Numeroşii spectatori de pe cheiuile de la New Prince's Docks mai admirau şi o lungă balenieră din lemn de mahon, o pirogă de tablă învelită în gutapercă şi un anumit număr de halkettboats, un fel de mantale de cauciuc care puteau fi transformate în bărci, suflându-se în căptuşeala lor. Fiecare se simţea din ce în ce mai intrigat şi chiar emoţionat, căci odată cu refluxul, Forward avea să plece spre misterioasa lui destinaţie.

Jules Verne în Căpitanul Hatteras
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, la 6 aprilie 1860, încă de dimineaţă, o mulţime considerabilă umplea cheiurile de la New Prrince's Docks; nenumăraţi membri ai corporaţiei marinarilor din oraş păreau a-şi fi dat acolo întâlnire. Muncitorii de la danele din jur îşi părăsiseră lucrul, comercianţii tehghelele lor întunecoase, negustorii magazinele lor pustii. Omnibuzele multicolore, care merg de-a lungul zidului exterior al docurilor, îşi goleau la fiecare minut încărcătura lor de curioşi; oraşul părea că nu mai are decât o singură preocupare: să asiste la plecarea bricului Forward.

Jules Verne în Căpitanul Hatteras
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele drumuri ne duc mai degrabă spre un destin decât spre o destinaţie.

citat celebru din Jules Verne
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forward era un bric de o sută şaptezeci de tone, prevăzut cu o elice şi cu o maşină cu vapori de o sută douăzeci de cai putere. Ar fi putut fi uşor confundat cu alte bricuri din port. Dar, dacă pentru privirile publicului nu avea nimic deosebit, cunoscătorii remarcau la el anumite particularităţi asupra cărora un marinar nu se poate înşela.

Jules Verne în Căpitanul Hatteras
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsat lângă

cocoşul de tablă răţoiul de lemn
era bătut de vântul venit din spatele
birtului cu mese de material plastic
scrise de poeţii beţivi care-şi lăsau
operele pe colţurile alea albicioase

salvat în extremis de valul care a luat
calul în lipsă de ceva cu sânge cald
nu simţea în fibra lui de lemn ce cireş
pericolul apei venită în valuri peste sat

stătea aproape de cocoşul ruginit
înfipt într-o ţeapă lungă îmbrăcată
cu migală în faimă de un tinichigiu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele se ivea spre răsărit sau, mai precis, imaginea-i refractată se înălţa deasupra straturilor joase ale atmosferei, căci discul solar întârzia încă sub orizont. O dâră lungă, luminoasă, mângâia întinsul mării, care susura molcom, vălurită până departe de adierea vântului de dimineaţă.

Jules Verne în Uimitoarele peripeţii ale domnului Antifer
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phileas Fogg se îndreptă degrabă spre sala de mese, ale cărei ferestre, nouă la număr, dau spre o minunată grădină cu aboi ruginiţi de toamnă. Se aşeză la masa obişnuită, unde tacâmul era din vreme pus.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea superioară a fluviului Orinoco, de altfel mai puţin cunoscută, scutită, din pricina depărtării, chiar şi de acţiunile autorităţilor venezuelene, fără nici un fel de comerţ, lăsată la discreţia unor bande nomade de indigeni, este cu mult mai de temut. În realitate, indienii stabili din vestul şi din nordul marelui fluviu au obiceiuri destul de blânde, cultivă pământul, dar lucrurile nu stau chiar aşa şi cu cei care trăiesc în mijlocul savanelor din departamentul Orinoco.

Jules Verne în Minunatul Orinoco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raudalul era un fel de culoar între munţii abrupţi ai malului, lung de zece kilometri. Apele, înfuriate de îngustimea defileului spre care le îndruma înclinarea lor, deveneau tumultoase.

Jules Verne în Minunatul Orinoco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Cascabel n-avea de ce să se teamă că mica sa avere, câştigată, s-ar putea spune, cu sudoarea frunţii sale şi pe care o purta în buzunarul de la palton, o să-i fie furată pe drum. În realitate, cumpărarea unei case de bani ca să-şi pună suma la adăpost nu era chiar atât de necesară, dar, dacă ţinea totuşi la asta, o făcea având în vedere o lungă călătorie prin teritoriile din Far West, mai puţin păzite decât zona californiană – drum ce avea să-l readucă în Europa.

Jules Verne în César Cascabel
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velierele de la Yule

Când eram doar un băieţel – nu-începusem
Încă să deşir ai anilor de şcoală sul –
Aveam o flotă de patruzeci de corăbii,
Le numeam Velierele de la Yule;

De toate felurile, de la bricuri semeţe
Şi brigantine curajoase, zvelte,
La mici bărci de pescuit ca cele de la Fundy,
Cu copastiile vopsite-n verde.

Ele navigau jur-împrejurul lumii
Şi-mi aduceau fel de fel mărfuri rare –
Şi-asta pentru că deşi stăteam pe ţărm
Inima-mi era mereu pe mare.

Ele acostau în fiecare port,
Din Babilon până la Roma cea faimoasă,
Unde-încărcau obiecte preţioase,
Lucruri care nu se găsesc la noi acasă;

Soseau cu elefanţi şi fildeş
Tocmai din îndepărtatul Tir sau
Cu perle şi cu lemn de santal
Pe care navigatorii atâta-l admirau.

Cu smochine şi curmale din Samarkand,
Şi cu potire pline cu ghimbir,
Şi cu amulete de-argint frumos mirositor
Din bazarurile indiene, cu pietre de safir.

Cu zahar candel din Port of Spain
Şi cu maimuţe din Ceylon,
Cu lămpi de hârtie colorată din Pekin,
Fiecare-având desenat câte-un dragon;

Cu nuci de cocos din Zanzibar
Şi ananas din Singapore;
După ce descărcau, ele plecau iar
Spre alte porturi cu nume frumoase şi sonore.

Şi chiar atunci când am crescut mare
Şi-am început să deşir ai anilor de şcoală sul,
Mintea mea plutea adeseori departe,
La bordul velierelor de la Yule.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gurbi nu-i altceva decât un soi de colibă, construită din bucăţi de lemn, care are un acoperiş de paie, numit de localnici "driss". Este ceva ma mult decât un cort arab, dar mult mai puţin decât o locuinţă de piatră sau de cărămidă.

Jules Verne în Hector Servadac
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată partea insulei care se vedea spre vest era pustie, ca şi marea pe care o puteau cerceta de la nord-vest spre sud şi care forma un vast arc de cerc, întrerupt numai spre nord-est de înălţimile capului San-Juan. La poalele turnului se afla golful Elgor, al cărui mal era însufleţit de forfota marinarilor de pe Santa-Fe. Nici o pânză, nici o dâră de fum nu se vedea în larg. Nimic, decât imensitatea oceanului.

Jules Verne în Farul de la capătul lumii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scară de lemn, cu balustrada joasă şi cu treptele lustruite urca din sala cea mare de la parter la etaj. Totul era atrăgător în aspectul acestei case, unde călătorul găsea un confort neobişnuit în hanurile din Norvegia.

Jules Verne în Un bilet de loterie
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice substanţă pare să însemne ceva anumit (tode ti). Cu privire la substanţele prime, este de netăgăduit şi adevărat cum că semnifică ceva anumit, căci lucrul indicat este ceva individual şi unu la număr. Iar cu privire la substanţele secunde... ele semnifică mai degrabă un fel de a fi (poion ti); căci subiectul nu e ceva unic, ca substanţa primă, ci om şi vieţuitor se enunţă despre mai mulţi. Însă ele nu înseamnă în chip absolut un fel de a fi, cum ar face-o albul de pildă... Specia şi genul definesc felul de a fi cu privire la substanţă: ele semnifică de ce fel anume este o substanţă.

Aristotel în Categorii, 5, 3b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex privi şi el spre "Ucigaşă", tăcut şi îngândurat. Simţea că nu-şi găseşte cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-şi exprime recunoştinţa faţă de această fiinţă, o domnişoară body-guard, o tipă care ştia să-şi facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admiraţie, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preţ, doar din cauză că se temea de reacţia colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecţia unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecţia unei tipe ca ea şi că se simţea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecţie, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigaşa" nu accepta cu uşurinţă să asi-gure protecţie unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoştea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu opt sau nouă sute de picioare îndărătul pasului Vulcan, o incintă de culoarea gresiei, căptuşită cu un hăţiş de plante de stâncă şi care se rotunjeşte pe o circumferinţă de patru-cinci sute de stânjeni, însoţind denivelările podişului, la fiecare extremitate, două bastioane de colţ, dintre care cel din dreapta, pe care creştea faimosul fag, mai poartă o măruntă cuşcă sau gheretă cu acoperiş ţuguiat; la stânga, câteva laturi de zid întărite de contraforturi în relief, purtând clopotniţa unei bisericuţe, al cărei clopot dogit se pune în mişcare pe furtuni puternice, spre marea spaimă a oamenilor din partea locului; la mijloc, în sfârşit, încununat de o platformă cu creneluri, un donjon greoi, cu trei rânduri de ferestre alcătuite din ochiuri de sticlă prinse cu plumb şi al cărui prim etaj e înconjurat de o terasă circulară; pe platformă, o lungă tijă metalică împodobită cu semnul feudal, un fel de morişcă de vânt, sudată de rugină şi pe care o ultimă rafală de galernă a înţepenit-o la sud-est.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea cea mai mare a băieţelului era să-l prefacă pe Dingo într-un "cal" tare focos. Iar Jack avea toate motivele să fie încântat de "calul" său, care era, bineînţeles, mai bun decât un patruped de carton, fie el chiar cu rotiţe la picioare. Jack îl galopa pe deşelate pe Dingo, iar acesta era bucuros să se lase călărit; la drept vorbind, Jack nu era mai greu pentru câine decât a fi fost o jumătate de jocheu pentru un cal de curse. Dar şi provizia de zahăr din cămară scădea pe fiecare zi!

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se grăbi în a împărţi autografe pe bluziţe, tricouri, foi, fotografii; în cazul lui însă, era mult mai greu să încheie mai repede această activitate, căci fiecare domnişoară dorea măcar o semnătură de la el, ca o ultimă amintire şi erau destul de multicele acolo... Cum să plece la timp din mijlocul lor, ba încă intact?! Încercă să le înduplece în fel şi chip, cu vorbe frumoase, mieroase, bine alese şi meşteşugite; era însă posibil? Nici gând! Vai lui! Ora 08.00 se apropia nemilos; îşi văzuse aproape toţi colegii îndreptându-se spre rachetodrom. Doar el nu reuşise acest lucru; era încă acolo. Zâmbi, deşi cu amărăciune şi zise, făcând din nou apel la înţelegerea acelor tinere...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când auziră părinţii lui Ţugulea că a fost ucis într-o bătaie cu nişte zmei, după cum îi spuseră fraţii, plângeau şi lemnele şi pietrele de mila lor. Nu puteau ei face să li se usuce lacrămile de la ochi, ferească Dumnezeu. Şi se tânguiau şi se boceau, de nu se mai puteau astâmpăra. Fata plângea şi ea, biet, înfundat, căci nu cuteza să dea grai din gura ei.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!