Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Și iată cum părinții Liei trecură dincolo de acea ușă, care se închise în urma lor, lăsând-o pe ea acolo, singură, stingheră, ca o pradă sigură; se simțea ca în gura leului... Spera să nu se apropie nici unul de ea, nici măcar simpatica domnișoară blondă, care o asigurase că-i era încă prietenă, în ciuda celor petrecute. De data asta însă, nu Maria se desprinse de grup, pentru a veni spre ea, ci... Vai, chiar directorul! Iar ea?! Ea ce să facă?! Unde să se ascundă?! Pur și simplu nu avea unde, așa că stătu locului. Traian Simionescu ajunse lângă ea. Se aștepta ca dânsul să-i vorbească pe un ton foarte aspru, dar când colo, auzi cel mai blând glas din lume, adresându-i-se amabil...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Traian Simionescu și Lucian Enka ieșiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămași pe puntea principală, mai ales noilor colegi, Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca -l ascundă, deși poate nimeni nu înțelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel față de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezența mărețului vehicul spațial albastru. Mergeau unul lângă altul – tată și fiu – dar nu amândoi cunoșteau acest amănunt.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian Simionescu le spusese ar fi posibil să se mai întâlnească în acea zi și iată-l; nici nu trecuseră două ore de când plecase, când reapăru pe puntea principală, în mijlocul celor șapte tineri. Iar cei șapte tineri rămaseră cu directorul. Evident, dânsul acorda importanță misiunii lor, în general; din cauza asta, dar mai ales a preferatului său, neglija alte activități, sau le lăsa în seama altora, doar erau destui angajați competenți în Institut. Lucian se apropie de director; avea de gând să-i propună ceva...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian: Te rog, domnișoară, haide lângă colegii tăi, nu sta aici, singură...
Lia: Dar, domnule director... Mai bine nu.
Traian: De ce nu, domnișoară? Haide, nu-ți fie teamă, n-o să îndrăznească nici unul să-ți vorbească urât, nici măcar să te privească urât, pentru că nu o să le îngădui eu. Haide, încă sunteți toți colegi, faceți parte din echipaj.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian îi cunoștea de seara trecută pe părinții lui Mihai. Politicos, îi întâmpină cum se cuvine. Celor doi, interiorul navei li se păru impresionant; ca și exteriorul. Știind despre Lucian că era responsabil de realizarea acestei superbe nave, îl felicitară. Modest, Lucian se mulțumi zâmbească amabil. Nu întârziară prea mult pe puntea principală; porniră degrabă spre biroul directorului, presupunând la acea oră, încă matinală, îl vor găsi acolo. Presupunerea lor se adeveri; directorul era în cabinetul său. Dar nici Mihai, nici părinții lui nu îndrăzniră intre de la început, rugându-l pe Lucian fie primul, le facă o introducere. Directorul – ocupat până peste cap! Văzându-și însă favoritul, abandonă hârțăgoria în care se afundase și-și întrerupse temporar activitatea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulțumire ce-i lumina chipul tânărului, știindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea și nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferințe, se temea acum de modul în care ar reacționa băiatul la aflarea unei asemenea noutăți. Poate l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puțin, așa-l avea totuși aproape: era Lucian, elevul său favorit și simțea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat -l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenții. Pentru el, era totuși, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul tocmai se pregătea să-și părăsească biroul, dar iată că după vizita blondului Iulian Enka, era rândul Dianei apară. Ea însă nu bătu la ușă, intră direct, deși fără a da buzna. Cum însă Traian Simionescu tocmai se pregătea iasă, era cât pe ce să se ciocnească unul de altul. Diana Enka păși în interiorul biroului; Traian Simionescu o urmă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Iar cei șapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de față cu părinții lor, care încercară să-i ajute, măcar puțin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinții lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deși nu-i gonea nimeni. Totuși, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-și mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezența directorului la bord, care se ocupa de instrucția echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aștepta să-l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia se așeză; era foarte încordată. Se simțea măruntă, neînsemnată și nici nu știa ce ar putea spune. De altfel, toți i se păreau a fi aliații lui, nu o Comisie care să-l judece în urma unei acuzații... Iar ea, se simțea în plus; și singură... Reclamație afurisită și idioată; doar din cauza acelei reclamații se afla în situația asta neplăcută! Dar cine depusese reclamația? Oare nu chiar ea?! Vai... Auzi glasul plăcut al președintelui Comisiei, domnul profesor Doru Dragoste...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Între timp, Traian Simionescu se afla încă singur, pe puntea principală a navei albastre, la fel de îndurerat. Se strădui totuși să-și revină și decise ar fi cazul să-i anunțe pe părinții lui Lucian fiul lor se îndrepta spre casă, să-i liniștească. Se stăpâni însă cam greu; redobândindu-și totuși calmul, formă numărul familiei Enka. Spera să-i răspundă Diana, deși era conștient putea răspunde blondul, sau chiar unul dintre părinții Dianei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul își ridică privirea, deși parcă știa dinainte că era Diana Enka. Cum procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deși ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu ușurință multă tristețe. Nu mai era atât de aprigă, de înverșunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-și mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Ușa se închise în urma tinerei doamne. Directorul își ridică privirea spre ea, deși ar fi dorit evite s-o întâlnească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Era normal să-i fie cât de cât teamă; se îndepărtase de colegii săi, nu-i mai zărea deloc. Simțea apropierea altei persoane, dar n-o vedea; nu încă. Brusc, se întoarse; în spatele său, se oprise... Cu părul verde, ochii galbeni, sticloși, cercetători, îmbrăcată sumar, aidoma unei amazoane din trecutul Terrei... Lucian rămase pe loc, privind în direcția celei ce îl privea fix, ca pe o pradă, oare?! Sau cum?! Cum altfel?! "Fără mișcări bruște... Sper să nu mă atace... Cum să o întâmpin?! Să o salut?! Ce să-i spun?! Cum o să ne înțelegem? Încerc fiu amabil... Oare zâmbesc?! Deocamdată, nu... Prefer fiu serios. Să vedem ce se va întâmpla..." Femeia se apropie încet; nu părea a avea intenția -l atace. Hotărât, rămase pe loc, nu porni nici în direcția ei, nici în altă parte; o aștepta doar, sosească lângă el. Poate ea nu s-ar fi apropiat, dar se observa că era foarte curioasă...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

El nu avea nici unde să fugă, nici unde să se ascundă, pentru a scăpa de acele domnișoare dezlănțuite, urmate de restul oamenilor, care nu prea înțelegeau încă despre cine era vorba, dar veneau vadă, poate vor reuși afle. Imediat, Lucian se văzu îmbrățișat din mai multe direcții. Blonde, brunete, șatene, roșcate, trăgeau de el, mai-mai să-i sfâșie tricoul; noroc că se schimbase totuși de uniformă, altminteri aceasta n-ar fi avut o soartă prea bună. O domnișoară blondă, înaltă, îi luă șapca de pe cap și nu i-o mai înapoie. O alta, șatenă, se alese cu ochelarii lui de soare. El le recunoștea, parcă, dar oare ce putea face? Cum scape de ele? Iar acum, fără ochelari și șapcă, cu chipul dezvelit, era o țintă precisă chiar și pentru reporterii sosiți la Institut. Feri cât putu rucsacul, ca uniforma lui să nu pățească nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea el învinsese, ieșise în avantaj; Lucian și Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deși acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond și nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuși de puțin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dora își pipăi obrajii, parcă nevenindu-i să creadă Don Juan chiar o sărutase și porni visătoare spre cabinetul ei. Iar el, Lucian, cum să nu fi fost mulțumit, doar aflase, din surse foarte sigure, de la cea mai bună prietenă a Liei, domnișoara Dora Bercea, un amănunt foarte important pentru el: domnișoara psihiatru Lia, consilierul misiunii, bruneta cu chip angelic, de păpușă, cea care-i pusese de mult inima pe jar, nu avea și nici nu avusese vreodată un prieten, un iubit, care să-i zădărnicească lui cu ceva planurile de a o cuceri în următorii 13 ani de misiune. Aflase , cel puțin în acest sens, avea cale liberă spre inima ei... Era un prim pas, deloc lipsit de importanță, din punctul lui de vedere. Ajunse la mașina albastră fără a înțelege câtuși de puțin ce se petrecuse în nava albastră, cu directorul și nici nu se mai chinui cu încercarea de a găsi o explicație. Se urcă la volanul mașinii, ieși pe poarta Institutului, iar de afară îi luă pe cei doi body-guarzi, Petre și Adi, continuând drumul spre oraș.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În curând, directorul ajunse la o înțelegere cu părțile implicate în acest aspect, al protecției membrilor echipajului și a familiilor lor, dar și a Institutului. Astfel, începând chiar din acea zi, până la sfârșitul lunii iunie, iar dacă se va dovedi necesar, chiar și în continuare, până când nu va mai fi cazul, Poliția va pune câteva bariere, în zonele de acces spre Institut, unde îi va opri pe cei ce vor dori accesul spre Institut, îi va legitima, iar persoanelor din afara Institutului nu le va fi permisă trecerea decât dacă aceștia vor prezenta o aprobare semnată de însuși directorul Traian Simionescu, evitându-se astfel apropierea mult prea periculoasă de Institut a unor persoane din afară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

De data aceasta, nici unul dintre cei șapte tineri nu mai ajunse cu întârziere la Institut; erau toți pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00 și-l așteptau pe instructor; doar Mihai plecase deja, pentru că avea proba la geografie. După ajutorul pe care i-l acordase geograful cel înalt, era sigur că nu va avea probleme nici cu geografia, se simțea superpregătit și... plin de dulciuri! Mihai își spuse în gând că nu va mai mânca nimic dulce mult timp; Nis îl suprasăturase. Bineînțeles însă, geograful tot nu renunța la dulciurile sale; el nu se sătura niciodată! Nici Eugen Manea nu întârzie deloc; avu grijă sosească la timp (chiar înainte fi plecat Mihai) și să se ocupe serios de elevii săi, de instruirea acestora, așa cum dăduse directorul dispoziții, dar nu numai din această cauză. Profesorul s-ar fi ocupat oricum de elevii săi, de pregătirea acestora.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie șovăielnic de acel om pe care credea -l cunoaște destul de bine; inexplicabil, simțea o puternică emoție interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrățișă cu putere, prietenește, cu căldură, sau cel puțin așa simțea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpățânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrățișă și el pe director, ceva mai cu rezervă, deși putea observa parcă nu astfel și-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrățișare. Simți în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea , de fapt, își îmbrățișa pentru ultima oară, pentru următorii cel puțin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deși Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dat fiind poziția navei încă permitea legătura cu cei de acasă, iată că, o dată ce scăpaseră de interferențe, aceasta se restabili, atât audio, cât și video. Pe monitorul computerului principal de la bordul navei (care era computerul informaticianului Mihai) apăru o imagine binecunoscută celor șapte tineri: aceea a cabinetului domnului director Traian Simionescu. În acea încăpere se aflau 17 persoane: părinții celor din echipaj, directorul Institutului, instructorul echipajului și președintele țării. Pe puntea principală a navei "Pacifis" răsună glasul directorului, clar, puternic, impunător, așa cum îl cunoșteau și ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În lipsa Liei, nava albastră primise vizita a trei persoane: domnul profesor de istorie Doru Dragoste, președintele Comisiei Disciplinare, domnul profesor de cultură civică Sever Forțan, vicepreședintele aceleiași Comisii și Horațiu, băiatul bun la toate, din cadrul aceleiași Comisii; Lucian le promisese că-i va aduce în vizită la bordul navei și își onorase promisiunea, mai ales că nici directorul Institutului, nici instructorul echipajului nu se arătaseră deloc împotrivă. Cum însă la ora 10.00, cei șapte tineri trebuiau să se pregătească pentru primul control medical, vizitatorii se retrăseseră deja, astfel încât în momentul în care domnișoara consilier reveni la bordul navei, cei trei nu se mai aflau acolo; erau doar colegii ei și profesorul Manea. Fiind încă mai devreme de ora 10.00, nu plecau chiar în acel moment spre locul în care urma să li se facă analizele, așa că Lia se apropie, ușor timidă, de comandantul misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Era târziu, în plină noapte. În curtea Institutului se mai aflau doar două siluete: cea a domnului profesor Eugen Manea și a directorului... Cum cele șapte mașini plecaseră, acolo, în mijloc, rămăsese, stingheră, cea albastră, a directorului... Traian Simionescu o fixă cu privirea; și-l imagină pe Lucian, surâzător, la volanul ei, iar gândul acesta îl determină zâmbească. Ce bine-i stătea afurisitului, ca șofer... Brusc, își aminti: cheile mașinii... Dânsul nu le mai avea; rămăseseră la băiat, ca și telecomanda pentru alarmă, celularul dânsului... Uitaseră de ele, dar ce conta oare acest amănunt minor?! Era clar că o perioadă, directorul nu va mai putea intra în propria-i mașină. Eh; și?! Ce, parcă înainte, când avea cheile, intra foarte des? Nici o pagubă... Eugen Manea remarcă privirea pierdută, răvășită, a prietenului său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook