Pentru Constantin Mândruleanu, om de afaceri, susţinător al revistei "Cugetul"

Ca-n naufragiu, nu corăbier,
Mă rog la Dumnezeu, ca pământean
S-asculte ruga celor care cer
Să-l ţină sănătos pe Mândruleanu,

Să stea de veghe timpul măsurând
Ca nu cumva să îi dispară-ndemnul
De-a nu vedea umoru-agonizând
Că s-a-ntrerupt în conturi OXIGENUL.

Şi Cugetul, revista noastră vie
Ce-o tot răsfaţă prietenii din ţară,
Nu ar putea ieşi din agonie
Şi-ar sucomba în lunile de vară.

N-am mai găsit ieşiri de circumstanţă
Fiind utilă chiar resuscitarea
Iar în atâtea piepturi de speranţă
Vedea-vom cum se-aprinde lumânarea.

poezie de Laurian Ionică din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Marius Robu, la volumul "Degeaba"

De-aş fi găsit în standuri cartea
Eu aş fi ocolit taraba
Scăzându-mi curiozitatea
De vreme ce era DEGEABA.

Dar oferindu-mi-o poetul
Fără vreun preţ de librărie
Şi pentru că-i ştiam talentul,
DEGEABA, fu o bucurie.

Citind-o, nu de circumstanţă,
Chiar de-am lăsat o vreme treaba,
Găsii în versuri cutezaţă
Deci, Robu nu a scris DEGEABA.

Aprofundând tipăritura
Să-mi satur gustul de confort,
Văd, până chiar şi editura
Că nu-i DEGEABA "Contrafort".

Am zis cu toată greutatea
În ritmu-n care mai creez:
Ar fi DEGEABA răutatea
De-aş vrea să-l minimalizez.

Şi-acum, în zi de Bobotează,
Să-l laud şi să îl admir
Când Domnul nostru se botează,
Eu ung pe Marius cu mir.

Îl las unde îi e menirea
Fiind cu scrisu-n apogeu
Să îşi apropie iubirea
Şi sufletul de Dumnezeu.

Să stea acolo zi şi noapte
Ca şi epava unui vis
Şi fără grai şi fără şoapte
Pierdut o lună în abis.

Îngrijorat că el s-a dus
Prin stele făr' să fie sfânt
Mă voi ruga la Cel de Sus
Să dea cu Robu de pământ.

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, iartă-mi, Te rog, Doamne

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...

Gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

rugăciune de Traian Dorz
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care vine dintre brazi

Copilul se întoarse către Crist
Cu ochii-nchişi, mai repetă o dată:
"Te rog, m-auzi? Eu cred că Tu exişti!
Şi n-am să pier, că mamă-mi eşti... şi tată..."

Din lemnul crucii, lacrimi curg, fierbinţi
Din Cer, veni aşa... parcă-o lumină
Copilul se-aplecă timid, pân" la pământ
Şi plânse-ncet, durerile să-l ţină...

Şi-atuncia, munţii, se-ncordară brusc
Copil umil, şi nu vreun fiu de "zeu"
În ruga lui, atâta de curată
L-a ascultat chiar Bunul Dumnezeu...

poezie de Sandu Cătinean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Laurian Ionică

Din Boureni, în fiecare lună
Se 'ncumetă să vină şi cu rata,
Căci are cronicuţe să ne spună,
Dar mă întreb: Când ne va cere plata?

Că scrie omul una de plăcere,
Însă la dumnealui pare serviciu
Şi dup' atâtea versuri cu "durere"
A devenit, credeţi-mă, un viciu.

Nu-i liniştit Ionică, niciodată,
Cu rimele e pus să cocheteze,
Riscându-şi căsnicia câteodată,
Nevasta a ajuns să-l urecheze.

Iar într-o zi sătulă şi de scuze,
Cu basme despre-atâţia umorişti,
Ea îi va spune, făr' să-l mai acuze:
- Ionică, dormi pe la epigramişti!

poezie satirică de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia reînvierii

Îmi cânt decăderea din hit, în romanţă,
Ca anii ce nu se sfârşesc, nu se ştiu;
Se adună şi apasă, din trup fac o zdreanţă...
Ce-o zi va rămâne din timpul pustiu.

E ca lumânarea ce tot se topeşte,
Cum flama în fitilul ce-o arde pervers,
Pierind pic cu pic căpătâi, ce iţeşte
Cum n-ar fi nimic, pân' ce anii s-au şters.

E cum prăvălirea pe groapa săpată,
În care tot intri cu corp mai sleit,
Doar cap, îndărătnic, tot speră să înceapă
Un alt iluzoriu, minţind pe murit...

Doar mâinile în sus, ridicate înspre cer,
Pot încă să ţină, deasupra de craniu,
Un dor nesfârşit... de îl au scris, spre eter...
Doar ele pot veşnic să dăruie-n straniu...

E scrisu' izotop, ca eternul uraniu?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar unde mai exact este Dumnezeu? Nu este el Atotprezenţa din tot şi din toate? Atunci nu este şi în tine? De ce s-ar ruga degetele între ele, nu cumva le leagă aceiaşi mână? Ca să îl poţi orbi pe om cu religia trebuie mai întâi să îi creezi falsul şi acutul sentiment că e desprins de el. Tu unde şi când te-ai desprins de Dumnezeu? Fără separarea hipnotizantă autoindusă de gând care mai este rolul credinţei, religiei, dar al rugăciunii? Lasă gândul deoparte şi vei vedea că dintotdeauna şi pentru totdeauna doar Dumnezeu există, separarea indus de naştere şi moarte va muri odată ce gândul va sucomba. Încetează să îi mai dai crezare minţii şi când acesta va fi înghiţită de vid doar Dumnezeu va mai rămâne din tine.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă

Doamne! Arde lumânarea
Şi mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.

Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăştiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agăţată.

Doamne! Unde e speranţa
De lumină şi de viaţă?
Frunza, floarea colorată,
Este verde şi nu-i moartă.

Doamne! Arde lumânarea
Şi pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneş
Ca un tuş din călimară.

Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Şi-o înalţă să nu piară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şahul

Consecvent rămân părerii
C-acest joc oferă drama
De-a vedea cum partenerii
Îşi expun la riscuri "dama".

epigramă de Laurian Ionică din PILULE ILAuRIANTE
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta de lumină

În căsuţa de la ţară,
Frumoasă ca un palat,
N-am venit de astă vară
Şi sunt tare supărat.

Voi pleca acum la drum
Poarta casei să deschid,
Şi în noaptea de Crăciun,
Pe părinţi am să-i colind.

Din suflet le voi ura
Viaţă lungă, fericire!
Cu drag le voi adresa
Cuvinte de mulţumire.

Vom sta apoi lângă cuptor
Şi amintiri vom depăna.
Am să le-arăt că mi-a fost dor
De tatăl şi de măicuţa mea.

Sufletele ne-om deschide,
Vom cânta chiar şi colinde
În brad becuri vom aprinde,
Vom goli vinul din blide.

În noaptea asta luminoasă
Vom petrece până-n zori,
Când umblă din casă-n casă
Cete de colindători.

Ne vor cânta la fereastră
Colinde de viaţă lungă.
Noi, din avuţia noastră
Le dăm vin şi bani în pungă.

În noaptea asta de lumină
Ne vom ruga la Dumnezeu,
Masa să ne fie plină
Ca-n noaptea asta, tot mereu.

Aşa vine Moş Crăciun
În căsuţa de la ţară.
Mă grăbesc s-ajung acum
Unde n-am venit de-o vară.

poezie de Dumitru Delcă (17 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt acut cum această noapte de vară îşi face de cap. Greierii ţârâie asurzitor, luna plină se răsfaţă pe un cer încreţit de întuneric. Ar fi minunat dacă am putea învăţa mai multe din teribila nepăsare a naturii. Am şti cum să ne apărăm. Chiar de noi înşine.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire ce domneşti în lumea-aceasta largă

Iubire ce domneşti în lumea-aceasta largă
Pe-alei vezi frumuseţea rătăcind? E-a mea.
Nu vezi? Sunt ochii ei ca licăriri de stea,
lumini în templu, lămpi de strajă ca să ardă...

Vezi trupul, chipul ei cât poate să cuprindă
ca frumuseţi resfrânte-n zâmbete din zori?
Şi cugetul nu-i vezi, Domn al destinelor,
în care Dumnezeu se uită ca-n oglindă?

Priveşte-i umbletul, cât e e-ngândurat...
Şi cum te-a-nfrânt când ea cu flori te-a-mpresurat...
Sub pasul ei şi iarba creşte fericită...

Se-aprinde primăvara-ntr-a privirii rază
şi izvorând lumini din faţa îndrăgită
de-i cerul mohorât el tot se-nseninează...

sonet de Pierre de Ronsard din Sonete
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată şi Dumnezeu rămâne singur

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

liniştea scrijeleşte adânc

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

eu voi privi din tăişul unei lacrimi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt acut cum această noapte de vară îşi face de cap. Greierii ţârâie asurzitor, luna plină se răsfaţă pe un cer încreţit de întuneric. Ar fi minunat dacă am putea învăţa mai multe din teribila nepăsare a naturii. E important să ştii să te aperi. Chiar de tine.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Redactorului şef al Revistei Cugetul

Şi dacă nu voi mai apare
În numerele viitoare,
Voi şti, de ura-mi voi atrage,
Cum că de-aicea mi se trage.

epigramă de Laurian Ionică din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare (celor de la revista Tribuna)

Întreb: Cum e posibil, frăţioare,
Să concentrezi pe loc atâţia "grei"?
Atâtea pixuri scumpe, sclipitoare,
La o revistă preţuind doi lei?

epigramă de Gheorghe Luchian D'Aquila (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Gheorghe Luchian D'Aquila
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum... nu-ţi cer,
Nu-ţi voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în linişte,
Şi în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Şi chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu eşti focul ce tot arde-n viaţa...
Viaţa asta, viaţa noastră!
Unde îmi eşti începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârşit!
Dorinţa ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Şi atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Şi nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Şi Tu... tot Tu,
Şi Noi... tot Noi,
Chiar şi fără de Noi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Janet Nică, la vol. "Şarmant april" (sonete)

Când te-am citit, pătruns de gelozie,
Simţeam în mine marea umilinţă.
În versul tău vedeam o biruinţă
Şi har dumnezeiesc de poezie.

Mă năpădea fărâma de credinţă
Că şi talentul meu putea să fie
Un adevăr născut din ironie
Şi o izbândă-n marea neputinţă.

Am scos batista lacrimei plăpânde
Lăsând obrazul să-şi prelingă firul
Spre rădăcini de-a pururea flămânde

Din care răsări-va trandafirul
Care să-mi dea în marea cutezanţă
Deschideri spre culoare şi speranţă.

sonet epigramatic de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar putea, iubito...

De s-ar putea, iubito, cumva, să ne-ntâlnim
În ceasu-n care roua se-aşează – s-o sorbim...
Cu buzele uscate de dor şi nenoroc –
Ca perlele de rouă să stingă-al nostru foc.

Dar ştii, tu, nu-s prea sigur că roua ar putea
Să-mi stingă setea dulce – de dulce gura ta...
Ba, s-ar putea, răcoarea din zori să ne lipească –
Şi trupul meu şi gura-mi, setos, să te iubească.

Eu aş fi de părere, ca întâlnirea noastră,
Să fie, mai degrabă, într-o amiază-albastră
Şi-n iarba mătăsoasă, prelung să ne iubim –
Ca setea ce ne stoarce, cumva, s-o potolim.

Dar dacă tu, voi-vei – în roşu asfinţit
Să ne-întâlnim, iubito, n-aş fi nemulţumit...
Că, în general, în noapte şi-n zi şi-n frânt amurg –
Dorinţe neîmplinite, spre tine, gârlă, curg.

Deci, n-are importanţă, cu timp sau fără timp,
Eu vreau să fiu cu tine în orice anotimp –
Chiar şi-n ploioasă toamnă şi într-al iernii ger,
Dacă nu-s lângă tine – mă simt trist şi stingher.

Aşa că, hai, iubito, oricând să ne-ntâlnim
Şi într-aşa să facem, ca timpul să-l oprim
Iar dacă tu înseta-vei, eu te-aş ruga să bei
Nu roua de pe frunze – pe cea din ochii mei.

Eu - potoli-mi-voi setea, sorbindu-te pe tine...
Şi cred că, numai astfel, ne va fi cel mai bine;
Iar orele să treacă – sau să stea lângă noi -
Însă, dacă vor trece, le-aducem înapoi...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadarea din grai

Se coc atâtea roade pe pământ,
De la o stea atât de-ndepărtată,
Încât voi spune ca un jurământ
Că depărtarea pare vinovată.

A pus-o Dumnezeu în locul său,
Chiar după evadarea celor doi,
Lăsând-o celui lung şi celui rău,
Şi coborând să caute la noi.

Răsar atâtea graiuri pe pământ,
Din rădăcina unui rai greşit,
Din care Dumnezeu, numit Cuvânt,
Fără prea multe vorbe, a fugit.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (1 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea să mă strecor prin una din uşile care au mai rămas întredeschise în urma mea, L-aş ruga pe Dumnezeu să-mi dea o singura zi, una de vară, pentru a mă pierde în (ne)cuprinsul ei cu inima pe care am avut-o fiind copil. Şi L-aş ruga să îmi dea puţin din priceperea omului adult, nu mult, doar atât cât să pot înţelege că locul numit copilărie, acela în care nu se moare, în care părinţii sunt tineri şi bunicii încă suficient de sprinteni – este singurul paradis pe care omul îl poate locui fără ca, mai întâi, să treacă prin moarte.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!