Cucu

Cucu... cu-cu!... prin grădină,
Cucu... cu-cu!... prin zăvoi,
Toată primăvara-i plină
Lumea pomilor de noi.

Mititei, cu pene sure,
Şi cu zborul vitejesc,
Toţi copacii din pădure
Ne cunosc şi ne iubesc.

Versul nostru lung răsună
Şi drumeţii trec şi spun:
- Cântă-ne de voie bună,
Cuculeţ de piază bun!...

Şi ni-i dulce şi uşoară
Viaţa noastră: zbier şi cânt-
Şi din toate una-i doară
Jalea noastră pe pământ-

Căci în viaţa noastră toată
Ce-i mai sfânt şi dulce nu-i
Cuibul nostru niciodată
N-a fost leagăn pentru pui!...

Niciodată nu ne cheamă
Gura pruncului flămând-
Şi cuvântul drag de mamă
Noi nu-l auzim nicicând!...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este şi vis şi fiziologie şi morală, dar şi ceva mai mult decât toate acestea la un loc. Viaţa este chiar viaţa! Singurul nostru bun, şi singurul nostru blestem. Trăim! Fiecare dintre noi avem viaţa noastră, unică, determinată de întregul trecut, asupra căruia nu mai avem nicio putere, şi determinând, la rândul ei, oricât de puţin, întregul viitor. Viaţa noastră...! Nu e decât a noastră, irepetabilă şi de neînţeles pe deplin. Iar ceea ce spun acum despre viaţă ca întreg, aş putea să spun despre fiecare clipă a ei.

citat clasic din Marguerite Yourcenar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul tău dulce

Motto: "O mamă, dulce mamă, din negura de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;" (M. Eminescu - O mamă...)

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să mă culce.

De cu seară până-n zori
Gândurile-mi dau fiori.
Parcă sunt, fuior de dor
prin lumina din pridvor,
şi-atunci mă transfer în stea
şi vorbesc pe limba mea,
căci dorul întinsu-mi-s-a
de la Nistru pân' la Tisa.

Cu el mă călătoresc
visul să ţi-l împlinesc.

Limba noastră românească
este hrană sufletească,
peste plaiuri de baladă:
iarbă, miei, strungă, zăpadă.
Şi de-a fost ades rănită
renăscut-a prin ursită.
Şi aş vrea mereu să fie
numai viers de melodie.

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să ne culce.

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne ştim pe acest pământ am fost

De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.

Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.

Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,

Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul tău dulce

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să mă culce.

De cu seară până-n zori
gândurile-mi dau fiori.
Pară sunt, fuior de dor
prin lumina din pridvor,
şi-atunci mă transfer în stea
şi vorbesc pe limba mea,
căci dorul întinsu-mi-s-a
de la Nistru pân' la Tisa.

Cu el mă călătoresc
visul să ţi-l împlinesc.
Limba noastră românească
este hrană sufletească,
peste plaiuri de baladă;
iarbă, miei, strungă, zăpadă.
Şi de-a fost ades rănită
renăscut-a prin ursită.
Şi aş vrea mereu să fie
numai viers de nelodie.

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să ne culce.

poezie de Nicu Petria (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, primăvara noastră

Auzi tu, măicuţă dragă, cum primăvara vine-n zori,
cum grădina dă în floare, în martie de sărbători?
Auzi cum mugurii plesnesc, cum trandafirii dau în floare,
cum toate florile-înfloresc, cum cântă razele de soare?
Vezi cum iarba înverzeşte, cum păsările vin acasă,
cum natura primeneşte viaţa să fie frumoasă?
Gâze se-încălzesc la soare, albinele ies din stup,
copacii toţi dau în floare, fluturi se adună-n grup.
Pentru tine, mamă dragă, natura-i în sărbătoare.
Se găteşte-n mare grabă, să-ţi aducă-n viaţă soare.
Mamă scumpă, noi copiii, azi în plină sărbătoare,
îţi dăruim toţi trandafirii şi iubirea noastră mare.
Pentru tot ce ai trudit, pentru cât ai chinuit,
Sărutul nostru, floare rară, ţi-l dăruim în primăvară,
să-ţi bucure cugetul, să-ţi aline sufletul.
Cu mult drag te-îmbrăţişăm şi mâinile îţi sărutăm.

poezie de Dumitru Delcă (5 martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că cea mai simplă urare de "La mulţi ani!" este să recunoşti în tine Viaţa veşnică pe care inima ta deja o este şi doar gândul o poate pierde pentru că n-a putut-o Niciodată câştiga. Noi toţi suntem "Viaţa Veşnică" condamnate de "Dumnezeul" nostru Gândul în biete făpturi muritoare. TU eşti Viaţa care are "un corp", Niciodată corpul care are viaţa. Îţi urez să vezi Asta de ziua ta căci nu cunosc nici o altă urare sau fericire mai mare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că atunci când un cuvânt este rostit, moare. Eu spun că în acea zi, şi în acea clipă, începe să trăiască.

În aceste vremuri, cu toţii trebuie să redescoperim şi să cultivăm ceea ce Marcus Aurelius, filozoful şi împăratul roman, numea "bucuria umanităţii": bunătatea. Da, pentru că dacă este adevărat că numeroasele sale contradicţii, de la grosolănie la insolenţă, de la aroganţă la diverse forme şi grade de violenţă, otrăvesc viaţa, cert este că bunătatea o face mai dulce pentru toată lumea şi o împlineşte. Evitând astfel o mare risipă de relaţii umane. Bunătatea, ca şi antibioticul, este necesară pentru a vindeca.
Să fim atenţi la ceea ce cultivăm în mintea noastră pentru că prin aceasta ne hrănim toată viaţa, să fim atenţi la ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri pentru că lumea este plină de buruieni.

Camelia Opriţa în Buna educaţie în era glaciară (2020)
Adăugat de Stoian Romeo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te amintesc

Niciodată n-aş fi ştiut că te-am iubit atât,
dacă visul morţii nu ar fi venit între noi
să distugă infinitele noastre simţăminte
care însufleţeau dragostea noastră.

Iubirea mea pentru tine a fost dulce şi curată,
niciodată măcar nu te-am jignit cu un cuvânt,
ai fost pentru mine înţelegere şi mângâiere,
nicicând n-ai auzit de pe buze un cuvânt urât.

Nicodată n-am primit un sărut mai dulce ca al tău,
aceleaşi atingeri ale tale inconfudabile,
atât de suave erau de mă făceau să simt iubirea
ce părea că-n viaţa mea n-am s-o mai găsesc,
mă simt şi acum în ale tale braţe calde
şi de aceia în viaţa mea nu te-am putut uita.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră

În viaţa noastră, cât trăim,
Ne făurim atâtea visuri,
Şi-apoi pe toate le-mplinim
Prin renunţări şi compromisuri.

epigramă de Geo Olteanu din Viaţa Buzăului (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră e ca mierea

Tot pământu'acest întreg seamănă cu-n mare stup
Chiar de albinuţa noastră, e mai zvelta în al său trup
Viaţa simplă omenească este dulce ca şi mierea
Şi de asemeni când o guşti preste tot lasă tăcerea

Căci prin gustul bun şi mireasma mult prea dulce
Viaţa şi mierea nehazaritsită, tot mai des vă vor seduce
Pre, voi omenii slabi şi cruzi ce nu sunteţi iniţiaţi
Şi o-ţi rămâne în răstimpuri mierea ca să admiraţi

Chiar de avem şi noi regine şi de avem acei trântori
Pe astă lume, mai hidoasa ei nu-s prea folositori
Ca-ntro matcă şi într-un stup unde-şi fac mai mereu munca
Nu ca-n viaţa omenească, când uităm să brazdăm lunca

De asta îmi fuse povaţă că-i folositoare munca de apicultor
Căci munceşti cu o albina, mai des şi cu mult mai mare spor
Dacă nu credem întocmai că-I atât de scumpă, apicultura
Ar fi bine să studiem omul nostru când il prea cuprinde ura.

poezie de Adrian Dumitru
Adăugat de Adrian Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

O! copilăria vieţii,
Floarea mea de neuitat!
S-au dus zorii tinereţii
Acum totul s-a schimbat.

Nu mai suntem împreună,
Să umblăm pe sub castani.
Timpu-n barbă păr mi-adună,
S-au dus toţi aceea ani!

Turmelor de oi din coastă
Nu le mai suntem ciobani.
Câinele în urma noastră
N-a fugit de ani şi ani;

Azi, singuraticul castel,
Pe nisip nu-l mai păzim.
Aş mai vrea să fiu la fel
Şi-mpreună iar să fim.

Nici pădurea cea vestită,
Astăzi n-o mai colindăm.
Pare mai îmbătrânită,
Iar noi parcă ne visăm.

Şi prin grâne coapte vara,
Împreună nu fugim;
Lilieci, în toată seara
Pe la colţuri, nu pândim;

După cuiburi prin pădure
Prin copaci nu ne urcăm;
Vara printre rugi de mure
După iepuri n-alergăm.

Au trecut toate acestea
Iar azi nu mă recunoşti.
Mi-am uitat copilăria,
Locul nostru de poveşti!

Unde-or fi toate acestea?
Acum totul s-a schimbat.
Să-mi revăd copilăria
Am venit din nou în sat.

Azi e linişte nebună,
De copii satu-i pustiu.
S-a adus în sat lumină,
Iar mulţi nici nu mă mai ştiu.

Căsuţa noastră cu ceardac
Micuţă printre meri se vede,
Ierburile-au crescut în prag.
De când părinţii au plecat, se pierde.

Mi-amintesc vecinul Nani:
Când pe calu-i alb suiam
Mă-ndemna cu vorba-i dulce.
Eu ca-n filme călăream.

N-am ajuns sportiv de clasă,
Cum dorinţa o aveam.
Dar şi astăzi eu în minte
Vorba-i dulce o mai am.

"Domnul" Cojocaru care,
Ce pe toţi ne-a învăţat,
În decursul vieţii sale
Fost-a domn adevărat.

Cu bastonul său în mână,
Parcă şi azi îl zăresc,
Ne zicea câte-o "dojană''
Cu a lui suflet părintesc.

Nicu Alexa cu vioara
Pe la baluri ne cânta.
Ne-aduna în toată seara
Cum vacanţa începea.

Moş David, vecinul nostru,
Un pescar desăvârşit.
Ne ducea pe toţi în Ostrov.
Ca pescar ne era ghid.

Pe sub pietre, pe la cioate
Noi cu mâna pescuiam:
Peşti şi raci, iar câte-odată
Câte un şarpe noi scoteam.

poezie de Adrian Timofte din Comuna Păltiniş - file de monografie (2012)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e târziu

Te-ai îndepărtat, te ascunzi în tine
Aerul ce ne-nconjoară respiră greu
Te uiţi şi privesti tăcut prin mine
Cred că a ta iubire nu mai sunt eu

Eu te iubesc, îţi scriu prin mesaje
Rece bună seara tu îmi răspunzi
Cuvintele tale seci şi dure marcaje
Prin telefonul pe care tu îl ascunzi

Glasul nostru noi l-am uitat de mult
Gândurile se împiedică de tastatură
Vocea noastră este acum a unui mut
Dacă ne-am vedea privirea ar fi ură

Să ne vedem să ne-ntâlnim în drum
Oameni frumoşi ce trec ne înconjoară
Blândeţea din glas amandoi să auzim
Să privim cerul şi păsările cum zboară

Fără cuvinte scrise în ochi să ne privim
Nu ne ferim sinceri cu noi să fim mereu
Fericirea şi viaţa să o simţim şi să trăim
Să încercăm să fim nu e târziu sau greu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Poiana dorului (versuri populare)

În Poiana dorului,
De pe valea Sadului,
M-aşteaptă badea în zori,
Să-i dau gura la izvor.

Pe un plai de Mioriţă,
Îţi dau gura mea bădiţă,
La umbra bradului verde,
Unde nimeni nu ne vede.

Numai cucu şi mierla
Ştia de dragostea mea,
Dar acum nu mă feresc
Să-i spun lumii că iubesc.

Înainte de-nserat,
Dorul ne mână spre sat,
Să culegem din câmpie
Florile de cununie.

Toată lumea să ne vadă,
Că mi-eşti drag şi eu ţi-s dragă,
Codrul şi cu lumea bună
La mulţi au făcut cunună.

cântec, versuri de Valeria Mahok (30 iulie 2012)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Adrian Păunescu

Sunt zece ani, ca zece clipe
Ce-s duse în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

Şi spre o viaţă în lumină
Te-ai dus cu el uitând de noi,
De-atunci, tot aşteptăm să vină
O veste din lumea de-apoi,

Prin care să ne spui cum este
Pe-acolo să nu ne-ngrozim;
Să ştim că nu-i doar o poveste,
Ce foarte des o auzim...

Că prin celestele meleaguri
Nu-i nici suspin, nici întristare,
Că nu sunt de trecut nici praguri
Şi viaţa e o sărbătoare.

De-aici, din Cârna, vreau să ştii,
Că stăm mai mult ascunşi în casă
De teama unei pandemii...
Că viaţa nu mai e frumoasă!

Sunt zece ani, cât zece clipe
Trăite în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul pus pe glume

Pe un cuc,
Intr-un zavoi,
L-a-ntrebat
Un pitigoi:
- Cucule,
Hoinar prin lume
Pentru ce motiv
Anume,
Printre ramuri,
Ca naucu'
Strigi tot timpul "cu-cu! cu-cu!"
Si vestitul
Trubadur
I-a raspuns
Privind in jur:
- Pentru ca
Am eu o teama:
Daca tac,
... Uit cum ma cheama.

poezie de Stelian Filip
Adăugat de Stelian Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun poem e acela care-l ştii doar tu, celelalte nu-s decât unele cu asemănare, şi de aceea le iubeşti. Aşezaţi în rând, nu ne putem niciodată tăia craca de sub picioare. În poezie găsim un pahar plin pentru setea noastră, şi o pantă pentru fuga noastră în care demarăm preferându-ne în aburi pentru locomotiva eterului. Din poezie, ca dintr-un buzunar de prestidigitaţie, scoatem pentru farmecul nostru ascuns păsări împăiate cu raze, ceasul deşteptător al luceafărului, cocoşi ca prezidenţii de la casaţie şi lămpi gata aprinse. Nu vom isprăvi niciodată, neîncepând niciodată. Într-un turn răsfrânt în apă, noi urcăm în el logic scoborându-ne.

Stephan Roll în Lampa lui Aladin (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut (Priceasnă)

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica Sfântă a cerului
Bucuria Domnului
Eşti mijlocitoarea noastră
Pentru noi roagă-te.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica celor oropsiţi
Şi pe pământ pedepsiţi
Tu ne faci viaţa uşoară
Atunci când ne rugăm.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica fiului cel Sfânt
Soare în cer şi pe pământ
Zorii toţi ar fi apus
Fără de Iisus.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Toţi îngerii duc în zbor
Vestea bucuriei lor
Că tu eşti mărirea noastră
Maica tuturor.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

cântec, versuri de Valeria Mahok (25 august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!