Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

În luna martie observați cum constelațiile de iarnă apun din ce in ce mai devreme, în timp ce dinspre est răsar altele noi. Alte stele, alte zone de cucerit. La mijlocul ți sfârșitul primăverii observați cum Ursa Mare (Carul Mare) se vede din ce în ce mai bine, adică din ce în ce mai sus pe cer. Tot cu ajutorul acestuia puteți identifica alte constelații. Porniti de la oiștea Carului Mare, adică cele trei stele care formează un arc. Mergeți după curbura arcului și dați de steaua Arcturus, mult mai strălucitoare decât ele. Arcturus face parte din constelația Bootes sau Văcarul pe românește.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Desigur că este greu sa vă imaginați un văcar din stelele ce formeaza constelația Văcarul, dar asta este. Înspre est (stânga) observați alt arc format din câteva stele mai puțin strălucitoare decât cele din carul Mare. Este constelația Corona Borealis (Coroana Boreală). De la Arcturus spre sud, trageți o linie ca în figura noastră și dați de steaua Spica din constelatia Virgo (Fecioara). Între Spica și Ursa Mare se observă o siluetă compusă din cinci stele, una mai strălucitoare. Este constelația Leo (Leul), cea mai strălucitoare stea numindu-se Regulus.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stelele ε, ζ și η din Ursa Mare formează un fel de arc, nu e așa? Dacă acel arc dinspre ε spre η, vei da peste una dintre cele mai strălucitoare stele, cea d-întâi stea în adevăr strălucitoare, pe care am întâlnit-o în excursiunea cerească ce o facem acum. Steaua aceasta se numește Arcturus sau alfa din Boarul, sau Văcarul. Prin martie încă veți găsi pe Arcturus spre nord-est. Nu e altă stea mai strălucitoare în acea parte a cerului. Dacă în martie de abia se ridică la orizont, în aprilie se vede însă mai bine și în urmă strălucește până toamna târziu.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În lunile de iarnă se poate observa, la orizontul sudic, o stea foarte strălucitoare. Este steaua Sirius, cea mai strălucitoare de pe cer. Căutați-o și voi după cum urmează: în decembrie după ora 22, în ianuarie după 20 și în februarie de când se întunecă. Acum priviți în dreapta-sus față de Sirius. Vă atrag atenția trei stele asemanătoare ca strălucire, dispuse într-o linie dreaptă. Aceste trei stele fac parte din constelația Orion și se numesc "centura lui Orion". Dacă observați cu atenție: ele sunt încadrade de patru stele, două strălucitoare în dreapta jos și stânga sus și două mai slabe în dreapta sus și stânga jos. Acestea formează constelația Orion, un fel de dreptunghi cu o linie de trei stele la mijloc.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vara și toamna Calea Lactee este bine situată pentru noi. Însă că să o vedeți trebuie să iesiți din orașele poluate luminos. Calea Lactee se observă cel mai bine în constelațiile Sagittarius, Scutum (Scutul), Aquila (Vulturul) și Cygnus (Lebada). Observați în lunile iulie, august și septembrie, seara la zenit, o stea strălucitoare. Este Vega din constelația Lyra. La est și sud de Vega se observă alte două stele strălucitoare: Deneb, la est, și Altair, la sud. Aceste trei stele formează "triunghiul de vară". Triunghiul de vară se află sus pe cer seara dar se apropie de orizontul vestic în timpul nopții.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ați găsit Carul Mare sau Ursa Major, cum i se spune în astronomie. După ce ați identificat Carul Mare priviți ultimele două stele din patrulater (din car). Acestea indică drumul spre steaua Polară. Trasați o linie imaginară de la steaua mai slabă la cea strălucitoare și mergeți cu privirea până când întâlniți o stea cu strălucire asemănătoare cu a stelelor de la care ați pornit. Aceasta este steaua Polară. Dacă nu sunteți siguri că ați identificat-o bine, mergeți în casă (sau așteptați) o jumătate de oră, apoi ieșiți și vedeți dacă steaua Polară s-a mișcat în raport față de clădirile de pe teren (fata de copaci sau orizont). Dacă nu s-a mișcat este steaua Polară.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toate stelele cari, ca Ursa sau Carul Mare, se află între Polară și orizont, nu răsar, nu apun și pentru aceasta se numesc circumpolare. Toate stelele care răsar și apun și bine-înțeles, o parte din stele, cele dinspre polul sud, nu răsar pentru noi și deci nici nu apun; nu le vedem niciodată.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a identifica steaua Polară trebuie să recunoașteți Carul Mare. Este cea mai ușor de găsit constelație și se vede tot timpul anului. Priviți înspre nord și căutați pe cer un grup de șapte stele ce formează un dreptunghi cu un mâner. Arată mai mult ca un polonic. Cum poziția constelației pe cer variază de-a lungul anului, ar fi bine să folosiți harta cerului.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câinii de Vânătoare nu e o constelație circumpolară, căci stelele ei, pentru noi, răsar și apun, dar o amintim aci, deoarece se află prea aproape de Ursa Mare. Constelația aceasta e formată din stele prea puțin strălucitoare, afară de α și β. Prima stea, α, e dublă, ba încă o dublă foarte frumoasă, ce se poate observa cu cea mai mică lunetă. Se poate găsi repede, căci formează un triunghi isoscel cu η și ε din Ursa Mare. Tot în Câinii de vânătoare, aproape de η din Ursa Mare se găsește o nebuloasă în spirală, care pentru lunetele mici apare doar ca un norișor luminos.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Contrast fără contrast

Mare albastră, cer senin
Intre ele, apus sublim
Nori de lebădă pe val
Albastru sau contrast

Splendoare de apă și aer
Cerul adevărat, unde e?
Sus sau jos, jos sau sus?
Comparație cum să faci..

Contrast fără contrast
Stele sus, jos stele
Luna pe mare, lună pe cer
Nedumerit mă scald...

Stele plutesc pe mare
Inot, nu le pot prinde
Stele pe valuri de cer
Incerc să zbor la ele

Se depărtează cele din mare..
Sunt oare o fantă?
Poarta e in mine spre albastru?
Despart albastrul.. eu?

Răsar, apun și eu
Astru nu pot fii, cine sunt..
Praf de cer botezat cu apă
Contrast de bine și rău

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hexagonul de iarnă nu este o constelație. Este o zonă delimitată de cele mai strălucitoare stele de pe cerul de iarnă. Nu vă speriați: chiar dacă suntem în luna martie, stelele de iarnă încă se mai văd. Puteți observa toate aceste stele până în luna aprilie.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În stânga lui Sirius, cam la aceeași înălțime față de orizont cu stelele din Orion, se află o altă stea strălucitoare cu încă trei situat putin mai sus. Este Procyon din constelația Canis Minor (Cainele Mic). Sirius, Procyon și steaua din colțul din stânga sus al lui Orion, Betelgeuse, formează un triunghi ce se numește de "triunghiul de iarnă". Nu este o constelație, dar este ușor de identificat. Triunghiul de iarnă se vede și în martie/aprilie dar seara.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prima stea din hexagonul de iarnă este Sirius. Se află nu departe de orizontul de sud-vest sau de vest, seara, imediat după ce se face noapte. Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cer, alb-albăstruie, ceea ce denotă o temperatură ridicată. Sirius este de fapt o stea dublă, un sistem binar format din două stele total diferite, numite Sirius A si Sirius B. Sirius A este o stea mai mare si mai strălucitoare decât Soarele, care va evolua în maniera acestuia. În jurul său se rotește Sirius B, o stea care a evoluat mult mai repede din cauza masei mari. S-a transformat într-o gigantă roșie și a devenit pitică albă în numai 150.000.000 de ani. Este ca și cum ne-am naște, am crește și am îmbătrâni în două-trei luni! Sistemul binar se află la 8,6 ani lumină de Soare, fiind unele dintre cele mai apropiate stele.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-una din primele seri ale lunei mai, pe la orele 9, veți găsi Carul Mare aproape deasupra capului. Cu ajutorul stelelor ei, vom găsi una dintre cele mai frumoase constelații ale cerului primăverii: Leul. Duceți o linie închipuită prin roatele din urmă ale Carului Mare (Ursa Mare) drept spre sud și veți da de o stea strălucitoare foarte albă, un adevărat diamant al cerului, Regulus, sau α din Leul. Dacă priviți spre Regulus cu un binoclu, veți găsi în apropierea lui o steluță. Regulus e un soare enorm, de la care lumina ne ajunge în 35 de ani.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pegas e o constelație ce cuprinde un mare loc pe cer, are și stele strălucitoare destule, dar multe curiozități cerești nu are. Îl veți găsi ducând o linie prin γ și α din Casiopeia. Una din stelele lui mai strălucitoare, ε, se găsește lângă Calul Mic. Se pot observa însă bine patru stele, dintre cele mai strălucitoare, cari formează un mare pătrat: pătratul lui Pegas. Sunt stelele α, β, γ și δ. Trebuie însă știut că δ din Pegas e în același timp și α din Andromeda. Pătratul din Pegas nu are în mijlocul lui decât puține stele luminoase.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarna, înspre est se observă constelația Sagittarius, care are o formă de ceainic. Cea mai strălucitoare stea din constelație se numește Nunki. În Sagittarius se proiectează centrul galaxiei noastre, o zonă înspre care se văd multe stele și alte obiecte spectaculoase.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Steaua β din constelația Leul, numită și Denebola, e albăstrie. Steaua γ e gălbuie și privită cu luneta e dublă și anume: cea mare e gălbuie, cea mică e albăstruie. În apropiere de steaua γ e radiantul, adică punctul dinspre care ne vine în noiembrie un roi de stele căzătoare, cari nu sunt în realitate decât sfărămăturile unei comete. În noiembrie 1833 și în noiembrie 1866 s'au înregistrat adevărate ploi de stele căzătoare ce veneau dinspre acel punct al cerului. Bine-nțeles, în luna noiembrie, constelația Leului nu se vede seara spre sud, ci dimineața, spre răsărit.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a putea să învățăm mai cu ușurință constelațiunile, vom începe cu cele cari nu răsar și nu apun, numite circumpolare. Ursa Mare, sau Carul Mare e constelațiunea cea mai cunoscută și cea mai ușor de găsit pe cer, din cauza formei ei curioase. De obicei sunt cunoscute numai șapte stele ale Ursei Mari și anume α, β, γ, δ, ε, ζ, η, dar stelele Ursei Mari sunt mult mai numeroase. Mai trebuie să știți că cinci din principalele stele ale Ursei Mari și anume β, γ, δ, ε și ζ au aceeași mișcare în spațiu, formează același sistem stelar, pe când toate celelate sunt străine de acestea cinci.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Giovanni Papini

Până acum o jumătate de secol, se credea că stelele ar fi împrăștiate ici și colo în spațiu (...). Găsim în spațiu, chiar dacă ar fi mărginit, cum vrea Einstein, dar nu mai puțin nelimitat în practică, națiuni sau popoare de stele. (...) Aceste societăți, ca și cele omenești, sunt compuse din familii: sistemele solare. (...)
O altă analogie admirabilă între aștri și oameni este existența perechilor. Cea mai mare parte din ființele omenești trăiesc în perechi - soț și soție, prieteni nedespărțiți, amanți - și cea mai mare parte din stele sunt, cum zic astronomii, "duble"; adică ele apar ca doi aștri de mărime aproape egală, care se învârtesc împreună în jurul aceluiași centru de gravitate. (...)
Mai sunt și alte asemănări ciudate între lumea omenească și lumea astrală. Atât printre noi, cât și printre stele, numărul morților întrece pe cel al celor vii;

citat clasic din romanul Gog, Stele = Oameni de (1990)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un om sfirsit" de Giovanni Papini este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.95- 14.99 lei.

Cele trei stele din mijlocul constelației Orion: δ, ε și ς sunt aproape de aceeași mărime și e interesant faptul că δ se află tocmai pe linia închipuită a ecuatorului ceresc. Sub aceste trei stele sunt altele trei, mult mai puțin luminoase; cea din mijloc este θ – steaua aceasta este septuplă, adică e formată din șapte stele, dintre cari una e dublă spectroscopică. Și în timpul din urmă au mai fost văzute vreo alte 3-4 steluțe în vecinătatea imediată a titei. θ e o stea curioasă, nu e bine definită ca celelalte, e o nebuloasă. Cu un binoclu nebulozitatea aceea iese la iveală. Cu o lunetă cât de mică se observă patru din stelele ce alcătuiesc pe tita și o măreață nebuloasă albăstrie ce înconjoară pe stelele titei din toate părțile. E marea nebuloasă din Orion. Și în adevăr e mare. E o nebuloasă neregulată, în care și în realitate stelele titei sunt învăluite în ea. De sute de ani de când e observată, nebuloasa aceasta curioasă nu și-a schimbat o încrețitură, nici o nuanță de lumină.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Carul Mare

Perdeaua de mătase
albastru metalic
stropită cu aur,
ornată cu flori albe
de nori rătăciți,
se luminează discret.
Purtată pe roți imaginare,
Ursa Mare
pornește spre o altă noapte
visată de poet.

Întunericul
se risipește greu...
Acolo, sus,
strălucind în noapte,
Carul Mare
s-a lăsat privit,
plimbându-se
printre aștri cu chip adormit,
deranjați din somn
de-al roților lui scârțâit.

Așezate simetric
într-un trapez,
cele șapte stele din Car
domină constelația
circumpolară.
Alcor, a doua stea din coada ușor curbă,
e mândră
că poate fi văzută cu ochiul liber
de pământenii visători,
cu gândul printre stele călători.

Vanitoasă,
nu poate alunga tristețea.
O copleșește frumusețea
Carului Mic,
care-și plimbă cu fală
Steaua Polară
îmbrăcată
în aurul cel mai pur.
Clipește încântată
de strălucirea-i milenară.

poezie de din Trăiri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook