au dus, s-au dus,
Iar eu visez, încă visez...

Udând pământul când eroi
Mureau, cu brațul a-l sluji,
Când timpul nu trecea prin noi,
Părinții fiind atunci copii,
În răsărit și în apus,
Pe harta Țării Românești,
Lacrimi din ochi de mame-au curs
Peste tărâmuri strămoșești.

Altă istorie au scris
Cei ce cu sângele-au udat
Țară de dor, țară de vis,
Țară cum nu s-a mai aflat.
Iar noi, prin graiul românesc,
Trăind cu dragostea de neam,
Suntem copacii ce-ncolțesc.
De n-ați fi fost, nimci eram.

Altă istorie s-a scris,
Udând pământul, când eroi,
La mal de sângeri și de vis -
Ocean de roșu peste noi.
În jar și foc, în rugi și plâns,
În trandafirul înflorit,
Roșu în maci și în apus,
Roșu carmin în răsărit.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă tem de petale...

primăverile vin
din adâncuri de ierni
din gânduri pe care începi să le cerni
din zăpezi colorate
mult cântate de om
crescute-n miracolul vieții din pom
preschimbate-n petale
în fir de iubire
în scrieri de dor... într-o altă simțire
și curg peste noi
peste viu și culoare
căderea lor lasă priviri temătoare
de curgerea lumii
de fructul rămas
zămislit peste timp să mai fac'-un popas
tem de petale
de cântul lor mut
tem că nicicând n-am -nvăț să le-ascult
de urma lăsată în gând
de unicul lor adevăr
tem doar de cele rămase prin păr

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dorina Omota

Iubiri pierdute în noroi...

Prin cețuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n șuvoi,
Și sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Plutește-n aer primăvara,
Și ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Și simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deși acum îmi sunt călăi.

Și nici măcar nu pot a-ți spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranțele și dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou ghețari de ură
Și-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor creadă
Și se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de din Iubiți și nu lăsați să moară clipa
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dorina Omota

Iubiri pierdute în noroi

Prin cețuri albe de tăcere
Vin amintirile-n șuvoi,
Și sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Plutește-n aer primăvara,
Și ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Și simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deși acum îmi sunt călăi.

Și nici măcar nu pot a-ți spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranțele și dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou ghețari de ură
Și-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor creadă
Și se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Și lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă și-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Și lumii aduc mulțumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi și peste furtuni.
Străini în amonte plecați,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt frați,
Legați prin destinul nedrept.

Și lumea e doar un pustiu,
Tăcere și lacrimi și ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau fiu,
Să știu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre și reci,
Dezbrăcați, înfometați, goi,
În liniștea nopții de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinți,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălțați repetat rugi fierbinți.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu și un timp în zadar,
Căci ne-am naște în goluri de zi
Și prin noapte vom trece arar.

E toamnă și-atât de târziu,
Voi plângeți cu toamna deodat',
O ramură udă fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolțit,
Să fiți pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranța eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colțul de pâine.

Săraci de părinți și iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiași firi,
Să încolțească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerșindu-și dreptate,
O ploaie, un tremur ușor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Își plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea și dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Și lumii aduc mulțumiri –
Același ecou repetat,
Aceleași dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiți, oameni, mai buni și mai drepți!
Dați celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înțelepți...
Făclii de dreptate vă vreau!

Și lumii aduc mulțumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă și-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Și lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă caută, prin amintiri, trecutul

Incătușate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braț pe care te-așezi.

Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, respir.

Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire te-alint,
Prin nostalgii caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.

Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Și gândul ne mai poartă spre iubit.

Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăț... în temere cuprins.
Un alt trecut își caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Emoții

Mi-ai picurat în sufletul stingher,
Strop după strop, o infinită teamă,
Să nu îmbăt cu dorul efemer
Când ochii tăi, tainic, cheamă...

Mi-ai picurat în sufletul meu clipa,
Fir după fir, țesându-mi fin aripa,
Mi-ai oferit în dar nemărginirea,
Cu-aripile ating, în zbor, iubirea...

Sclipirile ce-n suflet ne-au atins,
Pe buze, roua sidefată, s-a prelins,
Ne-am întrecut în jocuri vinovate,
Brodând, pe iriși, clipe minunate...

M-ai respirat iar inima îmi bate,
Emoții-mi țes, iubind, pentru a răzbate,
Inimi pulsează si suflete valsează,
Imbrățișați, dorințele vibrează...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Îngerii de altădată

De -ntorc cu gândul înapoi,

căile îmi par mai încurcate...

Ce-a rămas în urmă după noi? –

doar iubiri ce plâng neterminate.

Tușă trasă dintr-un vechi clișeu,

ne vedeam în fiecare seară,

zorii zilei arc de curcubeu –

drum știut, cândva, pe dinafară...

L-am pierdut la umbra unui nuc,

se rupea chiar acul de busolă,

când în glasul trist al unui cuc

auzeam doar plâns de gladiolă.

Anii s-au tot dus, fără răgaz,

dor și amintiri se-ntorc agale,

ne-așeze-n suflet un necaz –

mai putem oare găsi vreo cale?

Poate-ar trebui ne-ntâlnim,

-ncheiem iubirea ne-mpăcată,

doar o noapte încă să mai fim

îngerii frumoși de altădată...!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeți
Și ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieții.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Și parcă-i pandemie peste vieți...
De-un timp au prins poeții noștri aripi
Și s-au retras în infinit, asceți.

A plâns cuvântul... Jale și tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieții a pierit.

Au curs din noi metafore și verbe,
Am tot cinstit în scris poeți-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Și îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârșit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că și acolo sunt tablete,
Îngeri-poeți și îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineața,
Poeme de lumină și ninsori.

Să-mparți din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morții ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparți din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeții ce-au rămas aici
Și tolerant, dezastrele spulberi,
Căci noi suntem prea simpli și prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veșnicie,
Poeți-opaiț ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veșnică. Domnul îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Martorul unei iubiri

În orașu-n care teii, scutură floarea de dor
Pictând umerii femeii cu dureri din seva lor,
Totul pare o răscoală de miresmă și culoare
Unde rochia de gală e brodată-n fir de soare.

Sentimente adormite se trezesc din nou la viață
Inimi ce au fost rănite se îmbracă în speranță
Înfloresc în taină gânduri cu stamine din iubiri
Iar tristețile tăcute se prefac în amintiri.

El și ea, îmbrățișați, rătăciți prin munți de flori,
Jurăminte-și fac pe veci, prinși în vrajă și fiori,
Iar bătrânul tei zâmbește văzând inocența lor
Le dă binecuvântarea, leagănând floarea cu dor!

poezie de (15 iunie 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Corneliu Neagu

Spațiu echinocțial

SPAȚIU ECHINOCȚIAL
Din iarna risipită, în cuget au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme în acele de ceas,
întinse pe cadrane echinocțiale.

Ducând în suflet punctele vernale,
prin arealul anilor ce trec în zbor,
cu forțe noi și doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Și totuși am lăsat câte ceva fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei -i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Și-n spațiul echinocțial ce încă vine
cu altă vârstă, pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simțind că pot prin viață să mai zbor.

poezie de din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook