Din scrisoarea unei bătrâne

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum.

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan,
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci.

O, sunt, de bună seamă, şi lacrimi în noroi,
Căci lacrima ni-i birul cel mai de seamă-al vieţii,
Şi jalea şi amarul vor fi de veci drumeţii
Cei nelipsiţi, din calea oricărui dintre noi.

De-aceea vezi tu uită cât poţi cu ochi senini,
Că-i mare mângâierea în biata cale-a vieţii
Să poţi vedea şi-n pâcla şi-n roua dimineţii,
Un rost, în faţa cărui nu poţi să nu te-nchini.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrisoarea unei bătrâne

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum.

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan,
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci.

...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săruta-ţi-aş ochii bazaochi

Drumul vieţii noi ni-l felurim,
Cu risipe-n suflet de parfum,
Căutăm tot timpul, cum-necum,
Cerurile sub care nemurim...

Doamne, eşti de-a dreptul filotim,
Te strecori în noi precum un fum,
Absolutul e cu noi pe drum –
Şi-uite-aşa ne îndumnezeim.

Adastăm, Miss, înlăuntrul vieţii,
Dor ne e de nevăzuţii ochi,
Mă trezeşte,-n zorii dimineţii –

Versu-ţi alb, nu-ţi fie de deochi,
Scris întru prinosul frumuseţii...
Săruta-ţi-aş ochii bazaochi!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Îngenuncheat în faţa crucii
Cu-atâta linişte în jur,
Îmi plâng amarul vieţii grele
Privind mormântul cel modest...

Mi-atât de dor de tine, tată,
Şi de puţinele poveşti
Pe care-n viaţa ta cea scurtă,
Ai mai putut să mi le spui...

Cu palmele ating pământul,
Şi te implor să nu mă laşi,
Atât de istovit de doruri,
Şi de nespusele simţiri...

Sânt singur în tot cimitirul,
Trosnesc sicriele-ngropate
Aş vrea pe loc să mă înghită,
Ţărâna morţilor din jur...

Îngenuncheat în faţa crucii,
Eu te implor ca să mă iei
Şi să mă uite toată lumea,
În veci să fim numai noi doi...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

În faţa sorţii... să stai dreaptă,
Să nu te-nchini la întâmplare
Şi vei urca treaptă cu treaptă
Pe scara vieţii... către soare.

Nu te-apleca, nu te supune,
Din lacrimă să nu faci râu,
Tu ai ca trandafirul, nume
Şi eşti ca macul roşu-n grâu.

În faţa sorţii... să fii tare,
Nu poţi să plângi un păcătos,
Durerea cât ar fi de mare
Tu, umărul, să nu-l pui jos.

Păstrează câteva cuvinte,
La rău nu te-nchina nicicând,
Fereşte-te de cel ce minte
Şi-n veci... păstrează-mă în gând.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisoarea vieţii

Cu lacrimi de sânge ţi-am scris
Din trista închisoarea-a vieţii
Iubito, ai uitat ce mi-ai promis
Cândva, lângă roua dimineţii.

În piept îmi baţi, acolo eşti întipărită
Şi-aud al tău glas ca pe-un ecou.
În mintea mea pe veci rătăcită
Şi numai eu aş vrea să-ţi fiu erou.

Iar beau, iar plâng, iar e târziu
Sunt singur c-o sticlă de vin
La tine-n braţe vreau să fiu
Când viaţa-mi este un pelin.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Pe drumul vieţii ce-am parcurs
Durere multă eu am strâns...
Şi-n ciuda anilor ce-au curs,
Mai am atât de mult de... plâns.

epigramă de Florea Ştefănescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să fii atlet în cursa vieţii şi să fugi departe de mizeriile vieţii, ele vor alerga cu viteza luminii după tine.

Elena Stan
Adăugat de Elena Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stabilitate

Mă joc. Cuvinte indirecte
Arunc oricui. În serios, în glumă
Purtarea mea n-o ştiu de bună
Nici versurile cum sună,
Concrete.

M-astâmpăr. Oare, crezi?
Că jocul ăsta-l voi sfârşi
Şi că-ndrăgostit n-aş fi
De tine poţi s-o ştii
Şi poţi să crezi.

N-am terminat. Abia încep
Să simt pulsaţia vieţii,
Să măsor seninul dimineţii,
În înflorirea tinereţii
Dar nu pricep.

De ce tu rămâi mai gânditoare
Privind în ochii mei adânc?
Vezi lacrimi, dar nu plâng.
Şi de mă clatin când şi când
Sunt în picioare.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Există o durere, aşa, spre primăvară
Vai! Dragostea de soare făcută-i ca să doară…
Când va-nflori mălinul, va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

Ţărâna pe sub garduri de vânt va fi zbicită
Si viaţa-mi – cine ştie?! – va fi mai fericită.
Va străluci fereastra în soare, ca mătasa,
Şi mama-n miezul zilei spoi-va iarăşi casa.

Vor învia copacii, plesnind sfioşi din muguri,
Şi-n asfinţit văzduhul se va-nroşi de ruguri.
Vor străluci, în noapte, pe cer, aceleaşi stele
Şi poate n-oi mai plânge nimicul vieţii mele.

Se vor întoarce cucii, strigându-se pe nume
Si poate-un veac de pace se va lăsa pe lume.
Când va-nflori mălinul va fi cu mult mai bine
Şi va-ncolţi speranţa şi-n ţarină – şi-n mine.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o străină în propriile mele gânduri

E tristă calea vieţii şi simt că parcă încă nu îmi aparţin
Prin labirint îmi caut unicul şi tristul drum al vieţii,
Si n-am ştiut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut încă, culoarea de-nceput a dimineţii.

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit şi drumul către mine şi totu-i o povară,
Când totul e atât de trist şi ruginiu, şi-atâta mă-nfior
De ne-mpliniri şi triste lacrimi pentru a nuştiu câta oară.

Din labirint găsesc usor un drum ce duce spre uitare
Şi nu mă-aşteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tărâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfarşita mare
Facându-mă să cred pentru o clipă că pot aici să mai rămân.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Nu mi-am dorit delicateţea florilor de mai,
Nu mi-am dorit argint desprins din catifeaua înstelată
Nu mi-am dorit nici roua dimineţii preacurată
Ci mi-am dorit să simt că trăiesc măcar o dată.

Am vrut să confecţionez vise dintr-o mare bucată de NIMIC,
Să făuresc gânduri din stele,
Să fac din lemn o porţiune de nisip
Şi să permit vântului să-mi pătrundă în piele.

Am aşteptat atât de mult măcar o clipă de beţie.
O clipă-n care să văd culoarea vieţii
Dar am realizat că viaţa n-are o culoare anume.
Tu poţi găsi în mare, cheia fericirii,
O poţi găsi în nisip,
O poţi găsi în pământ,
Îţi poţi crea propria nuanţă făcând abstracţie de celelalte culori.
Abia atunci vei fi capabil să culegi aur din Soare,
Să te joci cu vântul,
Să redirecţionezi gândul.

poezie de Alessandra Spătariu (4 mai 2016)
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrum

Cu crez urmez acelaşi drum,
Cerneala mi-o prepar din scrum –
Din scrumul clipelor ce-au ars
Şi-n amintiri care-au rămas.

Cu ea înşir, rând după rând,
Ce izvorăsc din plin în gând –
Despre ce-a fost, cum am trăit
Şi despre tot ce mi-am dorit.

Şi-n spuza vieţii, ca să vezi,
Ard clipe coapte şi mai verzi:
Mormanele de scrum se-aştern –
Cuvinte-n scrisul cel etern.

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi risc, nici bucuria vieţii...

Constaţi că viaţa-i, zi de zi, un risc:
Urcuş ratat, plonjeu fatal, trădare.
Dar nu există, fără valuri, mare
Şi nici, în munţi, fără cădere, pisc.

Nu i-ai simţi tot farmecul, de care
Rămâi vrăjit ca-n ochi de vasilisc,
În vis când eşti purtat sub uranisc
Şi odalisce-ţi pică la picioare.

Când prinde-un monstru-n beznă-a chirăi
Ori din străfund când cască o genune,
Cu cât mai tari sunt simţurile imune,
Cu-atât mai mare-i şansa de-a trăi.

De n-ar fi risc, nici bucuria vieţii
N-ar străluci ca roua dimineţii.

poezie de Nicolae Mătcaş din Orfan de chipul meu (2014)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru poeţii şi scriitorii din România

Scriitorii şi poeţii toţi
Doamne azi din România
Fă-i Doamne pe-a vieţii porţi
Să intre în veşnicia

Ta o scump Mântuitor
Domnul meu — Hristos Mesia
Dă-le-al apei vii izvor
Şi-n veci Doamne fericirea

Cei ce folosec cuvântul
În lucrări pe acest pământ
Găseşte Doamne mijlocul
De-a-i aduce-n cerul sfânt

Peste toţi acei ce scriu
Versuri astăzi şi poveşti
Domn al Vieţii veşnic viu
Toarnă daruri azi cereşti

Haine noi şi un nou nume
Doamne Isus să le dai
Bucuria de a spune
Că vor fi cu Tine-n Rai

Cei ce vor literatura
Şi în sine ei o poartă
O învaţă-i Tu Scriptura
Să bată l-a vieţii poartă

Ia-i Isus la sânul Tău
Să asculte doar de Tine
Domn să le fii — Dumnezeu
Şi în ziua care vine

Dă-le Tu Isus viaţa
Harul Tău în veşnice
Să aibă curată faţa
Şi-ai Tăi pururea să fie
02-02-2020 Cluj — Napoca

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus...

Te-ai dus... dar sufletul meu ştie:
Nu-i despărţire pentru noi.
Ştiu, umbra mea o să se-aţie
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ţi sunt, îţi sunt şi cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Şi alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or să scânteie
Şi-n faţă pururi îţi vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Şi-n ochii nopţilor târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ţi aminteşti;
Voi fi şi fumul de ţigară
Şi raza stelei din fereşti.
De-aş fi la orice depărtare,
Te-ajung şi inima-ţi ating.
La geamul tău sunt numai boare,
Şi – vifor, geamul ţi-l împing.
În clipa ta pătrund, şi-n casă,
Şi – vijelie – voi sufla,
Voi răscoli hârtii pe masă,
Şi poate-ntreagă viaţa ta.
Şi astfel n-ai să poţi uita.

poezie celebră de Silva Kaputikian, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel prin toamna vieţii

Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită;
Plimbarea lor este vrăjită
De amintirea tinereţii.

Şi dacă frunza-i arămită,
Ei nu se dau pradă tristeţii;
Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită.

Ea se simte-ntinerită,
Iarbă-n roua dimineţii;
E ocrotită şi iubită
Pe drumul greu al bătrâneţii,

Ce-l străbat prin toamna vieţii...

poezie de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni se cred Dumnezei uitând că din ţărâna sunt făcuţi şi-n ţărâna se vor întoarce!

Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus e izvorul

Din tristeţea cea mare,
Tu mergi pentru a recunoaşte,
Pe Isus cel etern, din care,
El învie şi viaţa din nou renaşte.

Noi spre infinit suntem nişte scântei,
Suntem dependenţi de ce este sfânt,
Isus e singur între dumnezei
Şi-nvie din morţi după al său cuvânt.

El este iubire şi nu este iad,
S-a chinuit pentru noi şi pentru cei ce mor
Şi ştie că e un chin pentru cei ce ard
Şi-un compromis pentru libertatea lor.

Omul e liber în viaţă s-aleagă,
Să spună tată celui ce merită,
Să judece şi să-nţeleagă,
Ca atitudinea să fie smerită.

Alege viaţa, alege drumul vieţii,
Nu poţi să fii etern, eşti doar ţărână,
Mai e un pic şi-n zorii dimineţii,
Cei ce-l iubesc pe Isus, or să rămână.

Acum alege viaţa, Isus e izvorul,
Să nu alegi păcatul şi blestemul
Şi ai să mori etern la domnul,
Soare şi flori să ai iubind pe domnul.

poezie de Eugenia Calancea (20 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!