Prometeu
Pe Elbrus sus, legat în lanțuri grele,
Stai neclintit, încătușat de veacuri,
A unui vultur sângeros, atacuri,
Sfidând, ce rupe-n trupu-ți bucățele.
Zdrobit, dar nu înfrânt, a ta viață
Sortită-i să îndure-n chin osânda,
Zeul suprem nu-și încetează pânda
Iar fruntea ta-i încununată-n gheață.
Și geruri aspre vin, să te-mpresoare,
Ninsori îți pun mantie de zăpadă
Ori repezi ploi te biciuesc grămadă
Dar, nu găsești la Zeus vreo cruțare.
Voința ta e însă ca o stâncă,
O, Prometeu, și n-ai să ceri iertare
Pentru o vină-nchipuită, care,
Deplină-i socotită, și adâncă.
Dar când privirea ți-o îndrepți spre vale,
Amaru-l uiți din cupa ta de fiere,
Te-nseninezi și prinzi din nou putere
Când vezi că fumuri se ridică-agale.
Sunt focuri mii aprinse în cămine
Flăcări zglobii nălțând, să dea caldură
Ce oamenilor traiul li-l făcură
Mai bun, dar ei uitară-acum de tine.
Titanule-mpliniși a ta menire,
Încrâncenată ți-e pe-un stei ființa,
Durere ai din plin, recunoștința,
E-un sentiment străin de omenire.
..................................................
Și azi, napoi, din vremi, ca o dovadă,
Un strigăt straniu mai răsună-n aer,
Nedeslușit și aducând a vaier
Sau poate doar, a pasăre de pradă.
poezie de Ionel Adrian Gugea (30 august 2013)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre foc
- poezii despre înfrângere
- poezii despre zăpadă
- poezii despre văi
- poezii despre vulturi
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre recunoștință
Citate similare
Iertare
Am învățat din viață că omul mai greșește,
Știi am greșit și eu așa ca orice om,
Și am aflat în lacrimi că omul mai plătește,
Atunci când ființa dragă pe veci îl părăsește,
Și stă gustând pamântul asemeni unui pom.
Și sunt conștient iubire că am greșit enorm,
Accept și nu contest că tu m-ai pedespit,
De două luni de zile eu nu mai pot să dorm,
Și nopți în după-amieze pe toate le transform,
Dar azi îți cer o șansă să-ți fiu din nou iubit.
Și nu sunt ipocrit, nu scriu să mă amuz,
Îti scriu să întelegi că tare rău îmi pare,
Am fost poate și prost dar poate și confuz,
Dar nu revin la tine cu gândul să mă scuz,
Ci azi mă-ntorc la tine ca să îți cer iertare.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre iertare
- poezii despre greșeli
- poezii despre învățătură
- poezii despre zile
- poezii despre somn
- poezii despre prostie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dumnezeu
Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără să știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.
Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place să te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre spaimă, poezii despre moarte, poezii despre bine și rău, poezii despre îngeri, poezii despre suflet sau poezii despre sperieturi
La revedere, soră Alice...
La revedere, soră Alice...
La revedere, drumul ți-e deschis!
Aripi de vultur, sus, pe-albastre căi,
te du departe, peste munți și văi.
Dar nu uita...
că lași atîta dor în țara ta!
La revedere, soră Alice...
Să-ți fie viața floare de cais!
De-acum, mereu, în zâmbet și cântări
Betanii sfinte vei avea în zări!
Dar nu uita...
c-ai fost iubită și în țara ta...
Atențiune! Avionul Sabena 17... cu
direcția Bruxelles pleacă peste x minute.
U-u-u! U-u-u!
Mai stai vultur, nu te du!
U-u-u! U-u-u!
Că se luptă-un DA și-un NU...
Ia vezi, dragă surioară,
n-ai uitat ceva în țară?
Ai putut lua-n desagi
toate inimile dragi?
U-u-u!
La revedere, soră Alice!
La revedere, pe cărări de vis!
Iar dacă pleci cum pleac-un porumbel
mereu aripi să-ți dea Emanuel!
Dar nu uita...
să vii din când în când în țara ta!
La revedere, soră Alice!
Să-ți fie traiul dulce Paradis.
Te-așteaptă-n zare zâmbete și flori,
cetăți înalte, freamăt și culori.
Dar nu uita...
că doar acolo-n cer e țara ta.
U-u-u! U-u-u!
Cine-a mai văzut sau nu?
U-u-u! U-u-u!
Doru-n două se făcu.
Jumătate-acuma zboară,
jumătate-i tot în țară.
Jumătate-n marea sură, jumătate nu se-ndură...
U-u-u! U-u-u!
La revedere, soră Alice!
Isus o nouă ușă ți-a deschis.
Ducând salutul munților Carpați,
tu vei cunoaște mii și mii de frați.
Dar nu uita...
să porți în rugă țărișoara ta!
La revedere, soră Alice!
Un nou poem în ceruri va fi scris.
Și dacă azi din țara noastră zbori
cu anii sfinți spre anii viitori...
Dar într-o zi...
Nici moartea nu ne va mai despărți!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre munți, poezii despre flori sau poezii despre înălțime
Rugă
Prin vremuri aspre eu străbat
Cu jale frământând țărâna,
Din când în când mai fac popas
Să mângâi stelele cu mâna.
Și cad și mă ridic și sunt
Precum o lacrimă ce șterge
Obrazul tristului pământ
Întemnițat de sacrilegii.
Iar îngerul mi-l țin aproape
Dar mai greșesc umblând pe cale,
Îți cer azi, Doamne - îndurare
Și pază gurii și iertare.
C-am rătăcit cărări spre Tine
Și am rănit cu-al meu cuvânt
Și tot mai des am fost înfrânt
De ură și de răzbunare.
Dar azi - voi răsădi iubire
În drumul meu spre mântuire
Voi unge răni adânci făcute
Cu mirul lacrimei durute.
.............................
Și când o fi să ajung la Tine
Să mă primești ca pe tâlharul
Ce a dorit să Ți se-nchine
Făcând din crucea lui altarul!
rugăciune de Angelina Nădejde (8 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre sacrilegiu, poezii despre prezent, poezii despre mântuire sau poezii despre mâini
Joc fără de sumă
Se joacă soarta lumii pe-o dungă de ulucă,
Sau pe torente repezi ce curg prea mult în sus,
Când Estul bate palma cu-același vechi Apus
Și toată lumea crede în șansa ei uitucă.
Dar vremea-împăciuirii de umbra ei se teme,
În lumea asta mare sunt lumi de interese,
Din care cel ce intră nu poate să mai iese,
Iar gândul bun la toate se stinge prea devreme.
Se iau în coarne zmeii, se bate tare-n scuturi,
Se dă un nou spectacol și lumea-i iar uimită,
Ce-a fost bătut în cuie-i doar tablă ruginită,
Iar marii boși ai lumii se iau din nou la șuturi.
Își zângănesc atomii, se bat în molecule,
Din țări create-n grabă, mai iau câte o halcă,
Și-n spațiul de ruptură ce alte spații-încalcă,
Își fac un arc voltaic ce-orbește minți credule.
E-un joc cu sumă nulă, sau alt război de gheață!?
S-or fi-înțeles ca frații, negociindu-și mama,
Și nimeni, niciodată, nu poate să-și dea seama
De fața lor ascunsă, de planul lor de piață...
... Tu faci ce poți la tine, eu fac ce vreau la mine,
Dar, vezi, să nu-întinzi coarda, că poți s-o dai în bară,
Să batem iarăși palma, n-o facem prima oară,
Dar regula de aur e "cine contra cine"...
Dar astea-s vorbe goale; atunci când cad pilonii,
Se strică șandramaua și totul se dărâmă,
Castele și palate devin din nou țărână
Și mor pe jar tăciunii, în flăcări iluzorii.
Dar, poate că pilonii mai joacă iar berbunca,
Își cară pumni de vorbe, de fapt, se țin de mână,
Iar gloata-înspăimântată îi crede piază bună
Și le acceptă jocul, că asta-i, azi, porunca.
Dar s-ar putea și altfel, ca greii să se certe,
Să-și umfle iarăși mușchii și chiar se se-încolțească,
Să-și care pumni cu biții și-n sfori să se-îngrădească,
Să treacă Rubiconul pe-un pod de voci incerte.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre voce, poezii despre război, poezii despre poduri, poezii despre palate, poezii despre minciună sau poezii despre mamă
Îți dau eu apă curată din rezeva mea de ploi... (gând pentru infatuați)
Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc și azi, ca toamna, deși-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obișnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar și stropul de lumină, și-l îneacă în noroi.
E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite, ca la pânda de vânat.
În cartușiere grele, gloanțele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte, într-un hohot desfrânat.
Nu e fală, e-o dorință de-a suci cuvântu-n rană,
Când, o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă, chiar și ultima ei pană-
Vânător, orbit de-orgolii, nu simți slovele cum gem?
Înarmat cu nonșalanță, nepăsare,-n zale grele,
Mă privești de sus, dar mică ți-e statura de poet.
Scoate-ți versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,
De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Și tot scormonești în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăvești cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât ești de singur și uitat în golul tău?
Mai privește-te-n oglindă, cât oglinda te primește
Și descuie-ți ușa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi, ți-e rămășița, printre lacrimi te privește-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca și-un pom.
Și te vei simți mai bine, de privești în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, și-nainte, și-napoi,
Spală-ți gura și obrajii de păcat și de rușine,
Nu mai pângări cuvântul și purifică-l de zoi!
Îți dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre poezie, poezii despre ploaie, poezii despre cuvinte, poezii despre versuri, poezii despre uitare, poezii despre toamnă sau poezii despre rușine
Îți dau eu apă curată din rezeva mea de ploi...
(gând pentru infatuați)
Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc și azi, ca toamna, deși-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obișnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar și stropul de lumină și-l îneacă în noroi.
E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite ca la pânda de vânat.
În cartușiere grele gloanțele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte într-un hohot desfrânat.
Nu e fală, e-o dorință de-a suci cuvântu-n rană,
Când o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă chiar și ultima ei pană-
Vânător orbit de-orgolii nu simți slovele cum gem?
Înarmat cu nonșalanță, nepăsare,-n zale grele,
Mă privești de sus, dar mică ți-e statura de poet.
Scoate-ți versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,
De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Și tot scormonești în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăvești cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât ești de singur și uitat în golul tău?
Mai privește-te-n oglindă, cât oglinda te primește
Și descuie-ți ușa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi ți-e rămășița, printre lacrimi te privește-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca și-un pom.
Și te vei simți mai bine, de privești în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, și-nainte, și-napoi,
Spală-ți gura și obrajii de păcat și de rușine,
Nu mai pângări cuvântul și purifică-l de zoi!
Îți dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și ce doare, când iubirea...
Porți de fier îți cresc pe brațe și pe ochi ți-ai pus obloane,
O cetate-ți este trupul, ghilotine la picioare
Stau să cadă peste îngeri, ce-au fugit de prin icoane,
Eu adun cioburi de vină și păcate de fecioare.
Dincolo de porți ești singur, cu statuile de ceară,
Ți-e cuvântu-n colivie, prizonier cu lanțuri grele.
Nu guști nicio dimineață și nu știi ce poate-o seară
Să-ți aducă în amurguri, de n-ai fi după zăbrele.
Îți arunc niște semințe de poeme-nfometate-
Poate-or încolți pe stânca de pe fruntea-ntunecată,
Sau poate mai ai în palmă, ori pe-aleile din spate
O silabă-n agonie, care-ar trebui salvată.
N-ai oglinzi să-ți vezi neviața cum își bate joc de tine,
Nicio frunză nu foșnește în tăcerea ta de gheață;
Sunt aici, unde pădurea se usucă de rușine,
Când nu vrei, din seva-i verde, să mai sorbi, cum te învață.
Ai ales, sălbăticia, ca o mantie de lavă,
Ce transformă în cenușă orice gând trimis spre tine.
Ieri am vrut să-ți spun că vorba ți-este stearpă și bolnavă-
La ce bun, când ești de piatră și nu simți nimic, străine?
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre vinovăție, poezii despre verde, poezii despre tăcere, poezii despre trecut sau poezii despre seară
Sconcsul și Floarea... (fabulă)
Într-o zi, într-o pădure
nu știu unde exact anume,
ca din întamplare
sconcsul calcă pe o floare.
Sar atunci toți vecinii:
Ursul din nordul pădurii
vine în viteză mare
călcând totul în picioare!
Puii și consoarta lui
alergând tot mai tehui
neștiind exact ce vor
spunând doar: mor-mor, mor-mor!
Iar din stânga de-undeva
poate chiar din Turcia
vine lupul hrăpăreț
jigărit, slab, dar isteț
a simțit cu nasu-i fin
că e vorba de festin.
Dar nici corbii mai prejos
zbor pe sus, mai merg pe jos,
știind că de au rabdare
nu o pun ei de-o frigare
un oscior, doua vezi bine
slava Domnului, rămane!
din vest de pe undeva
se aude fanfara!
Șapte mii de pițigoi
mici, zglobii, slabi, dar vioi
care dacă vin spre tine
sigur nu-ți va fi de bine!
Cerbul și cu ciuta lui
vin din dreapta de Vaslui
chiar de este erbivor
nu m-aș lua de el segnor!
Chiar din mijlocul padurii
dintre zmeura, fragi și mure
se ivesc vreo zece sconcsi
înarmați, periculoși,
stând pe poziție
pentru o... coaliție!
Morala:
sconcs de-ai fi nu-ți mai da aere
când câstigi la loto!
Toți îți caută motive
ca să-ți umfle potul!
fabulă de Vasile Paul Maxim (2010)
Adăugat de Vasile Paul Maxim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre viteză, poezii despre vecini, poezii despre urși, poezii despre soție, poezii despre picioare sau poezii despre pericole
Când ești trist îți vine să dormi și să uiți. Îți vine să-ți culci capul pe genunchii altcuiva care te iubește, sau dacă ești singur și n-ai pe nimeni, să ți-l culci pe palmele tale. Da. Îți vine să dormi când ești trist. Și să uiți... Dar când te trezești? Iar ești trist și nu mai poți s-adormi din nou...
Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de andrada gal
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate de Ionel Teodoreanu despre tristețe, citate despre somn, citate de Ionel Teodoreanu despre somn, citate despre iubire sau citate de Ionel Teodoreanu despre iubire
Ca Iov
O, suflet fără de noroc,
Degeaba cauți mângâiere
Când ți-e ursit de-al tău soroc,
Să guști doar din oțet și fiere.
Sorbind eternul lor obroc
Turnat în cupa-ți de durere,
O, suflet fără de noroc,
Degeaba cauți mângâiere.
Potirul vieții tale cere
A fi umplut mereu la loc;
Ca Iov, de sus primind putere,
Tu rabzi și bei cu-ndoliere,
O, suflet fără de noroc.
rondel de Ionel Adrian Gugea (25 februarie 2004)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate de Ionel Adrian Gugea despre viață, poezii despre oțet, poezii despre noroc sau poezii despre durere
Nu înțelegea ce dorea să spună cu aceste cuvinte. "Dao... Deo..." Ce însemnau, oare?! Habar n-avea! Și nici nu exista vreun interpret, să-i traducă. Tăcu. Femeia se opri drept în fața lui, privindu-l, nu cu teamă, nici cu ură, nici cu agresivitate; doar plină de curiozitate, ca un copil ce descoperă pentru prima oară ceva nou, inedit; o jucărie pe care n-o mai văzuse până atunci. Dădea însă dovadă de un curaj ieșit din comun, sau poate doar curiozitatea excesivă îi alimenta acest sentiment de curaj. Părea chiar mai îndrăzneață decât el. Însă Lucian nu se intimidă; o privi și el fix în ochii galbeni, ca de felină; iar el, privirea lui de vultur, de pasăre de pradă... Oare acum avea același efect, de intimidare, asupra celei din fața lui?! Sau nu?! Oare cum se simțea ea, în prezența lui?!
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vulturi, citate despre violență, citate despre păsări, citate despre ochi, citate despre jucării, citate despre galben, citate despre frică, citate despre femei sau citate despre feline
O, până când?...
De-atâta vreme-auzi și tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină și spre rai,
Și tot n-asculți, nici plânsul, nici cântarea
Și nu-ți îndrepți nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai și tu lucrurile care
Pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când așa?
O, tu cunoști că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Și totuși tu rămâi pe căi deșarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns și-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?
Tu știi și de la tine ce așteaptă
De-atâta vreme și astăzi Dumnezeu!
Cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,
Cunoști și calea rea și calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?
A mai trecut un an din scurta-ți viață
Și-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopții ceață,
O, rupe-ți vălul negru de pe față:
O, până când, o, până când mai stai?
Curând solia morții-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ți-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre plâns, poezii despre negru sau poezii despre tristețe
Te porți de gheață
De mi-ai simți amarul dor
Întunecat de noapte,
Iar odele ce apar din moarte
Și-mi cântă-ncetișor.
Te-ai mai uita la mine-o clipă...
Și m-ai salva de-ndată!
Cu acei ochi ce sunt în grabă
Și-aduc suflete-n risipă.
Dar ce speranțe-mi pun în gând,
În viață și-n iubire?
Tu m-ai pierdut așa-n neștire
Iar eu îți mai scriu un rând.
Nici gând să te am vreodată
În brațele-mi cele fierbinți,
Deși ai da și-ai vrea să simți
Căldură adevărată.
Te porți de gheață și mândrie,
Dar m-am lăsat înfrânt,
Zdrobit, rănit și sângerând
Sub a buzelor robie.
poezie de Daniela Chițu (2018)
Adăugat de jojonick12
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre sclavie, poezii despre noapte, poezii despre mândrie sau poezii despre gânduri
Adânca privire
Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m-aș împovăra,
Când, noapte-zi, pereții mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.
Absența ta ca ștreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.
O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.
La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.
Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine și te doare
Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
Așa simt eu acum când ești departe
Și nu mai știu e noapte sau e zi,
Te țin aici pe viață și pe moarte,
Te văd că mă și tem că vei orbi.
Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aștept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.
Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aș părăsi cumva, dar nu mai pot.
Zăpezi și flori trăiesc împreunate,
Miracol și coșmar, la fel, așa,
Cuțitul alții mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.
Și poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie și asalt,
Ci să-ți modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.
Profeții însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum și tu mă sorbi,
Și ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca niște orbi.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre frică, poezii despre superlative sau poezii despre sprâncene
O filă
Am din nou inima goală
Doar pereții simt în ea
Dulce-i locul plin de tine
Oare când te-oi mai vedea?
Am scris pân-acum o carte
Cu coperte aurii
Îmi spuneai că vine-o toamnă
Să o prinzi în file, mii.
Dar deschid la întâmplare
Foaia cu semnul din carte
Unde îți citesc povestea
Dintr-alt timp și-n altă parte.
Inima de a-ți cuprinde
Până-n toamnele din noi
Aș mai domoli din pasul
Zilelor pline de ploi.
Și-aș aduce mai aproape
Drumul lung si sec prin ape.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lectură, poezii despre inimă, poezii despre cărți sau poezii despre apă
Viața între două stații...
La stația ''Plecare'', destinu-ți ia bilet
Spre-un semn de întrebare cu un răspuns incert.
Ai tot timpul din lume și-n stații mai oprești
Dar, că mai trece-o clipă nu simți și nu gândești.
Mai zbori prin constelații, mai prinzi un vis de mâini
Dar, se destramă visul, ca aburul din pâini.
Într-un ''dolce far niente'' dansezi o vreme-n doi
Dar, colcăie-n adâncuri premize de război.
Te-mpiedici în nocturne, când stele nu mai sunt
Și te ridici alene, iar pasul ți-e mărunt.
Mai bei din mătrăgună, te mai încrunți puțin
Dar, uneori e dulce și-amarul din pelin...
Că treci prin chin sau bine, extaz sau prin tristeți
E o dovadă vie, că mai sunt dimineți
Și stații neștiute, iluzii și speranțe
În care o secundă se zbate-n dezolanțe...
E viața o morgană-n deșertul temporal
În care suntem valuri ce înotăm spre mal,
Unde scrie ''Sosire'' pe marea de nisip
Și unde moartea n-are nici suflet și nici chip...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre înot sau poezii despre secunde
Vise
Încerc să zbor,
Să te privesc de sus,
Dar gust din realitate și cobor,
Aș vrea să mai vorbim dar nu-i nimic de spus...
Mă culc pe-un nor,
Visez un câmp de flori,
Pe care lângă tine mor,
Pe care lângă mine mori...
Încerc din nou să zbor,
Dar nu mai reușesc,
Aripile-mi sunt grele și mă dor,
Spre cer în lacrimi tot privesc...
Să te iubesc n-a fost usor,
Și să te uit mai greu a fost,
Dar chiar și-acest sfârșit mă prinde visător,
Și-aș vrea iar să iubesc, dacă mai are rost..
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre sfârșit, poezii despre realitate sau poezii despre dor
Plecarea băiatului
Pe urmă, să știi,
Nu toate lucrurile sunt ceea ce par ele a fi.
Nu tot ceea ce zboară e bun de gătit
Nici soarele în jurul pământului nu-i învârtit
Deși așa s-ar părea...
Ramele sunt doar o parte din ce vezi umblând în noroi,
Exista animale care veghează pe-un morman de gunoi
Ca pe un soclu firesc
De exemplu: falnicul vultur regesc.
Leul înghite cadavre, iar tigrul, pe-nnoptate,
Se ocupa de afaceri vărgate, nu tocmai curate.
Huiduită e hiena: că-i urâtă și tristă
Că-i lăcrimează ochii;
Își șterge nasul fără batistă
Și privește furiș.
Asta se potrivește și pentru mormanul de solzi din păpuriș
Vestitul Ale-Croco, din cântecul cu Drili.
Dar, să lăsăm hienele și crocodilii
- Oficialii proscriși -
Și să venim mai aproape de noi:
După ce vei pricepe
Că lupul e bun pentru ai lui și rău pentru oi,
După ce o să-ți dai seama că sunt lucruri care se fac doar în doi
Pentru că - simplu - așa suntem construiți
Ori, dimpotrivă,
După ce o să știi
Cât, unde și când singur să fii
Uneori, doar singur răzbești sau te răzbești,
Doar singur afli
În ce să crezi, de ce să te-ndoiești...
Și încă
După ce o să vezi marea din tine cât e de adâncă
Muntele mândru cât e din lut și cat e din stâncă,
După ce o să afli - poate plângând
(Sunt lucruri pe care le înveți doar peste tine trecând) -
Ce medicament bun e strânsul din dinți,
Datul capului de pereți
Și datul vinei pe părinți,
După ce o să știi cum se strâng pumnii în buzunare,
Doar atunci să te gândești la plecare.
poezie celebră de Doru Davidovici din Dezmințire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hiene, poezii despre zoologie, poezii despre tigri sau poezii despre ocolul lumii
Numai Tu Isus ne dai
Cât de scump Isus ne ești
Ca și crinul din grădină
Peste noi când strălucești
Și ne umpli de lumină
Cât de gingaș Tu ne pui
Și astăzi Isus pe stâncă
Ca Tine nimenea nu-i
Nici iubire mai adâncă
Căci și azi Isus ne dai
Și lumină și speranță
Să intrăm cu Tine-n rai
Având dreptul la viață
Tu ne ești dar fericirea
Și viața noastră ești
Căci ne țeși în noi iubirea
Pentru sferele cerești
Doamne Sfinte a Ta față
Pentru veci ne-a cucerit
Și-nspre ceruri ne înalță
Înspre raiul Tău iubit
Numai Tu Isus ne dai
Vrednicia și credința
Tu pereche veșnic n-ai
Îți iubim pe veci Ființa
Căci din ochii Tăi reverși
Numai flăcări de iubire
Pentru fii Tăi aleși
Scăldați în neprihănire
Tu ne ești Isus măsura
De-a-mplini Cuvântul Sfânt
Și ne dărui azi Scriptura
S-avem Noul Legământ
Ochii Tăi mereu veghează
Cu-a lor flacără de foc
Și ne țin ființa trează
Cu Tine să avem loc
Cu Tine și doar prin Tine
Noi Isuse să umblăm
Viața doar cum se cuvine
Numei Ție să ți-o dăm
Trăind harul prin credință
Scăldați în neprihănire
În Tine doar biruință
S-avem până la răpire
Evanghelia cea Sfîntă
Să ne fie îndreptar
Odată cu toți la nuntă
Să primim al milei dar
Ochii ascunși în flăcări vii
Ce străpung orice secret
Să ne soarbă-n veșnicii
Cu-al iubirii Sfânt adept
În a lor lumină sfântă
Noi Isus cu toți ne vrem
Să intrăm în cer la nuntă
Cu Mirele nost" suprem
Flacăra lor veșnic vie
Să le lege-n infinit
Să-ți cântăm Isuse Ție
Căci pe veci ne-ai mântuit
Îți cinstim dar al Tău Nume
Și în flori de mulțumire
Ne-mbrăcăm din astă lume
C-un cadou plin de iubire
Căci Isus ne dăruim
Și viața și ființa
Doar pe Tine te iubim
Ne ești veșnic biruința
Și ne vrem pe aceiași mână
Străpunsă sus pe Calvar
Cu iubirea-n veci stăpână
Și străpunși de-al Vieții har
Soarele cât va mai fi
Și luna prin mii de stele
Și cât Tu vei săpâni
Turnând doar lumină-n ele
Ne-mpletim în floarea sfântă
Și-n mireasma mântuirii
În noi dragostea ne cântă
Prin aroma fericirii
Că-n Hristos doar ni s-a dat
Adevărul și lumina
În veci fie lăudat
Onorat întotdeauna
poezie de Ioan Daniel Bălan (27 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism sau poezii despre cadouri