Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Din fericire pentru Lia, melodia se sfârși, deși i se păruse că durase prea mult, de parcă ar fi fost interminabilă. Și cu toate că se simțise bine alături de Lucian, ba chiar în brațele lui, răsuflă a ușurare, când auzi glasul înaltului geograf, solicitând "șefului" său să-i cedeze lui partenera de dans. Iar domnișoara Lia rămase în compania lui Nistor, băiatul de 2,18 m. Cam înalt pentru ea, sau, de fapt, pentru oricine, dar nu conta; în acel moment, într-un fel, se bucura că o scăpase de lângă Lucian, nu pentru că n-ar fi fost plăcut alături de acesta, ci tocmai, dimpotrivă, era mult prea plăcut lângă el.

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Lia: Tatăl tău obișnuia gătească des, ca tine?
Lucian: Blondul?! Nu, deloc. Niciodată!
Lia: Și atunci, tu cum de te-ai deprins?
Lucian: Păi, eu... Nu știu cum. Pur și simplu, mi-a plăcut și am învățat singur, pentru că m-am simțit atras de domeniul culinar... Nu-mi explic de ce!
Lia: Aha; cam la fel ca și cu matematica ta.
Lucian: Nu chiar; deși, într-un fel, poate... Vezi tu, matematica a fost pentru mine... Prima mea mare iubire, declarată, pe față, fără ocolișuri, încă de când eram mic.
Lia: Zău?! Frumos spus... Și care ar fi fost a doua?
Lucian: A doua?! N-am -ți răspund la asta...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Între timp, maimuțica se dăduse jos de pe umărul lui Lucian, iar papagalul Rikky, mândru nevoie mare, o înlocuise și nici părea dispus mai plece din acel loc. La auzul cuvintelor blondinei, Lucian își întoarse brusc privirea către ea, bănuitor. Ce dorea spună prin aceste cuvinte? Oare simpatica blondină simțea ceva pentru el? Lucian se încruntă și rămase îngândurat. Desigur, Maria era tare drăgălașă, simpatică, dar inima lui îi aparținea în întregime celeilalte colege, domnișoara psiholog Lia; pentru ea bătea inima lui și simțea că nu poate schimba acest sentiment chinuitor pentru el. Cu papagalul pe umăr și Nero alături, Lucian intră în sufragerie, împreună cu Maria. Nici unul dintre ei nu observaseră pe lângă ei trecuse un micuț intrus, dar aveau afle de îndată, pentru că mititelul, cu blănița gălbui-maronie zburlită, ciufulită, se opri mai întâi direct pe sandaua elegantă, apoi pe piciorul Dianei Enka, iar aceasta, speriată, sări brusc într-o parte.

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiș, discret, dar cu mare atenție. Era același Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani și jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeș, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puțin... Avea până și aceeași privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani și jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum -l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie -l știe alături de ea.

citat din romanul Proxima de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Cum adică, tot?! Nu vreau detalii, dar... Ce-ai făcut totuși?
Lia: Nimic neobișnuit. Adică, nimic de genul a ceea ce ai făcut tu, îi reproșă ea discret, apoi își continuă ideea: Ne-am plimbat, am stat de vorbă și... L-am învățat danseze.
Lucian: Să danseze?!
Lia: Da, danseze, pentru că nu știa. Așa că i-am acordat primele lecții de dans.
Lucian: Primele lecții?! Adică, ai de gând continui?
Lia: Da, de ce nu? Până va reuși cât de cât priceapă ceva, prindă ritmul, mișcările.
Lucian: Și crezi că-i bine să-i dai aceste lecții?
Lia: Da, de ce nu? Tu ai învățat-o pe sora lui, iar eu pe el. Crezi e ceva rău în asta?
Lucian: Nu cred părerea mea te interesează prea mult sau că vei ține vreodată cont de ea. De fapt, din nou ai dreptate: Faci ce vrei și cum crezi tu că ar fi mai bine. Și unde anume ați exersat?
Lia: În camera mea, până au apărut Ly și Mihai.
Lucian: În camera ta?!
Lia: Da, desigur, acolo. Altfel, unde altundeva ai fi vrut exersăm? În oraș, în nava noastră, pe suprafața albă a planetei?

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Zâmbind, lunganul porni spre director. Brusc, toate camerele de luat vederi ale reporterilor se îndreptară vizibil în sus, pentru a putea încadra chipul înaltului geograf. Nistor își ținea promisiunea: Nu ronțăia dulciuri! Arăta bine, deși, evident, doar cam prea înalt. Adela, adolescenta bălaie, îl privi bucuroasă, cu mândrie. În curând, Nistor ajunse în fața directorului, iar acesta se pregăti atașeze uniformei geografului accesoriile necesare, dar se opri. Neavând încotro, geograful se aplecă, iar în curând, ceea ce până în acel moment păruse a fi un bizar costum albastru începu semene a uniformă, ba încă una de astronaut; cele trei bulinuțe gălbui definitivară uniforma lunganului. Prin urmare, acesta se îndreptă, iar după ce primi felicitările, strânse mâna directorului, apoi ale celorlalți... Mândru și înalt, reveni la locul său, ascultând explicațiile directorului.

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Aș vrea -ți spun ... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela ...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea ... Vreau -mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți -mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar ... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau vorbim despre asta; nu vreau nici măcar mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau aud asta de la tine, ca pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred eu am reacționat greșit.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Știi, ai avut dreptate...
Lucian: Am avut?! Bineînțeles am avut; eu întotdeauna am dreptate! Însă... În legătură cu ce anume am avut dreptate, de data asta?
Lia: Cu Sid.
Lucian: Ah, Sid...
Lia: Chiar era îndrăgostit de mine. Ba încă mai este... Și știu că m-ai avertizat s-ar putea întâmpla astfel. Însă eu nu te-am luat în seamă, sub nici o formă. Nu credeam mie mi s-ar putea întâmpla așa ceva, credeam dețin controlul absolut asupra situației, însă m-am înșelat. Când l-am întrebat ce simte pentru mine, nu m-a putut minți, a recunoscut totul, cu o sinceritate dezarmantă.
Lucian: Și tu?!
Lia: Eu, ce?!
Lucian: I-ai răspuns sentimentelor lui, în vreun fel?
Lia: Nu, evident! Cum aș putea să-i fi răspuns?! Nu sunt îndrăgostită de el, absolut deloc. A trebuit să-i spun adevărul, oricât de dureros ar fi fost pentru el. Însă trebuia fiu sinceră, nu l-aș fi putut minți, n-ar fi fost corect față de el; nu puteam să-i dau speranțe false...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ceilalți, colegii noștri, știu gătești?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toți.
Lia: Vrei spui Alex și Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranță, da. Știau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Așa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de așteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Și atunci îi plăceau tot așa de mult?
Lucian: Mai și întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost așa, de când se știe și nici nu dă semne s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.

replici din romanul Proxima de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioșătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colțul gurii. Era mulțumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Și dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase ușor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deși încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Totuși, din când în când, mai pe furiș, pe sub genele lungi, negre, întoarse, își ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenționat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa și el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deși în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândețe și bunătate. În plus, avea un chip plăcut și indiscutabil, un suflet bun; înțelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată va avea această șansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-și dădea seama că era pe cale cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua -l refuze categoric, -l respingă, deși sufletul îi șoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea pară rece, distantă. Oare cât timp va reuși să se poarte astfel față de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuși păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deși, de fapt, parcă nu asta-și dorea? Contradictoriu și dificil, chiar și pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut -l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru , altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul -mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Lia, e mult prea târziu acum. Și e întuneric. Foarte...
Lia: Asta era! Recunoaște, Lucian! Ți-e frică! Ți-e teamă de în-tuneric, pentru că ești un laș...
Lucian: Ce-ai spus?! Nu mă provoca! Nu sunt deloc laș! Și nu mi-e frică de întuneric, în nici un caz. Ar fi absurd!
Lia: Atunci, dovedește-mi! Demonstrează-mi că nu ești fricos! Pentru așa cum te comporți acum, dai dovadă de multă lașitate...
Lucian: Ce tot spui?
Lia: Iepuraș fricos; îi e teamă până și de umbra lui...
Lucian: Hei, ai grijă ce vorbești!
Lia: Atunci, haide! Pierdem timpul degeaba, stând pe loc.
Lucian: Bine! Fie... Ai câștigat. Să mergem vedem peștera asta afurisită acum, dacă asta-i ceea ce dorești. Vei vedea că nu sunt deloc laș și nici fricos. Dar, dacă se întâmplă ceva neprevăzut, vina îți aparține în totalitate. Va trebui -ți asumi această responsabilitate, pentru că eu n-am fost de acord cu această incursiune de la bun început. Reține acest amănunt!
Lia: De acord. Să mergem!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cum nimeni nu se împotrivi, puseră, într-adevăr, muzică. Iar acum dansau toți, nu doar sărbătoritul și partenera aleasă de acesta. Lucian o ochise deja pe cea pe care avea de gând s-o invite la dans; evident, tot pe enigmatica domnișoară consilier... Iar cum de data aceasta, spre deosebire de momentele în care îi cerea prietenia, ea nu-l refuză, iată-se dansând alături de ea. O adevărată desfătare, după părerea lui. Dar nici ea nu se simțea prost lângă el, doar privirea lui, ageră, intimidantă, o deruta ușor. Totuși, era foarte plăcut să danseze cu el.

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian simți cum îl copleșește amețeala; nu s-ar fi așteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărți aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia constate că se înșelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că așa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuși mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cu glasul lui plăcut, Lucian o salută pe mama Liei, zâmbind fermecător, iar cu gesturi elegante, chiar îi sărută mâna doamnei Stancu. Mai era oare nevoie de alte gesturi sau cuvinte din partea lui, pentru ca și mama Liei să se simtă atrasă de acest tânăr fermecător? Nu! O cucerise pe loc, prin simpla lui prezență... Îi plăcu băiatul!

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian era și el mulțumit de rezultatul maxim obținut de Lia, iar chipul lui plăcut fu luminat de o bucurie greu de explicat pentru el însuși, încordarea care-l stăpânise până atunci degajându-se dintr-o dată, ca un abur efemer, ce se amestecase brusc cu restul aerului, devenind imposibil de localizat. Teama că ea ar rămâne pe suprafața planetei albastre, în timp ce el pleca departe, îi dispăruse instantaneu, în momentul în care văzuse nota acordată de computer și avea o certitudine de netăgăduit: Dorința lui arzătoare i se îndeplinise; Lia îi devenise, indiscutabil, colegă, chiar din acel moment, în ciuda celor cinci teste extrem de dificile pe care el le alcătuise special pentru ea, pe departe cele mai dificile dintre toate care le reveniseră celorlalți candidați.

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Păi, formulează mai repede toastul ăla, până nu mă răzgândesc!
Lucian: Pentru Spotty, fie mai cumințel; pentru colegii noștri; pentru misiunea noastră și succesul ei; pentru tine, pentru mine și... Pentru prietenie! Prietenia noastră, Lia... Noroc!
Lia: Ah... Deci, asta urmăreai obții tot timpul. Prietenie?! Prietenia noastră?! Bine... Fie. Ai câștigat, de data asta. Deci... Pentru prietenie; prietenia noastră, Luci... Și pentru toate celelalte enumerate de tine... Noroc!
Lucian: Stai puțin! Un moment! Tu tocmai ai acceptat toastul meu, ai ciocnit paharul cu mine și chiar ai golit conținutul... Iar asta... Înseamnă cumva ceea ce cred eu?!
Lia: Depinde... Nu știu ce crezi tu, dar, din punctul meu de vedere, da, Luci, înseamnă că tocmai ți-am acceptat prietenia. Deci, începând din acest moment, suntem oficial, prieteni. Nu asta-ți doreai?
Lucian: Ăăă... Ba da, normal.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Domnul Dragoste tocmai îl asigurase că nu se vor lua măsuri aspre împotriva lui. Să se bucure sau nu?! Deocamdată, Lucian preferă să nu se manifeste în nici un fel. Se întoarse în sala cea mare. În drum spre locul său, îi aduse la cunoștință profesorului de cultură civică, domnul Sever Forțan, că o poate trimite pe domnișoara consilier, pentru a vorbi cu președintele Comisiei. Vicepreședintele o anunță, iar Horațiu o conduse. Lia era mai mult decât doar emoționată, dar îl urmă pe băiatul cel slăbuț pe nume Horațiu. În încăperea în care era așteptată de domnul Dragoste intră însă doar ea.

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Nu se poate! Tu?! Să gătești pentru noi?
Lucian: Cu mâinile mele.
Lia: Nu-mi vine cred.
Lucian: De ce? Găsești ceva rău în asta?
Lia: Nu, doar ... Nu mi te pot imagina pe post de bucătar. Nu ți se potrivește. Ești matematician, un om inteligent, nicidecum un bucătar.
Lucian: Ai cumva impresia că un matematician n-ar ști gătească, sau că un bucătar n-ar putea fi inteligent?
Lia: N-am zis așa ceva, dar... E ciudat! Ne aflăm la finele secolului XXI, într-o navă spațială, într-o misiune spațială, iar tocmai tu, comandantul misiunii, gătești... Pare straniu. Oamenii nu mai gătesc de mult singuri, nici măcar pe Terra. Pentru asta există roboți și alte mașinării inventate în scopul ăsta.
Lucian: Știi ceva? Oamenii au greșit enorm procedând astfel, pentru că au uitat încet-încet plăcerea de a găti, arta de a-ți pregăti singur bucatele... E ceva grozav, mai presus de orice invenție sau cucerire a științei. E foarte plăcut. Se numește gastronomie. Sau artă culinară. E o denumire deosebită. Iar mie-mi place mă ocup de așa ceva.
Lia: Ciudate plăceri mai ai și tu.

replici din romanul Proxima de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

A doua melodie se termină, iar Lia spera va scăpa de lângă Lucian, dar nu avu acest noroc; el nu părea dispus plece de lângă ea, iar ea... Cum -l alunge? În plus, ca un făcut, noua melodie avea un ritm lent, tare plăcut; era una dintre acelea care implica o inevitabilă apropiere între partenerii de dans, ca o îmbrățișare pe care ea n-o putea evita. Lui îi convenea de minune; se citea cu ușurință acest lucru pe chipul lui; ei însă... Nici ea nu știa ce mai creadă!

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Unde găsesc fișa de lectură a operei "Cărăbușul de aramă" de Lucian Blaga? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!