Cel care vorbea era poziţionat chiar în faţa şemineului, astfel încât noilor veniţi, Yaxley şi Plesneală, le fu greu la început să-i distingă altceva decât silueta. Totuşi, în momentul în care ajunseră mai aproape, putură să-i observe chipul spân care îi strălucea în întuneric, ca al unui şarpe, cu fante în loc de nări şi ochi roşietici scânteietori, cu pupile verticale. Era atât de palid, încât parcă răspândea o lumină sidefie.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonardo da Vinci era o apariţie impresionantă şi frumoasă, şi prezenţa sa magnifică dăruia alinare până şi celor mai întristate suflete; era atât de convingător, încât putea să-i facă pe ceilalţi să-i împărtăşească ideile. Avea o putere psihică atât de mare, încât putea să se împotrivească violenţei, şi putea, cu mâna dreaptă, să îndoaie cercul cu care se bătea în uşă sau potcoava unui cal, de parcă aşa ar fi fost făcute. Era atât de generos, încât dăruia mâncare tuturor prietenilor săi, fie bogaţi, fie săraci... Prin naşterea sa, Florenţa a primit un dar enorm, şi prin moartea sa a suferit o pierdere incalculabilă.

citat din Giorgio Vasari
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salonul era ticsit cu oameni tăcuţi, aşezaţi în jurul unei mese lungi şi sculptate. Mobila care decora în mod obişnuit camera fusese împinsă la întâmplare pe lângă pereţi. Lumina venea de la flăcările care trosneau într-un şemineu frumos de marmură, deasupra căruia se afla o oglindă poleită cu aur. Plesneală şi Yaxley zăboviră în prag câteva clipe. Pe măsură ce se acomodau cu lipsa luminii, privirea le fu atrasă în sus, către cel mai straniu detaliu din peisaj: o siluetă umană aparent inconştientă, suspendată cu capul în jos deasupra mesei, rotindu-se încet, de parcă ar fi atârnat de o funie invizibilă şi reflectându-se în oglindă şi în suprafaţa lustruită a mesei de dedesubt. Nimeni dintre cei aflaţi în dreptul acestei privelişti neobişnuite nu părea să-i dea vreo importanţă, în afara unui tânăr palid, care se nimerise exact dedesubt. El părea să nu se poată abţine şi nu trecea nici un minut fără să mai arunce câte o privire în sus.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o stradă îngustă şi întortocheată, cu case mici, urâte şi dărăpănate. Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche şi de şubredă încât îţi venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme. Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiaşă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruţătoare cu cât, în faţa odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumuseţea.

începutul de la Povestea unui gât de sticlă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Harry îi era atât de dor de Hogwarts, încât parcă ar fi avut o durere continuă în stomac. Îi era dor de castel, cu fantomele şi culoarele sale secrete, de lecţiile lui (deşi poate nu şi de orele lui Plesneală, stăpânul poţiunilor magice), de poşta via-bufniţe, banchetele din Marea Sală, de somnul din patul său din dormitorul din turn, de vizitele la Hagrid, paznicul vânatului, în baraca acestuia de lângă Pădurea Interzisă şi mai ales de Vâjthaţ, cel mai iubit sport din lumea vrăjitorilor (şase stâlpi de porţi, patru mingi zburătoare şi paisprezece jucători pe mături).

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Observa în sfârşit că lumea aceasta, pe care dintr-o trufie necugetată o crezuse astfel făcută, încât să-i fie lui duşmănoasă, nu era pur şi simplu decât prost alcătuită.

Stendhal în Armance
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenţei body-guarzilor şi a felului în care se manifesta lumea faţă de ei; aproape toţi îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obişnuiţi să fie trataţi astfel, deşi nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuşi... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineaţă; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pupilele sale roşii se pioniră cu atâta ardoare asupra lui Plesneală, încât unii dintre cei care erau de faţă se uitară în altă parte, de teamă să nu fie pârjoliţi de cruzimea care răzbătea din adâncuri. Cu toate acestea, Plesneală se uită calm în ochii Lordului Întunecat şi după câteva clipe, gura lipsită de buze a acestuia se chirci într-un fel de zâmbet.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puţinele momente când ea era aproape de el, în braţele lui, când dansau împreună; el ar fi vrut ca aceste clipe să se prelungească la nesfârşit, dar nu era posibil. Lucian surâse; era ea, ca de obicei, tare îndărătnică, i se împotrivea cu tărie, cu fermitate; şi totuşi... O privi cu multă admiraţie, sorbind-o parcă din priviri: era la fel de frumoasă, ba chiar mai frumoasă decât în urmă cu cinci ani şi jumătate. Domnişoara psiholog... Consilierul misiunii... Înaltă, suplă, brunetă, ochii albaştri, tenul alb, chip angelic, de păpuşă; superbă... Încă era îndrăgostit de ea, la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar până în acel moment, în toţi aceşti ani, el se ţinuse de cuvântul dat atât ei, cât şi tatălui ei, deci îşi respectase promisiunea aceea pe care ar fi preferat să n-o fi făcut niciodată; era ca o barieră solidă între ei, o barieră greu de dărâmat, aproape de netrecut.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru era şi el conştient de faptul că oamenii nu mai fuseseră de mult atât de năpăstuiţi cum erau în momentul de faţă. Până şi vremea era deprimată, se lăsase o ceaţă rece cu toate că era mijlocul lunii iulie... nu era normal, ceva nu era în regulă...

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Importanţa domnişorei Emeralds între noi nu se măsura prin cât anume vorbeam despre ea, ci prin cât nu vorbeam. Şi era uimitor să-i vezi pe cei mai cinici dintre noi neizbutind să născocească nici cea mai mică ironie ori clevetire pe seama ei, atât de puternică era forţa ce iradia din ea. În faţa acestei derute generale de care nici eu nu scăpam, mă întrebam aproape tot timpul care era natura acelei forţe. Miss Emeralds era, fără putinţă de tăgadă, o intelectuală pasionată cum puţine se pot vedea. Dar nu asta ne subjugase la ea, ci iubirea, pe care, fără de ştirea ei, o degaja - şi atât de mare-i era inocenţa în această privinţă, încât puterea acelei emanaţii era înzecită. Ted L. mi-a mărturisit că singura dată când fusese în stare să rostească o răutate la adresa Alogenei se simţise atât de vinovat, încât îl cuprinsese în mod serios nevoia de a-şi tăia o mână sau măcar un deget. O asocia nu doar cu toate făpturile feminine, închipuite sau reale, ce-i impuseseră vreodată dragostea şi respectul, ci - şi asta traducea perfect şi propriile-mi sentimente faţă de ea - şi cu tot ceea ce pe lume e pus în taină sub oblăduirea noastră, ca fiind plăpând şi gingaş.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina era plină de minunăţii şi era aşa de mare încât nici grădinarul nu ştia până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalţi şi lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării şi marea era albastră şi adâncă. Corăbiile treceau chiar pe sub ramurile copacilor şi într-un copac era o privighetoare care cânta aşa de frumos încât până şi un biet pescar care nu-şi mai vedea capul de treabă şi de griji se oprea în loc şi asculta când venea noaptea să-şi ridice năvodul.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul "noroc" este atât de lipsit de sens încât el ar trebui scos din dicţionar. Suntem guvernaţi de Destin de la naştere şi până la moarte şi chiar înainte şi după aceste două evenimente. Un om "norocos" nu este altceva decât un om care trebuie să-i mulţumească Destinului pentru soarta pe care i-a hărăzit-o.

Mihail Mataringa (12 decembrie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulţumire ce-i lumina chipul tânărului, ştiindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea şi nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferinţe, se temea acum de modul în care ar reacţiona băiatul la aflarea unei asemenea noutăţi. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puţin, aşa-l avea totuşi aproape: era Lucian, elevul său favorit şi simţea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenţii. Pentru el, era totuşi, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar aşa, "năvalnic", cum şi-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deşi, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în braţe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abţinură şi ele; cel puţin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi şi cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârşit de săptămână în Institut...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine.

Fraţii Grimm în Cei doisprezece servitori leneşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era numai labirintul nesfârşit al copacilor acoperiţi cu muşchi, unde era atât de linişte încât îmi ţiuiau urechile. Era întuneric ca în amurgul unei zile înnorate, cât să vezi că nu era numic de văzut. Alergam prin întuneric fără ţintă, căutând, căutând şi iar căutând, devenind din ce în ce mai înverşunată odată cu trecerea timpului, încercând să mă mişc mai repede, deşi viteza mă făcea mai împiedicată... Apoi visul meu ajungea într-un punct - simţeam că urmează acel moment, dar nu reuşeam niciodată să mă trezesc înainte să înceapă - în care nu-mi mai aminteam ce anume căutam. Atunci înţelegeam că nu era nimic de căutat şi nimic de găsit, că nu existase nimic altceva în afară de pădurea acasta goală şi înfricoşătoare, şi că nu va mai exista niciodată nimic pentru mine.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de lala
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu era mai puţin comunicativ, decât acest gentleman, pe nume Phileas Fogg. Vorbea cât mai puţin posibil şi cu cât era mai tăcut, cu atât era mai enigmatic. Totuşi era în curent cu viaţa. Ceea ce făcea însă era aşa de matematic asemănător cu imaginaţia obştească nemulţumită căuta să pătrundă dincolo de fapte.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consider că viaţa este un şir de evenimente din care învăţăm în mod continuu, astfel încât să fim pregătiţi în faţa noilor provocări şi să devenim tot mai buni în ceea ce facem.

citat din Adriana Tănăsoiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Trebuie să-i spunem, Jo, trebuie, trebuie să-i spunem cât mai curând. Cu cât aşteptăm mai mult, cu atât va fi mai greu.
Joey: Ştiu. Am încercat, am încercat de nenumărate ori.
Pacey: De fiecare dată când îl văd mă simt de parcă...
Joey: Nu e nevoie să te deranjezi să continui. Nu are rost. Nu e tocmai cel mai uşor lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată. Să-i spun lui Dawson că, în timp ce nu era atent, eu am manifestat această atracţie gravitaţională ciudată pentru prietenul lui cel mai bun şi nu pot să nu mă gândesc la el sau să nu îmi doresc să fiu lângă el sau să nu-l sărut tot timpul. (Se sărută)
Pacey: O s-o fac eu.
Joey: Ce?
Pacey: O să-i spun eu.
Joey: Nu, nu te pot lăsa să faci asta. E responsabilitatea mea.
Pacey: Jo, nu este responsabilitatea ta. Eu sunt cel care a început asta. Eu sunt cel care te-a adus în situaţia asta şi sincer singurul mod prin care îmi pot salva prietenia cu Dawson este să fiu sincer cu el. Deci eu trebuie să fac asta. Am nevoie de o zi. O singură zi.
Joey: O zi.
Pacey: Da, o zi.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!