Se sărutară reciproc, cu patimă, cum de mult nu mai procedaseră; până-n acele momente se limitaseră la "pupicuri", care nu erau deloc specifice lui. Acum însă... Don Juan se întorsese! Iar ea simţi pasiunea crescândă din săruturile lui. Îl privi discret. Afurisitul; la fel de frumos ca întotdeauna, tandru cu ea, delicat, manierat; uns cu toate alifiile...

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiş, discret, dar cu mare atenţie. Era acelaşi Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani şi jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeş, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puţin... Avea până şi aceeaşi privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani şi jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l ştie alături de ea.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Cât este de frumos! Don Juan... Afurisitul! Chiar este frumos. Înţeleg perfect de ce toate fetele îşi pierdeau capul după el; hmm, chiar şi eu... Cred că întotdeauna am înţeles asta... Dar eu sunt norocoasa de care el s-ar fi îndrăgostit, sau cel puţin aşa susţine el. Sper să nu fie doar o minciună de-a lui, menită să mă amăgească, să mă cucerească şi pe mine de partea lui...

replică din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian avea o figură plăcută, era chiar atrăgător, ca de altfel toţi ceilalţi, însă el ceva mai mult decât colegii săi, de aceea fusese clasificat de către colega lui, Lia, drept un mare Don Juan, aşa cum se vorbea frecvent despre el şi prin Institut. În realitate însă, mai mult fetele se ţineau scai după el, decât invers, fiindcă era tare chipeş şi manierat, părând a fi un tip interesant şi o bună "partidă" pentru oricare domnişoară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se simţea ca o prinţesă răsfăţată, pe care prinţul ei tocmai o condusese într-o lume fermecată, de basm; lipsea balaurul cel rău, cu multe capete, pe care Făt-Frumos (în acest caz, Don Juan al ei) să-l învingă, dar spera că balaurul nici nu va apărea vreodată, să le umbrească fericirea. Şi nici nu apăru. Uşa automată se închise în urma lor, amintind, ca o părere, de faptul că se aflau la bordul unei moderne nave spaţiale, în zbor spre Terra, nu într-o lume feerică, de basm. Dar ce conta acest amănunt minor?! Nu scădea deloc din farmecul acelei atmosfere de vis, la a cărei contribuţie li se adăugară, de îndată ce uşa se închise, săruturile, îmbrăţişările şi atingerile lui tandre, pline de iubire; din toate gesturile lui, protectoare parcă, Lia ghicea cu uşurinţă cât de mult o iubea Don Juan, aşa cum şi susţinea, fără prefăcătorie.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gând, Lia îşi zise: "Afurisitul! Ştie să profite de atuurile pe care le deţine. Privirea aceea a lui... Parcă s-ar uita prin mine, dincolo de mine... Şi chipul lui, într-adevăr, de Don Juan irezistibil, cu trăsături delicate, bine conturate... Apoi surâsul lui seducător, enigmatic, abia perceptibil, ca o părere... Ah! Dar nu-i ţine cu mine! Nu-i merge! N-am să mă las! N-am să cad pradă în capcana lui, chiar dacă e vorba despre o misiune spaţială care va dura cel puţin 13 ani... Ce fraieră sunt! Cum pot gândi astfel?! Oare n-am căzut deja, de mult încă?! Mă străduiesc atât de mult să mă prefac că nu-l suport, încât am început să cred că-ntr-adevăr, aşa-i; şi nu-i deloc aşa... Uff..." În timp ce ea se tot contrazicea în gând în fel şi chip, colegii continuau să-şi expună părerile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia îl sărută dulce pe obraji pe proaspătul major... Lucian privise cu jind spre mai tânărul său coleg; ce n-ar fi dat să se fi aflat el în locul campionului în acele momente, dar până la ziua lui, mai era destul. Tot pe Mihai îl sărută deci şi doctoriţa echipajului, înmânându-i cadoul ei; de la ea se alese cu câteva urme aromate de ruj, ca o părere. Peste acestea se suprapuse însă clar conturul buzelor blondinei, după ce şi ea îi dăduse campionului cadoul ei. Acum Mihai avea în faţa lui şase pachete colorate, frumos ambalate, toate destinate lui. Curiozitatea îl îndemna să le desfacă. Privi însă întrebător spre colegii săi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reveni în sală şi porni spre locul ei. Îl privi fără să vrea; el se afla în primul rând, cu urmele acelea de ruj tot acolo, pe obraji... "Don Juan..." se gândi ea, dar nu-i mai făcu nici un fel de semne. Îşi retrăsese, în sfârşit, acuzaţiile la adresa lui, deci el putea fi liniştit – nu va fi sancţionat! Dar, în mod ciudat, după această acţiune, era şi ea mult mai liniştită... De ce nu procedase astfel de la început? Sau şi mai bine, de ce nu renunţase la acea reclamaţie?! Ah, de n-ar fi scris-o deloc; sau măcar de-ar fi rupt-o după ce-o scrisese, înainte de a o depune... Oricum, tot era bine şi mai târziu, decât deloc. Vor pleca deci în misiune, iar ei vor fi totuşi colegi. Cum se va înţelege oare cu el? Iar ceilalţi cum o vor mai privi, cu excepţia Mariei, care se arătase foarte amabilă, prietenoasă? O vor considera ei vreun soi de ciudăţenie?! Rămânea de văzut... Acum era foarte curioasă să afle totuşi care va fi decizia Comisiei, pentru că va exista o decizie...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semeţ, fără a părea surprins, pentru că, de fapt, nici nu era, Lucian porni spre director. Aparatele de filmat îl luară imediat în prim-plan, dar el nu se intimidă din această cauză. Nu era deloc încrezut, însă era teribil de frumos, chiar şi pe ecranele televizoarelor. Reporterii îl prezentară rapid drept un tânăr matematician de numai 21 de ani, răspunzător direct de existenţa vehiculului spaţial care va porni în misiune, recunoscut drept un mare Don Juan în Institut; nu putuseră scăpa neobservat acest amănunt. Băiatul ajunse lângă director. Pe ecranele TV apărea când chipul lui, când al directorului, când al părinţilor lui Lucian, cu precădere în acele clipe, al viitorului comandant. Brusc, lui Lucian i se păru absolut firesc că el va fi comandantul misiunii; acest gând nici nu-l mai ameţi, nici nu-l mai intimidă. Prin urmare zâmbi scurt, dar fermecător, ca de obicei, absolut seducător, spre disperarea miilor de domnişoare aflate în acele momente în faţa televizoarelor; chipul lui plăcut şi mândru punându-le pe dată inimile pe jar.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aştepta nerăbdătoare în rezerva ei. Minutele treceau nepăsătoare, iar el... nimic! Nu apărea! Cât timp îşi închipuia că va putea ea să stea liniştită, să aştepte? Nu-şi dădea seama că nu prea mult?! Dar iată-l, în sfârşit! Don Juan; sau comandantul misiunii, în uniforma lui albastră, cu şase bulinuţe aurii sclipind pe reverul hainei... Zâmbind ca de obicei, enigmatic, abia perceptibil, era de-a dreptul fermecător. Se apropie de ea, privind-o intens, la fel ca întotdeauna, ca o pasăre de pradă... Se mai putea ea considera prada lui?! Îi cedase, de mult timp, dar tot se simţea vulnerabilă, ca o pradă, de fiecare dată, în preajma lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia reintră în cameră, cu papagalul pe umăr. Îl văzuse pe colegul ei pe post de bucătar şi-l admirase, iar sentimentele ei erau tare contradictorii, deşi înclinau vizibil în favoarea lui. Şi cât de mult contrasta felul în care arăta acum, fiind bucătar şi cel în care-l văzuse la Institut, ca Don Juan, înconjurat de fete frumoase. Desigur, el arăta bine, era frumos, atrăgător, în ambele cazuri. Dar ea nu ţinea cont de acest aspect, al fizicului lui plăcut. Adăugând însă, pe lângă acesta şi alte însuşiri de care el dădea dovadă, anume inteligenţă şi îndemânare, devenea irezistibil, chiar şi pentru ea. Dar Lia se menţinea fermă pe poziţie, nu-i ceda, deşi sufletul îi dicta contrariul; ea însă refuza să-l asculte, să-i facă pe plac. Încet, timidă, se reaşeză la masă, la acea masă la care stăteau părinţii şi bunicii lui; între timp, revenise şi domnul Enka, renunţase la cititul ziarelor, pe care le abandonase pe măsuţă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar aşa, "năvalnic", cum şi-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deşi, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în braţe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abţinură şi ele; cel puţin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi şi cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârşit de săptămână în Institut...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Don Juan... Ce dor îmi era de îmbrăţişarea lui, de sărutul lui... Ştirb sau nu, normal, tot pe el îl prefer, tot el îmi lipseşte, nu Sid sau altul. Dar, oricât încerc să mă amăgesc că n-ar fi aşa, îl iubesc, încă, foarte mult... Iar el se comportă de parcă ar şti; desigur, cum altfel?! Uff...

replică din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul începu să scrie, cu mâna dreaptă. Încet; i se păru dificil. Acum i se părea mult mai uşor cu stânga, de parcă aşa ar fi normal, să scrie cu mâna stângă. Enervant! El nu dorea să rămână stângaci! Se strădui; trebuia să reuşească! Altfel cum?! Dură câtva până să aştearnă vreo câteva cuvinte; altădată s-ar fi mişcat mult mai repede, doar era un lucru absolut normal să scrie cu dreapta. Acum însă... Privi nemulţumit foiţa. Nici nu scrisese frumos, cum era el obişnuit. Nu erau ca mâzgălelile geografului, dar nici departe de acestea; hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, Dora Bercea dădu mâna cu toţi noii colegi ai Liei, cu directorul Institutului şi cu instructorul Manea. Toţi erau drăguţi, amabili, dar, evident, atenţia Dorei se concentra mai mult asupra comandantului misiunii, faimosul Don Juan al Institutului, fermecător ca de obicei, orice ar fi zis, orice ar fi făcut. Şi cum să nu atragă atenţia asupra lui, când fiecare gest al lui era plin de eleganţă, menit parcă să surprindă în mod plăcut? Dora nu-l mai văzuse până atunci de aproape, dar i se păruse tare cunoscut, pentru că, evident, auzise multe despre el, inclusiv o descriere amănunţită; avea acum ocazia să verifice adevărul asupra celor auzite şi nu i se păru deloc că s-ar fi exagerat în privinţa lui, ba chiar mai putea adăuga o sumedenie de alte aprecieri la cele deja auzite.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ca să vezi, cine-mi dă mie sfaturi?! Tocmai tu, Don Juan?! Tu ce-ai făcut cu sora lui? Cum a fost? Îţi aminteşti?
Lucian: Ştiu foarte bine cum a fost! Şi recunosc: Am greşit! Tocmai de aceea îţi spun, ca să nu repeţi şi tu aceeaşi greşeală! Evită neplăcerile! N-ai rezolva nimic astfel. Lui nu i-ai aduce decât suferinţă, iar ţie mustrări de conştiinţă.
Lia: Nu, zău?! Nu-mi spune că aşa ţi s-a întâmplat ţie.
Lucian: Ba da, exact aşa; chiar dacă-ţi vine greu să mă crezi... Însă nu-mi place să mă "distrez" cu fetele, să mă joc cu sentimentele lor! Nu sunt chiar atât de... Ştiu şi eu cum altfel mă consideri, cu excepţia faptului că sunt un mare Don Juan, unul indisciplinat?! Aşa că, ai mare grijă! Eu te-aş sfătui să renunţi la acele lecţii, înainte de a fi prea târziu!
Lia: Nu cred că e nevoie. Nu există riscul ca Sid să... Ah, nu! E absurd!
Lucian: Absurd?! Hmm... Rămâne de văzut! Eu te-am avertizat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se gândea la spusele colegelor ei referitoare la Lucian, acest Don Juan al Institutului şi constată uimită că el nu se comportase deloc cum s-ar fi aşteptat ea, conform caracterizării pe care i-o făcuseră fetele, adică să o cuprindă strâns în braţe, cu îndrăzneală şi să o sărute; el plecase, pur şi simplu, fără a face nimic din toate acestea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămase însă tăcut pe scaunul său, fără a comenta nimic, deşi era clar că nu-i convenea deloc nesupunerea colegilor săi. Era însă, într-adevăr, în minoritate totală faţă de ei. Unul singur contra celorlalţi colegi ai săi... Oricum l-ar fi sucit, raportul nu se dovedea a fi în favoarea lui, nici măcar din punct de vedere matematic. Cifrele, pe care le considera de obicei aliatele sale, vorbeau acum totalmente împotriva lui, îi erau duşmani. Şi atunci, ce-i rămânea de făcut?! Să asiste neputincios la transformarea navei sale?! Hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu înţeleg; până acum, în ceilalţi ani n-ai reacţionat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Aşa crezi tu?! Ţi-am mai spus, Lia, cât de puţin mă cunoşti; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun? Da, tot aşa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de faţă cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înţeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ţi-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar ştii bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prosteşte, iar cuvintele rămân, nu pot fi şterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aş putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu şi acum.
Lia: Dacă-mi povesteşti, poate te vei simţi mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă eşti dispusă să mă asculţi...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deocamdată, la acea oră, nu foarte matinală pentru o zi de vară, primul sosit dintre cei şapte tineri membri ai echipajului se dovedi a fi geneticianul Alex. Iar dacă mulţimea de curioşi strânsă în afara Institutului nu putea crea probleme nici unuia dintre cei şapte, nu la fel se putea afirma şi despre cei din interiorul Institutului, sau mai bine zis cele, pentru că marea majoritate erau tinere domnişoare, angajate ale Institutului sau încă eleve. Era de înţeles a cui sosire o aşteptau fetele – evident, nu a preşedintelui ţării, ci a Don Juanului Institutului, comandantul misiunii, ele fiind marile lui admiratoare. Şi pentru că aceasta era una dintre puţinele ocazii pe care le mai aveau de a-l vedea, ignoraseră complet "ameninţarea" directorului – dânsul n-avea decât să ia orice măsuri împotriva lor, oricât de drastice ar fi acestea – însă ele, admiratoarele înfocate ale lui Don Juan, nu renunţau la şansa de a-l mai întâlni, măcar o singură dată înainte ca el să plece în anunţata misiune spaţială, mult mediatizată în ultima perioadă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!