Desigur, planeta Proxima nu se putea zări cu ochiul liber; nici sistemul planetar din care făcea parte, ori galaxia în care se afla; nimic... De fapt, nici steaua Proxima Centauri nu se putea zări cu ochiul liber; ar fi zărit-o, probabil cu ajutorul unui banal binoclu, însă doar dacă s-ar fi aflat în cu totul altă parte a Terrei, nu în acel loc; după aceste gânduri, tânărul reveni, atât cu privirea, cât şi cu gândul, la preocupările sale, deocamdată, încă "pământene".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bineînţeles, nici planeta Proxima, nici sistemul planetar Alfa, nici steaua centrală a sistemului respectiv, nici galaxia din care fă-ceau parte nu puteau fi zărite cu ochiul liber de aici, de pe suprafaţa Terrei. Practic, nici cu aparatura existentă în acel moment nu se puteau zări, deşi aparatura era destul de modernă, sofisticată; existenţa planetei spre care urmau să se îndrepte putea fi mai degrabă doar o bănuială, pe care ei aveau s-o confirme sau s-o infirme; vor porni deci într-o aventură spaţială ce nu putea fi asemuită cu nimic, cu nici o altă misiune organizată până în acel moment, cu un obiectiv nesigur, învăluit într-o incertitudine totală... Oare ce vor găsi acolo, pe misterioasa planetă, dacă aceasta exista, într-adevăr? Ce?! Nici Alex, nici vreunul dintre colegii săi, sau organizatorii misiunii, n-aveau de unde şti...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiectivul urmărit – planeta Proxima – era o planetă total necunoscută oamenilor. Nu se ştia decât că ea ar exista undeva, într-o galaxie îndepărtată, într-un anumit sistem planetar Alfa, despre care, de asemenea, nu se ştia mai nimic. Tot ce se ştia despre această planetă era faptul că se numea sigur Proxima, cine ştie din ce motive şi că făcea parte din acel misterios sistem planetar – sistemul Alfa. Galaxiei din care făcea parte Proxima nu i se dăduse nici măcar un nume, ea fiind înregistrată sub un număr codificat, deoarece nu se cunoşteau toate datele referitoare la ea. Însă se mai ştia exact locul în care se afla acest astru atât de necunoscut, la fel de sigur fiind şi faptul că Proxima era o planetă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurii din Proxima Centauri

Pe Proxima Centauri
Au dispărut balaurii
De vor fi existat vreodată
Sub formă de atomi dezintegraţi
De cineva programaţi
Ca peste miliarde de ani
Să devină balauri
În carne şi oase
Ori subiect de basme
Şi fantasme
Pentru scriitori
Şi astronomi amatori.

Dar ia staţi puţin
Să ne lămurim:
Doar n-aţi crezut
Că de-adevăratelea
Ar putea trăi balaurii
Pe Proxima Centauri?!

....................

Dar dacă pe Pământ,
Împânzind coclaurii
Ar veni balaurii
Din Proxima Centauri?!

poezie de Mihail Mataringa (3 iunie 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, nu era pentru prima oară când rămânea doar el singur, în plină noapte, pe puntea principală a navei albastre "Pacifis", doar că, de data aceasta, spre deosebire de celelalte dăţi, nava nu mai staţiona pe rampa de lansare a rachetodromului Institutului, ci zbura în afara sistemului solar, în misiune spre planeta Proxima. Iar el era totuşi, după cum indicau cele şase mici buline aurii de pe reverul hainei uniformei sale, comandantul acestei misiuni. Şi nu era nici joacă, nici glumă, nici probă. Totul era foarte serios. Norocul lui că avea parte de nişte colegi minunaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele, Terra şi celelalte planete din sistemul solar rămăseseră în urmă, iar Lia sfârşise de relatat legendele mitice corespunzătoare denumirilor planetelor şi sateliţilor din sistemul solar, dar "Pacifis" încă se afla de abia la început de drum, mai avea mult de parcurs până a ajunge la obiectivul misiunii în care pornise, planeta Proxima...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De destul de mult timp, "Pacifis" nu mai putea fi zărită cu ochiul liber sau altfel de pe Terra, dar nici din navă planeta albastră ce dădea sens cuvântului "acasă" nu mai putea fi zărită nici măcar ca un simplu punctuleţ gălbui, amestecat printre toate celelalte miliarde şi miliarde de alte asemenea punctuleţe galbene, care înconjurau nava albastră din toate părţile, stelele...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte tineri porniseră în marea aventură a vieţii lor: misiunea spaţială spre planeta Proxima. Părinţii lor, trişti şi îngânduraţi, încă se aflau în Institut, în cabinetul directorului, împreună cu acesta şi cu instructorul echipajului, profesorul Eugen Manea. Toţi aşteptau nerăbdători restabilirea legăturii cu nava albastră, însă aceasta întârzia... Între timp, "Pacifis" ajunsese deja pe o orbită lunară; drumul până la satelitul natural al Terrei îi luase navei albastre doar câteva minute, deşi nu trecuse încă la viteze foarte mari (deocamdată, până la ieşirea din sistemul solar, se deplasa cu viteze mici). În faţă se vedea Luna, aşa cum o cunoşteau foarte bine cei şapte tineri, toţi astronomi. Însă imaginea încă era dominată de Terra, planeta albastră, deocamdată, destul de apropiată. Satelitul natural al Pământului... Nimic nou de descoperit pe suprafaţa cicatrizată a Lunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa navă spaţială albastră pornise în cucerirea spaţiului infinit. De destul de mult timp nu mai putea fi zărită de pe Terra, nici cu ochiul liber, nici cu instrumente de specialitate performante, iar fiindcă se depărtase de sistemul solar foarte mult, nu se mai putea stabili nici măcar legătura audio sau video. Din navă, Terra nu mai putea fi zărită deloc, nici măcar ca un simplu punct micuţ şi galben, amestecat printre toate celelalte milioane sau miliarde de stele mici şi gălbui ale Universului, care înconjurau nava din toate părţile.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era doar o jumătate de oră până în momentul în care cei şapte tineri vor intra în nava lor albastră, împreună cu instructorul echipajului, domnul Eugen Manea; acesta însă nu rămânea la bord decât timp de o oră şi jumătate, în timp ce elevii săi... Desigur, nava era frumoasă, atât în interior, cât şi la exterior, ceea ce reprezenta un avantaj pentru membrii echipajului, care nu vor mai ieşi decât după 5-6 ani, când vor ajunge la destinaţie, pe misterioasa planetă Proxima. Deocamdată, pentru aproape 30 de minute, erau încă afară, pe Terra, planeta căreia îi vor duce dorul timp de cel puţin 13 ani. Şi oare ce puteau face în aceste 30 de minute?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintele ţării nu spuse nimic; zări însă în privirea lui Traian Simionescu simpatia pe care acesta o avea pentru comandantul misiunii, simpatie pe care directorul nu şi-o putea ascunde... Era oare mai mult decât doar atât?! Cu siguranţă, da! Nu era doar simpatie, ci dragoste părintească, însă directorul nu putea împărtăşi acest sentiment, această taină pe care o purta adânc în suflet... Privi din nou scurt, însă cu jind, spre blondul Enka Iulian; "rivalul" său?! Oficial, însă, tatăl tânărului comandant...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce Lia se pregătea să povestească mitul zeiţei romane Diana, Lucian se gândi la mama lui, Diana Enka şi se întristă, amintindu-şi cuvintele pe care i le adresase; nu le putea uita... În medalionul în formă de inimioară pe care-l purta la gât era chipul mamei lui, pe când ea era adolescentă... Se împăcase cu ea, dar tot se mai simţea vinovat, cuvintele lui încă atârnau greu... Ascultă cu atenţie legenda pe care o relata Lia... Între timp, "Pacifis", "navigând" fără probleme printre aştri, îşi continua traseul spre planeta Proxima; pentru această planetă nu exista nici o legendă mitologică pe care Lia să o cunoască... Nu exista o legendă pentru planeta Proxima, dar subiectul nu se epuizase. Şi se părea că, deşi "Pacifis" se îndepărtase mult de Soare şi de întreg sistemul solar, discuţiile vor continua exact cu legenda "sufletului" sistemului solar, însuşi Soarele...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă nasc în altă parte

Acopăr cu palma un cer subteran,
ştiu că există undeva în dedesubtul conştiinţei
pe linia frântă a nefiinţei,
ascuns de taina timpului în ochiul său
uit să-mi trăiesc clipele ultime
şi mă nasc în altă parte a universului.

Dragostea ta e o comoară de foc,
îmi arde tălpile oriunde m-aş afla,
lumina o port cu mine-n gânduri
ca pe un simbol al trecerii nestingherite
fără să mai existe moarte
doar câte o întrupare a spiritului
care se înalţă pe sine,
deasupra de tot ce înseamnă iubire
Dumnezeu vede totul
şi mă lasă liber de trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că această planetă era atât de necunoscută avea o explicaţie. Şi anume: nimeni nu se încumetase până atunci să se aventureze într-o asemenea călătorie până la Proxima, care li se părea foarte periculoasă, datorită distanţei enorme dintre cele două planete. De asemenea, după cercetările făcute în ultimul timp, planeta Proxima li se părea un ţinut deloc prietenos şi total inaccesibil. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina cum o navă spaţială avea să răzbată până la Proxima, acest lucru părându-li-se de domeniul fantasticului, un lucru practic irealizabil. Nici acum nu erau siguri că nava albastră va reuşi totuşi să străbată cu bine extrem de dificilul drum şi-şi dădeau seama cât de mult riscau. Dar îşi spuneau că trebuie măcar să încerce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu îl caracterizase pe Lucian cu multă mândrie şi admiraţie; îl lăudase chiar, dar nu se putuse abţine. Nu amintise nimic de faptul că îl considera favoritul său, deşi era conştient că se putea afla cu uşurinţă. Privi o clipă spre preferatul său; cele şase mici bulinuţe aurii sclipeau pe reverul hainei sale, în lumina soarelui. Chiar directorul i le ataşase în acel loc. Lucian era comandantul misiunii... Directorul zâmbi mulţumit, totuşi cu oarecare amărăciune. Ar fi dorit să strige în gura mare: "Iată-l! Acest băiat este de fapt, fiul meu şi sunt tare mândru de el!" Dar nu putea proceda astfel. Privi cu jind spre blondul Enka Iulian; oare acesta îşi dădea seama cât de norocos putea fi?! Alungă însă rapid aceste gânduri din minte, pentru că primise un alt plic; era directorul Institutului şi se afla în faţa camerelor de luat vederi. Nu se putea face de râs, ori da în spectacol în direct, la mai multe posturi de televiziune, care ar fi avut astfel ce comenta. Se adună repede şi-şi dobândi rapid cumpătul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, poţi întreba pe oricine doreşti! Chiar şi Sid ştia că sunt îndrăgostit de tine. Serios!
Lia: Bine! De ajuns! Ţi-am spus: Te cred! Însă asta nu schimbă nimic între noi. Adică, tot nu-ţi accept prietenia.
Lucian: Ah, nu?! Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mă vei accepta, nu atât de uşor sau de curând. Că mă vei respinge din nou... Lia, mă înnebuneşti! Mă zăpăceşti de tot! Zău aşa...
Lia: Off, Luci... Nu-ţi accept prietenia... Nu încă. Şi... Te refuz; deocamdată...
Lucian: Deocamdată?! Nu încă?! Asta sună promiţător. Dar, te rog... Vorbesc foarte serios! Nu-mi da speranţe false, nu mă amăgi! Lia, ţi-am mai spus... Nu-mi face aşa ceva! Ţi-am spus să nu te joci cu mine! Nici cu sentimentele mele! Te rog mult... N-aş putea suporta, pur şi simplu!
Lia: Luci, nu mă joc cu tine, nici cu sentimentele tale, promit! Şi nici nu-ţi dau speranţe false, nu te amăgesc...
Lucian: Şi atunci, eu ce-aş putea înţelege din toate astea?
Lia: Ceea ce ţi-am spus. Deocamdată, încă te resping, nu-ţi accept prietenia, nu încă. Ceea ce înseamnă că da, poate în curând, te voi accepta totuşi. Mi-ai spus că nu vei renunţa atât de uşor la şansa ta; ei, bine, s-ar putea să nici nu fi nevoit să renunţi, pentru că ai şansa ta. Eşti pe drumul cel bun, domnule comandant... Iar dacă asta-ţi doreşti atât de mult, prietenia mea, s-ar putea să o obţii, cât de curând, însă nu încă...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de obicei, acum, că putea din nou, nu stătea degeaba, ci lua parte, alături de colegi, la pregătirile necesare, fără a se obosi excesiv, coordonând, nu cu atitudine autoritară, întreaga activitate. Stela nu-i reproşă nimic, doar îi dăduse "liber", să facă orice dorea el – nu mai depindea de ea. Şi întrucât se mobilizaseră toţi, sfârşiră repede de pregătit tot ceea ce era necesar să ia cu ei la bordul navei "Vulturul", cât şi cu tot ceea ce rămânea în "Pacifis", iar în acest sens, nu riscau nimic, doreau ca totul să fie perfect, dacă se putea, aşa cum le sugerase comandantul lor, cu seriozitate.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aşezară liniştiţi şi priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii. Cupola oraşului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munţi, unii mai înalţi, alţii mai joşi. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacaţi de cine ştie ce animale, pentru că nu erau acolo nici urşi, nici lupi, nici râşi, şerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepuraşi sau alte vieţuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzaţia de pustietate era la fel de apăsătoare ca şi pe suprafaţa acestei imense planete.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!