Lucian se opri între Alex şi Nistor – se simţea parcă mai în siguranţă între vechii săi prieteni, camarazi de năzbâtii; în plus, se ferea de privirea albastră a... domnişoarei Barbie, de parcă dacă l-ar fi văzut, ar fi putut cumva să-şi dea seama de ceea ce se petrecuse anterior. Evident, directorul nu putu rezista fără a încerca să-şi îmbuneze preferatul; nu suporta să-l vadă trist...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex şi Nistor sosiseră încă de la ora 07.00 în Institut, venind de acasă, în timp ce colegul lor, Lucian, nu mai dăduse pe acasă de aproximativ o săptămână. El dormise din nou în camera pe care directorul, cu amabilitate, i-o pusese la dispoziţie; în mod ciudat, băiatul nu se simţea deloc ca un străin în acea încăpere, dimpotrivă, se simţea în largul lui, ca acasă, fără să-şi dea seama de ce... Poate din cauză că mai dormise de foarte multe ori în acea cămăruţă, de aceea i se părea atât de familiară şi tot din această cauză se putuse odihni în voie, deci, nu era obosit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amabil, directorul veni spre favoritul său şi înainte ca Lucian să-şi dea seama, îl apucă prieteneşte de braţ, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise uşa apartamentului său şi intră; Lucian îl urmă. Cunoştea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la maşină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvăşise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu ştia dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian trecu pe lângă rezervele colegilor săi, fără a se opri în dreptul nici uneia. Trecu şi pe lângă cabinetul medical; aici parcă auzi voci, semn că în interior încă mai era cineva, cu excepţia Mariei. Dar nu intenţiona să verifice cine ar fi şi cine nu, deci, nu se opri acolo şi nici nu intră în cabinet, mai ales că i se păru că recunoaşte glasul doctoriţei; nu dorea să-şi imagineze ce i-ar spune Stela, dacă ar afla că el nu se odihneşte, cum era de dorit, la ora aceea, ci se plimbă fără rost prin nava albastră. Ei, nu chiar fără rost, însă nu dorea să dea explicaţii, de nici un fel, nimănui, nici măcar doctoriţei. Deocamdată. Aşa că-şi continuă drumul, nestingherit, mulţumit că nu se întâlnise cu nici unul dintre colegii săi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul-instructor Eugen Manea, rămas pe moment, până ce-şi va primi noii elevi, fără elevi, se urcă la volanul maşinii sale şi porni spre ieşirea din Institut, făcându-i semn cu mâna prietenului său, directorul. Acesta îl conduse cu privirea atât cât mai reuşi să-l zărească, apoi se opri în dreptul maşinii sale albastre. N-o atinse, pentru că s-ar fi declanşat alarma şi n-o putea opri. Ce ciudat! Se simţea ca un străin în faţa propriei sale maşini. Se obişnuise să-l vadă pe Lucian la volan; acum, desigur, băiatul se afla la comanda propriei sale nave spaţiale, într-o misiune mai mult decât importantă... Totul fusese bine pregătit, pus la punct, deci, n-aveau cum să dea greş, n-aveau cum să nu reuşească. Directorul se mai calmă; avea încredere în acei tineri... Lăsă maşina albastră acolo, stingheră; probabil vreodată îi va face alte chei, dacă intenţiona s-o mai folosească... Porni agale, cu paşi mărunţi, spre sediul principal al Institutului, unica sa casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul nu uitase de problema body-guarzilor lui Alex şi dat fiind că preferatul său îl rugase să ia unele măsuri, chiar vorbise cu cei de la firmă şi-l asigură pe genetician că de abia de luni dimineaţa se va trece la schimbarea domnişoarei Petra Neţoiu cu un coleg de-al ei; directorul nu ştia cu care, dar nici nu conta acest amănunt. Principal era faptul că totuşi, va fi schimbată, iar asta i se păru o veste minunată lui Alex; era bucuros! Până luni se va descurca el cumva, va avea răbdare. Trebuia doar să se ferească de colegii săi în acea seară, să facă în aşa fel încât aceştia să nu-i afle secretul, ca să nu râdă de el; Lucian îl asigurase din nou că nu va spune nimic. Deci, Alex putea fi liniştit, iar în seara aceea putea pleca însoţit de "Ucigaşă"; de luni va scăpa de ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Înaltă, aprigă şi deloc potrivită lunganului..." se gândi Alex, după ce întâlni pentru o clipă privirea albastră, deloc îngăduitoare, a domnişoarei doctor Stela. Ea nu spuse nimic, însă privirea ei, destule; şi cu siguranţă nu exprima ceva favorabil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia îl privi; era nu doar neliniştit, agitat, ci şi furios, dar parcă şi trist; un amestec ciudat de emoţii şi sentimente contradictorii se întipăriseră pe chipul lui plăcut. Evident, nu dorea să piardă prietenia bătrânului, însă dorea să-şi revină cât mai repede. În acest sens, nu înţelegea refuzul vechiului său prieten de a încerca să-l ajute. Poate Alex avea dreptate, dar... Ce strica o încercare?! Măcar atât... Lia, văzând cât de mult se frământa, nu insistă, să afle ce-l preocupa; îl lăsă singur, ea pornind spre puntea principală. Îl zări pe Alex, retras; ca şi Luci, după discuţia avută cu acesta, era la fel de trist, îngândurat, tulburat de o profundă nelinişte interioară. Se apropie de el, fixându-l insistent cu albastrul privirii ei.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian porni spre navă, urcă treptele, iar înainte de a intra pe puntea principală, se opri şovăielnic. Încercă să-şi mai aranjeze puţin ţinuta, dacă mai putea fi aranjat ceva în ţinuta lui. Intră totuşi, pentru că nu avea încotro. De cum se deschise trapa, privirile colegilor săi se îndreptară brusc spre el. Surprinşi, îl cercetară cu atenţie. Bineînţeles că-şi dăduseră seama că era vorba despre el. Primul care comentă amuzat pe seama aspectului său se dovedi a fi Alex, apoi continuă chiar Nis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lia ajunsese deja aproape de "Pacifis". Îi zărise silueta albastră din depărtare, prin aerul alb şi dens, înceţoşat, ca un abur, iar inima începu să-i bată mai tare ca de obicei, neînţelegând de ce. Ar fi putut încă să se răzgândească şi să se întoarcă în oraşul artificial, unde să-şi continue somnul, alături de frumoasa Ly, dar nu; nu se opri din drum! Picioarele nu-i dădeau ascultare, o purtau parcă fără voia ei spre corpul acela metalic uriaş, rigid şi albastru al navei, care se înfăţişa înaintea ei, învăluit din toate părţile de aburul alb şi dens al atmosferei Proximei.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Eugen Manea nu-şi mai căută elevii în acea zi; îi lăsase "de capul lor", fiind convins că nu procedează greşit. Avea încredere în ei, îi ştia pe toţi de treabă. Se pregăteau de plecare, fiind deja seară. Alex avu grijă să nu iasă din Institut în acelaşi timp cu vreunul dintre colegii săi. Cât despre Lucian, evident, o reţinu la bord pe colega lui, Lia. După cum se înţeleseseră seara trecută, urma s-o conducă din nou acasă, cu aceeaşi maşină albastră a directorului, fără cei patru body-guarzi. Porniră spre clădirea principală a Institutului, întâlnindu-se cu directorul la intrare; acesta tocmai sosea din oraş, de abia la acea oră. Lipsise întreaga zi din Institut, lucru mai neobişnuit în cazul dânsului. Părea foarte obosit, dar pentru preferatul său... Se opri în dreptul celor doi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex vrusese să răspundă înainte ca directorul să rostească "domnişoara Petra Neţoiu", dar nu reuşise; acum era sigur că secretul lui fusese aflat de toţi colegii, care nu vor aştepta mult să râdă de el. "Eh; paguba asta să fie..." îşi zise Alex în gând, iar cu voce tare îl aprobă pe director. Alex se emoţionă şi nu zise nimic; cuvintele directorului îl impresionară... Chiar era el atât de important?! N-ar fi crezut... Din nou îşi ţinea capul plecat, ruşinat, din cauza celor petrecute. Nici nu dorea să-şi imagineze cum ar fi reacţionat directorul dacă în locul lui s-ar fi aflat Lucian, preferatul dânsului, deşi era puţin probabil ca indivizii să fi reuşit să-l captureze pe colegul său; acesta era descurcăreţ, chiar dacă nu era fost campion mondial, ca tânărul informatician.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bătrâne, tu ştiai ceva de chestia asta?
ALex: Da, Luci, ştiam. Am fost mai de mult într-o excursie cu Nis, în munţi, o excursie la care tu n-ai participat şi am avut ocazia să aflu acest amănunt, când trebuia să vizităm o peşteră.
Lucian: Păi; şi... S-a manifestat în vreun fel?
Alex: Da, sigur; chiar violent... Mi-amintesc şi acum; n-a fost chip să-l convingem să intre cu noi în peşteră, sau că ar fi în siguranţă.
Lucian: Deci, n-a intrat în peşteră?
Alex: Nu, a rămas afară să ne aştepte. Nici nu ştie ce-a pierdut; era un peisaj feeric, parcă desprins dintr-un basm. Evident, pe noi, la vârsta aceea, ne-a impresionat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul abandonă imediat hârţogăria. Se ridică să-şi întâmpine preferatul. Lucian îl privi atent. Dom' director, în blugi, adidaşi şi tricou? Părea ciudat, dar îi stătea foarte bine! Ţinuta aceasta sport îl avantaja, îl întinerea; de altfel, Lucian remarcase de mult că directorul era un om frumos, cu o înfăţişare tare plăcută. Şi totul la persoana dânsului era foarte plăcut! Amândoi porniră spre nava albastră, urmaţi îndeaproape de Rikky. Se opriră pe puntea principală. Aici totul era în ordine, bine pus la punct, dar directorul nu se afla în acest loc pentru a verifica starea în care se prezenta puntea principală sau chiar întreaga navă. Totuşi, nu se putea trece totul cu vederea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar maşina albastră opri în dreptul casei domnişoarei consilier, sau mai nou... domnişoara Barbie. Puţin mai în spate oprise maşina body-guarzilor, din care Petre şi Adi ieşiseră, pentru a merge cu Lucian acasă. În timp ce comandantul misiunii îşi lua rămas bun de la frumoasa-i colegă, din casă ieşi tatăl acesteia, domnul Virgil Stancu, deci, părinţii ei nu se culcaseră până la acea oră, rămăseseră să-şi aştepte fiica. Prin urmare, deşi n-ar fi dorit, tânărul comandant nu avea cum să evite o întâlnire cu tatăl colegei sale. Lia îşi sărută tatăl, iar Lucian îl salută respectuos. Petre şi Adi ocupaseră deja bancheta din spate a maşinii albastre, rămânând în aşteptarea comandantului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu şi Lucian Enka ieşiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămaşi pe puntea principală, mai ales noilor colegi, că Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca să-l ascundă, deşi poate nimeni nu înţelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel faţă de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezenţa măreţului vehicul spaţial albastru. Mergeau unul lângă altul – tată şi fiu – dar nu amândoi cunoşteau acest amănunt.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian renunţase la compania blondului, pentru... domnişoara Barbie, deci, împreună cu ea plecă nu peste foarte mult timp, când atât directorul, cât şi instructorul le permiseră celor şapte tineri plecarea. Doar ei doi se aflau în maşina albastră a directorului, cei patru body-guarzi urmându-i îndeaproape, cu cealaltă maşină. Din când în când, pe drum, Lucian îşi îndrepta privirea către colega lui, domnişoara Barbie; brunetă, delicată şi frumoasă, chiar avea chip de păpuşă, o păpuşă care-i punea lui răbdarea la grele încercări, iar inima pe jar... Blondul făcuse o legătură între domnişoara consilier şi micuţa păpuşică, se putea afirma – a fiului său. Dacă ar fi ştiut Lucian că între cele două chiar exista o foarte strânsă legătură, alta decât cea referitoare la acea asemănare fizică evidentă sesizată de blond, poate i-ar fi vorbit Liei despre acea păpuşă a lui, dar el nu bănuia nimic de acest gen şi nu i-ar fi vorbit ei, o domnişoară psihiatru, despre o păpuşă care putea trece drept a lui, comandantul misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Ia te uită, au sosit Pieile Roşii... Ce-ai păţit, Luci?
Lucian: Te rog, Alex... Încearcă să fii serios!
Nistor: Sorcova vesela... Sorcova vesela...
Lucian: Taci, măi, Nis!
Nistor: Păi, zău, şefu', aşa arăţi: întocmai ca o sorcovă.
Lucian: Nis, nici un cuvânt în plus! Nu mai comenta!
Nistor: Gata, şefu'! Am tăcut...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel, Dan se trezise, dintr-o dată, din unul singur, în doi; ba chiar trei, cu motanul său. Şi se simţea oarecum responsabil de tot ceea ce i se întâmpla Elvirei. Ea nu-i cerea nimic, însă el simţea că ar avea datoria de a o proteja. Şi nu dorea să dea greş. Avea de gând să reuşească, să-şi îndeplinească această nouă misiune. În plus, parcă era mai bine astfel. De ce să continue să fie mereu singur? Părea plăcut să aibă încă un suflet lângă el. Mai ales când sufletul respectiv putea fi asociat cu un chip drăgălaş ca al Elvirei.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!