Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Lia rămase îngândurată, profund impresionată după discuția avută cu directorul Institutului, încercând, ca un bun psiholog ce era, să deslușească toate sensurile cuvintelor directorului, sau în general, ale conversației avute. Părerea ei despre Lucian?! De fapt, ea știa foarte bine că nu era chiar cea pe care o susținea cu voce tare, dar nu avea de gând să-și exprime adevărata ei părere. Normal, îl admira! Și ea... Mai mult poate decât toți ceilalți... Prefera însă să susțină contrariul, chiar și față de director; deocamdată i se părea mai potrivit astfel.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Dintre toți, doar Lia părea mai înverșunată, pornită împotriva lui; privirea ei albastră scăpăra de furie, aruncând în direcția lui numeroase săgeți cu vârful otrăvit. Și într-adevăr, ea chiar era pornită împotriva lui. Nu știa cum să-și înăbușe furia interioară. Bine; putea trece cu vederea că era preferatul directorului, Don Juanul Institutului, fusese numit în cea mai importantă funcție, cea de comandant al misiunii, dar asta chiar depășea toate limitele bunului simț. Cum se putea înfățișa astfel tocmai el, cel care trebuia le dea exemplu lor, celorlalți?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Momentan, Lucian o oprise pe Lia din povestirile ei mitologice, dar nu pentru foarte mult timp. Deocamdată, restabiliseră legătura cu Terra și se bucurau să-și revadă părinții, cât și pe director sau pe profesorul-instructor Manea; se îndepărtau de Terra, din ce în ce mai mult, dar legătura "acasă" era încă posibilă, tocmai de aceea nu întâmpinaseră greutăți în această nouă încercare de contactare a celor de "acasă": imaginea era foarte clară, iar de auzit, se auzea perfect, fără interferențe sau intermitențe. La întrebarea directorului "Unde vă aflați acum?", cei șapte tineri, ca răspuns, încadrară în imagine planeta de un albastru-verzui, ca ai ochilor geografului; toți cei prezenți în cabinetul directorului înțeleseră rapid că era vorba despre planeta Uranus, deci, nu mai era mult până ce "Pacifis" va părăsi sistemul solar și implicit, până la ultima legătură cu Terra... De abia după aceea urma cu adevărat despărțirea, pentru următorii ani, cel puțin 13... Deocamdată însă, vorbeau cu părinții lor, aceasta fiind una dintre ultimele convorbiri cu Terra; discuția era cam dificilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cei șapte tineri porniră într-o incursiune prin nava albastră, pentru a o cunoaște mai bine, lucru valabil, bineînțeles, doar în cazul celor patru tineri mai noi în echipaj, conduși de cei trei colegi mai vechi. Cu această ocazie, Lucian stătu, după cum promisese, mai mult în apropierea Liei, oferindu-i cât mai multe explicații referitoare la uriașul vehicul cu care vor întreprinde îndelungata lor misiune, dovedindu-se a fi foarte bine informat și pregătit, deci, chiar nu era doar Don Juanul Institutului, bun de nimic altceva; dovedea că se pricepea și la altceva, nu doar la a fi pe placul fetelor, deși chiar și-n acel moment, tot pentru a-i face pe plac unei domnișoare, anume ei, se străduia el fie cât mai explicit. Lia, evident, îl admira, dar în tăcere; era impresionată de persoana lui, dar cu totul altceva reieșea din comportamentul sau cuvintele ei; ea încă nu dorea să-și exprime sentimentele reale față de el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Inima ei bătea în ritm amețitor și i se făcuse mică de tot. Temătoare, își ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din fața ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet și nici un firicel de păr nu-i albise câtuși de puțin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în același timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeași privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului și preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-și putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu și colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal și imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul abandonă imediat hârțogăria. Se ridică să-și întâmpine preferatul. Lucian îl privi atent. Dom' director, în blugi, adidași și tricou? Părea ciudat, dar îi stătea foarte bine! Ținuta aceasta sport îl avantaja, îl întinerea; de altfel, Lucian remarcase de mult că directorul era un om frumos, cu o înfățișare tare plăcută. Și totul la persoana dânsului era foarte plăcut! Amândoi porniră spre nava albastră, urmați îndeaproape de Rikky. Se opriră pe puntea principală. Aici totul era în ordine, bine pus la punct, dar directorul nu se afla în acest loc pentru a verifica starea în care se prezenta puntea principală sau chiar întreaga navă. Totuși, nu se putea trece totul cu vederea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian avea o figură plăcută, era chiar atrăgător, ca de altfel toți ceilalți, însă el ceva mai mult decât colegii săi, de aceea fusese clasificat de către colega lui, Lia, drept un mare Don Juan, așa cum se vorbea frecvent despre el și prin Institut. În realitate însă, mai mult fetele se țineau scai după el, decât invers, fiindcă era tare chipeș și manierat, părând a fi un tip interesant și o bună "partidă" pentru oricare domnișoară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Își privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi știut acest amănunt?! Ba îl știa și încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră -l caute pe acasă, adică de vreo câțiva ani... Mai știa însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relație serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnișoara consilier și de sentimentele pe care fiul ei le avea față de această domnișoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnișoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; și nu cu o mașină, la o scurtă plimbare prin oraș sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă mașina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ai făcut rost de mașină?
Lucian: Da.
Lia: Unde-i? În buzunar cumva?
Lucian: Mașina sigur nu, dar cheile, da. Să mergem, colega!
Lia: Oare ce prieten ți-a împrumutat mașina lui?!
Lucian: Unul foarte apropiat.
Lia: Bine, dar... Asta-i mașina directorului Institutului!
Lucian: Da; și?! Care-i problema?
Lia: Ai spus că-i a unui prieten apropiat.
Lucian: Întocmai. Nu te-am mințit. Urcă, te rog, cu încredere! Nu i-am furat mașina directorului. De fapt, din cauza dânsului am întârziat puțin; nu găsea cheile...
Lia: Dacă ți-ai propus cumva mă impresionezi astfel, știi că nu reușești! Consideră această tentativă drept una eșuată.
Lucian: Foarte bine! Nu intenționam deloc te impresionez; aș fi preferat mersul pe jos... Astfel am mai mult succes, decât cu mașina, de obicei...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex vrusese răspundă înainte ca directorul să rostească "domnișoara Petra Nețoiu", dar nu reușise; acum era sigur secretul lui fusese aflat de toți colegii, care nu vor aștepta mult să râdă de el. "Eh; paguba asta fie..." își zise Alex în gând, iar cu voce tare îl aprobă pe director. Alex se emoționă și nu zise nimic; cuvintele directorului îl impresionară... Chiar era el atât de important?! N-ar fi crezut... Din nou își ținea capul plecat, rușinat, din cauza celor petrecute. Nici nu dorea să-și imagineze cum ar fi reacționat directorul dacă în locul lui s-ar fi aflat Lucian, preferatul dânsului, deși era puțin probabil ca indivizii fi reușit -l captureze pe colegul său; acesta era descurcăreț, chiar dacă nu era fost campion mondial, ca tânărul informatician.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Întrucât se descălțase deja, iar Nero era cuminte și înțelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, șefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, șefu'..." Aici erau și părinții și bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toți, apoi privi și el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înșelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnișoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii și moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât și profesorul Manea. Directorul își întâmpină oaspeții așa cum se cuvenea, apoi se așezară cu toții, mai puțin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admirație: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar și pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian și familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul și instructorul, ci toți ceilalți tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: "Vulturul"?!
Lucian: Da, asta a fost tot ceea ce am reușit obțin de la marele supercomputer; denumirea navei: "Vulturul". Cum, nu știu... Cert este am reușit. Și nici nu aveam nevoie de mai mult. Denumirea acestei nave spațiale, "Vulturul", m-a determinat -mi amintesc brusc totul. Știi, discuția aceea cu dom' director, despre care ți-am vorbit...
Lia: Îmi amintesc. Când ai absolvit Institutul...
Lucian: Exact. Acea discuție. Și cum proiectul meu de diplomă era "Pacifis", dom' director a găsit de cuviință -mi vorbească despre proiectul dumnealui de diplomă, care fusese tot o navă spațială, denumită "Vulturul". Deci, am făcut legătura dintre dânsul și nava "Vulturul". Mă întrebam totuși ce căuta oare nava domnului director pe Proxima; ba mai mult chiar, fără dom' director?! Însă curând după aceea, mi-am amintit detaliat, aproape cuvânt cu cuvânt, discuția avută atunci cu dom' director și m-am lămurit, în totalitate! Complet! Nava spațială "Vulturul", proiectul de diplomă al domnului director Traian Simionescu, directorul Institutului Astronomic... Ca și în cazul "Pacifis"-ului, nava dumnealui n-a rămas în stadiu de proiect, pe hârtie. A fost construită și programată pentru o misiune de o importanță deosebită; o misiune spre... planeta Proxima! Iar comandantul acelei misiuni ar fi trebuit fie...
Lia: Luci, ce este? Nu-mi mai povestești?
Lucian: Ba da, imediat...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru trebuia ajungă și acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit și să nu cumva întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoștea acest amănunt, toți îl considerau astfel, deci, atenția tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar și în fața președintelui țării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deși foarte preocupat de sosirea anunțată a președintelui, se oferi să-și conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre și Adi îl așteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere preferatul său se înțelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecție, ceea ce era totuși normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic și prietenos. Astfel se încheie acest sfârșit de săptămână, ultimul pe care cei șapte tineri aveau ocazia -l petreacă acas㠖 pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian era pe culoar, cu directorul și încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoștea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la școală, la Institut; și atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – și totuși era directorul Institutului, funcție pe care o deținea și acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Și acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret și descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; își aminti -n toți acești ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, același de 15 ani. Ușa se deschise; domnișoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră ușor și se ridicară; nu terminaseră cu documentele și credeau vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Tânăra doctoriță se apropie de director. Era emoționată, dar nici nu se putea altfel. Directorul, sobru, solemn, îi "împodobi" uniforma; numărul bulinuțelor aurii care reveneau medicului echipajului era tot patru. Deci, patru astfel de bulinuțe străluciră în curând pe reverul hainei doctoriței, în razele necruțătoare ale soarelui, care nu părea dispus apună, de parcă dorea asiste la eveniment. Evident, Stela primi și ea felicitările de rigoare din partea directorului, cu care dădu mai apoi mâna, după care și cu ceilalți. Când reveni la locul ei, auzi explicațiile pe care tot directorul le oferea, despre ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: La naiba! Nu vreau fiu considerat ceea ce sunt doar datorită intervențiilor domnului director!
Lia: Nimeni nu te consideră astfel.
Lucian: Nimeni?! Probabil, doar eu... Dar tu nu înțelegi... Chiar și cu "Pacifis", tot dânsul s-a implicat și atunci, pentru obținerea fondurilor necesare realizării ei, altfel, eu, Alex și Nis, de unde am fi avut atâția bani, câți ne-ar fi fost necesari?! Niciodată n-am fi reușit strângem suma respectivă, fără dom' director, fără ajutorul dânsului.
Lia: Așa... Bine! Deci, s-a implicat mult, pentru obținerea fondurilor necesare construcției navei "Pacifis", pentru finanțarea proiectului tău. Și?! Crezi ar fi procedat greșit?!
Lucian: Probabil că nu.
Lia: Luci, chiar nu era nimic greșit în toate astea, așa , repet, calmează-te! În plus, te-ai abătut de la subiect. Parcă nu depre domnul director era vorba, ci despre domnul Kuny. Parcă despre dânsul doreai -mi spui ceva foarte important.
Lucian: Așa e. Scuză-mă... Dar cred am intru puțin în navă. Am nevoie de un pahar cu apă... Mai vorbim după aceea.
Lia: Vin cu tine, în navă. La nevoie, ne putem continua și acolo discuția.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cât despre Lia, domnișoara consilier, nici nu mai știa ce să creadă. Oare chiar era rea, sau doar așa dorea ea să lase impresia? Știa doar că o iubește, e îndrăgostit de ea, dar o anumită promisiune făcută, mai ales față de domnul Virgil Stancu, tatăl ei, îl împiedica să-i spună deschis tot ceea ce simțea pentru ea. Și atunci? Ce putea face? Să lase lucrurile așa cum erau? Adică, nu în avantajul lui... Ce dilemă! Măcar era bucuros că ea era acolo, la bordul navei, nu rămăsese acasă, pe Terra. Călătoreau împreună, pentru următorii cel puțin 13 ani. Destul de interesant... Oare ce se va întâmpla pe parcurs? Cum îl va privi ea după toți acești ani? Se va schimba ceva în atitudinea ei ostilă, agresivă, față de el? El spera da. Și avea toate șansele să se întâmple astfel. Deocamdată însă, rămăsese de bună-voie supravegheze zborul navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Oare din cauza familiei lui se comporta ea astfel?! Chiar în acea dimineață, Nis îl întrebase dacă nu i se părea că ar fi cam ciudată?! Nici Lucian nu prea știa ce să mai creadă despre Lia. Era ba aprigă, înverșunată, pornită împotriva lui, ba timidă, rușinoasă, ba temătoare... Adică, foarte schimbătoare; amabilă, chiar ea spusese n-ar fi! Un singur lucru îi era foarte clar în privința ei: Anume că era foarte, foarte frumoasă și că el era îndrăgostit lulea de ea. Dar culmea! Îi promisese că se va ține departe de ea în tot cursul misiunii; nu doar ei, ci și tatălui ei... Dacă ar fi fost vorba doar despre ea, ar fi mers; poate și-ar fi încălcat deja acea promisiune absurdă până în acel moment. Dar de ce oare îi spusese același lucru și domnului Virgil Stancu, tatăl ei?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie șovăielnic de acel om pe care credea -l cunoaște destul de bine; inexplicabil, simțea o puternică emoție interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrățișă cu putere, prietenește, cu căldură, sau cel puțin așa simțea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpățânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrățișă și el pe director, ceva mai cu rezervă, deși putea observa parcă nu astfel și-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrățișare. Simți în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea , de fapt, își îmbrățișa pentru ultima oară, pentru următorii cel puțin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deși Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Amabil, directorul veni spre favoritul său și înainte ca Lucian să-și dea seama, îl apucă prietenește de braț, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise ușa apartamentului său și intră; Lucian îl urmă. Cunoștea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la mașină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvășise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu știa dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cu excepția Liei, ceilalți nu-i reproșaseră nimic; poate doar în glumă, nu în serios, Alex, Nis... Ea păruse serioasă! Dar nu știa dacă doar păruse a fi, sau chiar era serioasă!? Se încruntă! Era oare vinovat cu ceva pentru ceea ce pățise? Probabil da, deși nu reușea să-și găsească vina. Ca de obicei, directorul îl proteja și-l răsfăța, iar fetele îl plăceau, deși nu chiar toate. Ea, tocmai ea, îi declarase indirect un război pe care nu știa dacă-l va putea câștiga vreodată; sau pe care, de fapt, nici măcar nu i-l declarase pe față... Iar sufletul lui se zbuciuma, se frământa; era comandantul, ba încă unul îndrăgostit, tocmai de ea, care se declarase dușmanul lui. Și cum îi spusese? "Domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcție foarte importantă, de mare răspundere..." Cuvinte veninoase, dureroase, venite tocmai din partea ei, care i se înfipseră ca un pumnal, direct în inimă, pe care simțea parcă i-o despica în două.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook